Ca şi român, ai datoria morală să treci măcar o singură dată pragul "Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei" de la Sighetul Marmaţiei. Să vezi Groapa care a înghiţit de vii pe cei ce n-au vrut ca plaga ateismului turbat să sufoce România. Să simţi Gulagul de unde au plecat spre cele veşnice Iuliu Maiu (5 februarie 1953, aruncat într-o groapă comună!), I.C. Brătianu (1953), Aurel Vlad (1953, promotor al Unirii din 1918), Sever Bocu (1951, promotor al Unirii), sau alte elite ale intelectualităţii şi spiritualităţii româneşti. Să-ţi aminteşti de suferinţele lui Richard Wurmbrand, Radu Gyr, Valeriu Gafencu, Iuliu Hossu, Sergiu Grosu, Firenz Visky, Nicolae Moldoveanu sau Traian Dorz. Să guşti cătuşle lui Ion Mihalache, Ioan Lupaş, Silviu Dragomir, Ion Nistor, Ilie Lazăr şi… cer iertare că nu-i pot scrie pe toţi. Căci genocidul instaurat de liber-cugetători, a avut cca 2 milioane de victime în România comunistă în cele 141 de închisori şi lagăre de muncă sinică!!! Unele din fotografiile celor trecuţi prin maşina de tocat comunstă tapetează sute de metrii pătraţi pe holurile Memorialului. Mergeţi să le vedeţi!
Sighetul este realitatea crudă a istoriei contemporane - atât de hulită în anii trecuţi, dar cu început de elogiere în prezent!? Este Auschwitz-ul românesc, este Gayaneh-ul nostru de tortură, este oglinda tristă de ateizare, este moartea intinsă pe culmea de rufe, care parcă tot nu se usucă.
Din nefericire Memorialul este "cocoţat în vârful ţării", unde a ramas să-şi plângă rănile nemângaiate. Vizitând-ul recent, am simtit securea comunistă cum îmi curgea pe reverul camăşii. Iar spatele mi-era inundat parcă de sângele cald, vărsat de atrocităţi. Sincer, nu găsesc cuvinte comparabile să descriu fiorii, însă afirm că nu am urât niciodată mai mult comunismul decât în ziua aceea (comunismul, nu comuniştii). Mi-a trecut prin minte filmul în care mii de vărgaţi se duceau cu lanţurile la picioare la muncă silnică, condamnaţi fiind pentru că-L mărturiseau pe Hristos. Am văzut pe chiaburul de bunicul plângând, şi pe comunişti cum i-au distrus mica băcănie. Şi pe celălalt, cum a fost destituit din funcţie pentru că înainte de '44 a avut orientări necomuniste. Am văzut pe tata sau alţi fii de răzvrătiţi care nu puteau fi promovaţi de societate, pentru că trecutul familiei... M-am văzut pe mine strivit la rând pentru o pungă de mălai, când mama mă lăsa singur ca să prindă o pungă de tacâmuri de pui. Apoi m-am văzut în armată suferind pentru că am avut curajul să scriu nişte memorii. Dar şi făcut zob la o şedinţă de partid…
Sighetul trebuie promovat intens. Căci, paradoxal, deşi credem că în România comunismul nu e decât o fantomă exorcizată, care cândva ne-a înghesuit moşii la Sighet-Gherla-Aiud-Rahova-Mislea-Piteşti-Canal Dunăre-MN etc, suflul lui bântuie încă uliţele mioritice sau blocurile - aceste sate de beton cu străzi pe verticală din oraşele Valahiei. Priviţi numai ce procent îngrijorător fac românii care spun că era mai bine în comunism!
Pentru a nu ne întoarce la troaca pe care am vărsat-o, cred că trebuie introdus urgent un manual de “Istorie a Comunismului” in scoli, pentru ca tinerii nu pot simţii efectul Sighet. Şi nici profesorii de Istorie nu-l pot descrie, fie că nu l-au călcat, fie că nu l-au trăit! Prin urmare, elevii care vizitează Memorialul (şi sunt destui) nu se vor mai plimba ca la Grădina de Vară, fotografiindu-se cu Grupul Statuar, ci vor merge pe plaiurile carpato-danubiene cu pledoarii ce ne vor ţine departe de un nou Sighet. Iar nostalgicii după “epoca de aur” nu vor reuşi să-şi resucească minţile.
Nu ştiu cum de s-a uitat aşa de repede acest asasinat fizic şi moral susţinut de ruşi şi de românii antiromâni, care au suprimat valorile interbelice şi au dus România din top 10 pe locul 82 în lume ! Dar «ne-am obişnuit să folosim sobrietatea ştiinţifică şi să evităm abordarea sentimentală, uitând victimele comunismului», spunea Romulus Rusan (directorul "Memorialului"), şi ne-am făcut vinovaţi de fiecare ins năpăstuit din «marea de amar» (cum ar spune Eminescu), fiindcă am lăsat sub colbul uitării martirii ce n-au vrut să stăm 45 de ani aruncaţi la lada de gunoi a Europei. Poate că am uitat cine-am fost, sau nu realizăm cine suntem !
Privind imaginile Sighetului care te duc prin cercurile Infernului mi-am adus aminte de predicatorul C.H. Spurgeon, care spunea studenţilor săi că ar dori să-i ţină "măcar 5 minute suspendaţi deasupra Iadului", timp suficient încât să predice apoi efficient. Prin urmare eu aş dori ca măcar 10 minute să trec profesorii de Istorie prin celulele morţii de la Sighet. Şi dacă se poate câte 5 minute pe pastori şi pe preoţi. Apoi, ştiu că lăsaţi liberi pe străzile României, nu vor mai tăcea. Nu vor mai dormi. Nimeni nu va mai elogia comunismul! Cred în eficienţa asta. Cred, deoarece credinţa noastră, a creştinilor, nu merge prin vedere!
La Sighet şi-n lagărele comuniste n-au fost numai martiri. Însă toţi ne roagă, de acolo de unde au plecat, să nu uităm de ei!
Doamne Dumnezeul nostru care ne veghezi din ceruri, nu ne lăsa să mai trecem printr-u nou Sighet. Fereşte România de atrocităţi, de ateism, dar şi de nepăsare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu