Eu, tolănit pe un fotoliu. Ei, strânși unu-ntr-altul pe-o canapea. Eu le vorbesc despre judecătorul stângaci Ehud și tehnicile versate ale evreului care a ucis pe obedul împărat moabit Eglon. Ea stă visătoare cu capul pe pieptul lui. El îi trece pieptăn, degetele lungi prin păr. Eu le citesc din Andrei Pleșu despre frumusețea uitată a vieții. Ei se strâng de mână și-și privesc verighetele. Eu le vorbesc despre biserică. Ei plutesc pe aripile vântului. Pardon ale lui Cupidon. "Nicule, tu ne zidești, dar mie tot la nuntă îmi e gândul!", e replica lui Onisim - cireșar de-al meu și unul dintre cei mai buni prieteni, care duminică are nuntă cu Rodi.
I-am privit cu mare simpatie. I-am iubit mult. Am văzut în ei nerăbdarea, setea pentru unire, dorința de a-și aparține unul altuia, visul de-a fi un întreg. Clipele până la marele eveniment li se păreau bile de mercur pe acele de ceasornic...
M-am gândit imediat că Biserica așteaptă o Nuntă. Dar pasiunea? Plăcerea? Dorința de-a-L atinge, de-a-L săruta pe Mire?
Vine Isus! E un adevăr solemn. Însă, e una din marile bucurii pierdute ale Bisericii. Azi, Mirele nu mai e așteptat ca altădată. Venirea Sa nu mai e materializată în predici, în cântări, în eseuri. Timpul actual șterge din inimi aspectul întoarcerii Sale.
Biserica a ațâpit pe scările salonului de nuntă, cu candelele fumegând plictiseală. Lipsesc rugăciunile arzătoare, lipsește dedicarea, setea după Duhul Sfânt, încrederea. Mireasa Cerului s-a îmbarcat de multe ori în avioane greșite, e nemulțumită, nu-și face evaluarea corectă. E neiertătoare (dar ea a fost iertată), nu suportă pe cei ce vin în urmă, din urmă (dar ea a fost suportată). Se ocupă cu probleme mărunte.
Așteptați Mirele? Fie ca îl aștepți sau nu, El va veni. Fie că-L crezi sau nu, Isus se va întoarce. Fie că vrei sau nu, într-o zi își va lua Mireasa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu