"Într-un anumit sens, Noul Testament, este istoria trecerii - nerecunoscute - prin lume a lui Dumnezeu. Pe Isus, dincolo de cercul restrâns al câtorva discipoli (şi ei ezitanţi la răstimpuri), nu-L recunoaşte nimeni ca fiind ceea ce este. Iar El asta caută: nu să I se arate recunoştinţă din partea celor pe care îi instruieşte sau vindecă, ci să fie recunoscut de ei în adevărul Lui. Nerecunoscut ca Dumnezeu în vremurile petrecerii lui pământeşti, suspectat, hărţuit, judecat, batjocorit şi ucis, El nu e recunoscut nici după Înviere. Maria Magdalena îl ia drept un grădinar oarecare, doi dintre ucenici, pe drumul spre Emaus, îl tratează ca pe un străin. Cel nerecunoscut are întotdeauna statutul străinului, al intrusului care tulbură ordinea placidă a lumii. Dumnezeu, în Noul Testament, e Cel nerecunoscut, Străinul Suprem, care vrea să vindece lumea de propria ei înstrăinare. Înainte de a promite oamenilor o înviere definitivă, la sfârşitul timpului, El le cere să învie în viaţa de acum, adică să se comporte ca nişte oameni vii. Iar oamenii cu adevărat vii sunt cei care nu trec pe lângă Dumnezeu fără să-l recunoască". (Andrei Pleşu)
---------------------------------------------------
pff, ce bine m-am nimerit eu :)) pe aici
RăspundețiȘtergere