Rugăciune pentru România - de Nicolae Geantă

Mulţumim Doamne pentru România. Pentru că ne-ai aşezat aici între hotarele ei, acum în 2011, ca noi să fim sarea şi lumina Ta, iar ea să fie casa noastră. Construieşte-o Tu, cât mai bine.

Mulţumim Doamne pentru că în România sunt biserici. Cu uşile deschise Tată, pentru cei ce te caută. Pentru că există ţări, unde uşile au fost sudate de mult, iar lacătele au ruginit de aşteptare. Acolo fraţii stau ascunşi prin pământ sau păduri, ca să te laude.

Avocaţii şmecheriei - de Nicolae Geantă

Un avocat american a cumpărat o cutie de ţigări foarte rare şi deosebit de scumpe. Apoi, le-a asigurat printre altele şi împotriva incendiului. După vreo 30 de zile, fumând toate ţigările din cutie, şi fără să achite măcar prima tranşă a poliţei de asigurare, avocatul a solicitat companiei de asigurări să fie despăgubit, pe motivul că ţigările au fost distruse printr-o serie de „mici focuri”. Compania de asigurări a refuzat despăgubirea, invocând, evident motivul că avocatul a... fumat ţigările. Avocatul însă nu a renunţat şi a chemat în judecată compania de asigurari, unde... a câştigat.

Administrând probatoriul, judecătorul a fost de acord cu societatea de asigurări, şi anume că cererea de despăgubire era cel puţin "neserioasă". Totuşi, el a reţinut faptul că avocatul deţinea o poliţă de asigurare pentru ţigări care garanta că acestea erau asigurate inclusiv impotriva foculului, fără a defini ce este considerat a fi "foc acceptabil", iar societatea de asigurări a fost obligată sa-l despagubească pe asigurat. Ca să evite un proces lung şi costisitor, asiguratorul a acceptat sentinţa şi a plătit 15.000 $ avocatului pentru distrugerea ţigarilor în "incendiu".

De ce-am ales şcoala de predicare „Cireşarii”? - de Nicolae Geantă

Am ales şcoala de predicare „Cireşarii” deoarece întotdeauna mi-am dorit mai mult. Trăiesc sub îndemnul „după ce ai cucerit o culme, nu trebuie să te opreşti, urmează alta şi mai înaltă”.

Am ales şcoala de predicare „Cireşarii” deoarece e condusă de păstorul Vladimir Pustan. Şi de păstorul Florin Ianovici. Iar unde sunt ei prezenţi, înseamnă revoluţie. Îmi place să fiu revoluţionar.

Am ales şcoala de predicare „Cireşarii” deoarece mai urmasem cursurile altei şcoli biblice din Bucureşti, însă nu am fost mulţumit. Am plecat la studii exaltat, umflat ca baloanele, dar după 3 ani de referate şi examene, am răsuflat tot aerul acumulat, şi-a trebuit să învăţ că se zboară şi pe jos. Iar după finalizarea lor mi s-a recomandat s-o iau de la zero, căci nu se pot echiva la noul institut.

Ultimul drum al tatălui meu... - de Nicolae Geantă

tata la 45 ani

După ce în urma unui telefon am parcurs cei mai plicitsitori 400 de kilometrii din viaţa mea, m-a întâmpinat o poartă deschisă şi o cruce rezemată de uşă. Din gerul care îmi muşca sfârcul urechilor după ora zero noaptea, am privit pe fereastra la care tatăl meu aştepta ades când coboram din maşină. Lumina rece dinăutru camerei sale mi-a intrat în oase. Şi mi-a îndreptat părul.

Când am trecut pragul casei, cel ce m-a-nvăţat să merg în picioare sau cu bicicleta, să tai lemne cu joagărul sau să cioplesc bârne, să ajut săracii sau să nu mint, să fiu curat ori să fiu vrednic, să cunosc potecile pădurii, copacii şi bureţii, să mă scol dimineaţa devreme şi să iert, cel ce m-a ţinut nopţile în braţe, rugându-se să nu mă ia Domnul de la 2 ani, cel ce mi-a dat pâine să mănânc şi m-a vizitat în armată, cel ce a plătit din pensie să stau în facultate, cel ce mă aştepta zilele trecute să-l încălzesc la spinare, cel pe care cu două seri înainte l-am bărbierit cu lacrimi în ochi, pentru că mâinile erau moi ca fumul..., nu mai era. Regele socotise că e timpul să plece. Era ultimul său drum.

Crezul - de Radu Gyr

Puneţi-mi lanţuri şi cătuşe,
să sune scrâşnetul hain
şi mii de lacăte la uşe-
eu cum am fost, aşa rămân.

Surpaţi asupra-mi munţi şi ape,
puteţi chiar să mă spânzuraţi.
Cu grele, negre târnăcoape,
credinţa nu mi-o sfărâmaţi.

Târâţi-mă, de vreţi, sub şanţuri
şi îngropaţi-mi trupul stins.
Eu sunt ca Făt-Frumos din lanţuri,
puteri adânci de neînvins.

Puteţi să năpustiţi tot iadul
ca să mă frângă până-n miez.
Eu stau în viscole ca bradul
şi ţara, tare ca un crez.

Zicale evreiești

1. Dacă problema poate fi rezolvată cu bani, aceasta nu este o problemă – e o cheltuială de bani.

2. Adam – primul om fericit, pentru că nu a avut soacră.

3. Dumnezeu i-a dat omului două urechi și o gură, pentru ca să asculte mai mult și să vorbească mai puțin.

4. Să te păzească Dumnezeu de femei rele, de cele bune să te păzești singur.

5. A intrat vinul – a ieșit taina.

6. Dumnezeu nu poate fi pretutindeni în același timp – de aceea a creat mamele.

7. Nu fi dulce – altfel te vor mînca. Nu fi amar – altfel te vor scuipa.

8. Toți se plîng de lipsă de bani, dar de lipsă de minte – nimeni.

9. Păzește-te de o capră – din față, de un cal – din spate, de un prost – din toate părțile.
10. Oaspetele și peștele peste trei zile încep a mirosi.

Dialoguri de Valentine's day

De Valentine’s Day
ea: Servus!
el: Am aşteptat acest moment de mult să sosească.

ea: Iubitule! Ai vrut să mă părăseşti?

el: Nu! Ce ţi-a venit in minte? Mă îmbolnăvesc numai când mă gândesc la tine!

ea: ooo!! Mă iubeşti cu adevărat?

el: Desigur! Tot timpul, de dimineaţa până seara târziu!

ea: Ai putea să mă trădezi?

el: Nu! Niciodată! Dar de ce mă întrebi?

ea: Ai vrea să mă săruţi?

el: Da! Oridecâte ori voi avea şansa aceasta!

ea: Ai putea să mă baţi?

el: Eşti nebună? Cum aş putea să fac acest lucru?

ea: Mă pot încrede în tine?

el: Da! Desigur!

ea: ooo!!! Iubitule!

A doua zi, situaţia decurge invers (citeşte de jos în sus):

ea: ooo!!! Iubitule!

el: Da! Desigur!

ea: Mă pot încrede în tine?

el: Eşti nebună? Cum aş putea să fac acest lucru?

ea: Ai putea să mă baţi?

el: Da! Oridecâte ori voi avea şansa aceasta!

ea: Ai vrea să mă săruţi?

el: Nu! Niciodată! Dar de ce mă întrebi?

ea: Ai putea să mă trădezi?

el: Desigur! Tot timpul, de dimineaţa până seara târziu!

ea: ooo!! Mă iubeşti cu adevărat?

el: Nu! Ce ţi-a venit in minte? Mă îmbolnăvesc numai când mă gândesc la tine!

ea: Iubitule! Ai vrut să mă părăseşti?

el: Am aşteptat acest moment de mult să sosească.

ea: Servus!

(Mulţumesc fratelui Nelu Poenar, preşedintele Asociaţiei Consilierilor Creştini din România, pentru ilustraţia de mai sus).

Dialoguri (speciale) de Valentine’s - de Nicolae Geantă

Întrebat luni la serviciu, de o colegă, dacă voi sărbători „Ziua Îndrăgostiţilor”, i-am confirmat că “trăiesc Valentine’s-ul permanent”. Desigur, nu m-a crezut. Pentru că dânsa, ca şi (probabil mii de) alte persoane, crede că după căsătorie încetezi să mai fi “îndrăgostit”. I-am explicat că dacă eu am emoţii înainte să obţin permisul de conducere şi abia aştept să urc la volan, asta nu înseamnă că după ceva ani de condus maşina (fie ea şi prin gropi), începe să nu-mi mai placă şofatul. Ori dacă savurez privind un tort în vitrina cofetăriei, nu înseamnă că dacă voi mânânca din el n-o să-mi mai placă. A înceta să mai fi îndrăgostit, nu înseamnă a înceta să mai iubeşti. CS Lewis subliniază că “un cuplu poate avea dragoste unul pentru altul chiar şi atunci când nu le place unul de celălalt..., ei pot păstra această dragoste chiar şi atunci când, dacă şi-ar permite, le-ar fi mai uşor să se îndrăgostească de altcineva”.

Nicolae Geantă și Onisim Botezatu la BPE Câmpina

Duminică 13 februarie 2011, începând cu ora 17,00, Biserica Penticostală "Emanuel" din Câmpina (str. 24 ianuarie, nr. 2 A) va fi gazda unei întâlniri speciale de tineret, mesajele biblice ale sesiunii "Curaţi într-o lume murdară", având ca principali predicatori pe Onisim Botezatu şi Nicolae Geantă (Şcoala de predicare "Cireşarii"). Momentele de laudă şi închinare vor fi conduse de Grupurile  "Emanuel" din Câmpina şi "Betel" din Brazi, alături de tinerii din Biserica Penticostală Covăsânţ (Arad) şi cei din Biserica Creştină după Evanghelie "Izbânda" Drăgăneasa (Prahova).
Tinerii predicatori Onisim Botezatu şi Nicolae Geantă vor mai fi prezenţi în acest week-end la Târgovişte (BP "Efraim", 11 februarie) şi Bărbuleşti (BP "Călători spre cer", 12 şi 13 februarie).

Lirismul Internetului - de Nicolae Geantă

Nu demult, tinerii noştri elevi au mai tras o bâtă-n carul de oale sparte al şcolii româneşti. Şi asta pentru că stimabilii de dascăli le-au pregătit de analizat o poezie. De demonstrat că este o operă lirică. Iar cât de bine s-au descurcat, o spun rezultatele… Se putea şi mai rău.

„Cum adică lirică?”, şuşotesc pe sub bănci băieţi cu ţoale de raperi şi freze gelate ori fete cu pantaloni fără tur. Ce-o fi ăla liric, pentru că-n societatea de azi nu prea mai vorbeşte nimeni d’astea? În era sms-urilor şi mail-urilor, când mesajele sunt predefinite în memoria aparatului şi nu trebuie decât să le dai „send", cine mai citeşte? Nu se citesc nici lecţiile din manual, nici comentariile din caiete (acolo unde s-a predat la clasă!), darămite opere care să exprime stări afective. Cui îi mai place să fie emotiv, sentimental sau sensibil în societatea instant când totul e de-a gata?

Lirism pentru pentru tinerii îmbuibaţi de Internet sună asemănător cu wireless pentru babele din satele Bărăganului. Dar, mă întrebaţi ce legătură are ’netul cu lirismul? Păi are, şi încă una gravă. Mai întâi, părinţii se chinuie să cumpere odraslelor laptopuri şi să le bage fir de net. Să stea plodul în casă şi să nu mai bată drumul pe bulevard sau prin cafenele, cu fete şi băieţi de vârsta lor. Şi după un timp de chiorât în monitoare se vede efectul. Pisând ore-ntregi la tastatură, navigatorii nu mai comunică, nu se mai joacă, nu mai au relaţii de prietenie, nu mai pot face aprecieri pozitive. Devin plictisiţi, nerăbdători, închişi, îşi crează automatisme, nu mai gândesc, au IQ-ul scăzut. Computerul le oferă priviri lucioase şi de fier, o lume bidimensională. Fără generare de sentimente.

Trenul vieţii

Un lung tren ne pare viaţa,
Ne trezim în el mergând.
Fără ca să ne dăm seama
Unde ne-am urcat şi când.

Fericirile sunt halte,
Care ţin doar un minut.
Până ne intrăm în fire,
Sună, pleacă, a trecut.

Iernile de altădată - de Nicolae Geantă

  Pe maidanele repezi, adiacente oraşelor sau satelor româneşti, în ianuarie 2011 nu mai vezi decât extrem de rar "cioaclele" pline de copii veseli, cu nasul roşu de frig şi bocancii-ngheţaţi bocnă. Părinţii îi cocoloşesc lângă calorifere, în faţa TV-ului ori a laptopului, unde pe messenger, twiter sau facebook, gerul e înfruntat virtual. Seara, cetele de băieţi şi fete nu mai construiesc trambuline pe derdeluş, nu mai toarnă apă pe uliţe pentru gheţuş, iar săniile lor zac ruginite prin beciuri. De fapt nici derdeluşuri nu mai există, pentru că nimeni nu mai are curaj să înfrunte, cu cizma sau bocancul, omătul nebătătorit. E musai să intre plugurile de la deszăpezire, sau măcar vreun şmecher cu ATV-ul, altfel nu se mai fac pârtii pentru sănii. Bătaia cu bulgări de zăpadă este un joc demodat, care creează plozilor fiori reci, iar patinajul pe gheaţă e numai pentru olimpici.

Totuşi, în week-end ceva tineri călăresc Jeepurile, şi, în geci de fâş şi cu capul gol, urcă muntele cu telecabina. Apoi pe schiuri, bobsleigh, celofane, lopeţi din plastic sau snowbord-uri, coboarã zburând pe pârtii, fie ele şi artificiale. Farmecul la sky ori sanie, e viteza şi dorinta de a bate recorduri. Toţi vor să fie primii, în postură de vedetă. La urcare (cu telescaunul !) sau coborâre. Că tot spusei despre cãciulă - apãrãtoarea capului când gerul Bobotezei îţi lipeşte nãrile şi muşcã nemilos sfârcurile urechilor, e purtată de orãşenii noştri de la Sân’ Dumitru până la Sfânt’ Gheorghe, când înmuguresc sălciile! Cât despre tãranul de azi, el poate umbla şi lucra iarna prin bătătură, îmbrãcat cu trei flanele pe sub geaca de blugi, dar trebuie sã aibã o cuşmã zdravãnã, cu care doarme pe cap si noaptea lângã "coptor".

L-am rugat pe Dumnezeu

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea putere,

Dar El m-a facut slab, ca eu să-nvăţ simplitatea şi smerenia.
L-am rugat sa mă înalţe, să fac fapte mari,
Dar El m-a micşorat, ca eu să fac fapte bune.

L-am rugat să-mi dea bogăţia, ca eu să fiu fericit,
Dar El m-a făcut sărac, ca eu sa devin înţelept.
L-am rugat să-mi dea toate lucrurile, ca eu să pot gusta viaţa,
Dar El mi-a dat viaţa, ca să pot gusta toate lucrurile.

Nu am primit nimic din tot ce am cerut,
Dar am primit ce a fost bun pentru mine.
Împotriva voinţei mele au fost ascultate rugăminţile mele,
Sunt printre oameni un om binecuvântat.

(Anonim)

Simbioza creştină - de Nicolae Geantă

Simbioza, spune ştiinţa, este procesul prin care două, trei sau mai multe organisme, trăiesc şi se dezvoltă în aceleaşi condiţii de mediu. Printr-o influenţă reciprocă, ele se transformă şi dobândesc proprietăţi noi. De regulă existenţa izolată a unui simbiot, nu este posibilă. Prin urmare, simbioza este o convieţuire strânsă, reciproc avantajoasă. Egreta convieţuieşte cu rinocerul, lichenii sunt ciuperci şi alge unite, bacteriile aduc nitrogen rădăcinilor plantelor, anemona trăieşte împreună cu crabul, albinele cu florile, copacii de lângă lac transmit apă prin rădăcini celor din inima pădurii. O unitate în care nu pierde nimeni, nimic.

Constructorul simbiozei, Domnul Isus e artizanul ce-a promovat unitatea creştină. Adeptul omogenităţii, al coeziunii bisericii, al indivizibilităţii frăţeşti, în seara de rămas bun de la viaţa telurică, a ridicat glasul spre cer: „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine, şi ei să fie una în noi...”.

Spre Cer cu... improvizaţii - de Nicolae Geantă

S-a dus buhul în lume, că noi românii suntem genii în improvizaţii. Moştenind imaginaţia de la dacii care au îmbrăcat cioatele pădurii în haine de soldat, sau de la Mihai Viteazul care a înecat turcii în mocirla Călugăreniului, ori mai recent, de la ... Revoluţie, maeştrii în arta ocazională bântuie spaţiul mioritic. Îi vedem începând de la instalatorii care folosesc cârpe în loc de filete, la lăutarii care compun ad-hoc la urechea petrecăreţilor, de la medicii şi specialiştii în tehnlogia de vârf, la politicienii ce-şi dau cu stângul în dreptul şi la predicatorii ambulanţi, de la Guvern până în bisericile locale. Sportul improvizaţiei a devenit deja tradiţie: „toţi ştiu să fenteze precaritatea, să înseileze, să găsească ocolişuri şi simulacre salvatoare” – descrie Andrei Pleşu, vocaţia lucrătorilor de moment.   Am văzut depanatori TV care în loc de lampa PL 500 au pus un cartof, am văzut un autobuz care avea uşile încuiate cu lacăte chinezeşti, am văzut un autoturism care în locul farurilor lumina cu o lanterna, am citit mii de lucrări în care în loc de subiect elevii au înşirat verzi şi uscate, am auzit pe unul care a lipit rezervorul maşinii cu gumă de mestecat, am văzut de pluguşorul lui 2010 un bici care era 70 % din... lanţ.