Puțin, foarte puțin despre (ne)fericire. Ori poate destul - de Nicolae Geantă

Lev Tolstoi își începe romanul Anna Karenina cu o afirmație uluitoare: „Toate familiile fericite se aseamănă între ele. Fiecare familie nefericită, însă, este nefericită în felul ei”. Pentru că fericirea este unică, dar nefericirea are o mie de culori. Unii sunt nefericiți din cauza unor patimi, a neputinței portofelelor, a irosirii timpului ori a lipsei de afecțiune. Turbulențele mai apar din cauza (ne)posesiunilor, a (ne)vacanțelor, a decibelilor revărsați prin pereții subțiri de rigips, a rudelor prea des prezente sau chiar a kilogramelor afișate în plus. Vorba lui Tudor Arghezi: „Nefericirea oamenilor vine din modul în care se lasă păcăliți!”

Vorbeam azi cu bunul meu camarad, dr. Vlad Schlezak, că nefericirea poate fii cancer pentru trup și nebunie pentru minte! Dar fericirea e galop de sănătate. Vlad mi-a argumentat că „bucuria în Domnul” este fixă: pentru că El e neschimbător! Bucuria nu fluctuează pentru că e indiferentă de circumstanțele exterioare! Ooo, și de aici am înțeles de ce zice Tolstoi că toate familiile fericite se aseamănă între ele! Pentru că fericirea e în interiorul lor!

Tolstoi nu ne-a spus care e rețeta fericirii unei familii. Dar nefericirea ei a descris-o într-un roman întreg. De aceea îndrăznesc să-l completez (puțin): toate familiile pot fi fericite în Hristos! Pentru că acolo unde e Hristos în interior familia rămâne închegată. Ea nu ține cont de circumstanțele de exterior: faimă, bani, frumusețe, riduri, glorie, grade ori IQ. Pentru că toate acestea se duc. Dar El rămâne!

Nu uitați că Locke zicea că „fericirea sau nefericirea oamenilor e opera lor!” Nu lăsați fericirea voastră să depindă de alții! Dar nici n-o trăiți fără Dumnezeu!

Nicolae.Geantă
Home, sweet home