Undeva... – de
Nicolae.Geantă
Dacă lipsește ceva fundamental astăzi bisericilor nu este predica, sonorizarea, adepții sau doctrinele bine definite. Marea lipsă este „odăița” de rugăciune! Acea anticameră a lui Dumnezeu unde te întâlnești face-off-face cu El. Numai tu și Creatorul. Acolo unde pătrunde în tine Raiul. Iar după ce ieși afară începi să zburzi bezmetic ca să bagi în sânul Cerului toți risipitorii, plângi lângă răniți și îți împarți prânzul cu săracii, devorezi Biblia, scrii scrisori de dragoste Tatălui. Și începi zi de zi să te asemeni cu Fiul, cu Hristos.
Piesa „Undeva” te provoacă să (re)cauți
prospețimea odăiței. Oare chiar s-a pierdut? Oare chiar e uitată? Vreau să te previn: cine nu are aici jos o odăiță nu
va putea avea nici acolo sus una. Biserica ori creștinul se vor ridica sau prăbuși
în funcție de orele petrecute în odăiță. Dumnezeu avertizează: „dacă poporul
Meu se va ruga...” (tradus contemporan: „dacă va avea odăiță...). Atunci va fi ascultat din ceruri, atunci va fi iertat de
păcate, atunci va avea țara sănătoasă. Dar dacă nu se va ruga?
Nimic nu e mai dureros pentru un creștin practicant decât să aibă cheia de la odăița de rugăciune ruginită! Cheia odăiței tale strălucește?
dr. Nicolae.Geantă
Odaița e un punct pe lista priorităților și e indispensabilă,dar mai sunt puncte de aceeași valoare.
RăspundețiȘtergereAsistând la o discuție contradictorie care viza creștinul și anume dacă să se arunce între nemântuiți, sau să se protejeze ferindu-se de contactul cu ei, am realizat că definiția de pocăit e tradusă prin a lăsa pe toți ceilalți să meargă în iad prin simpla distanțare, care trece oricum neobservată, dar mântuiește sufletul ținut departe de alții care sunt plini de tot ce e rău.
Dați-mi voie să spun că nota zero e puțin pentru astfel de oameni și raiul e departe de ei constelații intregi de mers pe jos. Odaița lor poate fi lac de lacrimi fără valoare.
Am ieșit puțin din argumentul principal doar ca să conectez un punct cu altul, fiindcă sunt legate.