youtube

marți, 6 august 2019

Perseverența broaștei - de Nicolae.Geantă

Două broaște au căzut într-o găleată cu lapte. După ce s-au chinuit să iasă fără nicio șansă de reușită, broscuța mică a zis mamei sale: “Eu cedez, nu mai rezist. Mă lupt degeaba!”. “Perseverează!” a fost sfatul bătrânei. Dar după două-trei zbateri, broscuța mică s-a lăsat la fund și a murit pe fundul găleții. Dimineața când a venit grajdarul a găsit broasca mare în găleată plătind pe... o insulă de smântână. 

Unii dintre noi când sntem asfixiați de încercări abandonăm prea repede. Lupțăm o vreme, apoi strigăm: “Nu mai pot suporta!” Este deviza cel mai des întâlnită. Așa apar divorțuri, dezbinări, răfuieli, examene pierdute, eșecuri usturătoare... Alții însă, insistă, suportă, merg mai departe. Deviza lor, cristică, este  “Până la capăt”. Și din zbuciumul lor, din perseverența lor, Dumnezeu va forma o “insulă” de “smântână”, de salvare! Pe care, chiar epuizat vei pluti liniștit! 

Marile realizări nu sunt atinse prin putere, ci prin perseverență, zicea Samuel Johnson.

Treci printr-o încercare? Ai un ideal? Un vis? Perseverează! Roagă-te dublu. Dar și zbate-te mult mai mult! Altfel nu vei rămâne la suprafață!

Nicolae.Geantă
IuBGvT Târgu Mureș 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu