youtube

joi, 11 iulie 2019

Nu suntem victime - Mihaela Mănescu


Nu suntem victimele mării-nfuriate.
Din valuri, Dumnezeu ne face drum.
Furtuna crâncenă a lumii nu ne poate
Învinge-n lupta noastră nicidecum.

Nu suntem fără apărare-n vijelie.
Avem puterea Duhului cel Sfânt
Ca să zidim prin Har ceresc pe temelie
Și aur și argint pe-acest pământ.

Nu suntem amăgiți rătăcitori prin noapte.
Avem Lumină veșnică de Sus.
Și călăuză, prin ale-ndoielii șoapte,
Ne e al nostru Domn iubit, Isus.

Nu suntem, fraților, ai nimănui sub soare
Pierduți într-un deșert chinuitor.
Noi suntem călători spre Paradisu-n floare
De când Hristos ne e Mântuitor...

mihaela,
Biserica Adoramus București

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu