youtube

vineri, 19 iulie 2019

Mihaela Mănescu - Sărut


Din vorbe rele aruncate,
Din răstigniri nepământești,
Din nopți prea lungi și-nlăcrimate,
Din răni adânci, însângerate
Tu faci grădini dumnezeiești.

Din așteptări îndelungate,
Din chinuri grele sufletești,
Din zile-amare și-norate,
Din judecăți fără dreptate
Tu faci cununi împărătești.

Din vise ce-au fost spulberate,
Din toate câte au durut,
Tu faci șirag de nestemate;
Iar tâmplele ce-au fost scuipate
Le mângâi, Doamne, cu-n sărut...

mihaela,
Biserica Adoramus București

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu