Francis Chan m-a pus adânc pe gãnduri. Vorbește despre creștinii căldicei într-un mod în care rar am auzit. "Oamenii căldicei nu traiesc prin credință, spunea americanul. Viața lor e structurată în așa fel sa nu fie nevoiți să trăiască prin credință. Nu trebuie să se încreadă în Dumnezeu dacă se întãmplă ceva neprevăzut: au conturile lor de economii. Nu au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu: au palnul lor de pensionare rezolvat. Ei nu depind zilnic de Dumnezeu: frigiderele lor sunt pline, iar ei sunt în general sănătoși. Adevărul este că viața lor nu ar arăta foarte diferit dacă ar înceta să mai creadă în Dumnezeu!"
"Oamenii căldicei, mai spunea Chan, iubesc pe alții, dar nu caută să-i iubească la fel de mult cum se iubesc ei însuși". Asta însemnă că ei iubesc numai pe cei ce îi iubesc, apreciază numai pe cei ce apreciază, fac bine numai celor ce le face bine... Dar asta și răii o fac! "Dragostea lor e negustorească", vorba pastorului Iosif Țon. Adică "te iubesc pentru că...". Hristos, spunea Richard Wurmbrand, poruncește să iubești "în ciuda faptului că..." Dragostea căldiceilor e condiționată, e selectivă. Iar când iubești selectiv, în dragostea ta nu mai încape toată lumea. Nu mai rămâne nicio iotă de iubire pentru cei care nu te respectă, nu sunt ca tine... Adevărul este că un "căldicel" nu poate împărtăși în jur iubire...
Oamenii căldicei au prioritar verdeața pământului și nu albastrul cerului. Viața telurică nu veșnicia celestă. Pentru ei Dumnezeu e second job. Prioritar e să-și sfârșească munca săptămânală, să strângă un pumn de bancnote. "Să își planifice concediul de luna viitoare!". "Rareori sau deloc se gândesc la viața de apoi", ca să-l mai citez iarăși pe Chan. Adevărul este că ei dau Cerul din mână pentru cioara de pe gard!
Creștinii căldicei nu fac evanghelizare, dar nici nu participă când fac alții, nu învață o cãntare nouă aproape niciodată, dar nici nu permit altora să "devieze" de la repertoriul tabu. Nu se pregătesc pentru predică, lăsând totul în "seama lui Dumnezeu". Dar nici nu convertesc pe nimeni! Nu bagă mâna în
pungă pentru săraci, pentru misiune, pentru medicamentele bolnavilor, pentru... Dumnezeu! Ei au filosofia bătrânului boier Patriarheas din opera lui Kazantzakis (care și-a bătut copilul și sluga pentru că au dat mâncare săracilor): "bune sunt toate acestea și sfinte să le auzi duminica în biserică, să le spună popa din amvon, dar să te întorci acasă, și să le pui în faptă, trebuie să fi nebun după Dumnezeu!" Adevărul este că oamenii căldicei sunt nebuni pentru sine...
CS Lewis scria: "Dacă citești istoria, vei descoperi că creștinii care au făcut cel mai mult pentru lumea din prezent au fost tocmai aceia care s-au gândit cel mai mult la lumea viitoare. În schimb cei care au devenit ineficienți în această privință au încetat în mare parte să se mai gândească la lumea cealaltă".
Tu, ești un om căldicel? Schimbă macazul dacă treci pe aici. Creștinii/oamenii căldicei nu sunt urmașii Crucii. Pavel zice că "sunt unii care se comporta ca niște vrăjmași ai Crucii... Sfârșitul lor va fi pierzarea!", scrie Sfântul Apostol către Filipeni (3:18).
Hristos nu este speriat de atei, de musulmanii radicali sau de sodomiții care vor să impună anormalul
ca literă de lege. Dar, tresare oridecâteori cineva alege să fie căldicel!
Cei 'caldicei',nu au iubire suficienta nici pentru ei însisi,sunt "ticalosi,nenorociti,saraci,orbi si goi ". Ei cer mereu 'valori' calorice de la Dumnezeu,însa nu cer cu credinta,sau cer si nu primesc,deoarece cer cu gândul de a risipi aceste valori în mod egoist !
RăspundețiȘtergere