ProSefora

youtube

joi, 7 ianuarie 2016

Ziua când s-a rupt Cerul - de Nicolae.Geantă

Într-una din zile, Isus şi-a agăţat fierăstrăul în cui, şi-a luat haina dintr-o cusătură şi-a ieşit pe uliţa satului. “Nu poţi pleca acum, a fost glasul la unison al familiei, mai avem comenzi neonorate: mese, scaune, sfeşnice…”. “Tâmplari mai găsiţi în Israel, dar Mântuitorul lumii e numai Unul. N-aţi înţeles că pentru asta am venit?”. Nu ştiu de ce, de două mii de ani, nici noi nu înţelegem că Isus Hristos a venit să ne deschidă Cerul. Altfel n-am maI alerga la sfinţi, la moaşte, la metrii de lumânări. N-am mai înroşi telefoanele sunând proorocii, nu ne-am mai scufunda în gheaţa Bobotezei după cruci…

Din Nazaret Domnul Hristos a coborât direct la Iordan. Pentru că dacă vrei să vezi Cerul deschis întâi trebuie să te cobori. Iordanul e râul morţii. Adică acolo ai rupt-o cu trecutul. Şi în trecut este păcatul. În faţă e sfinţenia. Nu se poate deschide Cerul fără ea. Nu la Templu, nu în sinagogi, nu în biserică se deschide obligatoriu Cerul, ci acolo unde ţi-ai îngropat trecutul. Hristos n-a coborât să îşi îngroape trecutul, ci să-l desfiinţeze pe al nost’!

Când a intrat în apa Iordanului, Ioan s-a temut să-L boteze! Dar a strigat din toţi rărunchii: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Ca să vezi Cerul deschis, trebuie să recunoşti Mielul lui Dumnezeu! Atenţie, Isus Hristos nu e doar “amnos” (miel de jertfă), ci şi “arnion” (miel de glorie). Merită să îi aducem închinăciune! S-a jertfit El, să nu mai murim noi!


“După ce s-a botezat tot norodul, s-a botezat şi Isus” (Luca 3:21). Norodul se botezase, dar fără pocăinţă. Iar Cerul tot cu fermoarul tras stătea! (Domnul n-a avut nevoie de botez pentru iertarea de păcate, ci pentru a putea să intre în slujba de Mare Preot!). “Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis…” (Matei 3:16). Evanghelistul Marcu spune că s-au “rupt” (gr. skizenomos), s-au deschis şi s-au sfîşiat!
Când de rupe Cerul, îl auzi pe Dumnezeu vorbind! Şi Duhul Sfânt coborând! ( La Bobotează, Duhul Sfânt a luat chip de porumbel, ca la potopul lui Noe. Atât porumbelul lui Noe cât şi Cel de la botezul Domnului arătau mila lui Dumnezeu). Ambii aduc mărturie pentru Fiul. De aceea noi ne botezăm, nu să ni se ierte păcate, ci să-L mărturisim pe Mântuitorul lumii!

Grigore de Palama zicea că Trinitatea a fost prezentă la creaţie, în momentul zidirii lumii, şi la bobotează, în momentul rezidirii lumii! De la Bobotează se lucrează la reconstrucţia ei…
Dacă vrei să vezi Cerul deschis trebuie să te cobori în tine! Trebuie să recunoşti pe Hristos ca singurul Miel ce iartă păcatele lumii! Şi trebuie să te botezi în apă! Apoi vei primi Duhul Sfânt ca să slujeşti. Să treci de ispite. Să ai arvună pentru răpire!

Spunea Vladimir Pustan că cine nu se botează cu apă şi cu Duhul Sfânt va fi botezat cu foc! Nu de la el, ci aşa a zis Ioan Botezătorul, că Hristos “va boteza cu Duhul Sfânt, sau cu foc!” Şi în foc merge pleava!


La Bobotează s-au deschis Cerurile! “Shengen-ul” lui Dumnezeu! N-ai vrea să intrii?

www.ciresarii.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu