Dacă până la Cincizecime Duhul a fost cu ucenicii, după
acest eveniment El a fost în ucenici, împlinind profeţia mesianică „rămâne cu
voi şi va fi în voi” (Ioan 14:17). Astfel că după ce a venit la noi în trup,
Dumnezeu ne comunică acum cu Duhul. Iar acesta, după ce a venit să împlinească
o profeţie, o promisiune, Îl proslăveşte acum pe Fiul, pregătindu-i o Mireasă
sfântă şi fără prihană. El a coborât s-o-mbrace cu putere de sus. S-o
sfinţească, utilizând sabia Cuvântului pentru curăţirea păcatului din sfinţi şi
dintre sfinţi. Iar pentru aceasta e nevoie ca sfinţii să aibă Duhul din plin.
Botezul (sau umplerea) cu Duhul Sfânt nu este numai o doctrină
penticostală. Nu trebuie să fie o dorinţă numai a unor biserici care o cer
insistent şi constant. De fapt, ea nu e garantată automat. Limba greacă ne
precizează că această umplere nu este o acţiune de moment ci continuă: fiti
plini încontinuu. Sfântul Apostol Pavel ne averitzează: „fiţi plini de duh!”
(Efeseni 5:18). Textul englez traduce şi mai explicativ: „Fiţi controlaţi,
stăpâniţi de Duhul Sfânt”! Umplerea cu Duhul nu poate fi doar o experienţă de
criză, o umplere spasmodică, una care se face doar atunci când creştinul
urmează să slujească Lui Dumnezeu în predicare, evanghelizare, misiune, ajutorare,
vindecare sau rugăciune în biserică. Trebuie sa fim plini! În permanenţă! Clipă
de clipă, ceas de ceas, zi de zi! Pentru că plinătatea Duhului în noi este
trăsătura de bază a experienţei creştine zilnice. Nici un creştin nu poate trăi
o viaţă biruitoare asupra păcatului, şi nu poate să reziste ispitelor, dacă nu
cunoaşte această umplere ce ar trebui să fie permanentă, cu Duhul. Thayer scrie
că „un credincios iertat are nevoie de umplerea Pimpleni, care pune stăpânire
totală asupra minţii”. Şi, ştim cu toţii : nimic nu nerajează pe diavolul mai
mult din ce este religie pe glob decât puterea Duhului Sfânt. Cum a stat
„fricosul” Petru în faţa preoţilor de seamă cărora le-a vorbit „plin de
îndrăzneală”? De unde a avut Pavel cunoştinţa învăţăturilor sfinte? Cum s-a
rezistat în Biserica Subterană, în martiraj? Cum s-a păstrat adevărul neştirbit
în faţa ateismului? Cum se face că rămâne biserica unită, nedezbinată? Prin
plinătatea Duhului Sfânt!
Biblia ne spune că umplerea Duhului este un dar la îndemâna
oricui poate crede. Cel care dă viaţă „oaselor uscate” şi îndemnuri sfinte
celor ce-L imploră, nu este un resort şi nici un pilot automant al lui
Dumnezeu! Duhul Sfânt nu este un reflex. Unul din motivele pentru care El are
atât de puţin control asupra vieţilor multor creştini este faptul că aceştia
cred că lucrează automat în inimile lor. Că reacţionează reflexiv la pornirile
lor păcătoase şi că îi conduce instinctiv la/în sfinţenie. Pentru faptul că a
venit în viaţa credinciosului nu înseamnă că în mod automat îl controlează pe
acesta în tot ceea ce face, gândeşte sau doreşte. Duhul Sfant nu introduce
automatismul şi nu operează roboţi, maşinării! El nu poate gândi în locul
individului! Controlul pe care îl exercită asupra creştinului depinde de
primirea şi ajustarea (cedarea, cooperarea) activă a acestuia la îndemnurile
Sale. El vrea să ne umple dar paharul este la noi. Aşa cum Isus Hristos
salvează numai în momentul recunoaşterii Sale ca singurul Mântuitor şi Domn,
nici Duhul Sfant nu ne controlează în sensul
de a ne pătrunde voinţa, raţiunea, şi sufletul, până ce nu recunoaştem că El
este Cel trimis de Tatăl pentru a ne sfinţi vieţile, până nu ne încredem în El
pentru a-şi face lucrarea în noi şi prin noi. De aceea, trebuie să existe o
veşnic dependenţă conştientă de El şi o supunere deliberată Lui, o cedare
constantă lucrării Sale, o căutare neîncetată a călăuzirii şi puterii Sale.
Pentru că dorim ca El să ne controleze vieţile în cea mai deplină masură şi să
producă cele mai frumoase roade ale Sale. Suntem gata de acest „sacrificiu”?
Atunci, să facem vizibilă Împărăţia invizibilă!
Duhul Sfânt ne dă puterea să ne aducem trupurile ca jertfă
pe altarul zidirii templului Lui Hristos.
El ne pregăteşte pentru o
îmbrăcare cu un trup de slavă asemănător cu cel slăvit al Mirelui nostru
ceresc. "El va pune o strajă foarte strictă asupra noastră dintr-o
dragoste geloasă, ne va mustra pentru cuvinte nefolositoare sau sentimente
greşite, pentru risipirea timpului, pentru lucruri de care alţi creştini nu le
simt niciodată deranjaţi” menţiona G.D.Watson. Când simţim mustrarea după ce am
ţipat, am gândit urât sau am avut un gest necontrolat, Duhul Sfânt deja
lucrează în noi! Dacă ne mâniem şi nu ne mustră conştiinţa, atunci şehina
Domnului s-a îndepărtat deja. (Talmudul menţionează şehina cu sensul literar de
„rezidenţa” Lui Dumnezeu. Potrivit înţelepciunii rabinice lumea nu putea fi
considerată că există în realitate, în sensul deplin al cuvântului, câtă vreme
„şehina nu îşi fixase rezidenţa printre oameni”. O altă învăţătură era cea
potrivit căreia „bărbatul nu poate ajunge la existenţă fără femeie, nici femeia
fără bărbat şi nici unul fără şehina”).
S-ar putea ca Duhul să nu ne explice mii de lucruri care ne
dau de gândit, dar dacă ne dăruim dragostei Sale, El ne va învălui într-o
dragoste geloasă şi va turna binecuvântările pe care le primesc doar cei din
cercul Său apropiat. Dacă dorim să fim plini de Duh, hai să-l ascultăm pe
Watson, care ne îndeamnă : „acordaţi privilegiul de a vă lega limba, de a vă
înlănţui/reţine mâna sau a vă închide ochii (la unele lucruri), aşa cum nu o
face cu alţii. Doar atunci când sunteţi în felul acesta, stăpâniţi de Dumnezeul
cel Viu în lăcaşul tainic al inimii,
mulţumiţi şi încântaşi de această strajă personală, privată, geloasă,
înseamnă că aţi descoperit într-adevăr antecamera (vestibulul) cerului."
Neglijarea umplerii zilnice cu Duhul poate crea o stare
letargică. Umplerea Duhului nu este ceva opţional, ci este o cerinţă creştină;
a o evita ori a te teme de ea înseamnă a cădea sub norma Noului Testament, în
mediocritate şi/sau în delicvenţă spirituală. Avem nevoie de umplere, de
înviorare… Umplerea cu Duhul face din credincios un canal potenţial al
mărturiei înaintea lumii. Fără Duhul Sfânt nu poate fi vorba de biserică, fără
plinătatea Lui în viaţa credinciosului, nu poate fi vorba de spiritualitate!
“Poţi închide ochii, dar nu poţi stinge soarele” (N. Iorga).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu