Devenit Cenusăreasa predicilor, negat ori ridicularizat de
unele credinţe, lăsăt deoparte de bisericile conservatoare, supramediatizat şi
abuzat de altele, Duhul Sfânt produce mişcarea despre care Spurgeon susţinea că
Biserica are cea mai mare nevoie. Duhul Lui Dumnezeu nu stă impasibil, nu tace,
nu trece neobservat ci, se mişcă. Duhul Lui Dumnezeu lucrează. Duhul Lui
Dumnzeu cosmetizează sufletele. El este agentul regenerării, instrumentul
schimbării caracterului uman, darul Lui Dumnezeu (F.A. 2 :38), agentul
sfinţirii, dinamul creşterii spirituale, sigiliul (Efes. 1:13) şi arvuna
creştinului pentru momentul răpirii (Efes. 1:14). Duhul Sfânt posedă raţiune (1
Corinteni 2:10-11), a inspirat Scripturile, predicatorii, misionarii, conduce
Biserica în închinare, inspiră poeţii, scriitorii, laudă, învaţă, mustră,
mijloceşte pentru credincioşi cu „suspine negrăite” (Rom. 8:26), dă
îndrăzneală, „toarnă dragoste în inimi” (Rom. 5:5). El vorbeşte (1 Tim. 4 : 1),
convinge păcătosul (Ioan 16 :7), îndrumă (F.A. 8 :29 ), îmbărbătează (F.A. 4
:31), generează naşterea din nou (Tit 3:5), face minuni, se întristează (Efes.
4:30) sau poate opri vestirea Cuvântului (F.A. 16:6).
Una dintre cele mai răstălmăcite doctrine este cea
referitoare la Duhul Sfânt. În timp ce unii „teologi” îi neagă personalitatea
şi dumnezeirea (precizând că El este un fel de forţă sau energie cosmică),
creştinismul autentic recunoaşte că Duhul Sfânt este parte integrantă a
Trinităţii, este Dumnezeu, este o Persoană (Apoc. 22:17), un Mângâietor (greceşte
paracletos, ceea ce etimilogic înseamnă „a chema lângă tine, a convoca”), un
Consolator (Origen), un Avocat (Tertulian), un Apărător (Mishna), un Înlocuitor
al Fiului până la răpire. Totuşi, doctrina despre plinătatea (plhroma) Sa este
un subiect mai puţin abordat şi poate greu de lămurit. Dorinţa noastră este să
furnizam o învăţătură echilibrată, biblică cu privire la Duhul Sfânt şi
acţiunile sale.
Dacă Evangheliile relatează că înaintea Înălţării la ceruri,
Mântuitorul a promis urmaşilor Săi un Ajutor, care-i va călăuzi în momentele de
încercare (evenimente ce nu erau departe de Biserica rămasă să depună mărturie
pentru nădejdea sfântă!), cartea Faptele Apostolilor, preia istoria acolo unde
se sfârşeste activitatea mesianică a Lui Isus Hristos (învierea şi arătările
Sale), continuând cu relatări despre înălţăre, coborârea Duhului Sfânt, ridicarea şi dezvoltarea
bisericii din Ierusalim sau a celei Universale. În ceea ce priveşte aspectul
teologic, tema dominantă a Faptelor Apostolilor este activitatea Duhului Sfânt
(unii scriitori cred că un nume mai potrivit pentru cartea „Faptele
apostolilor” ar fi “Faptele Duhului Sfânt”), şi promisiunea revărsării Sale
făcută de Hristos după înviere. Ea este împlinită pentru ucenicii Evrei cât şi
pentru credincioşii dintre Neamuri la intervale de timp foarte scurte, fiecare
din aceste evenimente fiind precedate de semnele puterii revărsate din plin
peste cei prezenţi. Asistăm la manifestări din plin ale Duhului, supranaturale,
care însoţesc răspândirea Evangheliei. Ele indică nu numai activitatea Acestuia
ci şi inaugurarea unei noi epoci în care Isus Hristos domneşte ca Domn şi
Mesia. Aşadar, revărsarea Duhului la Cincizecime (nu Rusalii, cum greşit se
vehiculează prea des prin biserici), constituie momentul în care ucenicii au
experimentat ei însuşi „zilele de pe urmă”, eveniment ce a marcat începutul
credinţei lor depline în Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu