Când scriu despre România scriu cu pixul între dinți, cu o mână pe inimă și cu cealaltă pe mânerul valizei.
Așa că nu am să o fac. Am să-i las pe alții.
”Adam a fost român, pentru că numai un român poate sta gol, să mănânce mere pădurețe și să creadă că e în rai” – Octavian Paler
”România e un pământ tragic unde totul se sfârșește în comic” – Paul Morand
”Nu putem vorbi despre o descreștinare a românilor, pentru că ei n-au fost creștinați niciodată pe de-a-ntregul.” - Daniel Barbu
”Românii sunt eroi când sunt în grup, în turmă. La Grivița au fost lei. Dar românul izolat e blând ca un mielușel.” – Constantin Rădulescu-Motru
”România nu are nimic original în afară de țărani și peisaj (de care nu suntem responsabili), dar cu țăranii nu putem intra decât pe poarta din dos a istoriei.” – Emil Cioran
”Unde e sufletul acestei nații care are sabia lui Ștefan cel Mare la Istanbul, tezaurul la Moscova, bogățiile bisericii la Athos și intelectualii în America?” – Horia Roman Patapievici
”Dimensiunea noastră păgână a fost tolerată și asimilată de biserică.” – Constantin Noica
Dar poate mai bine scriam eu ceva… Ceva plin de speranță, de optimism cald ca marea la Balcic în septembrie…
La mulți ani, România. Să nu uiți că tu ești, și atâta ți-ajunge. Ca să avem viitor trebuie să ne împăcăm cu istoria. Și să avem sfinți autentici nu de import… Și să ne rugăm să nu pierdem și ultimul tren. Pe cel al mântuirii personale pentru că mântuire de obște nu există.
V l a d i m i r _ P u s t a n
http://www.ciresarii.ro/index.php/despre-romania-numai-de-bine-vladimir-pustan/
http://www.ciresarii.ro/index.php/despre-romania-numai-de-bine-vladimir-pustan/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu