A.W. Tozer spunea că într-un oraș american cineva a construit
o catedrală, replica fidelă a unei celebre omonime europene. Nimic neobișnuit
am putea zice, numai că artistul a vrut să copieze cu acuratețe vitraliile
europene care erau pline de... praf! Murdăria, depusă de secole a
decolorat pictura cumva, iar artistul a
apreciat că (de)coloratura și praful sunt „delicate”, făcând ca pictura
să arate grozav!
Nu știu de ce, dar am impresia că biserica din zilele
noastre copiază vitraliile murdare lumești crezând într-o coloratură policromă
dar... ieftină! Prin urmare, închinarea în Duh și Adevăr propovăduită de Hristos
a devenit un vitraliu plin de pete! Și, oricât s-ar strădui soarele să
dezvăluie fața Domnului Isus din vitraliu, praful depus etalează o imagine falsă!
Chiar azi citeam pe regretatul John MacArthur, care spunea într-un volum că „într-o societate provocată de media evanghelizările sunt o provocare de marketing”. Prin urmare Evanghelia e predicată într-o manieră să pară cât mai atractivă și mai ușor de implementat. Orice mântuire care nu schimbă stilul de viață păcătos și nu transformă inima păcătosului nu este mântuirea de care vorbește Cuvântul lui Dumnezeu”, concluziona MacArthur. Adică e o mânuire... pătată! Și Biblia zice că „nimic întinat nu poate intra în Cer!” (Apoc. 21:27)
Când ferestrele sunt pline de praf singura varianta de a
trece lumina prin ele este curățirea. Oricât de policromă ar fi, mizeria nu poate
fi niciodată opera de artă! Dar nici joaca de-a pocăința nu va trece drept neprihănire!
Nicolae Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu