Erou la 87. „La mulți Ani mamă!”

Era o luni dimineață. Ceva zile după ce-și aniversase 33 de ani. Pierduse 4 copii. Și era tristă ca o zi de Bacovia. A urcat scările unui spital. Cu speranță. Cu zâmbet în colțul gurii. De mână cu bărbatul cu care a-ncheiat legământ. Legământul căsniciei e pe viață. Au privit amândoi peste copiii din pătuțuri. Peste copiii născuți și… abandonați. O fetiță, un băiețel, altul, altul… Și ochii I s-au oprit peste un prunc cam negruț. Scrâșnea. Poate îi era foame? Poate își căuta sânul maternal. S-au privit amândoi tinerii în ochi, și ea a zis: „Pe acesta vrem să-l luăm noi! Îl adoptăm!”. Tristețea primise un delete ceresc. Inima căpăta din nou viață! Dar o duduie cu uniformă medicală i-a năruit visul: „Nu, pe acesta nu. Nu se poate. Sâmbătă a fost ales de o familie de medici bătrâni din București. Au mers să mai facă niște acte și vin să îl ia ei. Probabil mâine!” Deodată cerul s-a întunecat în mijlocul zilei. Nu se poateeeee! Și sângele a zvâcnit în ochi și-n urechi. „Doamne de ce?”, a strigat mut de s-a auzit până-n ceruri. Și, dintr-o camera iese o doctoriță bătrână. Auzise discuția, refuzul. „Doamnă, a zis către duduia tânără. Ar fi cazul să dați copilul acestei femei și soțului ei. E-un cuplu de tineri. Cealaltă familie este bătrână. Nu e suficient că pe copil l-a abandonat mama sa și a rămas singur acum? Dacă îl dați unor bătrâni aceia în curând vor muri. Și copilul va rămâne iar singur…” Înțelepciunea biruit. Tânăra aceea nu a făcut în viață fapte de vitejie mai mari. Dar, din toată sărăcia și cu chin destul de uriaș a crescut cu toată dragostea acel copil. Și copilul ăla sunt… eu! Iar tânăra care atunci avea 33 de ani e mama! Astăzi este ziua ei. A împlinit 87 de ani. LA MULȚI ANI mamă! Știi că ai început să-mi lipsești?

De ceva ani mama nu prea mai iese din casă. În 2022 a ieșit o singură data. Nu mai poate citi Biblia, nu mai poate asculta predici. Nu mai comunică decât rar cu oamenii. De fapt aproape nu mai cunoaște pe nimeni. Început de Alzheimer. Bătrânețea e haină grea. Povară grea. La vârsta ei și înconjurat de oameni te simți tot singur. Uneori deși e între noi mintea îi hoinărește departe. Prin locuri numai de ea știute. „Mâine plec”, mi-a zis zilele trecute. ”Unde?”, am întrebat curios. „Mă duc după tact-o!” „Dar ști unde e?” „Nu, dar întreb și eu lumea. Mă duc acasă” „Păi aici unde ești” „Acasă sunt. Dar acolo Acasă e mai bine…” Da, Acasă în Cer e cel mai bine. Pentru orice muritor Cerul e cea mai dulce speranță. 

LA MULȚI ANI mamă! Mai știi că azi e ziua ta? Ai 87 de ani. E harul lui Dumnezeu că te vedem! Ți-am pregătit un tort. Unul care îți plăcea enorm în tinerețe. Știai că ești eroul meu? Nu te-ai jertfit pe front, n-ai luat medalii internaționale și nici premiul Nobel. Dar ai contribuit la lărgirea Împărăției lui Dumnezeu. Ai pus acolo o cărămidă. Sunt sigur, Dumnezeul căruia îi slujim te va răsplăti. Să trăiești veșnic!

Tare necăjită ai fost mamă,
Iarna, vara, orice timp trecând,
Cât era de frig sau de căldură
Tot desculţă te-am văzut umblând.
 
N-ai purtat o haină mai ca lumea,
O scurteică veche doar aveai,
Dar şi pe aceea totdeauna
Doar la sărbători o îmbrăcai.
 
Ochii tăi ardeau ca două stele.
Le mai văd luminile şi azi.
Boabe mari de lacrime, ca jarul,
Le striveai cu mâna pe  obraz.
 
Tot aşa ai fost de când ţin minte,
Pe picioare-ai mers la drum mereu.
Nici în car nu te suiai, de teamă
Boilor să nu le fie greu.
 
----------------------------------------
(Mama - de Virgil Carianopol)