youtube

duminică, 8 martie 2020

Urare pentru Femei - de Nicolae Geantă

Pentru că sunteți ca niște zăpezi timpurii care au albit surprinzător verdeața trecută a câmpurilor,
pentru că sunteţi cele care înseninează vieţile bacoviene ale bărbaţilor,
pentru că sunteţi cele care suflaţi dragoste peste orice faceţi în casa dumneavoastră,
pentru că sunteţi cele care atunci când numai privindu-vă copiii daţi lumii mai multă frumuseţe,
pentru că sunteţi  cele care găsesc în fiecare zi timp pentru orice problemă şi orice nevoie a celor dragi,

pentru că - deşi vă mai plângeţi câteodată, o luaţi de la capăt în fiecare zi, mai puternice, mai hotărâte, mai sfinte,
pentru că sufletul dumneavoastră ştie ce e iubirea, cum se dăruieşte şi cum se primeşte,

pentru că ne purtaţi în rugăciunile dumneavoastră fierbinţi, și sunteți proptelele noastre la Cer,
pentru tot ceea ce reprezentaţi pentru noi bărbaţii, şi pentru alte un million de motive…,

pentru dumneavoastră azi timpul se opreşte puţin în loc în fiecare primăvară, să vă aducă un omagiu: 

„Vă mulțumim că existați, că rezistați cu stoicism lipsei noastre de tandrețe, că împliniți nu doar ce ne lipsește nouă, ci Trupului lui Hristos! Să fiți binecuvântate de Cel îmbătrânit de zile, și să aveți răsplată Cerul întreg! Să trăiți veșnic!”

Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu