Mare e Dumnezeu (Gadol Adonai)

Ani de zile, trăind în “lumea mea îngustă”, vorba lui Eminescu, nu am înțeles de ce “alții” se închină “altfel”. Nu concepeam dincolo de “standardele” mele. Eram ca broasca din fântână: Cerul e cât ghizdurile puțului! Apoi, rând pe rând, mergând prin diaspora, am înțeles: ei nu sunt ca mine! Ei au altă cultură. Ori ei așa “au primit”. Dar am mai înțeles ceva: și ei tot lui Hristos slujesc! Și ei tot spre Cer aleargă! Și ei tot frații mei sunt! Și ei vor moștenii Cerul cu mine!

Nu, eu nu m-am schimbat! Nu, ei nu s-au schimbat! Eu m-am... îmbunătățit!

Oare poți critica închinarea plină bucurie? Poți critica pe cineva care bate din palme? Pe cineva care aplaudă. Pe cineva care strigă bucuros nu doar la cântare, ci și la rugăciune? Nu cred. Bucuria nu poate fi criticată! (Cea pe care o aduce Domnul vorbesc).

Nu spun ca închinarea bisericilor românești e musai să fie copy-paste ca în videoclipul de mai jos. Dar bucuria lor trebuie... “furată”! Hoții care fură bucurie nu săvârșesc păcat! Dar cei care o opresc...

(NkG)