youtube

duminică, 17 august 2014

De ce-mi pierd - de Traian Dorz


De ce-mi pierd uneori iubirea
și-mi plînge inima uscată,
- ori am nevoie iar de sete,
să nu uit apa niciodată?

De ce-mi pierd uneori credința
și zac învins de întristare,
- ori am nevoie de înfrîngeri
să pot să mă ridic mai tare?

De ce-mi pierd uneori seninul
și plîng cu zarea sfîșiată,
- ori am nevoie de-ntuneric
să caut lumina mai curată?

De ce lași uneori prea goală
divina inimii-ncăpere,
- ori am nevoie iar de-o moarte
să gust mai dulce-o Înviere?

De ce cad uneori sub lespezi
de apăsare și tristețe,
- ori am nevoie-așa să-Ți caut
mai dulci ale luminii Fețe?

De ce-mi pleci uneori Isuse
și parcă-mi piere viața-n mine,
- ori am nevoie să văd astfel
ce gol și mort sînt fără Tine? 

Traian Dorz

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu