Despre democrație și frumos – Vladimir Pustan

Camus remarca faptul că Revoluţia Franceză n-a dat naştere nici unui poet sau scriitor în afară de Sade care însă nu trece dincolo de condiţia de scenarist de scurtmetraje pornografice. În schimb au ghilotinat în grabă pe singurul poet al epocii pe motiv de înţepenire a cugetării în trecut.

Revoluţia franceză nu s-a sfârşit nici azi. Când dai cu Dumnezeu de pe soclu dispare orice formă de frumos. Ca să câştigi un premiu într-un concurs de creaţie trebuie să fii femeie, homosexual, negru, adică să fii politic corect, adică „jos orice discriminare”. Nu contează ce scrii şi ce pictezi, ci doar să fii parte din cel mai satanic sistem creat vreodată. Domnia minorităţii asupra majorităţii, iar majoritatea nu trebuie să fie nici măcar cultă (e mai suportabilă o aristocraţie intelectuală), ci trebuie doar să fie, iar criteriile trebuie să dovedească haos şi subiectivitate.

Democraţia generează oriunde domnia celui ce are coate mai ascuţite, plămâni mai puternici, iuţeală de mână, nesimţire cu găleata şi de aceea e atât de periculoasă mai ales adaptată la biserică, biserică ce a devenit un loc în care toată lumea vorbeşte, iar moderator e cel ce reuşeşte să manevreze sforile mai bine printre degete.

Dacă revoluţiile pentru instaurarea democraţiei elimină orice fel de frumos, democraţia în biserică elimină orice fel de creştere spirituală, adică ceea ce face frumoasă lucrarea bisericii.

În biserică trebuie să domnească „dictatura” Duhului Sfânt, „tirania” lui Hristos şi „monarhia” lui Dumnezeu Tatăl, pastorul sau preotul trebuie să fie omul cu urechea lipită la şoapta sfântă, iar poporul trebuie să asculte ceea ce de pe acoperişul caselor sau din altar preotul strigă.

Atunci Dumnezeu va picta cerul în albastru de Voroneţ pe sufletele noastre, în minţi ne va pune pasărea măiastră a lui Brâncuşi ca să putem ajunge sus, iar urechea noastră va auzi balada lui Ciprian Porumbescu cântată de îngeri. Până atunci vă invit la masa tăcerii.

Vladimir Pustan

www.ciresarii.ro