Simplista problemă a fericirii - Vladimir Pustan

Psalmul 73:28 - „Cât pentru mine fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.”

Prima lege ieşită de sub perucile transpirate ale celor care luaseră cu asalt pământul găsit de Cristofor Columb a fost că omul are dreptul, ba chiar şi obligaţia să caute să fie cât mai fericit.
Fugim după ea ca şi câinele în jurul cozii…

Anii ne sunt fericiţi, sărbătorile, căsătoriile, morţii şi vii, urările, plecările.
Unii au crezut c-au prins-o de mână şi se numeşte sănătate, lipsa datoriilor în bancă, o nevastă, conturi grase, maşini ca săgeata, case de piatră, diplome grele, obraz subţire.
Dacă nu-i aici, înseamnă că fericirea e starea când stai în poziţia lotusului cu ochii închişi, respirând din 10 în 10 minute, mâncând o zi pe săptămână, având parte de câte-un „golden shower” de la confraţi.

Între Irinel Columbeanu şi Gregorian Bivolaru nu e nici un numitor comun. Şi asta se vede de la o poştă.
Nimeni n-a văzut un milionar râzând, dar nici Simion Stâlpnicul n-a zâmbit vreodată.
Atunci, dacă nici posesiunile nu te pot face fericit şi nici nirvana, ar mai rămâne calea simplistă a hedonismului. Pentru cei ce nu găsesc o cale de mijloc între martiraj şi narcisism, viaţa e ca o monedă pe care o poţi cheltui cum vrei, dar o singură dată.

Obosit să-şi mai zidească palate, să-şi mai cumpere vii, să mai adune aur, Solomon şi-a programat fericirea dând drumul la manele cât a putut de tare, bând vin cât a putut de mult şi dansând cu cât mai multe neveste înainte de a plonja sub masă. N-a fost mai fericit pentru că mahmureala de luni nu face pe nimeni optimist. Aşa că, vorba lui Bob Dylan, totul e „vânare de vânt”. Dar nici marijuana nu rezolvă problema.

Istoria lumii se învârte în jurul acestei probleme existenţiale. Evenimentele se succed fără logică, dar nu şi fără finalitate. Dacă Abraham Lincoln a avut dreptate când a spus că oamenii sunt fericiţi doar cât se aşteaptă să fie, atunci suntem de plâns şi fără nădejde.

În urmă cu 2000 ani, fiul dulgherului din Nazaret a răspuns la întrebarea nepusă a poporului ce stătea pe iarbă, sus, pe munte. Lucrurile erau simple, poate prea simple pentru aşteptările lor şi ale noastre. Avem, de atunci, cea mai nefolosită reţetă din univers, cea mai puţin aplicată metodă de a fi fericit. Şi ceea ce spune Isus nu e bălmăjeală filosofică, ci adevărul pur. Dar adevărul e ca săpunul - nu e folositor decât dacă-l aplici.

Vladimir_Pustan