Proverbe 29:2 ”Când se înmulțesc cei buni, poporul se bucură, dar când stăpânește cel rău, poporul geme”.
De 25 de ani simt nevoia acută să umblu cu ligheanul după mine atunci când mă duc la vot. În toți anii aceștia nu a trebuit să aleg între bun și rău ci răul cel mai mic.
Alegerile sunt libere dar rezultatele le plătim. Liderii răi sunt aleși de cetățeni buni care nu votează așa că tot ce e necesar ca răul să triumfe este ca creștinii să nu facă nimic. Pedeapsa de a nu fi interesat de politică este ca timp de patru ani să fim conduși de proști mai mari decât noi. Asta, citându-l pe Platon.
Nu sunt adept al votului universal ci a celui cenzitar dar dintre anarhie, totalitarism și democrație aleg democrația. Și iar mă duc la lighean.
Evreii l-au ales pe Saul rege pentru că era frumos și înalt iar românii nu l-au ales pe Rațiu în 1990 pentru că avea papion cu picățele.
Alegeți principiile și nu persoana. Și dacă n-au principii candidații? Atunci întoarceți ștampila în mână și votați cu mânerul de la ea.
Alegeți caracterul nu carisma. Să nu uitați că Hitler a fost cel mai carismatic lider.
Sunt patru principii ale unui candidat liber pe care le găsiți în Exod 18:21.
Oameni destoinici, temători de Dumnezeu, ce-și țin cuvântul și vrăjmași ai lăcomiei.
Un prieten îmi spunea că el crede, că creștinii de azi sunt preocupați doar de lumea asta. Cred că nu-s preocupați nici de lumea asta nici de cealaltă. Va trebui să umblăm după cealaltă iar pe asta să o facem mai bună.
Duceți-vă la vot. Într-un singur tur de scrutin, votul tău chiar contează. Duceți-vă la vot. Nu lăsați să aleagă mereu alții pentru voi. Duceți-vă la vot chiar dacă trebuie să luați ligheanul subsuoară…
V l a d i m i r _ P u s t a n
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu