E greu să aștepți... Fie că aștepți să ieși din pușcărie,
fie că aștepți să îți nască soția sau să te măriți. Așteptarea nu poate fi mai
grea sau mai ușoară, pentru că ea nu e măsurabilă. Chiar dacă uneori o asociem
cu "nerăbdarea" şi alte ori "groaza", în fond și la urma
urmei tot așteptare se numește.
Nu totul se rezumă la prezent, iar dorințele nu se împlinesc
la clipeala ochiului pentru că viața nu e un spectacol de magie.
Există două tipuri de așteptare:
1) Așteptarea bună, numită și răbdarea. Este o virtute; nu te
naști cu ea, ci o înveți încet încet, zi de zi.
Răbdarea se naște din
iubire. Ea suferă și nădăjduiește totul, pentru că răbdarea pune nevoia
celuilalt pe primul loc.
Chiar dacă uneori ne fac să ne ieșim din minți, oamenii sunt
pe pământ spre binele nostru: unii ne învață răbdarea, alții ne-o testează.
La români se întâlnește mai rar această calitate, nu numai
pentru ca "românașului îi place sus la munte", liber, singur și nederanjat,
ci și datorită impulsivității noastre specifice și a dorinței de a da cu bâta
ori sapa în cutia craniană a interlocutorului.
Dumnezeu ne cere să fim răbdători, pentru că răbdarea ne
aduce pacea. E greu să ai răbdare, mai ales când norii negrii întunecă zarea,
iar viitorul pare (sau chiar este) un scenariu apocaliptic. Chiar dacă plouă și
cerul e trist, soarele e dincolo de nori. Chiar dacă problemele sunt grele,
Dumnezeu e tot timpul prezent, gata să îți ridice povara. Suferința e mai ușor
de suportat când ești conștient că toate trec și acel ce rabdă în tăcere
primește răsplata
.
2) Așteptarea rea, numită și amânarea.
pentru continuare click http://seforaseah.blogspot.ro/2014/11/amanarea-vs-rabdarea.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu