Când Iosif a ajuns
în închisoare a realizat că sărbătoarea plănuită a majoratului său era
compromisă. La 18 ani e greu să înveți ceva de la viață fără riscul de a rămâne
corigent la unele materii. În acest caz au dreptate cei ce afirmă că a fi
profesor e cu neputință. Și totuși…
Învățăm de la el că
trebuie să ne dezvoltăm și în perioadele dificile ale vieții pentru că cele mai
frumoase flori cresc pe piscurile severe, sub bătaia vântului rece. Va trebui
apoi să ne încredem în Dumnezeu indiferent de circumstanțe întrucât urmarea lui
Hristos nu-i un nesfârșit picnic. Darul slujirii trebuie folosit și în
temnițele vieții, mai ales că acolo este teren de lucru destul. Paharnicul și
pitarul au fost doi subiecți buni pentru a spăla picioare chiar dacă la prima
vedere nu promiteau nici o recompensă. Niciodată autopromovarea nu poate
înlocui promovarea divină și printre lacrimi a realizat cât de prost a putut fi
să se încreadă în promisiunile paharnicului. Parcă suntem noi în campaniile
electorale.
Trebuie să spunem
stop încrederii în sine. Când se închide ușa închisorilor vieții în urma ta îți
dai seama că Dumnezeu nu-i interesat de reputația ta ci de caracterul tău.
Pentru oameni Iosif era un nenorocit de pușcăriaș din cauza unei tentative de
viol. Pentru Dumnezeu era instrumentul Lui, pregătit timp de 12 ani în școli
subterane, pentru a putea fi folosit apoi să-și scape poporul mesianic de
foame…
V l a d i m i r _ P
u s t a n
* publicat în data de 5 iunie 2013 la http://www.ciresarii.ro/index.php/necesarele-inchisori-vladimir-pustan/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu