Odată, fratele Tipei, președintele Penticostalilor din
România, a fost sunat de un director de CAP să meargă la o înmormântare.
"A murit mama și pe ultimul drum va fi condusă de foarte mulți oameni. Vor
veni directori, miliția, securiști. Trebuie să fie o predică foarte bună",
și-a motivat cererea președintele CAP-ului - o funcție care pe timpul ceaușist
era râvnită ca cea de director de bancă din zilele noastre.
După ce și-a pregătit o predică apologetică pentru serviciul
funerar, fratele Tipei se pregătea să plece spre serviciul funerar. Cu câteva
zeci de minute înainte i-a sunat telefonul în birou. La capătul celălalt era un
băiat. "Cineva ne-a dat telefonul dvs. A spus că sunteți un om care ne
puteți ajuta. Suntem patru copii săraci, nu am mâncat nimic de câteva
zile...". "Dar voi nu aveți părinți?". "Mama e la spital de
mai multe zile, iar tata... ne-a părăsit când eram mici...".
Pastorul Tipei a chemat un secretar, a băgat mâna în
buzunar, i-a dat niște bani și l-a trimis la adresa copiilor să le ducă ceva de
mâncare. Apoi a urcat în mașină și a mers
spre localitatea unde avea loc serviciul funerar. Pe drum îi tot sunau
în minte versetul iacovian "credința fără fapte este moartă". Până la
cimitir aschimbat predica "La ce ar folosi o credință dacă faptele ei au
murit?".
După ce a predicat directorul CAP-ului l-a invitat la masă.
"Vă rog să veniți. Vor fi prezentă toată pleiada de aici. Am tăiat doi
porci și un vițel". Pastorul a refuzat categoric și s-a îndreptat spre
mașină. În fața acesteia îl aștepta un bătrân. Cu un picior de lemn, cu cârjă,
cu o căciulă găurită de șoareci. Haina era plină de petece, barba lungă,
neîngrijită. Și mirosul... Trebuia să ți limită. Ca la bancomat.
"Trebuie să mă duci acasă", a poruncit invalidul.
Pastorul l-a privit mirat. Era dezgustător. Inițial a vrut să-l refuze, dar s-a
gândit că bătrânul o să-i reproșeze: "ai predicat despre fapte și
acum?".
L-a urcat pe bătrân în mașină. A pornit. Moșul a început să
strănute. Îi sărea scuipatul pe bord, pe parbriz. Mirosul era insuportabil.
Fratele Tipei a deschis geamul. "Închide-l, eu sufăr cu curentu' ",
aporuncit moșul. După câțiva kilometrii pastorul a fost ispitit să-l coboare în
mijlocul câmpului! Nu mai suporta!
În final a ajuns. Casa bătrânului era de fapt o... Ruină. Acoperișul
spart, vedea stelele din pat. Pereții ghioșați, cu mult moloz la temelie.
Vedeai din casă afară. Gardul era de domeniul a fost odată. Uluci căzute,
bălării. O tentativă de limitare a proprietății. "Ajută-mă să cobor",
a solicitat moșul. Pastorul l-a coborât tare greu. A deschis toate ușile pentru
ventilație și hotărât dădea să facă stânga împrejur. "Nu pleci, trebuie să
aduc ceva din casă". "Bunicule, stai liniștit, nu mai am timp, mă
grăbesc". Și se urcă în mașină. "Te rog, te rog, nu pleca!", a spus
săracul cu lacrimi în ochi. Fratele Tipei impresionat a coborât din mașină. Nu
putea să treacă pe lacrimile unui infirm.
Încet, încet, bătrânul cu picior de lemn a intrat în casă,
apoi a ieșit și a venit la mașină. Cu părul slinos, cu mâinile murdare, a băgat
mâna în buzunarul hainei petecite. A scos un plic. "Eu sunt invalid de
război, a spus fostul erou. Am o pensie de invalid. Toată viața din asta am
trăit. Uite, am aici toate economiile mele. 5000 de lei. Te rog să-mi permiți
să iau 10 lei. Îmi ajung câteva zile, până voi lua pensia. Restul de bani, ia-i
și du-i la copiii aceia săraci!".
Pastorul a refuzat. "Tăticule, stai liniștit, vom rezolva noi cumva problema, cu
biserica". "Te rog ia banii!". "Nu pot". "Omule
vrei să mă trăznească Dumnezeu? Când ai vorbit la cimitir despre copiii aceia
mi-a înfipt Dumnezeu un cuțit în inimă. Eu să am bani în casă și ei să moară de
foame?". Și a început iar să plângă...
Pastorul a luat banii rușinat. La cimitir fusese atâți
oameni bogați. Pocăiți. Nimeni nu a fost mișcat de situația săracilor. Dar un
sărac a avut inimă pentru săraci!
Când am auzit întâmplarea m-am gândit că președintele
CAP-ului tăiase doi porci și un vițel. Dar n-a zis: "duceți și copiiilor
aceia un kg de carne". El nu simțise cu ei. De ce? Nu trăise ca ei.
Să aveți mâinile deschise. E o lecție de fericire. nu ești
fericit dacă nu faci pe altul fericit. Dintr-o palmă deschisă poate lua ce ai
oricine. O mâna închisă e egoism. Dintr-o palmă deschisă se ia, dar se și pune.
Trăiți cu mâinile deschise! Așa a murit Isus Hristos.
Dumneavoastră, eu, trebuie să fim mâinile Lui. Altminteri...
* O ilustraţie pe care am spus-o elevilor mei la liceu
săptămâna aceasta. Pentru unii,
ultima din viaţa de elev!
AMIN! Lectie de viata intradevar...
RăspundețiȘtergereLa ce biserică mergi?
RăspundețiȘtergerestiti :)...Crestini dupa Evanghelie din Schwabach (Germany) :)
ȘtergereŞtiu Cri, dar se mi semneayă cineva cu C.
ȘtergereŞi culmea ştiu că nu mergea la biserică anul trecut!
Domnul sa aiba mila de noi! Vai de mine, ce lectie! Nu mai am cuvinte! Am devenit atat de reci si insensibili! Cat de tare trebuie sa Il intristam pe Domnul! El sa ne ajute sa ne pocaim cu adevarat!
RăspundețiȘtergere