Ieri am petrecut o
oră prin cimitirul din sat. Am citit epitafe pe crucile
celor ce-au fost cândva pe uliţele copilăriei mele, şi mi-am adus aminte de cei
mai mulţi dintre ei. Le-am admirat fotografiile reuşite, tinereşti,
pline de zâmbet şi speranţă! Oare de ce pe cruci trebuie să arătăm neapărat
bine?
Am ieşit în stradă spunând soţiei mele: "Cu atât vom
rămâne aici, cu o cruce! Şi, eventual o fotografie în care să arătăm bine!”.
Până şi morţi dorim să amânăm moartea! Nu reuşim....
"Unul dintre cele mai tragice lucruri pe care le-am
văzut în natura umană este acela că tindem să amânăm viaţa. Noi toţi visăm la
grădina de trandafiri aflată la orizont, în loc să ne bucurăm de trandafirii
care înfloresc sub fereastra noastră chiar acum ", spunea Dale Carnegie.
Înţelegeţi: unii vor să amâne moartea, alţii vor să amâne viaţa!
Amânăm
examenele, dar şi rezultatele. Amânăm dărnicia, dar şi binele, şi bunătatea.
Amânăm pocăinţa, dar şi slujirea. Amânăm moartea, dar şi viaţa. Amânăm iertarea
lui Hristos, dar nu şi judecata Sa! De asta nu va scăpa nimeni!
Amânările sunt
planul Satanei. Pentru el orice bine ai face trebuie să-l faci... altădată.
Dumnezeu însă e Domnul lui azi. Al slujirii, al crucii! Amânările sunt moarte. Acţiunile sunt viaţă.
Mişcare.
Nu amânaţi
slujirea lui Hristos! Purtaţi-i zi de zi Crucea. Identificaţi-vă cu ea. Pe
străzi, în şcoli, în biserici, la rând la pâine ori cu copilul în parc. Arătaţi că aţi cunoscut crucea, că trăiţi. Cine-şi
duce crucea doar la cimitir o face prea târziu. Şi degeaba...
Nicolae Geantă
Amin!
RăspundețiȘtergere