Susan, în vârstă
de 34 de ani, orbise în urmă cu un an. O greseală medicală o azvârlise brusc si
pe neasteptate într-o lume a întunericului, a nemultumirii, a frustrării si a
autocompătimirii. Cândva o femeie extrem de independentă, Susan se simtea acum
condamnată, considerându-se o povară, o fiintă neputincioasă si neajutorată
pentru toti din jurul ei.
"Cum de mi
s-a putut întâmpla asa ceva?" se întreba ea mereu cu inima plină de
amărăciune si supărare. Însă oricât a plâns, oricât s-a frământat, oricâte
întrebări si-a pus si oricât s-a rugat, tot a trebuit să accepte adevărul
necrutător că nu v-a mai vedea niciodată lumina zilei. Peste optimismul ei de
odinioară atârnau norii grei ai depresiei. Simpla parcurgere a fiecărei zile
era un exercitiu frustrant si extrem de istovitor. Si nu avea pe nimeni
altcineva pe care să se poată sprijini decât pe Mark, sotul ei.
Mark era ofiter
de aviatie. Inima lui bătea pentru Susan, pe care o iubea din tot sufletul. Îsi
văzuse sotia prăbusindu-se în disperare când si-a pierdut vederea si era
hotărât să o ajute să dobândească puterea si încrederea ce-i puteau reda
independenta. Desi pregătirea militară îl formase pe Mark să facă fată chiar si
celor mai impresionante situatii, el stia că aceasta era cea mai dificilă
bătălie cu care trebuia să se confrunte si pe care trebuia să o câstige.
În cele din urmă,
Susan s-a simtit pregătită să se reîntoarcă la slujba ei, dar cum să ajungă la
vechiul loc de muncă? Înainte lua autobusul, dar acum se simtea terorizată la
gândul de a iesi singură în oras. Mark s-a oferit să o ducă în fiecare
dimineată cu masina, desi lucrau în părti diametral opuse ale orasului. La
început, aceasta a linistit-o pe Susan, împlinind în acelasi timp nevoia lui
Mark de a-si proteja sotia lipsită de vedere, care se simtea cumplit de
nesigură când se punea problema să îndeplinească chiar si cea mai mică sarcină.
Însă foarte
curând, Mark si-a dat seama că nu vor putea continua asa pe termen lung - era
prea obositor, si mult prea costisitor. A fost nevoit să recunoască faptul că Susan
va trebui să meargă din nou cu autobusul. Dar până si numai gândul de a-i
împărtăsi aceasta sotiei lui îi îngheta inima. Era încă atât de fragilă, de
plină de amărăciune. Cum va reactiona? Exact după cum prevăzuse Mark, Susan a
fost îngrozită la ideea de a merge din nou cu autobusul. "Sunt oarbă,
Mark! - a exclamat ea cu durere în glas. De unde să stiu unde trebuie să cobor?
Mă simt de parcă m-ai abandona." I se frângea inima să o audă asa, dar
stia ce trebuie să facă. I-a promis lui Susan că în fiecare zi, atât la
plecare, cât si la înapoiere, o va însoti pe autobus, si aceasta atât cât va fi
nevoie, până ce se va simti sigură pe ea.
Timp de două
săptămâni, zi de zi, Mark - îmbrăcat în uniformă militară - a însotit-o pe
Susan la serviciu si înapoi. A învătat-o cum să se bazeze pe celelalte simturi
ale ei, mai ales pe auz, pentru a determina unde se află, si cum să se adapteze
la noua ei situatie. A ajutat-o să se împrietenească cu soferii, care o puteau
urmări la urcare si la coborâre si care îi puteau rezerva câte un loc în
autobus. O făcea să râdă, chiar si în acele zile mai putin bune, când se
împiedica la coborârea din autobus sau când scăpa poseta pe jos. În fiecare
dimineată mergeau împreună, iar Mark lua apoi taxiul până la locul lui de
muncă. Cu toate că această practică era mai costisitoare si mai epuizantă decât
cea anterioară, Mark stia că era doar o problemă de timp până ce Susan va fi în
stare să meargă singură cu autobusul. El credea în ea, în acea Susan pe care o
cunoscuse înainte ca ea să-si piardă vederea, care nu se temuse niciodată de
nici o provocare si care absolut niciodată nu s-ar fi dat bătută si nu ar fi
renuntat.
Si a venit ziua
în care Susan a considerat că este pregătită să meargă singură cu autobusul. Luni
dimineata, înainte ca să pornească la drum, si-a aruncat bratele în jurul lui
Mark - însotitorul ei, sotul ei, prietenul ei cel mai bun. Ochii îi erau plini
de lacrimile multumirii pentru loialitatea lui, pentru dragostea si răbdarea
lui. Si-au luat rămas bun si pentru prima dată, fiecare si-a văzut de drumul
lui. Luni, marti, miercuri, joi...
Fiecare zi a
decurs perfect si Susan nu se simtise niciodată mai bine. Era din nou pe
picioarele ei! Mergea singură la lucru!
Vineri dimineata,
Susan a luat ca de obicei autobusul spre locul de muncă. Pe când a vrut să
coboare, soferul a murmurat: "Măi să fie, chiar vă invidiez!" Susan
nu era sigură că soferul i se adresase ei. La urma urmei, cine si de ce să
invidieze o femeie lipsită de vedere care de un an de zile se lupta să găsească
curajul de a trăi mai departe? Curioasă, l-a întrebat pe sofer: "Nu vă
supărati, de ce spuneti că mă invidiati?" "Trebuie să fie un
sentiment tare plăcut să vă stiti atât de ocrotită", a răspuns soferul. Neîntelegând
la ce se referă, Susan l-a întrebat din nou nedumerită: "Ce vreti să
spuneti? Cum adică: atât de ocrotită?" "Stiti, a venit răspunsul, azi
e vineri. Si de luni încoace, în fiecare zi, tot văd un domn bine, în uniformă
militară, care vă urmăreste de peste drum cum coborâti din autobus. De fiecare
dată se asigură că treceti strada în sigurantă si vă conduce cu privirea până
ce intrati în clădire. Apoi vă trimite un sărut din vârful degetelor, vă face
cu mâna si ia taxiul. Sunteti tare norocoasă, stimată doamnă!"
Lacrimi de
fericire se rostogoleau pe obrajii îmbujorati ai tinerei cu bastonul alb. Acum
întelegea: desi nu îl putuse vedea cu ochii, Susan simtise în permanentă
prezenta lui Mark. Era atât de fericită, nespus de fericită, fiindcă el îi
făcuse un dar mai grozav decât vederea, un dar pe care nu trebuia să-l vadă ca
să creadă - darul dragostei, ce poate aduce lumină acolo unde a domnit
întunericul.
La fel veghează
Dumnezeu asupra noastră. S-ar putea să nu stim că este prezent. Nu avem cum
să-I vedem fata. Însă cu toate acestea, El nu lipseste de lângă noi, El este
aici! Fie ca acest gând să-ti însenineze ziua: rămâi binecuvântat si fii
binecuvântare stiind că "Dumnezeu te iubeste - chiar si atunci când nu-L
cauti cu privirea"!
(Autor necunoscut)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu