Biserica, între autoritate şi autoritarism (3)

Autoritatea pastorală presupune oameni cu experienţă, flexibili, încercaţi în toate domeniile vieţii, autoritarismul impune oameni cu idei fixe; autoritatea presupune căutarea nevoilor celorlalţi şi îndeplinirea lor, autoritarismul cere satisfacerea nevoilor personale; autoritatea răspunde la nevoile spirituale ale tuturor membrilor, la pregătirea lor pentru slujirea publică, autoritarismul nu răspunde decât la satisfacerea unui mic nucleu de apropiaţi; autoritatea se referă la obligaţii, autoritarismul la drepturi; autoritatea se referă la motivaţia slujitorului, autoritarismul la motivaţia celui slujit; autoritatea urmează modelul de conducere biblic, autoritarismul pe cel uman. Autoritarismul are darul, dar n-are harul!

 

Dacă aşa stau lucrurile atunci mai trebuie să ne implicăm în conducere? „Cine doreşte episcopie, bun lucru doreşte”, transmite lui Timotei sfântul Apostol Pavel, apreciind astfel de aspiraţii sfinte. Pentru că nu este nimic greşit în dorinţa de a conduce biserica, de a avea o poziţie de lider. Dar mai întâi trebuie să ne cercetăm adânc motivele noastre. Pentru ce dorim să conducem, când ştim că cel mai greu lucru e să slujeşti? Cine e în centrul închinării? Cine formează Auditoriul în timpul închinării?

Precizăm că singurul profil al liderului, admis în Scriptură este cel de slujitor. „Un slujitor te roagă umil să faci ceva, niciodată nu comandă”, scria Richard Wurmbrand. Iar Pavel, bunăoară, vorbea despre dorinţa de a se da altora (1 Tes. 2:1-12). Observăm foarte uşor că relaţia pe care o are cu colaboratorii lui este demnă de remarcat. El a condus cu autoritate şi fără autoritarism. Slujba sa de păstorire s-a referit la căutarea nevoilor celorlaţi. Cine a avut mai multă putere decât Pavel?

Puterea vine din autoritate, autoritatea vine din legitimitate şi legimitatea vine de la Dumnezeu, de aceea nu trebuie să încercăm să fim mâna Lui Dumnezeu până nu cunoştem inima Creatorului. Dacă nu avem o relaţie intimă cu El, slujirea noastră nu va fi decât un sentiment religios care ne va duce în eroare şi va conduce la distrugere. Autoritarismul a dus totdeauna la fiasco. Iar noi învăţăm din greşelile altora.

Parafrazând 1 Timotei 3 :1-13, teologul Stanley Derickson ne descrie profilul moral şi spiritual care trebuie întâlnit la conducătorii bisericii. Adevăratul lider nu trebuie să fie încăpătânat, ci trebuie să fie un om dispus să cedeze în mijlocul conflictului. „Cei flexibili nu vor fi înfrânţi”, spune Derickson. De asemeni, cel ce vrea să deţină aturoritatea nu trebuie să fie mânios, nici îngâmfat. Îngâmfarea este o pricină de acuze, de discuţii pentru comunitate. Şi nu numai. Slujitorul trebuie să aibă o mărturie bună din partea celor de afară. Purtarea lui trebuie să fie ireproşabilă în comunitatea necredincioşilor, care trebuie să-l vorbească numai de bine. Dacă mărturia celui ce aspiră să conducă e impecabilă, tot ce se va spune de rău despre el sunt simple zvonuri neadevărate sau acuzaţii nedrepte. Neadevăruri.

Dorim să vă spunem cum se vindecă autoritarismul. Pentru că altfel am fi asemeni unui doctor care te descoperă că ai ulcer şi când îl întrebi ce să faci, răspunde contemplativ ridicând din umeri: „Nu ştiu!”. Ar fi nedrept să nu vă spunem. Aşa că opinăm împreună cu fratele P. Lascău, care argumentează că „rezolvarea situaţiei nu se face prin predici somptuoase de dragoste. Tensiunile din sânul bisericii nu se rezolvă prin pedepse disciplinare, excluderi sau măsuri administrative. Dacă ele încetează dintr-o sursă, vor porni automat din alte izvoare mereu prospere”. Autoritarismul nu se rezolvă nici prin articole de presă, nici prin mediatizare, „nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt” (1 Corinteni 2:13). Soluţia este ca energiile spirituale să fie canalizate spre un singur numitor comun : lucrarea Lui Dumnezeu. Trebuie să ajungem la maturitatea pastorului Wurmbrand : „pasiunea mea pentru Dumnezeu este şi o pasiune pentru ceea ce este divin în mine”. Altfel nu vom ajunge la destinaţia „Veşnicia cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt”!

(sfârşit)