Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul tăcerii veşnice, care pentru noi rămâne o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să mai ajungă încă odată, chiar dincolo de liniştea mormâtntului... Eu am ajuns la capătul druului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie, vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare,,,
Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi a durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea, şi ale cărei cărări le-am cunoscut pe toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a îngăduit s-o văd împlinită. Fi tu veşnic îmbelşugată, fi tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fi cinstită, iubită şi pricepută.
Maria Alexandra Victoria, nepoata Regelui Eduard al VII-lea, născută la Eastwell Park în Anglia, a devenit regina României prin căsătoria cu prinţul Ferdinand de Hohenzollern, nepotul lui Carol I.
Deşi englez la origini, Regina Maria a devenit mai român decât mulţi români. În testamentul său, ultima adresare către România (citatul de mai sus) încă mai ridică fiori reci pe şira spinării.
Paradoxal, România e lipsită de binecuvântarea fiilor ei. De fapt nu ţara suferă, ci locuitorii ei, care îşi fură singuri căciula!
*** (cea mai frumoasă regină a Europei acelor vremuri, supranumită Missy, a clădit mica biserică bizantină Stella Maris din Balcic, unde are îngopată inima; restul trupului e înhumat la Curtea de Argeş)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu