Mândria şi ruşinea - de Nicolae Geantă & Max Lucado

N-ai zice nici în ruptul capului că sunt surori. Par atât de diferite. Mândria scoate pieptul ţanţoş în afară. Ruşinea lasă capul în jos. Mândria caută să iasă în evidenţă. Ruşinea caută să treacă neobservată.
Dar, nu vă lăsaţi amăgiţi, cele două sentimente se trag din aceeaşi rădăcină. Şi ambele au acelaşi efect: vă ţin departe de Tatăl vostru.
Mândria zice: "Eşti prea bună pentru el".
Ruşinea zice: "Eşti prea rea pentru el".
Mândria te îndepărtează.
Ruşinea te împiedică.
Dacă mândria e cea care merge înaintea căderii, ruşinea e cea care te împiedică să te ridici după cădere.

(Max Lucado)

Mândria umblă cu nasul pe sus. Ruşinea e tot timpul cu faţa în batistă.
Mândria nu se sfieşte să susţină în gura mare, o prostie imensă cât Pacificul. Ruşinea nu-ndrăzneşte să argumenteze în şoaptă nici măcar cu adevărul.
Mândria e elefantul din magazinul cu porţelanuri. Dărâmă toate rafturile dintr-o mişcare. Ruşinea nu le mişcă, aşa că porţelanurile zac nestrălucitoare în praf.
Mândria zice: "Pot muta singur munţii".
Ruşinea zice: "Eu nu-s în stare de nimic".
Mândria e un puseu de mizantropie.
Ruşinea e o vervă de naivitate.
Dacă mândria e narcisism la vedere, ruşinea e egoism ascuns.
(Nicolae Geantă)