Cred ca, majoritatea dintre cei ce mai cititi, ati auzit de Saduchei. Acea secta iudaica, alcatuita din clanul preotilor care slujeau la Templul din Ierusalim. Cei care L-au condamnat pe Isus Hristos la rastignire pe cruce. Acesti saduchei care tebuiau sa se indeletniceasca doar cu cele sfinte s-au aventurat si in lumea cosmopolita, adoptandu-i obiceiurile. Asta pentru ca nu doreau sa supere puterea romana. Erau asa-zisi oameni de bine. Supusi lui Dumnezeu, dar si Romei. Nu doreau sa deranjeze pe nimeni.
Fara sa fiu acuzat de exagerare, mare parte din presa de pe la noi se comporta in cel mai pur spirit de saducheu. Scrie in asa fel incat sa nu deranjeze pe nimeni. X este prieten cu seful, cu noi, cu primarul, cu partidul, cu domn’ senator, este patron, ne sponsorizeaza, lucreaza la politie, la primarie, are pile … Nu-l putem deranja! Constatam ca multi gazetari si-au agatat de gat jujeul cuminteniei si-al omeniei de bine. Astfel cainele de paza al democratiei nu mai musca, ci a devenit un mielusel, care behaie neputincios in pustie.
De asemeni, unii confrati din breaslã publicã articole cuminti, in maniera caragialeasca: nici chiar cei vinovati nu sunt deranjati. Si atunci, care este finalitatea? Cu ce scop se mai scrie? Agresiunea timpurilor necesita o reactie pe masura. Personal desfid orice forma de rezistenta pasiva. Cumintenia, daca nu e smerita, aduce izbitor cu prostia. Sau, mai curand cu lasitatea. Exasperanta mamaliga romaneasca, micuta, calduta si neexplodanda n-a dus nicaieri, dacat la narcotizarea simtului datoriei si la lipsa de atitudine.
Nu vreau sa fiu catologat un piranha de presã. Nu sunt adeptul unei gazetarii politienesti si nu vad jurnalistii ca pe niste macelari de abatoare pregatiti sa transeze in viu. De asemeni, nu simpatizez persoanele care ranjesc cu cutitul intre dinti. Insa iubesc demnitatea. Si dreptatea. Ziaristii pot scrie drept pe linii strambe. Uneori, parca dispretuitor, nu vor s-o faca. Au uitat probabil ca un caine viu valoreaza mai mult decat un leu mort.
Se spune ca reflexia este primul pas al oricarei repozitionari. Daca te privesti in oglinda si nu-ti sare in ochi trivialul stigmat al saducheului inseamna ca esti orb. Orb si pierdut, caci pentru tine, oglinzile sunt mute…
PS: Pe unii criza valorilor i-a incovoiat. Dar sã nu uite: capetele ce sunt plecate spasit nu sunt taiate, dar merita usturimea spinarilor cocosate sub bici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu