A ierta nu este o ideologie. Nici măcar un sentiment. A ierta e o poruncă. Tocmai de aceea Hristos ne-a lăsat pe paginile Scripturilor o pildă a unui rob care avea o datorie uriașă față de un împărat. Și care, după ce a fost iertat nu a putut ierta un alt rob care avea o datorie mică față de el! Însă când a auzit împăratul cum s-a purtat robul viclean și nemilos l-a zvârlit direct în pușcărie. De unde nu va ieși până nu își va plăti toată datoria. Care era pentru el de… neplătit!
Porunca ne cere să iertăm ca să fim liberi. Neiertarea ne face să trăim ca oalele Zepter. Sub presiune. Sub stress. Sub asediu. Oricine trăiește așa nu mai dă randamentul la care a fost scontat. Fie el și președintele Academiei. Deci, iartă ca să scapi de un lanț!
Porunca ne cere ca în iertare să nu folosim două măsuri. Dumnezeu urăște cântarul nedrept. Tu ai pretenție să fi iertat de Tatăl ceresc (sau de ceilalți) fără a putea să ierți frații, pe cei din jur? Gândește-te că principalul scop pentru care a venit Hristos în lume tocmai acesta a fost: să ne ierte! Pe toți. Fără părtinire. Fără condiții… Nu vă abateți deci de la harul lui Dumnezeu!
Porunca ne cere să iertăm pentru a nu permite diavolului să se folosească de noi și să frâneze procesul de sfințire. Al nostru. Al bisericii. Al oricărui pământean. Cine nu iartă nu poate zidi. Neiertarea taie puterea evanghelizări, a predicării, a slujirii. Nu fiți neiertători: vă ucideți mărturia!
Neiertarea e o teză a răului. Neiertând ajungi “hater” cum zic americanii. Un scriitor american zicea că semănăm cu bestiile când ucidem ori cu oamenii când judecăm. Dar numai când iertăm semănăm cu Dumnezeu. Tu cu cine semeni?
Trebuie să iertăm oricui ne-a greșit. Fără limită. Iertându-i pe ei de fapt ne iertăm pe noi. Da, Dumnezeu ne iartă în funcție de cum iertăm. Chiar noi ne rugăm: “și ne iartă nouă greșelile, precum iertăm și noi greșitilor noștri!” Cum ierți așa ești iertat!
Porunca ne cere să iertăm pentru a nu produce pagubă Împărăției. Pentru că neiertând oamenii, noi nu îi privim cu aceeași ochi cu care îi privește Dumnezeu! El vede nu doar ce sunt azi, ci ceea ce ei ar putea fi în viitor. De aceea El a iertat pe Petru, pe Pavel, pe Maria Magdalena, pe… mine sau pe tine…
Iartă din toată inima! Cine iartă numai din buze va trăi mai departe încarcerat! Paradoxal Isus te-a iertat să fii liber!
Iartă aici! Acolo va fierea târziu!
Nicolae.Geantă
Northville, Michigan
* Din parabola de la Matei 18:23-35 înțelegem că Dumnezeu este reprezentat prin acel Împărat care a iertat toată datoria acelui "rob viclean" (Mat. 18:32).
RăspundețiȘtergere* Ca să se înțeleagă mai bine că iertarea oferită de Împărat "NU" a fost luată înapoi, să privim la afirmațiile Celui Preaînalt despre caracterul Lui însuși:
--Psalmul 89:33-35--
[33] ... nu-Mi voi îndepărta deloc bunătatea de la ei și nu-Mi voi face credincioșia de minciună;
[34] nu-Mi voi călca legământul și nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele Mele.
[35] Am jurat odată pe sfinţenia Mea: să mint Eu oare pe David?
* Împăratul nostru "NU" este un mincinos, și dacă afirmă că a iertat toată datoria... așa este pt. oricine intră în Împărăția Lui:
--Matei 18:27,32--
[27] Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria.
[32] Atunci, stăpânul a chemat la el pe robul acesta și i-a zis: ‘Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.
* Toată datoria din viața fiecaruia când se pocăiește este iertată. Dar există o datorie veșnică de a ierta și noi la rândul nostru pe toți cei ce ne greșesc. Această datorie trebuie să izvorească din "dragostea de frați" și "iubirea de oameni:
--Romani 13:8--
[8] Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii, căci cine iubește pe alţii a împlinit Legea.
* Când iubești pe cineva, evident că ți se face milă de el sau ea și te rogi lui Dumnezeu să-i ierte, dacă ți-au greșit.
* Și-acum se pune întrebarea: ce altceva pierdem când nu ne facem datoria de a ierta și noi la rândul nostru pe cei ne neau greșit. Asta pe lângă faptul că vom fi dați pe mâna chinuitorilor? Răspunsul va fi pentru unii dintre noi o noutate, și-anume:
--Marcu 11:22-26--
[22] Isus a luat cuvântul și le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!
[23] Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ‘Ridică-te și aruncă-te în mare’ și dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.
[24] De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi și primit, și-l veţi avea.
[25] Și, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru, care este în ceruri, să vă ierte greșelile voastre.
[26] Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru, care este în ceruri, nu vă va ierta greșelile voastre.”
* Conjuncția "ȘI" cu care începe Vers. 25 ne arată că, condiția în care "credința noastră" poate muta munții este acolo unde nu există "neiertare".
* Înainte ca Domnul Isus să ridice păcatul lumii (ca fiind "Miulul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii) din calea noastră către Dumnezeu... care era propriu zis un munte care ne despărțea de Cel Preaînalt, a fost nevoie să-i ierte pe toți pe cei ce i-au greșit lui personal și să-i dezlege de păcatele lor prin a se ruga pentru ei:
--Luca 23:33-34a--
[33] Când au ajuns la locul numit „Căpăţâna”, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și altul la stânga.
[34] Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”
* Doar după ce și-a făcut datoria de a ierta a putut să ridice muntele de păcat și mai târziu să-l arunce în "marea uitării":
--Mica 7:19--
[19] El va avea iarăși milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre și va arunca în fundul mării toate păcatele lor.
* Credința nu poate dezlănțui puterea lui Dumnezeu pentru a putea muta munții din calea noastră acolo unde este prezentă "neiertarea".
* Dacă Omul Isus nu a putut să-și ducă la îndeplinire lucrarea de mântuire a omenirii fără ca mai întâi să ierte, cine suntem noi să credem că ne putem trăi destinele noastre fără să ne plătim "Datoria Iertării "??