Sâmbătă 16 Iunie am plecat din Roma cu fratelo Firiza spre orașul de pe malul Tirenianei. Din gara Toburtino. Un OZN al căilor ferate italiene. Italienii au trenuri de mare viteză. Frecciarossa de exemplu alunecă cu 300 km/oră. Noi am fost cu Italo NTV (Nuevo Transporto Viaggiatori), un tren privat, Smart, care ne-a dus cu 305 km pe oră. Zbor pe șine nu glumă! Care a ajuns un-doi la Napoli dar n-a primit semnal de la gară. Așa că treizeci de minute am admirat Vezuviului! Din tren!
Când am coborât la Stazione di Napoli Centrale forfăiala era de nedescris. Zeci de mii de turiști veniseră parcă la un campionat mondial. Busculadă umană. Ne-a întâmpinat zâmbind pastorul Gennaro Murone. Un iataliano vero care conduce un Fiat Punto! Pe străzile Napolelului se poarta mașinile smart. Gipanele ar fi incomode pe străduțele înguste pe care nu te-ai putea încumeta. E ca și cum ai ateriza cu Airbusul în parcare la Penny. De fapt, pe acolo n-ar încăperea nici o căruță cu fân!
În strada mi s-au destupat pe loc urechile! Tot Napoli e un uriaș stadion. Claxoanele te asurzesc. Se zice că aici cine nu claxonează săvârșește un păcat! Mii de mașini se înghesuie pe străzi, pe ministrăzi mai bine zis, printre mii de scutere si tarabe. Cred ca singurul loc din lume unde nu a adormit nimeni la volan. Aproape toate minimașinile sunt terfelite, zgâriate, împunse! Iar scuterele, călărite de femei cu 3-4 copii, de bătrânii plini de plase, veniți de la shopping, de adolescenți cu adrenalină cam mare forfăie pluridirecțional. Care încotro. Aproape fără reguli. De fapt au niște reguli ale lor. Ale napolitanilor. Regulile haosului șoferesc! (lnteresant e că nu se petrec accidente grave!)
Pastorul Gennaro aproape ca m-a certat când am vrut să îmi pun centura. “Nico, în Napoli centrata e… interzisă!”, mi-a spus zâmbind, iar eu a trebuit să-l ascult! Eu cred că și căștile motoscuteriștilor sunt interzise! Ca am văzut conducători numai cu capul gol. Mă întreb câți dintre napolitani chiar au permis?
Metropola are 1,1 milioane de locuitori. Dar e atât de aglomerată! 8550 locuitori pe kilometru pătrat! Dacă pune, la socoteală și arealul metropolitan din preajmă, aglomerația urbană atinge 3,5-4 milioane de oameni! Impresionant unde încap!
Anul acesta squadra napoletana (AC Napoli) a câștigat Seria A la fotbal. E campioana Italiei. După 33 de ani! Nu au mai luat titlul din perioada de vârf a lui Maradona. Prin urmare Napoli e plin de fâșii alb albastre. Lungi de zeci de metrii, legate între balcoane, între blocuri, între stâlpi. Pe pereții clădirilor atârnă zeci de mii de bannere, de postere cu fotbaliștii, de omagii de mulțumire jucătorilor care i-au făcut pe napolitani Fericiți. Deși au câștigat campionatul în urmă cu două săptămâni napolitani încă benchetuiesc! Nu am văzut în viața mea în lume oameni mai fericiți pentru fotbal. De fapt în Napoli fotbalul este religie. Nu, religie, chiar un dumnezeu. Am auzit că există chiar o biserică „maradona”. Unde tifosi se duc și se roagă zeului fotbalului. Le spuneam italienilor că dacă ar atârna la ferestre bannere cu Hristos, versete din Biblie sau cruci, Napoli ar fierbe pentru Dumnezeu! (Nu doar în Napoli se potrivește sugestia!). Am mai aflat că Napoli are tricouri confecționate de Armani. Nu știu dacă toate tricourile atârnate pe sârmă la balcoane erau de firmă! Dar orașul plin de rufe! Un peisaj multicolor unduit de vânt. Un Dali pictat cu cârpe! Evident că la ei nu tine cu rufele se întind la stradă! Fără rufe la balcoane Napoli ar fi ca o biblioteca fără cărți. Mi-e mi-a plăcut enorm peisajul fashion-urban. Chiar dacă unii îi critică. E drept de pe clădirile lor cam cade tencuiala. Iar gunoiul ridică mici everești pe micile străzi. Dar de mirosul dintre blocurile care se ciocnesc burtă burtă cu balcoanele mi s-a părut de Lenoir. Aici trebuie să spun ceva tare de tot: Napoli nu se vizitează cu ochii! Ci cu inima!
Gennaro m-a dus la Biserica Catolică din Centru. Unde în 1930 a început mișcarea Evanghelică din Napoli! Trezirile spirituale. Da, au venit oamenii in stradă la rugăciune, pe pietra lavica! Adevăratul pionier al penticostalilor este pastorul Francesco C. Venit din USA, cel care a pus bazele acestei biserici. Gennaro zice că in Napoli penticostalii sunt 25% din toți membrii din Italia. Da, orașul unde fotbalul e zeu e și cel mai pasionat de charismă pentru Hristos!
In fața bisericii e o pizzerie veche. De 100 de ani. Gennaro a vrut să ne ofere pizza numeri uno di mondo! Așa că am mâncat o Margherita. Emblema napolitanilor. Am mâncat numai jumătate căci era cât o roată de roabă! Și mai ales că la starter ospătarul ne-a oferit și niște, bucățele mici numite “diavoleti!” În fața noastră la o masă o fătucă cu prietenul ei au comandat două pizza fritta. Ea avea pe farfurie un fel de franzelă uriașă umplută cu… pizza iar el un mușuroi uriaș tot de pizza! Ce bazaconii mai fac și italienii. De fapt am rămas șocat câte branduri de pizza era făcute numai la cuptorul lor: al Fungi, al Fileto, al Proscuito, alla Diavolo, Cosacca, Momosa, Cafona, Marinara, al Filetto, Pergament,, Ripieto Frito etc, etc… Plictisitor de multeee!
Mai sus de pizzerie e farmacie veche de 500 de ani. Și in fată ei un accesorio. Un lift urban. Napoli are trei lifturi care te urcă din strada de jos în cea de sus. Strada de sus a fost strada regelui. Un Aragonez a construit-o ca strada lui privată! Apoi a drag posibilitatea caselor să aibă ieșire la ea pentru că atunci când venea la castel nu îl ovaționa nimeni! Din strada asta regală intrăm pe o alee îngustă. O uliță unde vecinii la cutremure își dau mâna din balcoane. Sunt atât de aproape unii de alții încât Vecinul poate servi cu furculița cina cu tine direct din sufrageria lui! Am întrebat pe Gennaro dacă în pandemie napolitanii chiar au stat în case. La cât sunt de activi, de plimbăreți, de ofensivi. A zis că nu puteau fi stăpâniți. Ăștia au învins singuri Covidul. Pe strada îngustă ca hutongurile chinezești, Genaro are o biserică de cartier. Cu vreo 50 de membrii, școala duminicală și ceva orchestră. Ce m-a impresionat e că la intrare aveau un tablou de rugăciune! Da, o hartă a Europei de Est, astatelor pentru care se rugau. Printre care și România. Evanghelicii italieni ne apreciază atât de mult! Se aude românilor? De mâine treceți-i pe lista de rugăciune!
După ce am ieșit din biserică în dreptul unui bar ne-a salutat Luigi. Îl știa pe pastor Gennaro. Luigi vine din lumea drogurilor. Tăiat pe mâini si pe față, îmbrăcat tot in negru, bărbos, are dreapta cu un bandaj mare, nou. Fratelo Firiza îi predică ceva. Luigi are ochii umezi. Apoi ii spun o mărturie a mea, alta a lui Marian Mocanu. “Numai Dumnezeu îmi poartă zilnic de grijă”, se confesează cu lacrimi în ochi. Îi spun că mă rog pentr el. Acolo în stradă. Între napolitani. Între drogații care priveau curios. Îmi pun mâinile peste el și cer să fie eliberat de Acela ce poate. El suspină. Noi ne bucurăm. Prietenilor lui nu le convine. Luigi mă îmbrâțișează ca la rugbi. “Grazie fratelo!” Gennaro e surprins. Eu nu. Plec. In sparte Luigi sparge o sticlă. Sper ca duminică să vina la adunare! Sau în altă zi să se schimbe radical! Dumnezeu să aibă milă de el și să-l mântuire!
(Va urma)
Nicolae.Geantă
Asta poate însemna 1% din ceea ce oferă Napoli, e nevoie de un sejur pentru a încadra bine. Unii au mers să vadă și încă nu au terminat, după ani buni. Napoli e unicat.
RăspundețiȘtergereMi-a plăcut remarca că au o listă de rugăciune pentru alte țări. Fenomenal!
RăspundețiȘtergereAsta creează o obligație morală bazată pe spusele Domnului Isus:
Matei 7:12
[12]Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le și voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea și Prorocii.
Să dea Dumnezeu să răspundem la îndemnurile Domnului Isus și la acest subiect! Amin!