Ca să argumentez
biblic, noi știm din Scriptură că diavolul are puteri limitate. În cartea Iov (1:12)
vedem că Necuratului i s-a îngăduit să distrugă toată familia și averea lui
Iov, să-i ia toată fericirea dar să nu se atingă de viața lui! Da, iubiților,
Skaraoțki are mare putere, dar nu în creștere. De partea cealaltă, Bisericii i
s-a dat un sacerdoțiu, o mare putere. Atât de mare încât „nici porțile
Locuinței Morților nu o vor birui!” (Matei 16:18b).
Nu, diavolul nu
capătă puteri din ce în ce mai mari. Chiar dacă din nefericire are un număr
crescând de adepți. Lui i-a fost permisă o anumită putere. Să zicem 100%. Și aici
trebuie să învățăm o lecție: își folosește eficient. Dar Biserica? O
risipește... Înțeleptul Solomon zicea că „dacă slăbești în ziua necazului mică
îți este puterea”. Și Satan când pare mai puternic? Când avem noi necazuri.
Însă numai dacă slăbim credința!
Lui Hristos i-a
fost dată toată puterea. El e Capul. Eu, dumneata, ceilalți din Biserică suntem
Trupul. Prin urmare NU Satan va fi biruitor în final! Ci Biserica... De aceea, Dumnezeu
a lăsat Bisericii putere atât de mare încât să învingă (toate) lucrările drăcești.
Și aici nu vorbesc (doar) de exorcizări. Ci de biruințe peste toate tranșeele
păcatului. Așa că dacă Satan a ajuns să-și folosească puterea 99%, atunci
Biserica trebuie să folosească 99,1%. Mereu ea e cu o treaptă deasupra lui. Iar
dacă el ar ajunge la 100%, biserica poate ajunge și 101%. Dumnezeu a dat
Bisericii putere mai mare decât Satanei. Biserica e lumina. În prezența ei
întunericul dispare.
Din nefericire,
Biserica nu-și mai folosește forța! Și știți bine de ce: nu mai este antrenată!
Suntem în plină
luptă. Știu, ne simțim epuizați. Dar mai știu un lucru: nu poți birui niciodată
dacă lași garda jos!
Nicolae.Geantă
Dumnezeu ne ajută atât timp cât credința noastră e sus. Diluarea favorizează pe cel rău, care doar tine principiile luui la nivel maxim.
RăspundețiȘtergere