youtube

caritate

vineri, 16 septembrie 2022

Rugăciunile se fac numai către Cel Răstignit - de Nicolae.Geantă

O bătrânică se ruga pe marginea drumului în fața unei cruci: „Doamne Dumnezeule, ai milă de mine! Sunt săracă, nu am bani, nu am de niciunele, nu am lemne de foc, vine iarna, îmi este foame...” Un trecător, ce pășea indiferent pe stradă,  o aude pe bătrână și îi spune ironic: „Bunicuțo, nu la cruce trebuie să te rogi matale pentru bani, pentru lemne, pentru alimente! Ci să te rogi la primar, la prim ministru, la președintele țării! Bătrânica, fără să se sinchisească măcar, i-a răspuns (cu cea mai mare înțelepciune): „Maică, m-aș ruga, dacă i-aș vedea răstigniți!”

Unii ar crede că bătrâna i-ar fi dorit răstigniți pe politicieni. Cei ce gândesc așa sunt plini de răzbunare. Iar... răzbunarea e îmbrăcată cu haine de răutate. Bătrâna însă nu le purta...

Filosofia femeii lipsite de toate este un adevăr absolut despre viață: rugăciunile se fac numai către Cel Răstignit! Pentru că numai El - Hristosul - este demn de închinare! Prin urmare numai în Numele Lui putem apela fără îndoială la Tatăl. Pentru orice... 

Nu a existat și nu va exista niciodată pe pământ o persoană mai credibilă în a i se face rugăciuni decât Hristos Isus. Pentru că nimeni nu a fost răstignit, apoi să stea trei zile în mormânt, apoi să se învieze, și apoi să meargă la Cer și să stea la dreapta lui Dumnezeu!

Oamenii nu au răspunsuri la rugăciuni pentru că nu se roagă la cine trebuie! Și ce simplu este: rugăciunile se fac numai către Cel Răstignit! Tu către cine îți spui rugăciunile?

Nicolae.Geantă

2 comentarii:

  1. Singurul care aude si rugăciunea din gând sau geamatul în rugăciune și poate da răspunsul, este Domnul Isus Hristos!

    RăspundețiȘtergere