A căzut, de dimineață,
Mană albă, de-o dulceață
Și-un parfum de Rai în floare;
Și-am gustat-o, pe răcoare.
O, ce bună... Ce gustoasă
Este pâinea Ta frumoasă!
Dar de ce-mi mai ceri credință
Și-așteptare-n umilință?
Dintr-o dată, frică-amară
Mă cuprinde ca-ntr-o gheară:
O să strâng mana-Ți bogată
Și-o s-o pun în cort pe toată!
Și-am trudit ziua întreagă
Tot cărând, într-o desagă,
Hrana cerului sfințită,
Doar pe-o zi făgăduită...
Însă mana cea curată
Noaptea, s-a stricat deodată,
Umplând cortul meu de fiere
Și lăuntru-mi de durere...
N-am crezut, Tată, că-i vie
Pâinea ce-a căzut pe glie;
Și m-am îndoit cu gândul
Și-am nesocotit Cuvântul...
Căci de-s plin de necredință,
De n-aștept în umilință,
Fapta mea cea fără Har
Strică mana Ta-n zadar...
Mihaela Mănescu
18 decembrie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu