ProSefora

youtube

joi, 10 august 2017

Când transformăm slava în icoană muritoare - de Nicolae.Geantă

Când Moise zăbovea pe Muntele Sinai cu Dumnezeul ce-i eliberase din Egipt, evreii din tabără au construit un vițel din aur. "Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului", spune Aron, cel ales de Dumnezeu să-i fie chiar mare preot. În textul ebraic numele idolului ("dumnezeul tău") este identic cu cel al Domnului, adică Iahve (Exodul 32:4 ). Termenul Iehova, tradus "Cel ce sunt", nu a fost folosit niciodată de evreii pentru vreun zeu, ori idol. Prin urmare, Aaron și compania nu se deziceau de Dumnezeu, dar "restângeau măreția lui Dumnezeu", vorba lui John Bevere. Îl limitau după gândirea lor umană. Atenție: lucrul acesta nu îl făceau niște oameni care nu-L cunoscuseră pe Dumnezeu!


Sub Sinai vițelul de aur îl prezenta pe Dumnezeu asemeni zeilor păgâni. Asemeni baalilor și astarteeelor. (Societatea de atunci se închina animalelor și insectelor). Biblia spune mai târziu că omul "a schimbat slava Dumnezeului nemuritor cu icoana omului muritor!" (Romani 1:23). Adică îl slujim pe Dumnezeu după chipul pe care I l-am făcut noi!


Nu fac aici o teologie păguboasă icoanelor, ci ceea ce doresc să subliniez este faptul că reducând slava lui Hristos în funcție de mintea noastră, am ajuns să ne închinăm fără frică! Biserica acceptă un Dumnezeu care mântuiește, protejeză, vindecă ori judecă omenirea, dar îi reduce autoritatea oferindu-i slava omului muritor. 

"Icoanele muritoare" de care vorbește Pavel se traduc astăzi în biserici prin acceptarea divorțului, evanghelia prosperității, sodomie, închinarea cu hard rock, zbenguială creștină, divertisment, adulter, pat întinat înainte de căsătorie, vestimentației provocatoare, disprețuirea păstorilor... Timp petrecut mai mult la televizor decât în rugăciune, like-uri pe Facebook și nu pe Biblie, glume nesărate și nu versete, minciunele și nu adevăr absolut!

"Dumnezeu e har, frate", "Nu mai suntem în Evul Mediu", " Oricum Tatăl ne iartă pe toți", sunt devize ale credincioșilor din ultimul rând sau al liderilor din față. Știți cum sună asta? Ca filosofia unei rrome de la biserica noastră: "Acuma să mă înțeleagă și Dumnezeu!". 

Cine reduce slava lui Dumnezeu la o "icoană muritoare", cine îl aseamnă după chipul societății, va înregistra rezultate catastrofale. În plină biserică, nu doar în societate. E destul că au pierit Hosni și Fineas, Uza, fiii lui Eli sau Anania și Safira, bisericile din Apocalipsa...

Dumnezeu e bun, e dragoste, dar e și "foc mistuitor" cum spune cartea Evrei. Purtați-vă cu frică în timpul pribegiei voastre, spune Petru. Nu există Rai dacă are o fărâmă de iad în el!

Nicolae.Geantă

Schipol, Amsterdam

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu