ProSefora

youtube

duminică, 11 octombrie 2015

Cum să abordezi inteligent părinții dacă ai luat note proaste

Dragă mamă și tată,

De când am plecat la facultate am fost cam leneșă și îmi pare rău că nu v-am scris mai devreme. O să vă povestesc totul chiar acum dar, înainte de a citi mai departe, vă rog să stați jos. Nu veți citi mai departe până nu vă așezați, de acord?
Ei bine, acum îmi merge destul de bine. Fractura de craniu și comoția cerebrală, pe care le-am căpătat când am sărit pe fereastra camerei mele pentru că s-a produs un incendiu, la puțin timp după sosirea mea aici, s-au vindecat destul de bine.
Am petrecut doar două săptămâni în spital și acum pot să văd aproape normal și mai am dureri de cap îngrozitoare doar o dată pe zi.

Din fericire, incendiul din clădire și saltul meu de la fereastră au fost observate de un lucrător de la stația de benzină din apropiere și el a fost cel care a chemat pompierii și ambulanța. El m-a vizitat de câteva ori la spital și, cum n-aveam unde să locuiesc din cauză că arsese căminul studențesc, a fost destul de amabil să mă invite să locuiesc în apartamentul lui.
De fapt, este o cameră la subsol, dar a fost drăguț din partea lui. Este un băiat grozav, ne-am îndrăgostit unul de altul și plănuim să ne căsătorim. Încă n-am stabilit data, dar cu siguranță va fi înainte să vadă că sunt gravidă.
Da, mamă și tată, sunt gravidă. Știu cât de mult vă doriți să fiți bunici și știu că veți întâmpina cu bucurie copilul și-i veți acorda aceeași dragoste, devotament și grijă delicată pe care mi le-ați oferit și mie pe când eram copil.
Motivul pentru care am întârziat căsătoria este acela că prietenul meu are o infecție minoră care ne împiedică să trecem testele de sânge premaritale și eu n-am avut grijă și am luat infecția de la el.
Acum că v-am spus toate acestea, vreau să vă spun că n-a fost niciun incendiu la dămin, n-am avut nicio comoție cerebrală și nicio fractură de craniu, n-am fost internată în spital, nu sunt gravidă, nici logodită, nu am nicio infecție și nu am vreun prieten.


Adevărul este că am luat note mici la Istoria Americii și la Chimie și am vrut să vedeți aceste note din perspectiva potrivită.

Fiica voastră iubitoare,
Shanon

* scrisoare de pe internet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu