youtube

vineri, 12 septembrie 2014

Îmi pasă de tine pentru că îmi pasă de mine - Vladimir Pustan


Deși ar trebui să fie acesta ultimul argument…
Dacă nu e dragoste e numai activism…
Am ajuns cu campania la jumătatea drumului. Asta înseamnă 12.000 de oameni cărora li s-a spus că a cădea pe cale e previzibil ca venirea toamnei dar trebuie să te ridici să nu te apuce iarna și să îngheți. Iar pentru a nu muri trebuie să fie cineva ce să te ridice și să te ducă la soba iubirii. Pentru că altfel am fi cu toții înghețați ca cei din ”Cronicile din Narnia”.
Și totuși, hai să fim pragmatici… Ai și un interes în a urca pe cineva în cârcă. Romani 11:25 ”Fraților vreau să știți taina acesta. O parte din Izrael a căzut într-o împietrire care va ținea până va intra numărul deplin al neamurilor”. Deci taina e simplă și nu mai e taină. Există un număr de sfinți ce trebuie să se mântuiască. De aceea Biserica, implicit tu, prin evanghelizare, poate și puteți grăbi venirea Domnului. Și poți scăpa mai repede de lumea asta de doi bani.
Al doilea motiv și mai pragmatic e că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte și va acoperi o sumedenie de păcate (Iacov 5:20). Devii un fel de mântuitor iar păcatele acoperite sunt ale tale. Și să nu-mi spui că n-ai nevoie.
Probabil că nu-ți știi interesul. Biserica doarme în papucii dezinteresului iar tu dai like la poze pe Facebook și crezi că faci lucrarea lui Dumnezeu.
Cea mai rău vândută carte a mea a fost ”Secerătorii lui Hristos”, un manual practic ce te învață cum să fii eficient în evanghelizare. Cea mai vândută a fost una ce vorbea despre pornografie și autosatisfacere, depresie și viață fără de sens. Eu cred că e o legătură strânsă între cele două evenimente editoriale.
Așa cum îți pasă de trupul pe care-l duci la solar și-l urci pe cântar zilnic, sau din contră, bagi în el maioneză și hamburgeri în neștire, ar trebui să-ți pese și de sufletul tău. Și dacă o să-ți pese de tine, o să-ți pese și de mine. Oricum, după toamnă vine iarna… Pentru unul din noi doi…
V l a d i m i r _ P u s t a n 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu