Nu sunt supărat pe bisericile mici, adică pe cele de la sat
cu oameni puțini, ci pe cele ce au vise mici iar acestea pot fi și cu 1.000 de
membri.
În bisericile mari există și riscul de a te pierde mai ușor
întrucât păstorii au doar o anumită capacitate de a cuprinde întregul,
neîmpiedicându-se în detalii.
La noi o biserică mare e o clădire mare cu oameni mulți.
După cartea Faptele Apostolilor o biserică mare are o altă definiție.
E biserica ce are un scop mare. Acela de a propovădui
Evanghelia până la marginile pământului, oricât de mult sânge ar costa, oricât
de mulți bani. Ridicarea celor căzuți, căutarea mielului rătăcit prin
smârcurile heroinei, popularea raiului înainte ca Satan să-și umple iadul.
E biserica ce are predicatori mari. Predicatorii mari ce
predică cu un limbaj ”de o dulce necuviință” (vorba lui Bossuet), atipici și
pasionali, o evanghelie ce să cuprindă musai înălțarea lui Hristos, zidirea
sfinților și condamnarea tuturor tipurilor de păcat. Chiar și mestecatul gumei
în biserică. Predicatori ce nu trebuie să-și ceară scuze pentru absoluturi.
E biserica ce cuprinde oameni mari. Toți ne naștem mici, dar
putem deveni mari.
Biserica lăsată de Hristos a avut oameni ce-au renunțat la
locurile de muncă pentru a fi mai eficienți. Și nu numai la pescuit ca Petru,
ci la vamă (Matei) și la cabinetul medical (Luca). Oameni ce-au renunțat la
averile lor (Barnaba), la religia lor (Pavel), la viața lor (Ștefan). Cu
asemenea oameni răstorni lumea. Așa au mișcat-o. Cu viață, sânge și lacrimă.
Nouă nu ni se mișcă nici nodul de la cravată.
Au avut o închinare mare. S-au ferit ca dracul de tămâie de
programe. Când se rugau și cântau crăpau pereții și după fiecare slujbă
trebuiau gletuiți. Aveau șansa de a nu ști ce e șablonul.
Știau că dacă te faci că te rogi, Dumnezeu Se face că te
ascultă.
Au avut și dușmani XL. Știu maneliștii ce știu… La început
saducheii, apoi iudeii, apoi lumea întreagă. Au înțeles că nu există domnie
fără suferință, că dacă vrei să faci ceva îți sar în cap o grămadă de tipi ce
nu fac nimic.
Oare mai putem avea biserici mari așezate cu tupeu în
centru? Oare putem înțelege că biserica nu e zid ci oameni adunați împreună
pentru un timp, pregătindu-se să meargă de colo-colo și să nu vină cu mâna
goală când se reîntâlnesc?
Visul depinde de noi. Dacă nu-l veți visa veți fi condamnați
să trăiți în continuare coșmarul de azi…
V l a d i m i r _ P u s t a n
Iunie 20, 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu