Gelozia şi invidia

Sunt surori. Au aceeaşi genă ereditară: urăsc! Sunt periculoase. Riscante. Ucigătoare. Şi totuşi, chiar considerate păcate de toţi, sunt practicate ascuns. Nu le vezi dar le simţi. Sunt ca şmirgelul fin: cum au trecut pe lângă tine cum ţi-au smuls pielea!

Oamenii vorbesc despre ele dar... în dreptul altora! Le dezaprobă dar... le săvârşesc!

V-aţi întrebat vreodată care este diferenţa dintre gelozie şi invidie? A.W. Tozer spunea că "gelozia este durerea pe care o simţi când crezi că cineva are ceva care îţi aparţine ţie".  Omul gelos este gelos dacă îi luăm ceea ce îi aparţine. "Invidia însă e durerea pe care o simţi când cineva are ceva care îi aparţine lui!". Adică invidiosul e invidios pe mine, sau pe dumneata, când noi avem ceva ce lui nu i-a aparţinut niciodată...

Când cineva predică mai bine e invidie, nu gelozie. Când cineva e mai apreciat decât noi în biserică e invidie, nu gelozie. Când cântă mai frumos alţii, când au autoritate mai mare, cuvinte mai cu tâlc, când sunt binecuvântaţi e invidie, nu gelozie!

Fariseii şi cărturarii au căutat să-L omoare pe Hristos din invidie, nu din gelozie.  El avea Duhul lui Dumnezeu, ei nu-L avusese niciodată! El vindecase, ei nu. El hrănea, ei nu. El oferea lumină, ei n-o aveau. El iubea, ei nu!

Oare de ce vă scriu despre invidie şi gelozie? În biserici nici n-ar trebui să există asemeni concepte. Hristos nu le-a practicat! El avea de Tată pe Iehova, fariseii pe... diavolul! Noi...?