Ce repede se face târziu în viață!

Anii noștri - P. Dugulescu

Anii noștri, ani puțini,

Cum se duc de iute,

Și pe loc de-ai vrea să-I țini –

Tot îți vor scăpa din mâini,

Că-s făcuți din săptămâni,

Zile și minute.

Anii noștri de necaz,

Cum își sapă cale!

Lăsând cute pe obraz,

Jug ce-apasă pe grumaz,

Ce-ai fost ieri, nu mai ești azi!

Mergi cu ei la vale.

Anii noștri de dureri -

Și de bucurie,

Aparțin acum lui ieri,

Nu poți vamă să le ceri,

I-am parcurs spre nicăieri

Sau spre veșnicie!

Anii noștri șaptezeci -

Sau ceva mai bine…

Nu poți limita s-o treci,

Dar așa cum îți petreci,

Ți-or aduce pentru veci

Slavă sau rușine.

Anii noștri zburători,

Unul câte unul –

Precum cârdul de cocori,

Sau ca stol răzleț de ciori,

Ani trecuți și viitori,

Își urmează drumul.

Anii noștri luptători,

Ne-au lăsat un nume,

De eroi sau dezertori

Credincioși sau trădători,

Tu te-ntreabă uneori:

„Cum ți se mai spune?”

Anii noștri trecători,

Ani de pregătire,

Din a tinereții zori

Te anunță c-ai să mori…

C-ai să urci, sau să cobori,

Către nemurire.

Anii noștri - ani de dor -

Și de așteptare -

Din al nopții foișor,

Cu străjerul veghetor,

Ne-ntrebăm în viitor:

„Cât mai este oare?”