Pe ferryboat urcă
sute de mașini. Pastorul Cornel Ardelean se temea că dacă nu ajungem acolo la
minim 6,00 pierdem bacul de 7,00. Avea dreptate. La ora de start lumina zilei făcea
înviorarea de dimineață. De pe punte, de la etajul 6 (!) am putu să admir
portul comercial din Tsawwasen, altul decât platforma de feribot. În câteva
minute eram în apele teritoriale USA! Apoi am înaintat prin apele Pacificului (chiar
că sunt extrem de liniștite), pe lângă insulele Mayne, Galiano, Prevost,
Saltspring, Pender, Portland, Moresby, Piers, Coal (cam multe, nu?) și am
coborât în Schwartz bay, de unde pornește Highway 17, spre capitala BC, spre Victoria.
Farryboat-ul a înaintat cu viteză. La fel, soarele se înălța pe cer.
După ce-am mers ceva km pe autostradă, am schimbat direcția spre The Butchart Garden. O grădină botanică uriașă, magnifică, unică în Canada. Situată în Brentwood Bay, grădina a fost amenajată pentru început de Jennie Butchart, soția unui industriaș care și-au construit o casă în regiune pe la anul 1904. Trei ani mai târziu Jennie a angajat un designer de grădină japonez Isaburo Kishida pentru a-i amenaja pe o groapă de calcar (de unde soțul său producea ciment), evident o grădină japoneză. Grădina a crescut astfel în spații și amenajări, astfel că azi a ajuns la 55 acrii suprafață și un număr de 900 de soiuri de plante. Zilnic, în grădină lucrează 50 de angajați. Grădina, sau grădinile pentru că sunt mai multe (mediterană, japoneză, italiană, de trandafiri etc ) s-a extins între 1906-1929, până a devenit un site național al Canadei (2004). Când am ajuns în Butchart erau zero grade! Brumă peste tot. Florile abia răsăreau în grădină. Vizitatori doar câțiva. Am rămas plăcut impresionați de arbori și arbuști. Însă mi-am mai îndeplinit un vis. Am ajuns prima dată sub poalele unui Sequoia. Adică sub cel mai înalt copac din lume. Trebuie să vă menționez că Sequoia este de trei tipuri: Californian Redwood (Sequoia sempervirens), cunoscut și sub numele de Redwood, folosit des ca și conifer ornamental, Giant Sequoia (Sequoiadendron giganteum), considerat cel mai mare copac în ceea ce privește volumul total, fiind ocrotit prin lege și Dawn Redwood (Metasequoia). Cei doi arbori din Butchart Garden sunt Sempervirens. Trunchiul lor era de câteva ori cât mine. Specimenele de sequoia gigant sunt cei mai masivi copaci individuali din lume. Cresc la o înălțime medie de 50–85 m, cu diametrele trunchiului variind de la 6–8 m. (Copacii record au fost măsurați la 110-112 m înălțime. Greutatea acestora poate atinge și 2400 tone! Totuși cântărește cca 400-420 kg/m³, deci este un lemn ușor. Și destul de scump! Putrezește foarte greu. Numele „Sequoia” a fost dat, se pare, genului de către botanistul austriac Stephan Endlicher în 1847, în onoarea unui șef indian Cherokee pe nume Sequoyah, inventatorul primului sistem de scriere al indienilor Cherokee). Sequoia sempervirens (ac cei doi din grădină) e cunoscut sub numele de sequoia veșnic verde. Este puțin mai mic decât gigantea dar poate depăși 90 de metri lungime. Un Sequoia mare poate avea până la 11.000 de conuri. Producția de conuri este cea mai mare în partea superioară a baldachinului. Un sequoia gigant matur dispersează aproximativ 300-400 de mii de semințe anual. Giganții pot trai până la 3000 de ani, recordul pentru cel mai bătrân astfel de arbore înregistrându-se la peste 3500 de ani.
După ce am
admirat bambușii, trandafirii, ghioceii, palmierii sau cedrii uriași, am mers
puțin pe malul golfului, apoi ne-am îndreptat spre Victoria pe 17A. Soarele
începuse să ne încălzească...
La Victoria am
oprit în Fortul Militar. Fort Albert, construit în 1843. Situat pe malul
Pacificului, printre tunuri grele și adăposturi, Esquimalt-ul e plin de... gâște
sălbatice! Prin hectarele de fostă unitate militară dai doar de câțiva
îngrijitori acre au treabă cu pavajul. În rest nu întreabă nimeni de nimic. Sat
fără câini, fortul asta care are la poalele falezei un far. Copacii din fort
sunt plin de paraziți.Incredibil cât parazitism în pădurile canadiene. La
plecare două pisici sălbatice uriașe mă admirau dintr-un cedru. Iar gâștile mă
bombăneau în limba lor...
Victoria,
capitala British Columbia are 335.000 locuitori. Ca și Cluj-Napoca al nostru.
Odată ajuns aici, am atins cel mai vestic punct călcat de talpa piciorului meu –
123° 22’ longitudine vestică.
Aflată în extremitatea sudică a insulei Vancouver, Victoria e la cca 100 km de
Vancouver. numele orașului a fost dat de Regina Victoria a Angliei, una dintre
cele mai puternice femei din istorie. Atestat la 1843, orașul s-a dezvoltat
inițial datorită căutătorilor de aur. Prin urmare de la 3270 locuitori în 1871,
în trei decenii (la 1900) atinge 20.000 de locuitori. În prezent orașul e
locuit de europeni (78%), amerindieni (5%), chinezi-japonezi-coreeni (5,3%),
indieni (3%). În 2023, „orașul grădină” – cum e poreclit Victoria, are un
puternic sector tehnologic, și altul și mai puternic turistic. Port, oraș
industrial și de servicii, Victoria e clasată în primele 20 de orașe ale lumii
în ceea ce privește calitatea vieții. De asemeni dispune de un climat
mediteraneean, cu veri uscate și ierni ploioase (bine că eu am prins o zi cu
soare), cu cer înorat abundent. Ce m-a evervat în Victoria au fost magazinele
libere de cannabis, și steagurile curcubeu pe unele magazine. Expuse ca o
mândrie. Da, pentru unii canadieni spurcăciunea e loc de cinste. De fapt
băieții veseli, cum se autointulează sodomiții, sunt tare mândrii de ei. Mândrii
pentru ce? Al doilea lucru care m-a mâhnit este numărul de nonreligioși: 63,4%!
Cca două treimi din victorieni vor să trăiască frumos/moral fără Dumnezeu. Dar
nu reușesc... Prin urmare se vede ce promovează. Creștinii sunt numai 28%. Din
acest procent evanghelicii sunt și mai puțini. Iar ortodocșii aproape lipsesc.
Am admirat
clădirile vechi (ceea ce lipsesc în Vancouver) Hotel Empress, Chris Church (în
stil gotic) și Palatul Parlamentului BC, care a fost construit între 1897-1908.
Numit Legislative Assembly of British
Colombia, palatul găzduiește în prezent la 42-lea Parlament. Intrarea a
costat cam piperat, dar uimitor că după ce-am trecut de security, am putut
ajunge până în sala plenului, unde avea o conferință de presă domnul David Eby –
premierul British Columbia. Da, eu și pastorul Ardelean, îmbrăcați „civil”, am
putut asista la conferința de presă, nestingheriți. Și nu doar noi doi. Evident
că detaliile domnului Eby m-au plictisit și am ieșit afară în câteva minute.
Perosnalul care deservește Palatul mi s-a părut extrem de politicos și
zâmbăreț. Dacă aș fi fost așa un anonim prin Senatul nostru cred că mă zburau românașii
de la ordine un-doi prin ferestre. Bănuiesc... După ce am ieșit în fața
Legislativului, într-o grădină mare pe care o poate călca orice trecător am dat
nas în nas cu Regina Victoria. Cu statuia ei. Însă surpriza pentru mine a fost
copacul din stânga reginei. Un alt Sequoia gigant. Plantat în anul 1800,
copacul depășea 35 de metrii înălțime, iar trunchiul avea un diametru de vreo 3
m.
După ce am
admirat Navy Pier-ul plin de yahturi, am vizitat Miniature Word Museum. Unde,
în mai puțin de o oră am văzut toată istoria lumii. Căsuțe, trenuri, căi
ferate, mine, orășele, bătălii, castele, soldați, lacuri, poduri,păduri, munți
cu ghețari, taverne și alte sute de chestiuni, toate în miniatură, fac o filă
de basm. Privindu-le m-a apucat nostalgia. Aș fi preferat cowboy-ii western
decât depravarea morală de acum. După amiază am dat o tură golfului, pe vestita
stadă Dallas, cu case ce râd Pacificului de pe faleză, cu parcuri și alei
uriașe, unde canadienii fac jogging, plimbă câinii, aleargă cu bicicletele, șerpuiesc
pe malul oceanului sau se împiedică de chinezii ce fac selfie în orice ungher.
Chinezii și coreenii ăștia... Interesant și de reținut: nu am văzut niciun
chinez făcând sport! Cât am patrulat eu prin Canada. Nici indieni! Poate din
cauză că sunt mai șui? Despre case și grădini nu am cuvinte pe măsura
aprecierii lor. Magnifice.
Am ajuns la
ferryboat în timp, dar coloana cu mașinile ce aveau deja rezervări era uriașă.
Am tremurat puțin la gândul că trebuie să stăm acolo vreo trei ore, pentru
următoarea cursă. Însă am intrat printre ultimele 10 mașini. Slăvit să fie
Dumnezeu. M-am bucurat mai mult dacă am fi fost printre primii. Da, e scris,
bucuria celor de la urmă e mai mare decât a celor dintâi. Când am ajuns în port
la Tsawwasen era întuneric. Și până acasă mai aveam o oră și ceva de parcurs...
Am adormit repede. De data asta vreo cinci ore. Fusul orar nu mă lasă să fiu în
timp...
Nicolae.Geantă
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu