Ne vom vedea în veșnicie MĂICUȚĂ!

 A plecat pe ultimul său drum CEL MAI SFÂNT CUVÂNT DUPĂ DUMNEZEU pentru mine:

M A M A

În copilărie ai fost eroul meu! Nu voi uita niciodată cât te-ai jertfit pentru mine! M-ai scos din ghearele orfelinatului, apoi ani de zile m-ai apărat ca o leoaică! M-ai protejat în multe nopti în care fugeam amândoi desculti prin glod ori zăpadă! Ai fi putut să pleci, căci tu ai trăit o viată amară! Dar ai rămas în bătaia pustii! Pentru că ti-ai iubit băietu’! 

În școală, la fiecare final de an, mi-ai făcut coronită! Nu aveai multe clase tu, nici functii, nici averi, dar eu te transformam în Regină! Orice mamă bună e regina pruncilor săi! 

În adolescenta mi-ai fost zid protector! Am fost un rebel și știu că te-am rănit! Dar dragostea de mamă nu se stinge cu niciun uragan! Nu m-ai mai tinut de mână, dar nu m-ai scăpat din inimă! Ai crezut că într-o zi voi fi eu, cel care așteptai ca să fiu! Dumnezeu te-a ascultat măicută, și s-a îndurat de mine!

În facultate mi-ai fost cel mai mare sponsor! Din pensia ta de câteva milioane! Din bănutii tăi strânși în batistă! Nu erau multi dar erau mijlocul nostru de subzistentă! Mai mult, din economiile tale ai crescut câtiva ani și copiii mei! Ai fost cea mai grozavă bancă de credit! Multumesc mami dragă!

Ai fost o bunică cu inimă mare! Ai renuntat la tine pentru nepoti! Ai fost și cel mai bun bodyguard pentru casa mea! Dronele n-ar fi putut veghea mai bine ca tine!

Au fost ani în care ai crezut că m-am rătăcit la pocăiti! Dar, deși te-ai împotrivit o vreme, tot m-ai iubit cu motoarele turate la maxim. Apoi, într-o bună zi, ai hotărât să faci și tu legământ în apa botezului (în mâinile mele!) Atunci tu m-ai încununat! 

Ai suferit cu demnitate mami! Bătrânetea e haină grea! Iar dacă ești și bolnav atunci e căptușită cu plumb! Tu totuși nu te-ai plâns! Ai stat uneori singurică în cămăruta ta! Fără să ne deranjezi vreodată! La 88 de ani abia ai putut să faci doi trei pași grei, să sufli în tort! La 90 de ani nici n-ai știut că este al tău! Da mamă, anul ăsta ti-am făcut tort! Nu am știut nici eu că va fi ultimul! 

Azi, dimineată ai pus șaua pe îngeri și ai pornit spre veșnicie. La nouăzeci de ani plus! Singură! Eu am fost atât de departe de tine! Aproape la marginea lumii! Nu m-ai văzut cu ochii când ai plecat! Dar m-ai văzut cu inima! Iar mie, la 8500 de km, când am auzit mi s-a rupt ceva la inimă! Ceva care nu se mai repară!

Drum lin mami! Într-o zi ne vom întâlni din nou sus în Ceruri! Domnul nostru ne-a spus că acolo, și tu și noi, vom fi ca îngerii! Veșnici! Și nedespărtiti!

În aceste clipe înteleg mai bine ca niciodată că “Te iubesc!” uneori este prea putin spus! 

PS: Doamne, primește-o cu bucurie pe mama slujitorului Tău! Aș mai fi vrut să o tin, dar i-a venit vremea să fie cu Tine! Îti sunt extrem de recunoscător că mi-ai dat-o o vreme!

Nicușor Odorașul mami (Îti amintești că așa mă alintai în copilărie? Eu am rămas același chiar dacă părul îmi prinde culoare de lână).

Chicago, Illinois

Granzii cei mici – de Nicolae Geantă

Pentru microbiști vara asta noaptea e zi. Pentru că e World Cup. Cupa Mondială la fotbal. Nu (prea) mă uit la meciuri. Nu că aș săvârși vreun păcat. (Uneori facem gafe mult mai mari fără să ne uităm la fotbal). Nu mă uit pentru că nu-mi place fotbalul. Nu (prea) mă uit căci nu am timp!

Anul acesta la Cupa Mondială, pe lângă golurile lui Messi și Ronaldo, pe lângă talentul lui Mbappe ori Salah, pe lângă jonglerii Japoniei și mannshaftul german, decizii controversate ale VAR, sărbători nebunești și lacrimi, există ceva la care nu ne puteam aștepta să vedem: fotbaliști care își exprimă cu mândrie credința creștină!

Întâmplător sau nu, zilele trecute am văzut un reels, un filmuleț scurt, cu echipa Curaçao. (Insula aceea mică, din Caraibe, cu o populație mai puțină decât Aradul, care are cea mai mică națiune ce a participat vreodată la un campionat mondial!) Un reels care m-a uimit. Întotdeauna înainte de meci fotbaliștii

„The Blue Wave” (Valul Albastru, cum e poreclită naționala insulară) fac un cerc mare și… se roagă! Toți fotbaliștii se roagă! Apoi cântă, aducând glorie Mântuitorului lumii  Isus Hristos! Nu doar fotbaliștii se roagă, ci și tot staff-ul se roagă! Interesant este că după meciul cu Germania, „piticii” din Caraibe au determinat și pe unii din „granzii” Europei să se închine cu ei în plin stadion!

La „Mondial” nu numai echipa Curaçao mulțumește Domnului pe stadion după meci (chiar și când au pierdut!). Ci și echipa Ghanei. Iar aceștia au adus la rugăciune și jucătorii Angliei! Da, rugăciunea e un virus care se ia. Întrebarea este: cine-l aduce cu el?

În lumea celor pământești Curaçao, Ghana sau Ecuador sunt niște „pitici” (caraibienii au PIB de vreo 7 miliarde dolari, africanii de 112, sud-americanii de 130). Dar în lumea celor spirituale sunt granzi. Uriași. Da, granzii cei mici! Iar noi europenii, granzii de odinioară, am ajuns liliputani! "Sic transit gloria mundi".

Dumnezeu nu rămâne niciodată fără martori. În timp ce europenii Îi închid ușile bisericilor (și le transformă-n bodegi cu steaguri de curcubeu deasupra), Hristos își mută bagajele în insulițe cvasinecunoscute, în jungle ecuatoriale sau pe platouri andine! Iar unde e primit El lumea se schimbă. Crește în bunătate. Bunătatea e mai prețioasă decât banii. Crește în dragoste. Bogățiile trec, dragostea rămâne. Crește în influență. Mai bine să fii, decât să ai! Crește economic. Hristos e binecuvântare! Eternă! Dar unde Dumnezeu nu e, nimic nu e...

Am văzut în jucătorii Curaçao ceva deosebit: curajul de a-și etala identitatea! Cu Hristos alături nu trebuie să îți ceri scuze!

Dacă ești creștin arată lumii! Nu pe tine! Pe Dumnezeu...

PS: Vino cu noi pe stadionul Petrolul din Ploiești. Pe 5 iulie la 6 seara. nu e meci de fotbal. E rugăciune și cântare pentru Hristos!

Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă - Laura Bretan sau sângele de român în piept de american!

O cunosc pe Laura Bretan de câțiva ani buni. Mai bine zis de când a fost sabotată la Eurovision de doi simpatizanți elghebetiști (2019). Nu pentru că nu are voce! Căci are cât tot bătrânul continent! Ci pentru simplul motiv că e creștină. Practicantă. Iubitoare de Dumnezeu cu motoarele la maxim. Uneori îi spun „Zâmbăreața”. Pentru că Laura zâmbește continuu. Nu am văzut-o niciodată cu fața posomorâtă. U am văzut-o pesimistă. Nu am văzut- scăpând vreo vorbă mai colorată! Am văzut încrederea ei în Domnul Hristos, pasiunea ei pentru a cânta spre slava Dumnezeului Cel Sfânt, iubirea ei față de semeni. Da, Laura vrea să câștige oamenii pentru Isus cu vocea ei. E scop declarat. Întotdeauna a avut o doză uriașă de respect, smerenie, bunătate. Da, farmecul unui om e bunătatea lui! Am discutat în diferite rânduri, ne-am încurajat reciproc. Are și darul aceasta: să încurajeze! Am auzit-o live cântând prin biserici, pe stadioane, în săli uriașe de teatru, de cultură, de sport, în aer liber. Undeva în Moldova am fost împreună la o evanghelizare pe un islaz! Pe miriște! Asta în timp ce grupul se odihnea după mai multe zile de turneu greu! Am fost alături de ea chiar pe platoul de televiziune. Deci, nu mi se poate reproșa că nu o cunosc!

Nicolae Geantă - Câteva lecții de la Richard Wurmbrand, martirul viu al temnițelor comuniste

11 martie 2025, 

Palatul Parlamentului, Sala „Nicolae Steinhardt” a Comisiei pentru Cultură (etaj 3, camera 3150)

Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt! Amin!

Iubiți oameni ai lui Dumnezeu, stimate domnule Mihail Neamțu, vă felicit pentru că ați ales o zi în care să ne omagiem eroii credinței chiar în Parlamentul României. Ei nu sunt numai eroi. Ci și sfinți. Și, în piramida valorii, eroii sunt undeva la mijloc. Peste oamenii răi, și peste cei normali, dar sub genii. Și așa cum zicea Petru Țuțea, sfinții sunt în vârf! Iar vârfurile sunt totdeauna mai aproape de Cer! De aceea vă condamn să urcați zilnic un pas mai sus decât ieri...

Un prieten al meu, om de televiziune și europarlamentar, îmi rostea cândva o sintagmă: „în vremuri de restriște cultura tace!” Nu, nu sunt de acord cu el. Cultura nu tace, mai ales în vremuri tulburi. Abia atunci, când e stoarsă în teasc, scoate din ea ce e mai bun. Și dacă sub apăsare cultura creează valori, credința o întrece. Credința transcede veacurile. Priviți în istorie, nu ironic o spun: filosofia lui Platon și Aristotel istoria lui Herodot, cetățiele antice și fashionul medieval au apus! S-au stins sau sunt fitile care fumegă! Dar credința lui Hristos, e singura care a crescut în luminozitate de 2000 de ani! Și știți de ce? Pentru că după înviere Hristos a aruncat 11 scântei în miriște. Și ea s-a aprins și a rămas până la noi! Suntem lumânări aprinse de eroii credinței. Și noi trebuie să aprindem pe alții...

La o întâlnire Nichita Stănescu a fost invitat să vorbească despre Mihai Eminescu. „Ca să vorbesc despre el trebuie să-mi fâlfâie îngerii”, a spus poetul necuvintelor! Ei bine, tot așa spun și eu astăzi: „Ca să vorbesc desre Richard Wurmbrand trebuie să-mi fâlfâie îngerii!” Pentru că e greu să măsori cu liniarul un sfânt. Și nu unul oarecare, ci pe singurul român cuprins între cei mai influenți creștini din toate timpurile! Geoffrey Hanks, un englez dintre cei mai apreciați istorici ai creștinismului l-a inclus pe pastorul Wurmbrand în volumul „70 mari creștini”. Cărțile sale despre viața creștină îmbibată în chinurile suferite în temnițele comuniste din România, au fost publicate în peste 80 de limbi. Iar predicile pline de har, de dulceață și puterea a Duhului au atins inimile a milioane de oameni. Apoi prin misiunea sa, acest „român gigantic” cum l-a numit cotidianul britanic „The Guardian” pe Wurmbrand, a reușit să schimbe pentru totdeauna percepția Occidentului asupra comunismului. Mai mult, eu cred că a avut o contribuție uriașă la căderea comunismului global!

Nicolae Geantă despre Richard Wurmbrand la Conferința „Eroii credinței” din Parlamentul României

Mesajul a fost susținut în data de 11 martie 2025, la Comisia de Cultură a Parlamentului României, organizată de Mihail Neamțu & Co, echipă căreia îi mulțumesc pentru invitația de a vorbi despre marele pastor Richard Wurmbrand „Martirul viu al închisorilor comuniste”.

sursa: Nicolae Geantă

14 ani fără daddy – de Nicolae.Geantă

Ar fi trebuit să aibă 90. Azi însă se împlinesc 14 ani de când a plecat! Pe un drum one way! Daddy. Omul care îmi lipsește atât de muuult! Da, cel mai mult din toate lipsurile mele!

Ai fost eroul meu când eram mic, povățuitorul meu când am ajuns adult. Nu te-am ascultat mereu și acum aș da 10.000 de talanți de Argint să te mai aud spunând câteva povești cu tâlc la gura sobei! Când eram tânăr credeam că știu atât de multe, dar azi, când am ghiocei în tâmple, am învățat că numai bătrânii sunt enciclopedii de viață!

M-ai învățat multe daddy! De la secretele casei la secretele pădurii. De la munca cu mâinile și spinarea la răbdarea în fața lipsurilor și a farfuriilor mai puțin pline! De la trezitul până în zori la strânsul la piept a tuturor și la dărnicie cu mână largă! Nu contează cum sunt alții, important este să fii tu! Oamenii nu își aduc aminte de ce le-ai oferit, dar nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă! Mulțumesc daddy!

Ai fost aripa mea când am fost părăsit la numai câteva zile! Ai fost acolo chiar când am fost lup singuratic! Ai venit cu ranița plină de bucate după mine în Armată! Mergând 9 ore cu trenul, stand în picioare pe coridor, după 16 ore neîntrerupte de muncă. Apoi alte ore cu autobuzul. Și întorcându-te înapoi în același ritm direct la serviciu! După două nopți nedormite! Ai fost sponsorul meu în facultate! Din pensia ta umilă după 45 de ani de muncă „cu ochii în foc!” Ai fost masa întinsă a copiilor mei! I-ai răsfățat! Ai fost paznicul casei mele, cheia ei, siguranța că atunci când seara veneam acasă nu ne întâmpina pereții reci și clima groenlandeză.

Natasha - de Nicolae.Geantă

Am remarcat-o pe Natasha nu numai pentru că învăța extraordinar de bine. Ci și pentru că era o fată drăguță, cu mult bun simț. Și zâmbea permanent. Nu avea smartphone. Și nici laptop. Căci provenea dintr-o familie tare modestă. Venea dimineața devreme și pleca mai târziu decât toți ceilalți colegi. Își petrecea vremea prin bibliotecă, prin centrul de documentare, pe computerele școlii... Sau în pauze făcând exerciții la mate colegilor. Nu a refuzat pe nimeni. Și accepta toate responsabilitățile ce i se ofereau. Era șefă de clasă. Și șefă de promoție.

Într-o zi a venit la mine foarte tristă. Cu ochii ei mari negrii înlăcrimați. Eram în fața biroului directoarei. „Ce s-a întâmplat Naty?”, „Visul meu de a urma Academia de Poliție s-a năruit! „Am fost azi să mă înscriu și m-au respins la proba medicală domnuuuu' !”, „De ce?”, „Au spus că am o problemă la ochi!”. Plângea. Ce să-i faci unei fete de-a doișpea căruia visul carierei i s-a făcut scrum în câteva secunde? Am luat-o în brațe și am început și eu să plâng odată cu ea. Apoi i-am șoptit la ureche: „Nu fii tristă Natasha! Dumnezeu nu greșește niciodată! Te asigur că ți-a pregătit ceva mult, muuult mai bun!” Ea suspina și mă mângâia pe spate. Eu îi spuneam despre un Dumnezeu bun. Chiar dacă pierduse. Nu știu dacă m-a crezut, dar eram sigur că Domnul avea alt plan (măreț) cu o fată foarte deșteaptă. Mai ales că începuse să-L iubească, să-L cunoască pe Hristos. O văzusem adesea în băncile liceului cum sorbea orice cuvânt când le vorbeam despre Mântuitorul.

A luat cea mai mare notă la bacalaureat din istoria liceului. Apoi s-a dus la facultate. Am mai vorbit cu ea destul de rar la telefon. Anul acesta într-o zi mi-a declarat: „Sunt inginer petrolist. Dar activez și în cadrul unui departament PetrOmbudsman unde facem workshop-uri pentru studenți și elevi. O să vin într-o zi și la noi la liceu...” Iar într-o dimineață era în... cancelarie. Înaltă, slăbuță, elegantă. Schimbată radical. Și extrem de politicoasă. Nu ne văzusem de aproape 9 ani! Eu mai făcusem ceva păr alb pe la tâmple. Ea dintr-un copil devenise acum o lady.

După ce a ținut două workshop-uri cu colegii ei, am invitat-o special să vorbească și elevilor mei. A acceptat. Chiar dacă era obosită. Zâmbind evident. Fără zâmbet nu cred că ar putea trăi. „Știți, le-a zis liceenilor mei, în urmă cu mulți ani stăteam aici în bancă, la fel ca voi. Și când îl auzeam pe domnul Geantă cum ne vorbea mă emoționam la fiecare oră. Și-mi spuneam: Oare voi reuși vreodată în viață să pot și eu să vorbesc ca domn' profesor? Fără să mă tem? Să transmit celor din jur emoții ca el? Și, azi pot să spun: am reușit! Vorbesc fără frică. În săli de clasă, de conferințe, în amfiteatre. Vorbesc fără teamă la sute de oameni odată... Îi mulțumesc lui Dumnezeu că l-am avut profesor. Și că m-a inspirat... Aveți un potențial mare în voi! Trebuie să luptați până reușiți!”

Mi-au dat lacrimile. Natasha îmi călca oarecum pe urme. Am întrebat-o dacă își aduce aminte când i-am „profețit” că Dumnezeu va avea un plan măreț cu ea? „Sigur că da!”, „Și crezi că dacă erai la Poliție azi ai mai fi putut să faci ce faci? Ai mai fi fost atât de liberă? Ai mai fi vorbit în amfiteatre tinerilor?”, „Nici vorbă. Dar știu că Dumnezeu mi-a purtat și-mi poartă de grijă!”

A plecat din nou la job-ul ei. Departe, la peste 100 de km de casă. Gata să ajute firma, ori alți tineri să-și găsească drumul potrivit pentru viață. Când am urcat în mașină să pornesc spre casă m-am gândit că Nathasa e ca o lumânare nouă aprinsă de la o lumânare ce-a ars mai mult de jumătate. Și, odată aprinsă, Natasha e lumânarea ce aprinde mii de lumânări!

Investiți în oameni! (Mai ales în cei cu potențial!) Într-o zi veți plânge de fericire! Nu singuri, ci alături de mulți alții pe care ei i-au ridicat! 

Hristos a investit în 12 ucenici. Apoi aceștia au schimbat lumea. Fă în așa fel încât să schimbi în cei din jur și tu ceva. În bine...

Nicolae Geantă

Oameni care mi-au influențat viața: Domnul Ioan Ianoș - de Nicolae Geantă

Domnul profesor universitar Ioan Ianoș este cel mai influent profesor de Geografie Urbană din România și printre cei mai titrați în acest domeniu din Europa! Cu trei titluri de Doctor Honoris Causa, fost secretar de stat în Educație, fost președinte al Comisiei ARACIS, unul dintre artizanii proiectului Regionalizarea României, fondator al Centrului Interdisciplinar de Cercetări Avansate asupra Dinamicii Teritoriale (CIDADIT, 2003), autor a zeci de cărți și sute de articole academice, coordonator al școlii doctorale „Simion Mehedinți” a Universității din București - unde în anul 2009 am obținut doctoratul în Geografie Urbană sub îndrumarea domniei sale!, vineri a fost invitatul meu la Ploiești pentru o Conferință inedită despre Satul Românesc. Știți cu ce a venit? Cu trenul…

Chiar dacă ne cunoaștem de peste 26 de ani, sunt încă uimit și astăzi de ce un „titan al științelor geografice” este prieten cu mine, și de ce m-a ajutat în dese rânduri în (mică mea) carieră științifică?

În ciuda pozițiilor sale înalte, în tot acest sfert de veac m-a tratat cu deosebită dragoste, m-a încurajat și m-a împins spre realizarea unor lucruri pe care nu mi le-am imaginat vreodată că le pot finaliza! „O să te descurci!” Când am susținut teza de doctorat m-a făcut să plâng cu declarația sa în fața unui întreg Amfiteatru: “Nicu Geantă este peștele pe care l-am aruncat în acvariu și a învățat să înoate singur!”

Poate sunteți curioși cum ne-am împrietenit? Ei bine la cursul de „Geografia Religiilor”, introdus la finalul anilor ‘90 de domnia sa (azi nu mai există). După aproape un semestru de discuții (l-am bombardat cu Q&A, într-o zi, în biroul său mi-a zis față de alți profesori: „Nicule, cursul asta trebuia să-l predai tu! Știi mai multe ca mine!” Nu mi-a venit să cred urechilor. Un om care era în Comisia Mondială de Urbanism să-mi spună asta… Și culmea, tocmai mie, un student? Șocant!

Profesionist, inovator, iubitor, seriozitate maximă, good helper, influencer, părinte spiritual pentru zeci de doctoranzi, globetrotter neobosit, invitat să susțină cursuri la diverse universități din țară și străinătate, domnul profesor Ianoș a fost mâna lui Dumnezeu pentru mine în cariera didactică! Da, Dumnezeu l-a scos în calea mea! Ori pe mine în calea domniei sale…

Mulțumesc Domnului pentru dvs domn’ Profesor! Și mă rog, în fiecare zi, ca Hristos să v-ajute să primiți veșnicia! Un om ca dvs nu trebuie să rateze Cerul!

(Nicolae.Geantă,

un anonim din Subcarpații Curburii)

vezi și https://www.instagram.com/reel/C48uI21od2O/?utm_source=ig_web_button_share_sheet&igsh=MzRlODBiNWFlZA==

La Mulți Ani Christian Crăciun! 70.

Îl cunosc pe Christian Crăciun de aproape 25 de ani. De când sunt eu profesor. De la prima întâlnire a mea cu scrierile domniei sale. Hrănitor, siropat, cu un condei care pișcă fără să-l simți, plin de idei inovatoare, plin de convingere, promovator al valorii, profesor doctor Christian Crăciun mi-a devenit unul dintre modele într-ale scrisului. (Da, în viață trebuie să mai avem și modele. Pe cineva pe urmele căruia să îi calci. Cine nu are pe nimeni deasupra capului, o călăuză mai devreme sau mai târziu se va înfunda în labirint). Spre deosebire de alti autori, ale căror scrieri au gust de OSB-uri, de biscuiți DITA (da, scrierile lor sunt ca rondelele de slăbit: fără gust, fără calorii, fără sare!), scrierile domnului Crăciun sunt digerabile. Mai mult, sunt prăjituri ce pătrund până în adâncul stomacului... Au calorii. Și culmea, nu fac diabet, ci bine!

Materia primă a criticului literar Christi Crăciun sunt textele inimii. Eu îl numesc crisograf. Adică un copist care smulge cuvinte din el și le așează pe coală. Profesorul Crăciun însă nu e doar crisograf, ci un apologet al bunului simț. Un combatant al viciilor proaste. Unii poate nu-s de acord cu mine, dar este un chirurg al cuvintelor. Când pune mâna pe bisturiu, Cristi Crăciun sparge puroiul. Malpraxisul provocat de incompetenții cu cap prea strâmt și inimă prea îngustă, vorba lui Eminescu. Fie ei în învățâmânt, în politică, în biznis sau în cultură... (Isuse, și câți sunt!)

in memoriam: Ionică JURAVLE - un român penticostal mai vechi ca penticostalismul – de Nicolae.Geantă

Întâia dată l-am întâlnit pe fratele Ionică Juravle la un mega-eveniment creștin în Bihor. La Beiuș, la „Ziua Porților Deschise”. Această sărbătoare unde Biserica face la scară mică ce face Cerul la macroscară: deschide porțile să-i intre musafirii. În zilele acelea nu împlinise centenarul. Nici fratele Ionică, nici Biserica penticostală. Pentru că da, bătrânul botoșănean era puțin mai vechi decât penticostalismul. Desigur cel românesc…

Atunci am întâlnit un bătrânel simpatic, fără ochelari, fără junghiuri, fără lamentații. Fără mască anticovid. Dar cu un baston despre care spunea că-l poartă mai mult de formă. Nu avea nevoie de el. Însă slujitorii lui Dumnezeu au totdeauna nevoie de toiag. Pentru cârmuire, pentru apărarea turmei de vrăjmași. Chiar dacă nu mai putea să fugă, picioarele-i alergau. De aproape 100 de ani prin maratonul vieții. Căci Ionică Juravle s-a născut la început de 1922. În Ianuarie, pe 6. Odată cu satul sau Todireni (înființat în 1921/1922), și, așa cum am spus, cu Biserica Penticostală din țara noastră (Septembrie, 1922).

Din cei 101 ani și jumătate cât a durat Pelerinajul său printre telurici, aproape toți și i-a petrecut alergând sub steagurile lui Dumnezeu. Căci fratele Ionică a avut contact cu creștinismul evanghelic încă din pruncie. De la 7 ani. A cunoscut Biserica odată cu școala. A învățat să scrie și sa citească odată cu Biblia. Dar și să se roage. Căci dacă decât citești și nu te rogi, apoi nu vei avea nicio descoperire. Dar nici transformare. Oameni buni, Pelerinajul creștin se face odată cu citirea Sfintei Scripturi si cu rugăciunea. Fără ele poți alerga si o mie de ani. Tot nu vei ajunge la țintă! Acasă. (Pentru creștini „Acasă” se traduce Cer).

Spurgeon. Triumf, tragedie, triumf - de Nicolae.Geantă

Era o vineri seara când Londra devine furnicar. A doua zi trebuia să predic la o nuntă. Întâmplător sau nu am ajuns am ajuns în Elephant and Castle. La Metropolitan Tabernacle din sudul Greater London. Iar una dintre dorințele mele era, de mult timp, să urc măcar odată la amvonul de unde a predicat CH Spurgeon. Nu, nu am reușit. (Era destul de înserat pentru asta. Atunci nici nu știam că impunătoarea clădire din London SE1 6SD nici măcar nu mai era fosta biserică a Prințului Predicatorilor. Care, a ars în 1898, apoi a fost bombardată în WW2, în 1941. Acum e o clădire refăcută din 1957). Am reușit decât să facem o rugăciune. Și să mulțumim încă odată Domnului că într-o zi, de pe fereastra cerului a scăpat printre telurici pe Spurgeon. Apoi, am discutat cu micul grup ce mă însoțea despre Prințul predicatorilor. Despre trimf, tragedie și din nou triumf.

sursa foto AICI

Spurgeon, proaspăt ales pastor la New Park Street Chapel (1854) polariza mii de oameni din orașul cu trei milioane de locuitori la vremea aceea. Ascultătorii săi nu erau numai londonezi ci veneau din tot Regatul Britanic. „Era ca o cometă care lumina cerul”, îl descriau ziarele londoneze. Dar totodată criticat de detractori. Că e „grosolan în vorbire”, „necioplit”, un „bădăran de la țară”. Nu știu de ce dar astfel de adjective mi-a fost dat des urechilor să le-aud! Virusul defăimării nici azi nu s-a stins. Mai mult decât atât erau unii care se așteptau (și probabil sperau) ca mulțimile să se plictisească de CHS și de predicile lui. Exact cum erau (și mai sunt și azi) unii care abia așteptau să se plictisească oamenii de Cireșarii! Dar ca întotdeauna aveau să fie dezamăgiți. Duminică de duminică numărul auditoriului creștea. Astfel, biserica păstorită de Spurgeon nu mai încăpea în clădirea din New Park Street Chapel.

Întâi au închiriat Exeter Hall, apoi sala muzicală din Surrey Gardens din Kennington. Chiar dacă sala muzicală era numită „casa diavolului”. Spurgeon zicea că „e gata să meargă și în casa diavolului ca să câștige suflete pentru Hristos”. Chiar așa, dacă Satan vine să câștige suflete chiar în biserică noi de ce nu am câștiga oameni pentru Hristos din „casele diavolului”? La Surrey Gardens au venit 17.000 de persoane. Din ei 5000 au rămas afară. Pentru că sala avea numai 10.000 de locuri. Dar inevitabilul s-a produs. Cineva a strigat că „se prăbușesc balcoanele”, altcineva că este „foc”. Oamenii s-au panicat, și în goana de a părăsi sala scara de la balcoane s-a rupt. Au fost morți. Spurgeon a leșinat. Calomniatorii l-au ciuruit! A numit experimentul „o noapte întunecată a sufletului”. Și totuși CHS a continuat predicile la Surrey Gardens. Cu până la 10.000 de ascultători în sală! Construcția unei biserici cu 15.000 locuri devenise obiectivul principal al congregație și-al lui Charlie.

Azi, victorie! Și e suficient...

Final emoționant. Numai cine nu participă la concursuri cu elevii (mai ales cu fetele) nu știe ce fiori trec prin ele. Mai ales dacă sunt concursuri științifice care storc neuroni. Și fiori.

Daria din cauza emoțiilor nu a putut adormi nici la trei dimineața! Șteffy a bufnit în lacrimi când am ajuns la ușa liceului ploieștean. Karinei i s-a făcut rău chiar pe scenă în timpul prezentării lucrării!

Fetele au fost prima dată la un concurs cu miză mare!

Mi-a fost extrem de milă de ele! Dar m-am rugat continuu în sală să treacă peste impas! Dacă nu aveam cui să mă rog? Și dacă nu știam să mă rog?

Final încununat. Numai cine muncește pe brânci primește lauri. Medalii. Leneșilor nu le face nimeni statui! Nici măcar din rugină...

Ploiești. Liceul Caragiale. Faza județeană de Comunicări Științifice ale Elevilor, Geografie, 12 mai 2023. Daria - centru - premiul I . Șteffy - stânga - mențiune. Karina - dreapta - mențiune

A fost o bucurie să lucrez cu voi! E doar începutul... 
M-ați făcut să plâng! Și să cred din nou că România nu e chiar eșec total. Da, România (ne)educată încă mai are oameni care se vor ridica! Care o vor ridica!

Final binecuvântat! Felicitări e puțin spus! Vă doresc să fiți binecuvântate în Numele lui Isus Hristos! Binecuvântarea Sa e cel mai mare premiu pe care-l poate primi cineva.

profu'

Nicolae.Geantă

Mihail Neamțu, omul care se depășește în dăruire - de Nicolae.Geantă

 

 

Erudit. Om de carte. Cititor înrăit. Scriitor. Filosof. Teolog. Apologet creștin. Conservator. Absolvent de studii superioare în România, UK și USA. Cu un CV impresionant, Mihai este unul dintre cei mai mari luptători sociali împotriva hidrei progresismului. Împotriva secularizării deșănțate. Provocator. Profund. Colorat în vorbire. Îți face deosebită plăcere să-l asculți. Încântă. E enciclopedic. E o bibliotecă mobilă. Are soluții. Și peste toate îl are pe Hristos! De fapt fără El tot ce are din cele de mai sus ar fi fără valoare.

Au fost câțiva ani în care nu l-am înțeles. Mi se părea că urmărește ceva. Și cum în România suntem atât de reticenți la oamenii publici... Apoi mi-am dat seama că e de fapt un Abraham Lincoln al românilor. Care luptă până câștigă. Care trece peste eșec. Care se ridică de jos, se scutură și urcă mai departe spre vârf. Are un apetit care multora lipsește. Dumnezeu să-i facă pasiunea molipsitoare!

Mihai e pasionat de Hristos. Și cine are pe Hristos are iubire. Nu doar pe hârtie, nu doar pe buze. Ci și-n inimă. Și cine are inimă trăiește. Se mișcă. Produce valori. Schimbări. Ucenici. Vorba lui Dante: „iubirea mișcă Soarele și celelalte stele”! Iar oamenii plini de dumnezeire nu pot vorbi, trăi, repira decât dragoste. Nu eros. Nici măcar fileo. Ci agape! Dragoste care se consumă pentru ceilalți fără să ceară nimic în schimb!

Astăzi ne-am întâlnit la Câmpina. Unde preț de 90 de minute Mihai a vorbit despre EROS, LOGOS și AGAPE. Nu doar ca mitologie a iubirii. Ci ca un medicament necesar în plin proces de alterare a dragostei. Mihai zicea că „dragostea e un antidot pentru mediocritate”. Iubind, necunoscutul de ieri devine prietenul de azi, partenerul de încredere, partea care îți dai seama că îți lipsea. Sau, cum ar zice poetul necuvintelor (cum cine?, Nichita Stănescu): „aripa ta lipsă”.

„Iubirea are valențe cosmice”, spune Mihai Neamțu. „Este temeiul pentru care chiar și dincolo (în veșnicie) Dumnezeu ne va spune: „trebuie să te dăruiești și să te depășești!”. Da, am văzut un Mihai Neamțu care se dăruiește. Face asta de mult timp. Lupta sa, de zi cu zi, este să se depășească. În iubire...

Dumnezeu să te binecuvânteze Mihai! Oameni ca tine trebuie „clonați”! Nu în laboratoare, ci pe câmpul de misiune! Mergi doar înainte! Înapoi nu mai este niciun drum!

Hristos să-ți fie desfătarea și vei avea tot ce-ți dorește inima!

Nicolae.Geantă

 

 

Scrisoare pentru Taica - de Nicolae.Geantă

Mi-ai promis că vrei să trăiești până voi veni din armată. Și un an mai mult. Dar nu te-ai ținut de cuvânt. De ce-ai plecat cu 9 ani mai devreme? Într-o seară tristă de 7 Martie. Cu câteva zile înainte de ziua ta!

Știi că am rămas dator la tine?

Îți mulțumesc că m-ai învățat să fac singur primii pași. Chiar dacă premergătorul tău a fost un fular vechi din in.

Îți mulțumesc că mi-ai făcut primele patine pentru gheață! Chiar dacă au fost din lemn! Și tot tu mi-ai făcut primele schiuri. Ce dacă erau din doagă de butoi… Prindeau viteză ca Rossignol-urile din fibră.

Îți mulțumesc că mi-ai făcut prima trotinetă. Cu roțile alea din fag uscat! Eram așa de mândru cu ea printre hoarda de prunci! Și-ți mulțumesc că mi-ai construit o roabă. Mică, din lemn uscat de tei! Să fie ușoară. Și mai ales că pentru pici munca-i așa de grea!

Îți mulțumesc că mi-ai făcut prima pușculiță! Era așa de faină din borcanul acela de șerbet, al cărui capac l-ai lipit cu prenadez! Și-ți mulțumesc că mi-ai umplut-o cu zeciuiala ta. Ai fost foarte darnic cu mine, chiar dacă aveai pensia mică. Comuniștii te “lucraseră” ani de-a rândul pentru că te-ai încăpățânat să nu fii de-al lor! Bravo! Aici am semănat cu tine! Vai, dar îți aduci aminte de seara aia din decembrie geros al anului ‘78? Când  ai uitat că mi-ai pitit de tata pușculița în soba de lut, și aprinzând un foc în mica ta odaie lipită cu pământ (chiar și pe jos) mi-ai ars toate economiile! Era o pensie de-a matale întreagă! Mi-amintesc c-ai plâns mai zgomotos decât mine. Nu după bani, ci te durea durerea mea. Apoi mi-ai pus înapoi dublu pentru paguba mea! Da, inima ta era așa de largă…. Cât Pacificul! Și la fel de adâncă!

Interviu cu sora Maria Pustan

 

Video by BST Oradea

O cunosc pe sora Maria Pustan de mulți ani! O bătrână cu ochi blajini, cu voce caldă și suflet uriaș. O bătrână octogenară smerită, iubitoare și plină de iubire. O știu pe „Babi” nelipsită la rugăciune, nelipsită la biserică, nelipsită la părtășie cu frații. Tăcută. Dar fiecare cuvânt cântărit. Plin de dulceață. Mereu cu brațele deschise, gata să-mi ofere o îmbrățișare. Un sfat pentru sfinți. 

Ascultați cu atenție interviul sorei Maria. Veți găsi lecții de viață, de credință și de iubire! Un milion de „hugs” Babi! Biserica are acută nevoie de femei ca dvs!

Nicolae.Geantă

Mircea Roșca: Astăzi, în Comisia pentru drepturile omului am respins proiectul de lege privitor la certificatul verde pentru libera circulație

Prietenul meu Mircea Roșca, deputat liberal în Parlamentul României, creștin evanghelic devotat și foarte vocal, a respins în cadrul „Comisiei pentru Drepturile Omului” (din care face parte) proiectul de lege privitor la pașaportul verde pentru libera circulație. Respingerea a fost numai un prim pas, în curând proiectul va intra însă pe ordinea de zi în Plen, unde poate fi oprit sau aprobat. Într-o vreme incertă ca aceasta, cu presiuni uriașe asupra întregii omeniri -  pentru a se accepta un traseu impus și unidirecțional, a sta împotriva sistemului este nu un act de curaj ci de nebunie. Dar calea crucii, apărarea demnității și a aproapelui suferind mereu a fost nebunie pentru lume. 

Te felicit frate Mircea! Bravo! Aștept astfel de poziții de la cât mai mulți parlamentari. Unora nici prin cap nu le trece că sunt responsabili de starea națiunii... Ori poate nu le pasă?

Rugați-vă pentru Mircea Roșca! Pentru curaj, pentru trecere înaintea „celor ce sunt la butoane”, pentru a fi totdeauna cap și u coadă și mai ales pentru a face voia lui Dumnezeu! Rugați-vă și pentru colegii săi care pot lua decizii să fie sub călăuza Domnului. Căci singuri, oamenii pot greși!

Nicolae.Geantă

(citește declarația deputatului Mircea Roșca AICI)

În memoria Martirului viu - de Nicolae Geantă

Eram masterand când am auzit că a plecat. Vestea m-a întristat profund. Visasem cu ochii deschiși că am să pot să-l strâng odată în brațe. Și să îl rog să-mi pună mâna pe cap, să rostească o binecuvântare. Crescusem cu cărțile sale. Cu predicile sale. Cu citatele sale celebre. Și învățasem din iubirea sa zi de zi. Era cel mai renumit păstor român. Cel mai tradus scriitor român al tuturor timpurilor (în peste 80 de limbi), atât de cunoscut pe mapamond dar evitat în România culturală, pentru greşeala de a fi protestant. Era Richard Wurmbrand.

Considerat de Kremlin cel mai mare duşman al comunismului, singurul român care s-a clasat vreodată în top 70 de personalităţi ale lumii, a creat naţiunea în dimensiunea curajului. „Martirul viu” şi-a oferit bucăţica de pâine săptămânală colegilor suferinzi din celulă, a renunţat la medicamentele sale pentru tinerii bolnavi din puşcărie (după modelul în care „sfântul închisorilor” - Valeriu Gafencu, a procedat cu el), a declarat întotdeauna la anchete (sub tortură!) numai nume scrise pe crucile cimitirelor (și azi, unii dintr-ai noștrii lansează rachete împotriva fraților lor!), a introdus în spatele Cortinei de Fier literatură religioasă, alimente şi îmbrăcăminte, a tipărit şi înmânat Biblii soldaţilor atei ai Armatei Roşii care invadaseră în România postbelică și pe unii i-a convertit. A fost maratonist. Iar noi pietoni.

Mulțumim Ravi Zacharias! - de Nicolae.Geantă

clip video după Christian Passion

Mulțumim Ravi!

„Nu mă voi pierde niciodată pentru că voi fi cu Cel care mă salvează!” (Ravi Zaharias)

S-a născut în sudul Indiei. La Chennai. Acum 74 de ani. Inițial a fost vânzător de sari. Fashion indian. La 17 ani s-a convertit la creștinism într-un spital din New Delhi. Inițial adolescentul avusese o tentativă de sinucidere. A fost momentul în care Ravi a înțeles că religiile lumii pălesc în fața creștinismului. Pentru că acesta nu e religie. Ci relație. Directă cu Dumnezeu!

La 20 de ani a migrat în Canada. A urmat studii la universități. Și călătorii misionare epuizabile. Contribuția sa la răspândirea creștinismului și modul științific în care și-a transmis ideile „ucigând” orice filosofie care se putea ridica împotriva lui Hristos i-au adus 10 titluri onorifice de doctor (Honoris Causa) prin Universități. Visul său a fost să deschidă centre RZIM în peste 100 de țări. 

La 37 de ani a predicat la invitația lui Billy Graham. În Amsterdam. La o mega-conferință. În fața a peste 3800 de mari evangheliști din 130 de țări ale lumii. A avut un mesaj dificil: „Religiile, filosofiile și  culturile lumii au creat un vârf de cizmă între Evanghelia lui Hristos și mintea omului!” Evenimentul a fost vârful de lance. Aici începe Apologetica sa. Ascensiunea rapidă. Anul următor Ravi a pus bazele fundației RZIM (Ravi Zacharias International Ministries). De atunci mesagerul indo-american a călătorit planeta în lung și-n lat, predicând și apărând Evanghelia Sfântă a lui Hristos în fața a milioane de oameni. A vorbit dela soldații de pe frontul din Vietnam, asiaticilor și africanilor săraci, până la miliardarii lumii, de pe terenuri virane, în aer liber, până în aule impresionante ale marilor universități, de la ONU la Academia Militară din Moscova, de la Teatrul Național din Abu Dhabi, la Oxford, Cambridge ori Dineul cu Rugăciune de la Washington. Dacă am menționa numai amvoanele de unde i s-a auzit glasul nu ar încăpea într-o carte! Numai într-un singur an reverend Ravi a predicat la 600 de conferințe în 100 de țări! 

Ultima sa călătorie terestră a fost în ianuarie 2020 în Filipine. A fost invitat de fostul mare boxer Manny Pacqhiao la un dineu de rugăciune de Ziua Bibliei la Manilla. Pe 19 mai Ravi a plecat în ultima călătorie. La invitația celui mai celebru Rege: Isus Hristos. Invitația are sens unic. Și veșnic. Drum bun Ravi!

A fost foarte iubit de tineri. Și nu doar de ei. Ideile și argumentele sale, gândirea profundă, timbrul vocal, blândețea din ochi, cele 28 de cărți scrise (Logica lui Dumnezeu, Isus printre alți dumnezei, Poate omul trăi fără Dumnezeu, Sfârșitul rațiunii, Mielul și Fuherul, Eu, Isaac, să mă căsătoresc cu tine, Rebeca, Lumina în umbra Jihadului etc) l-au impus pe scena lumii nu doar ca o voce de tulnic ci ca un sfânt ce trebuie urmat! Sfinții ca el sunt singurele clone de care avem atâta mare nevoie, și pe care le-am îngădui!

Zilele trecute fata mea cea mare - un fan devotat al pastorului - mi-a spus tristă: „O să moară Ravi și eu nu am apucat să îl văd face-off!” Azi mi-a dat mesaj: „A plecat Ravi!” Da, Ravi unul dintre cei mai mari apologeți creștini ai secolului a plecat printre îngeri! De la reședința sa din Atlanta. I-am spus fetei mele că lucrarea sa pe Terra s-a încheiat. Urmează altcineva să îi ia locul...

Evanghelizare. Apologetică. Discipline spirituale. Instruire. Caritate. Cinci piloni care îl definesc pe Ravi Zacharias. La înmormântarea sa, familia a spus că nu dorește să primească flori. Ci cadouri. Chiar și după plecarea lui, Ravi dorește să facă daruri celor sărmani!

Mulțumim doctor Ravi!
Fie ca memoria ta să fie mereu pomenită!
Și lucrarea ce ai făcut-o pentru noi să aibă mereu har proaspăt!
La revedere! Or see you soon!

Nicolae. Geantă
19 mai 2020, home

CH Spurgeon în epidemia de holeră din 1854 și noi - de Nicolae.Geantă

În epidemia de holeră din anul 1854, districtul în care locuia Spurgeon a fost puternic lovit de holeră. Aceasta se răspândea prin apă și alimente. Unul câte unul dintre membrii bisericii încep să se îmbolnăvească, apoi să moară. Între timp Spurgeon vizita fiecare familie, aducea îmbărbătări și predica la înmormântări. Destul de des. Munca era istovitoare și... încet, încet, Charles începe să se teamă pentru propria siguranță,

Iată ce notează prințul predicatorilor: „Prietenii mei par să cadă unul câte unul și am simțit sau mi-am imaginat că mă îmbolnăvesc la fel ca cei din jurul meu... Povara mea era mai grea decât o puteam duce. Eram gata să mă scufund sub ea”. Cea mai frecventă întrebare era „Cât va mai dura până voi fi afectat de holeră”.

Dar, în momentele acelea ca plumbul, în timp ce se întorcea de la o înmormântare, CH Spurgeon a văzut o hârtie în geamul unui magazin:

„Pentru că faci din Cel Preaînalt turnul tău de scăpare,

de aceeea nicio nenorocire nu te va ajunge,

nicio urgie nu se va apropia de cortul tău” (Psalm 91:9-10)

Efectul asupra predicatorului a fost „imediat”. „Am putut să îmi continui slujba fără teama de rău”.

Povestea are cel puțin trei concluzii:
1. în momente de mare tensiune și sfinții se tem pentru viața lor;
2. Dumnezeu vorbește direct inimii îndoite;
3. adeseori un singur verset îmbărbătează mai mult decât o predică!

Știu, este greu în pandemie! Dar căutați să vă îmbărbătați pe Domnul Dumnezeul vostru!
Citiți Scriptura. Face mult, mult bine! De fapt citind-o veți auzi vocea lui Dumnezeu!
Evitați orice sursă care produce panică! Lumea secularizată nu poate aduce pace! Ci stres. Anxietate!
Nu distribuiți știri care dărâmă! Am citit chiar azi „prea mulți profesori de medicină s-au transformat în profesori de cutremur” (Reyhan Ablekim, Universitatea Maryland, US)
Răspândiți versetele din Scriptură care îmbărbătează! Nici nu știți pe cine puteți schimba!

Nicolae.Geantă

Povestea bărbatului îmbrăcat în sac care 10 zile a predicat pocăiți-vă în 10 orașele mari ale USA

După ce a început pandemia de Corona Virus, timp de 10 zile, un bărbat a apărut îmbrăcat în sac și strigând pe străzile orașelor americane : „Repent! Jesus Christ it’comming back” (Pocăiți-vă! Isus Cristos va reveni în curând). Bărbatul îmbrăcat misterios, a început în metropola San Francisco, a continuat cu Los Angeles, Las Vegas, Houston, New Orléans, Atlanta, Miami, a predicat în fața White House din Washington, apoi la New York și Chicago!

Mesajul misionarului nu a fost numai verbal, ci pocăință a fost însoțită de fapte, o echipă a misiunii sale (Torch of Christ Ministries) împărțind săracilor alimente în timp ce Phillip Blair striga încontinuu: „Repent!”.

Phillip Blair m-a făcut invidios! Niciun român nu am avut curajul să facem ceva asemănător... Îmi va fi rușine (de mine) să mă întâlnesc cu el în Cer! 

Nicolae.Geantă