youtube

joi, 14 ianuarie 2010

Epistole vii şi nevătămate - de Nicolae Geantă

Fratele Mincu, un bătrân cu coloană vertebrală necurbată din biserica mea, ne-a povestit într-o duminică de la amvon despre o tânără nelovită de modă. Adolescenta, care aştepta gânditoare un tren într-o gară, s-a remarcat de la o poştă prin port şi prin figură. Avea o faţă atât de senină, încât proaspătul octogenar după ce-a scanat-o tangenţial, n-a rezistat să n-o gratuleze: „Măi, tu eşti creştină! Nu trebuie să spui nimic, căci te-am citit!
Rumegând expunerea iubitului prezbiter, mi-am adus aminte că în gara vieţii, suntem nişte epistole vii. Adică scrisorile Lui Dumnezeu. Ţidule sfinte, timbrate cu sângele Lui Hristos şi trimise la destinaţii precise. În funcţiei de noi, oamenii îl citesc pe Creator. Apoi îl văd şi îi vorbesc frumos. Sau, îl înjură.

Epistola, aduce totdeauna veşti. Nerăbdător, destinatarul o desface şi-o citeşte cu sufletul la gură. Apoi, cuprins de nostalgie, deapănă amintiri, varsă o lacrimă, spune o rugă. Aşa ne citesc oamenii? Cu emoţii dulci, ori ca pe o scrisoare de la Fisc, o amendă de la poliţia rutieră sau o depeşă electorală (e bună ş’aia, da’ la aţâţat focu’, îmi zice o băbuţă de la mine de pe stradă)?

În şcoală, la serviciu, în oraş, la mall, în tramvai, la biserică, în pădure, la rând la pâine sau în parc, suntem epistolele Lui Hristos. Eu sunt o scrisoare deschisă, dumneata alta, fratele, sora, sunt alte răvaşe. Biserica-ntreagă e-o cutie cu scrisori. Cu mesaje de dragoste, de iertare, de graţiere, de giving thanks ori binecuvântări sau reţete de succes. Din nefericire, o mână malefică a vârât în cutie şi scrisori false. Care mint, care păcălesc. Undeva, la fund, ascunse bine, zac scrisorile-anonime. Scrisori perverse, pline de parfum şi cu venin de viperă, cum le numeşte fratele Pustan. Cu miros de praf de puşcă, zic eu. Şi cu gust de răzbel. Luuung... şi ineficient. Fără iertare, fără nădejde, fără regrete...

duminică, 3 ianuarie 2010

De ce-i așa - Simion Cure



Când încep să vorbesc oamenilor despre tainele Domnului, mă asaltă cu întrebări: "De ce coşciuge în curtea noastră, de ce paturi în spital, de ce creştini fără serviciu, de ce biserică prigonită, de ce pocăiţi fără pâine, de ce puşti cu haine petecite, de ce părinţi care plâng, de ce copii răzvrătiţi, de ce o ţară bogată dar săracă, de ce văduve tinere, de ce copii orfani, de ce accidente, de ce eşecuri, de ce nu curge binecuvântarea, de ce ...?". Desigur, nu le pot răspune. Dar Domnul stie ...




De ce-i aşa..., ştie El.
de Simion Cure

De ce ades mi-e dat pe cale
Să-ndur dureri şi fel de fel,
De ce-s lovit adesea oare?
Eu nu-nţeleg, dar ştie El!

Când cunoscut-am Adevarul
Şi vrut-am să spun despre El,
Silit am fost să tac adesea ...
De ce-i aşa, o ştie El!

Din pâinea mea am dat altora
Făr' să mă tem că mă înşel.
Răsplata? M-au lovit cu pietre ...
De ce-i aşa, o ştie El!

Când m-am luptat cu valul vieţii
Şi când era s-ajung la ţel,
Mă văd cu barca răsturnată ...
De ce-i aşa, o ştie El!

Când moartea luptâ pe-ndelete
Sâ rup-al dragostei inel,
Râmân copii sărmani pe drumuri ...
De ce-i aşa, o ştie El!

Greu apăsat privesc adesea
Calvarul, Crucea şi pe Miel;
De ce sunt lacrimi fără vină,
Eu nu-nţeleg, dar ştie El!

Când mi-am trăit mereu viaţa
În curăţii de porumbel,
Stropit am fost cu murdărie,
De ce-i aşa, o ştie El!

Eu nu-nţeleg, dar cred într-una
şi cred cu patimă şi zel,
Că multe din ce mi se-ntâmplă
Nu le-nţeleg, dar ştie El!

Şi când ajunge-voi în ceruri,
Cu Domnul, în al Său Castel,
M-oi întreba: Cum de-s acolo?
Răspuns la toate-mi va da El!

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Paradoxul vremurilor - O. Paler

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem clădiri mai mari dar suflete mai mici; autostrăzi mai largi dar minţi mai înguste. Cheltuim mai mult dar avem mai puţin; cumpărăm mai mult dar ne bucurăm mai puţin.

Avem case mai mari dar familii mai mici, avem mai multe accesorii dar mai puţin timp; avem mai multe funcţii dar mai puţină minte, mai multe cunoştinţe dar mai puţină judecată; mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme, mai multă medicină dar mai puţină sănătate.
Cheltuim prea nesăbuit, râdem prea puţin, conducem prea repede.
Ne enervăm prea tare, ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi.
Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar.