Cea mai frumoasă despărțire - de Nicolae Geantă

Chiar așa, pot fi despărțirile frumoase? Căci toate sunt nedorite. Încărcate cu plumb. Cu lacrimi... 

Era într-o miercuri pe la prânz. Ori joi. Dar ce mai contează. Oricum a trecut. Și mai era final de an școlar… Perioada aceea în care școala ai vrea să nu se mai termine! Pentru că devine peron de îmbrățișări. 

Eu eram în plin exercițiu al muncii. Predam clasei mele de-a unșpea. Și dintr-o dată, dau năvala pe ușă, un grup de băieți înalți. Între 1,90 și peste 2 metri. Tunși. Rași. Frezați. Pachete de mușchi. În cămăși albe ori albastre. Fac parte din echipa națională de rugby a României. Cea de juniori. Trei ani le-am fost profesor de Geografie. Și bonus „emotional coach”. Antrenor pentru minte. Și mai ales pentru inimi. 

„Domnu’, am venit să ne luăm Adio de la dumneavoastră! Ne mută la București pentru ultimul an!” Și au înaintat vreo 25 de inși spre catedră. „Dar vrem sa ne spune-ți ceva memorabil, așa ca de final, care să ne rămână în minte forever!” Ce să spui unor flăcăi puternici - toți mai înalți cu mult decât mine, în ultima clipă? Și mai ales când ești luat așa, ca din oală? Da, da, în viață contează finalul. Oamenilor li se întipărește mai bine în cap o zi finală decât zece mii de zile fericite. Ei vor ține minte ce ai făcut pentru ei, nu cine ai fost tu pentru ei!

I-am chemat pe toți în fața clasei. Am dat catedra într-o parte. Eram eu, hărțile și tabla... Și în bănci alte două duzini și ceva de curioși. „Hai să facem ceva memorabil. Hai aici toți, o grămadă ca la rugby în jurul meu. Eu stau în centrul, și voi toți roată”. Și ei s-au prins umeri de umeri și s-au aplecat. Erau ca un ocean în jurul unei stânci. Și curioși... ca o soacră mare! Eu am rămas în picioare. Și am început să mă rog. Să îmi pun mâinile peste ei și sa strig la Tatăl Ceresc pentru binecuvântare. În câteva secunde Dumnezeu a fost peste noi! Și eu, și rugbiști și asistenții din bănci, am simțit cum ne-a învăluit cu poala mantalei Sale sfinte. Într-o jumătate de minut pe podea era un cerc uriaș de lacrimi. „Lacrimile acestea se vor duce în cer, nu vor intra în podea!”. Cât a durat atmosfera cerească? Nu știu. Dar gândiți-vă cât timp îți ia să binecuvânteze în parte vreo 25 de bărbați! 

În clasă nu se mai auzea decât liniștea din Cer! S-au ridicat și m-au îmbrățișat. Când îți dau „hugs” rugbiști trebuie să te ți tare. Ca fierul beton torsionat. Altfel rămâi funcțional fără vreo coastă. Au urmat zeci de îmbrățișări. Și râuri de lacrimi. Tristețe dulce. Sau bucurie amară. După fiecare duș de iubire aproape că nu mai dorești să mai ieși. Căci dragostea între semeni e cel mai puternic „superglue”. Nimic nu te poate dezlipi! Înțelegeți acum de ce față de unii păstrăm distanță? De ce suntem nepăsători? Simplu: ne lipsește iubirea. Și unde dragoste nu e, nimic nu e. Cum bine zicea Marin Preda.

Au ieșit rând pe rând, plângând. Știi cum e să vezi 25 de rugbiști cu ochii în lacrimi? Dar nu pentru că au avut performanță. Și nici eșec! Ci pentru că au simțit cum Dumnezeu i-a atins pe șira spinării! Dar să vezi alți 25 când stau în bănci înghețați de vizita inopinată a Duhului?

În anii mei de slujitor pentru Împărăția Domnului Isus Hristos am ținut semenilor mei mii de speech-uri. Pregătite. Sau ad-hoc. Spontane. Sau programate. Am rostit un amazon de cuvinte. Dar nimic nu se poate compara cu o rugăciune! Când mă rog sunt deja în poala lui Dumnezeu. Și vorba lui Martin Luther: „Ar trebui să îmi deschid larg șorțul de la brâu și apoi să cer cu îndrăzneală să cadă în el exact ce îmi doresc de la Tatăl!”

În viața veți avea despărțiri. Trăiți în așa fel încât oamenii să își aducă aminte nu numai cum i-ați făcut să se simtă grozavi, ci să vadă Dumnezeul care locuiește în dumneavoastră! 

Mă gândeam când am plecat spre cancelarie că rugbiștii sigur vor uita toate cuvintele mele de la ore. Toate discursurile despărțirii spuse de cei dragi. Și toate grămezile de la jocurile lor de pe stadioane. Dar nu vor uita niciodată că în ultima lor zi de liceu, într-o „grămadă a iubirii” i-a mângâiat Dumnezeu pe creștet!

Nicolae.Geantă

Natasha - de Nicolae.Geantă

Am remarcat-o pe Natasha nu numai pentru că învăța extraordinar de bine. Ci și pentru că era o fată drăguță, cu mult bun simț. Și zâmbea permanent. Nu avea smartphone. Și nici laptop. Căci provenea dintr-o familie tare modestă. Venea dimineața devreme și pleca mai târziu decât toți ceilalți colegi. Își petrecea vremea prin bibliotecă, prin centrul de documentare, pe computerele școlii... Sau în pauze făcând exerciții la mate colegilor. Nu a refuzat pe nimeni. Și accepta toate responsabilitățile ce i se ofereau. Era șefă de clasă. Și șefă de promoție.

Într-o zi a venit la mine foarte tristă. Cu ochii ei mari negrii înlăcrimați. Eram în fața biroului directoarei. „Ce s-a întâmplat Naty?”, „Visul meu de a urma Academia de Poliție s-a năruit! „Am fost azi să mă înscriu și m-au respins la proba medicală domnuuuu' !”, „De ce?”, „Au spus că am o problemă la ochi!”. Plângea. Ce să-i faci unei fete de-a doișpea căruia visul carierei i s-a făcut scrum în câteva secunde? Am luat-o în brațe și am început și eu să plâng odată cu ea. Apoi i-am șoptit la ureche: „Nu fii tristă Natasha! Dumnezeu nu greșește niciodată! Te asigur că ți-a pregătit ceva mult, muuult mai bun!” Ea suspina și mă mângâia pe spate. Eu îi spuneam despre un Dumnezeu bun. Chiar dacă pierduse. Nu știu dacă m-a crezut, dar eram sigur că Domnul avea alt plan (măreț) cu o fată foarte deșteaptă. Mai ales că începuse să-L iubească, să-L cunoască pe Hristos. O văzusem adesea în băncile liceului cum sorbea orice cuvânt când le vorbeam despre Mântuitorul.

A luat cea mai mare notă la bacalaureat din istoria liceului. Apoi s-a dus la facultate. Am mai vorbit cu ea destul de rar la telefon. Anul acesta într-o zi mi-a declarat: „Sunt inginer petrolist. Dar activez și în cadrul unui departament PetrOmbudsman unde facem workshop-uri pentru studenți și elevi. O să vin într-o zi și la noi la liceu...” Iar într-o dimineață era în... cancelarie. Înaltă, slăbuță, elegantă. Schimbată radical. Și extrem de politicoasă. Nu ne văzusem de aproape 9 ani! Eu mai făcusem ceva păr alb pe la tâmple. Ea dintr-un copil devenise acum o lady.

După ce a ținut două workshop-uri cu colegii ei, am invitat-o special să vorbească și elevilor mei. A acceptat. Chiar dacă era obosită. Zâmbind evident. Fără zâmbet nu cred că ar putea trăi. „Știți, le-a zis liceenilor mei, în urmă cu mulți ani stăteam aici în bancă, la fel ca voi. Și când îl auzeam pe domnul Geantă cum ne vorbea mă emoționam la fiecare oră. Și-mi spuneam: Oare voi reuși vreodată în viață să pot și eu să vorbesc ca domn' profesor? Fără să mă tem? Să transmit celor din jur emoții ca el? Și, azi pot să spun: am reușit! Vorbesc fără frică. În săli de clasă, de conferințe, în amfiteatre. Vorbesc fără teamă la sute de oameni odată... Îi mulțumesc lui Dumnezeu că l-am avut profesor. Și că m-a inspirat... Aveți un potențial mare în voi! Trebuie să luptați până reușiți!”

Mi-au dat lacrimile. Natasha îmi călca oarecum pe urme. Am întrebat-o dacă își aduce aminte când i-am „profețit” că Dumnezeu va avea un plan măreț cu ea? „Sigur că da!”, „Și crezi că dacă erai la Poliție azi ai mai fi putut să faci ce faci? Ai mai fi fost atât de liberă? Ai mai fi vorbit în amfiteatre tinerilor?”, „Nici vorbă. Dar știu că Dumnezeu mi-a purtat și-mi poartă de grijă!”

A plecat din nou la job-ul ei. Departe, la peste 100 de km de casă. Gata să ajute firma, ori alți tineri să-și găsească drumul potrivit pentru viață. Când am urcat în mașină să pornesc spre casă m-am gândit că Nathasa e ca o lumânare nouă aprinsă de la o lumânare ce-a ars mai mult de jumătate. Și, odată aprinsă, Natasha e lumânarea ce aprinde mii de lumânări!

Investiți în oameni! (Mai ales în cei cu potențial!) Într-o zi veți plânge de fericire! Nu singuri, ci alături de mulți alții pe care ei i-au ridicat! 

Hristos a investit în 12 ucenici. Apoi aceștia au schimbat lumea. Fă în așa fel încât să schimbi în cei din jur și tu ceva. În bine...

Nicolae Geantă

Oameni care mi-au influențat viața: Domnul Ioan Ianoș - de Nicolae Geantă

Domnul profesor universitar Ioan Ianoș este cel mai influent profesor de Geografie Urbană din România și printre cei mai titrați în acest domeniu din Europa! Cu trei titluri de Doctor Honoris Causa, fost secretar de stat în Educație, fost președinte al Comisiei ARACIS, unul dintre artizanii proiectului Regionalizarea României, fondator al Centrului Interdisciplinar de Cercetări Avansate asupra Dinamicii Teritoriale (CIDADIT, 2003), autor a zeci de cărți și sute de articole academice, coordonator al școlii doctorale „Simion Mehedinți” a Universității din București - unde în anul 2009 am obținut doctoratul în Geografie Urbană sub îndrumarea domniei sale!, vineri a fost invitatul meu la Ploiești pentru o Conferință inedită despre Satul Românesc. Știți cu ce a venit? Cu trenul…

Chiar dacă ne cunoaștem de peste 26 de ani, sunt încă uimit și astăzi de ce un „titan al științelor geografice” este prieten cu mine, și de ce m-a ajutat în dese rânduri în (mică mea) carieră științifică?

În ciuda pozițiilor sale înalte, în tot acest sfert de veac m-a tratat cu deosebită dragoste, m-a încurajat și m-a împins spre realizarea unor lucruri pe care nu mi le-am imaginat vreodată că le pot finaliza! „O să te descurci!” Când am susținut teza de doctorat m-a făcut să plâng cu declarația sa în fața unui întreg Amfiteatru: “Nicu Geantă este peștele pe care l-am aruncat în acvariu și a învățat să înoate singur!”

Poate sunteți curioși cum ne-am împrietenit? Ei bine la cursul de „Geografia Religiilor”, introdus la finalul anilor ‘90 de domnia sa (azi nu mai există). După aproape un semestru de discuții (l-am bombardat cu Q&A, într-o zi, în biroul său mi-a zis față de alți profesori: „Nicule, cursul asta trebuia să-l predai tu! Știi mai multe ca mine!” Nu mi-a venit să cred urechilor. Un om care era în Comisia Mondială de Urbanism să-mi spună asta… Și culmea, tocmai mie, un student? Șocant!

Profesionist, inovator, iubitor, seriozitate maximă, good helper, influencer, părinte spiritual pentru zeci de doctoranzi, globetrotter neobosit, invitat să susțină cursuri la diverse universități din țară și străinătate, domnul profesor Ianoș a fost mâna lui Dumnezeu pentru mine în cariera didactică! Da, Dumnezeu l-a scos în calea mea! Ori pe mine în calea domniei sale…

Mulțumesc Domnului pentru dvs domn’ Profesor! Și mă rog, în fiecare zi, ca Hristos să v-ajute să primiți veșnicia! Un om ca dvs nu trebuie să rateze Cerul!

(Nicolae.Geantă,

un anonim din Subcarpații Curburii)

vezi și https://www.instagram.com/reel/C48uI21od2O/?utm_source=ig_web_button_share_sheet&igsh=MzRlODBiNWFlZA==

Scrisoare pentru Taica - de Nicolae.Geantă

Mi-ai promis că vrei să trăiești până voi veni din armată. Și un an mai mult. Dar nu te-ai ținut de cuvânt. De ce-ai plecat cu 9 ani mai devreme? Într-o seară tristă de 7 Martie. Cu câteva zile înainte de ziua ta!

Știi că am rămas dator la tine?

Îți mulțumesc că m-ai învățat să fac singur primii pași. Chiar dacă premergătorul tău a fost un fular vechi din in.

Îți mulțumesc că mi-ai făcut primele patine pentru gheață! Chiar dacă au fost din lemn! Și tot tu mi-ai făcut primele schiuri. Ce dacă erau din doagă de butoi… Prindeau viteză ca Rossignol-urile din fibră.

Îți mulțumesc că mi-ai făcut prima trotinetă. Cu roțile alea din fag uscat! Eram așa de mândru cu ea printre hoarda de prunci! Și-ți mulțumesc că mi-ai construit o roabă. Mică, din lemn uscat de tei! Să fie ușoară. Și mai ales că pentru pici munca-i așa de grea!

Îți mulțumesc că mi-ai făcut prima pușculiță! Era așa de faină din borcanul acela de șerbet, al cărui capac l-ai lipit cu prenadez! Și-ți mulțumesc că mi-ai umplut-o cu zeciuiala ta. Ai fost foarte darnic cu mine, chiar dacă aveai pensia mică. Comuniștii te “lucraseră” ani de-a rândul pentru că te-ai încăpățânat să nu fii de-al lor! Bravo! Aici am semănat cu tine! Vai, dar îți aduci aminte de seara aia din decembrie geros al anului ‘78? Când  ai uitat că mi-ai pitit de tata pușculița în soba de lut, și aprinzând un foc în mica ta odaie lipită cu pământ (chiar și pe jos) mi-ai ars toate economiile! Era o pensie de-a matale întreagă! Mi-amintesc c-ai plâns mai zgomotos decât mine. Nu după bani, ci te durea durerea mea. Apoi mi-ai pus înapoi dublu pentru paguba mea! Da, inima ta era așa de largă…. Cât Pacificul! Și la fel de adâncă!

Întâlnire inopinantă: Florin, Nicu și... Dumnezeu - de Nicolae.Geantă

Când eram adolescenți era eroul nostru. Toți picii României visam să fim Mărgelatu. Ori ca bărbatul acela șarmant, român neaoș, cu vorbe alese, domoale, cu bun simț și plin de curaj. Contagios…

Astăzi l-am întâlnit preț de câteva minute pe Schwechat International Airport. La Viena.

E plin de viață, blajin, tot frumos, dar vârsta își pune cuvântul. I-am spus că „Dumnezeu ne ține în viață atâta vreme cât mai scrie o poveste cu noi! Apoi ne cheamă acasă! În fond, toți vom pleca!” Apoi l-am binecuvântat cu sănătate în Numele Celui Răstignit pe Golgota. M-a binecuvântat și el, cu lacrimi în ochi. Am purtat o mică discuție, apoi i-am oferit un cadou: volumul „Lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi!” Mi- a strâns mâna. L-am binecuvântat din nou. „Mulțumesc frumos părinte!”, a șoptit! Da, da, știe să respecte valorile.

L-am lăsat pe scaunul său și m-am retras într-un colț. Zeci de ochi curioși mă priveau pe furiș. Iar eu îl priveam (tot curios) pe marele maestru! Pe Florin Piersic. Care și mai curios ca toți a început să îmi citească din carte!

L-am văzut zâmbind. Venise vremea ca și eu să îl încânt pe el! Când am urcat în avion m-a întrebat unde mă găsește după ce citește cartea...

Dumnezeu să se îndure de omul Florin Piersic! Și să îl ajute să calce pe calea veșniciei!

Hai, înălțați și dumneavoastră cu mine o rugăciune pentru el!

(PS: Titlul este inspirat din declarația unei cititoare fidelă)

Nicolae.Geantă
Viena, Schwechat International Airport

Prințesa Ralu Callimachi și traducerea Bibliei în limba română contemporană

Românii evanghelici aproape toți știu că Dumitru Cornilescu, ierodiacon convertit la Hristos, a tradus acum 100 de ani Biblia (traducere care îi portă numele). Mulți dintre ei mai știu de asemeni că pentru tipărire (și traducere) a fost ajutat de Prințesa Ralu Callimachi. Nu doar cu bani. Fără aportul ei nu știm cum ar fi fost finalizat proiectul. Însă ceea ce românii nu știu e faptul dacă Prințesa a fost evanghelică. Credem mai mult ca sigur că a fost, pentru că sunt dovezi diferite mărturii. Problema care se ridică este dacă Prințesa Ralu a fost baptistă, creștină după Evanghelie, penticostală sau tudoristă? Ori a fost calvinistă? (pentru asta vă rog să citiți articolele de mai jos). Chiar dacă nu contează confesiunea căreia i-a aparținut, aportul pe care Ralu Callimachi l-a adus traducerii Bibliei în limba română contemporană este substanțial, motiv pentru care Prințesa trebuie să fie cunoscută și mult, mult mai mult promovată!

(Nicolae.Geantă)

Mulțumim Ravi Zacharias! - de Nicolae.Geantă

clip video după Christian Passion

Mulțumim Ravi!

„Nu mă voi pierde niciodată pentru că voi fi cu Cel care mă salvează!” (Ravi Zaharias)

S-a născut în sudul Indiei. La Chennai. Acum 74 de ani. Inițial a fost vânzător de sari. Fashion indian. La 17 ani s-a convertit la creștinism într-un spital din New Delhi. Inițial adolescentul avusese o tentativă de sinucidere. A fost momentul în care Ravi a înțeles că religiile lumii pălesc în fața creștinismului. Pentru că acesta nu e religie. Ci relație. Directă cu Dumnezeu!

La 20 de ani a migrat în Canada. A urmat studii la universități. Și călătorii misionare epuizabile. Contribuția sa la răspândirea creștinismului și modul științific în care și-a transmis ideile „ucigând” orice filosofie care se putea ridica împotriva lui Hristos i-au adus 10 titluri onorifice de doctor (Honoris Causa) prin Universități. Visul său a fost să deschidă centre RZIM în peste 100 de țări. 

La 37 de ani a predicat la invitația lui Billy Graham. În Amsterdam. La o mega-conferință. În fața a peste 3800 de mari evangheliști din 130 de țări ale lumii. A avut un mesaj dificil: „Religiile, filosofiile și  culturile lumii au creat un vârf de cizmă între Evanghelia lui Hristos și mintea omului!” Evenimentul a fost vârful de lance. Aici începe Apologetica sa. Ascensiunea rapidă. Anul următor Ravi a pus bazele fundației RZIM (Ravi Zacharias International Ministries). De atunci mesagerul indo-american a călătorit planeta în lung și-n lat, predicând și apărând Evanghelia Sfântă a lui Hristos în fața a milioane de oameni. A vorbit dela soldații de pe frontul din Vietnam, asiaticilor și africanilor săraci, până la miliardarii lumii, de pe terenuri virane, în aer liber, până în aule impresionante ale marilor universități, de la ONU la Academia Militară din Moscova, de la Teatrul Național din Abu Dhabi, la Oxford, Cambridge ori Dineul cu Rugăciune de la Washington. Dacă am menționa numai amvoanele de unde i s-a auzit glasul nu ar încăpea într-o carte! Numai într-un singur an reverend Ravi a predicat la 600 de conferințe în 100 de țări! 

Ultima sa călătorie terestră a fost în ianuarie 2020 în Filipine. A fost invitat de fostul mare boxer Manny Pacqhiao la un dineu de rugăciune de Ziua Bibliei la Manilla. Pe 19 mai Ravi a plecat în ultima călătorie. La invitația celui mai celebru Rege: Isus Hristos. Invitația are sens unic. Și veșnic. Drum bun Ravi!

A fost foarte iubit de tineri. Și nu doar de ei. Ideile și argumentele sale, gândirea profundă, timbrul vocal, blândețea din ochi, cele 28 de cărți scrise (Logica lui Dumnezeu, Isus printre alți dumnezei, Poate omul trăi fără Dumnezeu, Sfârșitul rațiunii, Mielul și Fuherul, Eu, Isaac, să mă căsătoresc cu tine, Rebeca, Lumina în umbra Jihadului etc) l-au impus pe scena lumii nu doar ca o voce de tulnic ci ca un sfânt ce trebuie urmat! Sfinții ca el sunt singurele clone de care avem atâta mare nevoie, și pe care le-am îngădui!

Zilele trecute fata mea cea mare - un fan devotat al pastorului - mi-a spus tristă: „O să moară Ravi și eu nu am apucat să îl văd face-off!” Azi mi-a dat mesaj: „A plecat Ravi!” Da, Ravi unul dintre cei mai mari apologeți creștini ai secolului a plecat printre îngeri! De la reședința sa din Atlanta. I-am spus fetei mele că lucrarea sa pe Terra s-a încheiat. Urmează altcineva să îi ia locul...

Evanghelizare. Apologetică. Discipline spirituale. Instruire. Caritate. Cinci piloni care îl definesc pe Ravi Zacharias. La înmormântarea sa, familia a spus că nu dorește să primească flori. Ci cadouri. Chiar și după plecarea lui, Ravi dorește să facă daruri celor sărmani!

Mulțumim doctor Ravi!
Fie ca memoria ta să fie mereu pomenită!
Și lucrarea ce ai făcut-o pentru noi să aibă mereu har proaspăt!
La revedere! Or see you soon!

Nicolae. Geantă
19 mai 2020, home

Nicolae Geantă - Iochebed și Amram. SOS copiii noștrii

Ție de ce ți-e dor cel mai tare toamna? - de Nicolae.Geantă

Azi am avut un dor nebun să fug prin pădure. Toamna îmi place să calc pe frunze. Și să privesc cum cad nepăsătoare. Dansând. Nu știu dacă știați, dar frunzele nu mor! Deși putrezesc lipite una cu pământul ele trăiesc și primăvara viitoare. Prin frunzele care răsar în locul lor!„

Când am auzit foșnetul frunzelor sub picioare, mi-am adus aminte că, în urmă cu ceva ani, pastorul Daniel Floruță mi-a zis undeva prin Valencia lui: „Nicule, mi-e așa de dor să mai merg toamna prin pădure, să calc pe frunză și să tai lemne cu joagărul, cu tata!”. Când l-am auzit am lăcrimat. În toate toamnele copilăriei mele tata mă sâcâia să merg în pădure cu el și cu joagărul. Aaah, nu-mi plăcea deloc să-l ajut pe bătrân! Îmi venea să fug până în Minesota. Azi aș fi dat orice numai să tăiem amândoi un chituc de fag! Nu am avut nici joagăr și nici partener. Decât pe Hunter. Care mă privea fără să înțeleagă de ce-s trist...


Într-o seară, când am făcut focul în sobă, m-a sunat Aurelian din Chicago. Când a văzut văpaia ce mușcă din stejarul uscat i s-au declanșat senzorii amintirilor: „Nicule, mi-așa de dor să mai aprind focul în sobă! Nu am mai făcut asta de când eram prunc!” N-am vrut să-l întristez, dar am înțeles că fericirea constă în lucrurile mărunte. Până la urmă Oceanul e plin de picături...

Am întrebat mai mulți prieteni „de ce le e cel mai dor din copilărie?”. Valentino a zis că de turma de oi. Ar vrea să mai stea seara lângă mioare, cu câinii la subsori și cu fluierul în acțiune. Să simtă briza în ceafă și s-o audă pe mătuși-sa  strigând: „Băiatuleeee, bagă odată în staul oile-alea, că și mîine e o zi întreagăăă!”. Dar mâine Valentino va alerga cu camionul pe coastele Mediteranei! Cornelihno mi-a zis că cel mai mult își dorește să urce pe combină la treiereat de grâu! În Londra nu crește decât gresie. Și faianță. Mihai e prin Belgia. Visează cu ochii deschiși cum înălța porumbeii și dădea iepurii afară la iarbă. Alberto nu vrea să audă de copilărie. De mic a rămas fără tată. Și a trebuit să muncească pe brânci. Adela își dorește să mai trăiască fără obligații. Amară-i străinătatea! Daniel are două decenii de Canada. „Întotdeauna mi-am dorit să fiu mai mare decât eram... Nu am fost împlinit în copilărie. Și acum parcă mă simt la fel. Mi-e dor de ce va fi...” Coco ar mai vrea să meargă cu tatăl lui cu bicicleta prin târg, prin Brașov. Dar pentru asta trebuie să vină cu TIR cu tot din Anglia. Pastorul Gabi nu știu ce a înțeles: „Niculaie, eu am joagărul de la tata în beci și acum!”

Răspunsuri am primit destule. Și provocări. Mike visează zăpezile din Moldova. În Illinois nu prea găsești săniuș. Doctorul Schlezack își dorește timpul acela liber. Psihiatria e un mega stress. Dar trebuie cineva s-o facă și pe asta... Tare mult mi-a plăcut de pastorul Huțuțui: „Niculiță, aș vrea să merg la coasă cu tata, și să îmi bată coasa... Să mai stau cu oile alături de un cioban bătrân care îmi spune povești din război... Seara să joc fotbal în crucea drumului, să mânânc păstăi cu usturoi, să fierb lapte în ceaun și să mănânc cu mămăligă!” Mda, oricât de altitudinal am urca pe orbita vieții, noi ăștia care am crescut pitoresc nu ne putem debarasa de românul neaoș din noi! Și burghezi de am fi ajuns, tot țăranii ne sunt pe plac. „Fără țărani istoria românilor e o pajiște goală”, i-am zis fratelui Huțuțui, care  mi-a adus aminte de copilăria când ne strângeam seara la foc să mâncăm orez cu lapte direct din tuci! Curgând lapte din linguri în drumul către gură direct în capul celor mai mici.

„Dar dvs de ce vă e foarte dor domnule profesor?”, m-au întrebat curioși elevii mei. „Să joc fotbal în islaz în timp ce vaca paște cu clopotul înfundat în trifoiul pădurarului. Să nu îmi pese de problemele celor mari. Să-mi spună bunicul povești cu Moise, să citesc până la trei dimineața, apoi să visez că sunt cardinal!... Dar cel mai mult știți ce îmi doresc? Să mai am fetițele mici, să le fac ghem și să le port în sân. Mi-e tare dor să mai dorm cu ele pe brațe chiar dacă mi-ar amorți! Azi, sunt departe și nu mai am ocazia decât rar să le strâng în brațe. Sunt mari și a început să-mi fie... rușine!” Și lacrimile curg chiar dacă vreau să le opresc...

„Îmi e tare dor de bunicul, copii... De răsfățul în care m-a crescut. Dar cel mai dor îmi e de Isus!” Tăcere... Oare tăcerea e doar un răspuns negativ, sau imposibilitatea de a ne privi reali în oglindă?

Da, îmi place toamna! Îmi place nu numai să calc pe frunze. Nu numai să văd cămările pline ori să tai lemne cu joagărul, seara, la neon. Dar când plouă mocănește îmi vine o poftă să devin lup...

Când am ajuns azi prin pădure mi-am adus aminte o melodie preferată de la Cireșarii: „Mi-e dor de-o zi, o zi când toamna / N-or mai cădea nici frunze, și nici flori / E ziua noastră, e o-ntâlnire/ Cu Acel ce-n viață, Noi L-am urmat”. M-a apucat de-odată așa, o nostalgie. Trebuie să iubim toamna! Să savurăm toată splendoarea ei! În Cer nu vor mai cădea frunze... Și nu vom mai fi nici copii!


Nicolae.Geantă

Precious Little Feet Oradea. Inaugurarea Centrului de Consiliere pentru femei cu criză de sarcină – de Nicolae.Geantă

26 mai 2018. Ora 10 și câteva minute. Strada Sucevei nr. 23A din Oradea. Gard în gard cu sinagoga evreilor mesianici. Se aude în boxe un scrâșnet de copil. De baby, de nou născut. Care îți încrețește pielea. ”Toți ați auzit așa ceva”, spune emoționată Lidia, soția pastorului Dan Florin. ”Unii însă nu au mai apucat să îl scoată...”. Exact, 23 de milioane de avorturi a avut România. Din 1956 până azi. Mai mulți morți decât vii! Să ne rugăm ca Dumnezeu să nu ne lovească brutal pentru asta!

Miorika Cristea și cele 4 consiliere

Lidia Dan va superviza lucrarea de la Centrul ”Precious Little Feet”, alături de Cristina Ilea, Teodora Mada și Florica Petrila. Și coordonate din Florida de Miorika Cristea, președintele Asociației. O româncă din Banatul sârbesc, ajunsă în USA, unde a deschis ochii pentru filiala din Oradea. După rugăciunea lui Florin Lăzureanu din Florida (din bordul de conducere), cu lacrimi (”Iartă România cu mâinile mânjite de sânge ale pruncilor ce nu au putut să țipe!”), Miorika Cristea a vorbit despre drumul parcurs spre înființarea Centrului. După ce s-a rugat ani întregi pentru infertilitate, în urma tratamentelor a făcut cancer. În disperarea de atunci, Dumnezeu i-a strigat: ”Miorika, tu poți fi mamă nu pentru unul, nu pentru doi, ci pentru mulți copiii”. Nu a înțeles atunci. Era 2002. ”Am avut și o vedenie. Eram in Cer și o mulțime de baby în jur. Toți fugeau spre mine! Nu strigau decât atât, toți: “Și pe mine! Și pe mine”... Apoi am mers la un centru de consiliere. Cu o prietenă. “Și acum ce facem?” Am sunat pe fratele păstor Titus Colțea. Care ne-a dat direcția asta. Și de 14 ani luptam împreună. Chemarea nu 
ne-o fac oamenii, ci Dumnezeu. În 2015 am vizitat Oradea. Și de atunci ne rugam și am așteptat clipa asta”, a spus Miorika subliniind deviza noului Centru: ”Informează-te corect înainte de a decide!” Mamele trebuie informate înainte de a decide... ” Ne trebuie bani, dar dacă nu exista rugăciune nu putem face nimic!” A încheiat discursul cum l-a început: în lacrimi. “Și pe mine! Și pe mine! Cine mă v-a scăpa de la moarte!” Apoi am auzit cea mai șocantă declarație a zilei: ”Cel mai periculos loc unde se poate afla un copil este în pântecele mamei!” Intr-o zi noi ne vom întâlni cu ei...

A luat cuvântul Petrică Vidu, președintele Comunității Baptiste Bihor. A citat din Psalmul 139: “Tu mi-ai întocmit rărunchii. Trupul meu nu era ascuns de Tine... într-un loc tainic... ochii Tăi mă vedeau...” ”Orice copil ce-a fost în pântecele unei mame a fost Creația lui Dumnezeu” a spus Vidu. ”Am văzut la TV zilele trecute cum un robot îmbracă oamenii paralizați. Si mâna unui medic, chemat să salveze, distruge, smulge cu forcepsul ce creează Dumnezeu! E unealta diavolului!”.

Forica Cherecheș

A urmat Florica Cherecheș, deputat de Oradea, care a precizat că ”în Parlament e greu să faci legi anti-avort. Dar nu imposibil”. ”O comunitate, o țară, o națiune se dezvoltă atunci când toți colaborează”... ”Eu salut când tot mai multe organizații promovează valorile crestine. Poate unii nu ajung sa meargă la biserică, dar biserica poate ajunge la ei. Dvs să fiți mesagerii lui Dumnezeu!”

”Nicolae Geantă nu a venit în calitate de pastor.

Billy Graham. The Ambasador of God - by Nicolae.Geantă

When I realised today that he had passed away to eternity, I recalled his famous phrase: `Someday you will read or hear that Billy Graham is dead. Don’t you believe a word of it. I will just have changed the address.` Yes, Billy Graham emigrated among the angels! He`ll saddle them to come after us, to paraphrase a poet.

It was only last summer when I visited his home where he was born 100 years ago. I felt tingling under my skin when his voice trumpeted God. As whoever came close to the most prolific worldwide evangelist either started to burn or ran away!

Billy Graham. Ambasadorul lui Dumnezeu - de Nicolae.Geantă

Când am realizat azi că a plecat in vesnicie, mi-am adus aminte de sintagma lui celebră: “Când veți auzi că am murit să nu credeți! Atunci doar mi-am schimbat adresa”. Da, Billy Graham a emigrat printre îngeri! O să pună șaua pe ei să vină după noi, să parafrazez un poet. 

Abia în vara trecută, când i-am vizitat casa unde s-a născut acum 100 de ani, am simțit furnicături sub piele provocate de glasul său ce trâmbița pe Dumnezeu. Căci cine se apropia de cel mai prolific evanghelist al lumii ori lua foc, ori trebuia să fugă!    

Misionarii - de Nicolae.Geantă

Misionarii sunt Sfinții lampadari ai lui Dumnezeu plecați să lumineze întunericul inimilor unde să aterizeze Duhul Sfânt. A misiona înseamnă a muri puțin de frica de a trece nepăsător pe lângă oamenii care nu s-au intersectat cu Fiul lui Dumnezeu. De fapt, al doilea eveniment din istorie ca importanță, după venirea lui Hristos în lume să aducă Cerul în inima pacătoșilor, este plecarea Bisericii în lume să o conducă spre Cer. 
Misionarii nu predică de la amvoane, nu consiliază în cabinete de pluș, nu duc bisericilor doctrine împătimitoare. Nu au resurse la dispoziție, și de cele mai multe ori nici oameni care-i plac. Adesea sunt considerați dușmani. Sunt destul de des prigoniți, și de cele mai multe ori singuri. Ei, Hristos și rugăciunea. Înfruntă boli, viruși, demoni. Se expun grozav la risc. Dar au ceva nebunie ruptă din Cruce. Aceea de a merge în misiuni imposibile. Misionarii sunt oameni cu curaj...
Mult succes și binecuvântări sfinte tuturor celor ce alergați la maratonul Evangheliei. Să nu uiatați: ”cine seamănă cu lacrimi va secera cu bucurie! Și cu Cer veșnic!”

Nicolae Geantă

Mică anatomie a durerii – Nicolae Geantă

Era prima zi de școală după vacanța de Crăciun. Prima oră. Cu clasa XII-a. 12 ianuarie 2003, ora 8,30. Am simțit că m-a lovit o săgeată în inimă. Că mi s-a rupt ceva. Respirația mi s-a tăiat. Cheful s-a dizolvat. Picioarele mi-au devenit plastilină. ”Mă simt rău, le-am spus copiilor, rămâneți aici și nu faceți gălăgie”. Am ajuns în cancelarie unde am stat pe o canapea. 40 de minute nu am vorbit cu nimeni. Mă întideam în toate părțile încercând să deșurubez junghiul din piept. Apoi m-am ridicat. Dar nu m-au lăsat picioarele... Alarmare. Directorul m-a dus cu mașina direct în spital. Furtune. Radiogarfii. Perfuzii... Ani de durere!

În ziua aceea, nici după, nu mi-a spus nimeni că am făcut un preinfarct. Nici un medic măcar. Dar eu am știut... Soția m-a încurajat dumnezeiește. Trei ani jumătate am avut o presiune în piept. Oboseli, amețeli, disconfort. Insomnie. Mă înecam în somn. Trei ani nu puteam adormi decât în șezut. Iar gândurile? Tsunami devastator. Mă chinuia Satana în fiecare noapte. ”Nu te aude Dumnezeu!”. Calmul creștin mi se transformase în haos. Plângeam lângă patul copiilor. Iar ei dormeau liniștiți. Mă vedeam în coșciug. Autohipnoză. Mă așezam în genunchi. Și mă certam cu Hristos... ”De ce să sufăr?”, ”Cu ce ți-am greșit?”, ”Sunt încă prea tânăr”, ”De ce-ai îngăduit să mă abandoneze mama?”, ”De ce-ai promis că vei fi cu mine?”... La fel ca CS Lewis am început să-I strig lui Dumnezeu nu îi pasă de grupul Său exclusivit.

Nicolae Geantă - „Crăciunul - surogat al Nativităţii”?

video by CredoTV
moderator: Iacob Berghianu

Nicolae Geanta - Jertfa multumirii şi a recunoştinţei (CredoTv)

video by CredoTV

moderator: Iacob Berghianu

Nicolae Geantă - Experiențe cu Dumnezeu (2), CredoTv

Moderator: Iacob Berghianu

Video by CredoTv

Emisiunea va fi difuzată pe 17 dec. 2016, ora 20,30

Nicolae Geantă - Experiențe cu Dumnezeu (1), (CredoTv)

moderator Iacob Berghianu

Video by Credo Tv

10 decembrie 2016 

Mircea Roşca - Am decis să nu mai candidez la alegerile parlamentare... Am hotărât să îi slujesc lui Dumnezeu prin toată credinţa, trăirea si faptele mele!

L-am văzut prima dată la sfârşitul lui august anul trecut. După ce a predicat fratele Vladimir Pustan a venit în faţă plin de bucurie şi s-a predat Domnlui. Ne-am rugat pentru el. "Doamne, ai grijă de astăzi de fratele Mircea Roşca!" Peste două săptămâni, pe 12 septembrie 2016 a venit la Beiuş. Cu hainele de botez. Am stat în apă. L-am aşteptat. Era doar parlamentar în Prahova mea.Terminsem de botezat vreo 60 de persoane. Am ieşit din apă cu Adi Ţapoş. Cireşarii Tv s-a oprit. Biserica s-a ridicat să plece. Ştiam că Mircea nu s-a botezat. Ce face? Nu se mai botează? Şi, deodată s-a ridicat! Dar nu singur, ci cu soţia! Peste un week-end aveau 17 ani de căsătorie. A intrat în apă cu Vladimir şi Benoni Ardelean! Şi noi alţi doi pastori aistând de pe... mal! Luna următoare la botez i-am văzut cum intră în apă rudele. Apoi mama. Trei luni mai târziu s-a botezat şi tatăl său. Apoi rudele sale, prieteni...  A început să predice. În familie, în biserică, în partid. În Parlamerntul României! Este cel mai dinamic deputat. Am mers împreună la evenimente creştine... Ştiam ce a decis: va sluji Domnului cu toate motoarele! Ieri seară a făcut-o public. Citez:

"M-a ajutat (Dumnezeu, n.r.) sa simt si sa vad cat de pierdut si nefericit eram inainte, atunci cand eu credeam ca sunt pe cele mai mari culmi ale succesului si realizarilor pe toate planurile. Nu era nici un succes si nici o realizare, erau doar amagiri false ce ma faceau sa imi pierd atentia fata de lucrurile esentiale ce tineau de viata si familia mea! Dumnezeu a facut sa ma nasc din nou, sa descopar o noua viata, o viata plina de dragoste pentru toti, de iertare fata de cei ce mi-au gresit si pace fata de mine! Mi-am redescoperit familia mea minunata care imi aduce atata implinire ce nu se poate compara cu nimic din realizarile anterioare! Am inceput sa ma rog pentru cei ce mi-au facut rau si Dumnezeu a mers pana acolo, incat l-a facut pe cel ce a generat toate necazurile mele sa recunoasca in instanta ca sunt nevinovat. Nu am fost surprins, pentru ca Dumnezeu imi promisese ca imi va face dreptate si nu mai eram pasionat de deznodamantul procesului. Nu mai pot sa acuz pe nimeni de necazurile mele, pentru ca stiu ca numai bunul Dumnezeu a vrut sa ma treaca prin examenul asta, pentru a deveni omul ce sper ca am devenit acum. Nu am fost in viata mea atat de fericit si am inceput sa il implic pe Dumnezeu in tot ceea ce fac. Am vrut sa vad daca voia Sa este sa imi depun candidatura pentru un nou mandat in Parlament. Nu am primit acea pace pe care o simte un crestin adevarat care face voia lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, va informez, prietenii mei dragi, AM DECIS SA NU MAI CANDIDEZ la alegerile parlamentare din decembrie si am hotarat sa aleg noua mea viata in care il voi sluji pe Dumnezeu prin toata credinta, trairea si faptele mele!" (vezi tot mesajul la https://www.facebook.com/roscamircea/posts/1147871801962248)

Felicitări pentru decizia înţeleaptă frate drag! Dumnezeu îi ţine minte pe cei care îl onorează! "Armata" în care ai intrat deja e cea mai numeroasă din lume! Şi are şi cel mai minunat Comandant!

Din Boldeşti Scăieni la Brooklin Tabernacle, New York - de Florian Guler (Romanian Times)

“Este un confort sa descoperi suflete alese în mijlocul mocirlei și confuziei lumii”

Quo Vadis Music este o misiune creatoare de coruri și grupuri corale de muzică creștină clasică. Eduard Teodorescu, creatorul misiunii și dirijorul Corului Quo Vadis al rromilor din Boldești-Scăieni, Romania, împreună cu două misiuni americane, Precious Life, și My Brother’s Keeper, adună fonduri în USA, pentru construirea primei clinici pentru asistența rromilor și săracilor din România.

Membrii corului, elevi de liceu și studenți, cu fața măslinie, au nume românești “melodioase” Ancuța, Alina, Raluca ori nume mai exotice ca și Luiza, Alice și Monalisa. Monalisa este studentă în ultimul an la Medicină, Universitatea Brașov; visul ei este să ajute: ”la construirea unei clinici unde săracii să nu trebuie să plătească” Alice lucrează ca și asistentă medicală în București : “vreau să investesc în oamenii din jurul meu, mi-ar plăcea să construiesc un orfelinat.” Ligia T. lucrează ca și analist la Ploiești și iubește: “fotografia, caii, muzica și gătitul…, aș vrea ca Dumnezeu să atingă prin mine inimile oamenilor.”

Fetele din cor ca și tinerele de pretutindeni au preocupări și pasiuni asemănătoare: muzica, arhitectura, fotografia, călătoria, pictura și gătitul.

Băieții poartă nume de eroi biblici: Filip, Ioan, Moise, Samuel, Iosif. Andrei, un elev de liceu căruia îi place să picteze, vrea să ajungă doctor: “ca să schimb imaginea românilor despre etnia rromilor”.

Băieții sunt aproape toți studenți la inginerie. Aron joacă fotbal, este student la Drept și vrea: “să ajung procuror ca să ajut la scăderea criminalității între rromi.”