Fundaţia CIREŞARII

vineri, 15 noiembrie 2019

Voi n-ați fost cu noi în celule! - de Radu Gyr

Voi n-ați fost cu noi în celule
să stiti ce e viața de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesătule,
voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de catuse la glezne.

Voi n-ati plans în palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.

In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n-ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harpele vietii.

Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul când frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
să spuneti aproapelui vostru.

Voi nu stiti în crunta-nchisoare
cum minte speranta si visul,
când usile grele se-nchid în zavoare,
si-n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.

Ati stat la ospete-ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Asa sunteti toti cei ce credeti 
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alături ne treceti,
când noi cu obrajii ca pamantul de vineti,
gustam din osanda si spaima.

Când portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde să urle,
când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
voi nu stiți ce-nseamna-nvierea din moarte,
căci n-ati fost cu noi în celule.

Noiembrie - de Vladimir Pustan

Nici toamnă nici iarnă. Până la Fuego impodobitorul de brazi mai e timp. Timp de-un vot. Tusea și junghiul, mutu și tuta, alegerea între refuzul spiritual și cel intelectual. Obsesia emigrării ratate. Din lumea cealaltă am plecat, în asta n-am ajuns. Fără ei n-am mai râde. Aleg între libertatea cuvântului și cea a conștiinței să nu practic niciuna din ele. Pe deasupra sunt obligat de Biblie să mă rog pt ei. Și Pavel a făcut-o pentru Nero și cred că i-a fost mai ușor. Atunci totul era alb și negru. Bărbații intră în politică datorită căsniciilor nefericite. Dar femeile?

Democrația e un leu devorat de păduchi, glăsuia Clemenceau. Amin. Ce e de făcut? Cred că nu mai putem schimba lumea dar putem să o facem mai suportabilă. Nu așteptați nimic de la oameni, dar voi să dați totul. Zâmbiți că nu costă. Aduceți-vă aminte că Dumnezeu conduce lumea. Vrednic este.Iar de black friday faceti-va un cadou si nu cumparati nimic...Bucurati-va de ultimul soare al toamnei...

Vladimir_Pustan

Nicolae Geantă la Speranța Timișoara


joi, 14 noiembrie 2019

Vladimir Pustan - Mulțumesc Doamne!

video by • Biserica Sfânta Treime Londra • noiembrie, 2019

Necesarele 'nchisori - Mihaela Mănescu


Tată, când m-ai smuls din scrum
Mi-ai șoptit, printre fiori,
Că-mi vei presăra pe drum
Necesarele-nchisori...

Nu știam pe-atunci să râd;
Nici să plâng; nici să trăiesc.
Dar când îngerii surâd,
Moare tot ce-i pământesc...

Iată, stau îngenuncheat,
Copleșit de Glasu-Ți Sfânt.
Cu zăbrelele-mpăcat,
Sorb nectarul din Cuvânt.

Dar tresar... Ce-mi spui acum...?
Îmi șoptești, printre fiori,
C-o să-mi mai presari pe drum
Necesare închisori...

O, de-ar fi și-n duh să-mi dai
Gratii, ușă cu zăvor,
Le-oi purta până în Rai
Lăcrimând, Tată, de dor...

mihaela,
Biserica Adoramus București

miercuri, 13 noiembrie 2019

Aruncă-ți pâinea pe ape! - de Nicolae.Geantă

Ani de-a rândul am trăit cu ideea că Eclesiastul ne spune în Proverbele sale „Aruncă-ți pâinea pe ape și după o vreme o vei găsi iarăși” (11:1). Eu credeam (și chiar predicam) că „dacă faci milostenie, într-o zi se va întoarce la tine”. Dar zilele trecute am constatat un amănunt: în verset scrie „după multă vreme”! Iar când am întrebat pe Dumnezeu care e chinteseța textului am primit răspunsul: după multă vreme înseamnă atunci când ai uitat deja că ai făcut un bine! Fantastic! Dacă facem un bine vom primi răsplata atunci când nu ne mai așteptăm!

Viața este ca un bumerang. Ce faci se întoarce la tine! Ce semeni, aceea seceri! Ce dai, aceea vei primi. Cât investești, atât îți va rămâne! Cum ți palma - închisă sau deschisă, așa ți se va ține!

Cine aruncă pâinea pe ape nu se așteaptă s-o culeagă din nou. Domnul Isus ne spune că milostenia trebuie făcute fără gând de răsplată! Și totuși, cine face așa va primi onoruri divine!

Nu știu câtă pâine ai aruncat pe ape! Sau poate te-ai temut că ce se duce în aval, în aval rămâne! Te provoc să încerci fără teamă. Fă risipă de dărnicie! Dărnicia nu sărăcește pe nimeni, dar e răsplătită pentru orice efort!

Nicolae.Geantă

marți, 12 noiembrie 2019

În „Anul Cărții” România (încă) nu citește deloc! – de Nicolae.Geantă


2019 s-a declarat Anul Cărții în România. Al cărții și deci al cititului. Și aceasta s-a făcut prin Lege Parlamentară (vezi Legea 357/2018, art.1). Și totuși, cu 50 de zile înainte de final, în 2019 România e pe ultimul loc în Europa la achiziționat cărți! Potrivit Eurosat, 93,5 % dintre conaționalii noștrii NU cumpără niciodată o carte! Drept urmare avem cele mai puține librării pe cap de locuitor din Europa! Adică una la 50.000 de indivizi! Totodată, din totalul lor, adică puțin peste 200 de librării, jumătate sunt în capitală! În țară... sahară culturală!

Conform Barometrului European de Cultură, în România 42% din cetățeni NU citesc nici măcar o carte pe an, iar 69% nu împrumută niciodată cărți de la bibliotecă! Și numai 4% pun mâna zilnic pe-o carte! Restul nu mai răsfoiesc nici cartea de bucate! „Până și vântul răsfoiește o carte”, spunea Grigore Vieru.

Prin urmare România are cel mai mare procent de analfabeți funcționali din UE! Fix 40%! Cum adică nu știți ce înseamnă? Înseamnă tineri care au finalizat studiile liceale și sunt încă analfabeți! Adică nu numi că nu le place să citească, dar NU știu să citească cursiv, scriu „bâzgăleli” de parcă trag litere cu mașina de cusut, și nu cunosc tabla înmulțirii!

Fără cititul de carte ne-am prăbușit și ne vom mai prăbuși. România e în declin foarte abrupt. Economic, competitiv, cultural, emoțional, spiritual. Oamenii fără carte nu pot produce valori. Devin povara zilnică a societății. Fără carte oamenii NU ai imaginație, nu filtreazi informația, devi (foarte) manipulabil! Fără carte nu ai școală. Fără școală nu ai pregătire profesională. Fără meserie nu poți să-ți câștigi existența. Prin urmare se îngroașă rândul asistaților sociali. O povară uriașă pe umerii tuturor. În al doilea rând crește infracționalitatea. Cine nu are venituri fură! În al treilea rând crește corupția. Oamenii devin mincinoși. Poartă măști. În al patrulea rând scad standardele. Se promovează incompetența! În al nu știu câtelea rând (nu le enumerăm pe toate) ne prăbușim cu toții!

Am ajuns să nu mă mai mir că un conațional tare neaoș, coborât din Munții Bistriței direct în inima Nürnberg-ului, îmi declară despre serviciul său cu jumătate de normă, la un mic muzeu: „Nu-i înțeleg pi proștii aiștea dă nemți, domnu' Geantă, cum de dau zăși ieuro să vadă niște cărți vechi!” În 2019 nu mai rămân surprins dacă întreb 25 de elevi „câți au citit anul acesta o carte?” și îmi răspund afirmativ 2 sau 3! Și nici atât când politicienii vor să se urce pe scaune mai înalte decât cărțile pe care le-au citit!

E spre finalul „anului cărții” și România (încă) nu citește! Nici cărți, nici Cartea Cărților (Biblia).  Prin urmare începem să devenim arizi, sterpi, neprolifici, neinstruiți. Încet, încet, nația își stafidește creierele. Dar și sufletele!

Nu știu de ce ne este teamă de carte! Cititul nu dăunează grav sănătății! Tu ai curajul să citești o carte?

Nicolae.Geantă

Live: Radu Pitea la A7TV - Pot face creștinii arte marțilale?

luni, 11 noiembrie 2019

Jurnal de Auschwitz - de Nicolae.Geantă

O să reiau mai jos un jurnal scris acum câțiva ani. Scris după ce am fost (în vizită) la Auschwitz. 
Îl postez azi deoarece se împlinesc 71 de ani de la declanșarea exterminării evreilor! 
Nemții au vrut să îi extermine. Dumnezeu a avut însă alt plan!
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


La 8 fix am plecat din Krakow cu un microbuz înțesat de profesori prahoveni. Dar și rude ale acestora. Cel mai pitoresc personaj a fost Florin. Un nene durduliu de vreo 150 kilograme care a înfulecat 'continuu. Prin toate parcările, restaurantele sau hotelurile unde am poposit. Dar și în minibus. Era cu sticla de bere la purtător. Sau cu vin, țuică, whisky. Orice în afară de apă. Afară plouă mărunt, dar Polonia este frumoasă. Casele sunt fără garduri. Ca la americani. Cimitirele sunt pline de flori. Parcă sunt niște parcuri de promenade. Nu am văzut nicăieri pe planetă cimitire mai îngrijite. La polonezi nici în cimitire nu se vede tristeșea. Bisericile sunt numeroase. Multe. Foarte multe. Lipsesc maidanezii. Dar și cerșetorii. Totuși deși e început de septembrie e frig. Iar leșii au făcut focul în sobe. Nu doar românii fac încălzire cu lemne. Pe la 11,00 am ajuns la Oświęcim. (La 50 km veste de Krakow). Adică Auschwitz-ul cunoscut de toată planeta. Orășelul este micuț. Un fel de Câmpina. Cu 40.000 de locuitori. Și ceva peste. Mic și sinistru. Încă plutește în aer o apăsare. Trăiești emoții afective și olfactive. Ești în fosta arie a ororii. Chiar dacă-n jur sunt molizi drepți ca lumânarea amestecați cu mesteceni. Casele sunt din cărămidă veche, vopsite în uleiuri. Țigla e de asemnei veche. Parcă te întorci în Al Doilea Război Mondial, în WW2 cum zic americanii.
La intrarea în odiosul lagăr!

Când am intrat pe poarțile fostului lagăr de exterminare m-au apucat frisoanele. M-am gândit că între 1940-1945 acolo au intrat mânați ca niște turme de animale peste un milion de oameni nevinovați. Au intrat și nu au mai ieșit! Chiar dacă pe poartă încă scrie uriaș „Arbeit nacht frei” (Munca te face liber). Nu, nu munca te face liber. În cel mai bun caz te poate scăpa de câteva kilograme. Liber te face numai Hristos! Fără El oamenii sunt robi. Deși umblă liberi!

Cel mai mare lagăr nazist era situat exact în centrul Europei. Pe locul unei foste garnizoane polone. În 20 de barăci. Acolo a fost iadul pe pământ. Acolo omul a demonstrat că e mai atroce decât diavolul. Povestea Auschwitz-ului e una neagră. Horror. Și lungă…(O să scriu totuș niște detalii mai jos). Povestea a început odată cu „Noaptea de cristal” (vezi în josul pagini)


Când am pășit în „lagărul morții” orice pas făcut îmi vorbea despre o victimă. Am trecut pe la baraca 6. Acolo unde victimele erau tunse. Și spălate cu apă rece iarna și fierbinte vara! Am intrat apoi într-un pavilion unde se făceau audieri. Nimeni nu scăpa necondamnat. Apoi am fost în baraca 5. Acolo era camera de resturi. Mii de ochelari, cârje, proteze! Geamantane inscripționate. Farfurii, căni din tablă, ligheane, perechi de pantofi. 80.000 de perechi de pantofi rămase netrimise la nemțălăi. Asta înseamnă că cca 40.000 de personae au murit în ultimele zile la Auschwitz. Undeva era o măsuță cu un pantof de copil, o cămășuță plină de singe, o păpușică turtită… Nu mai țin minte tot. Am început să plâng. Dincolo de măsuță era un soldat evreu. Dar cu chipa pe cap. S-a uitat la mine și a început să plângă și el. Lacrimile erau la fel. Aveau culoarea durerii. Am vrut să-l întreb: „Tu ce simți?” Profesorii românii, sau un grup de tineri nemți se uitau uimiți la mine. Dar și un grup de evrei bătrâni. 

Am intrat și în baraca 14. Aici au fost gazați prima data 250 de prizioneri polonezii și 650 ruși. Pentru că pastilele de zirconiu au fost insuficiente, gazații nu au murit în acea zi. Au fost duși la barăci inconștienți. Și exercițiul s-a repetat a doua zi. Cu eficiență 100%. Groaza cea mare era însă blcul 11. Aici cine intra nu mai ieșea viu! Blocul are o carceră, o camera de judecată, o celulă (nr.22) - unde deținuții se țineu aglomerați și în continua mișcare, o camera de duș… De la baie erau scoși afară goi pușcă. În curtea Blocului 11, se afla zidul de execuţie. (Aici, la 11.11 1941 a fost prima execuţie. Au murit 150 de persoane. Toţi polonezi. În acea zi Polonia sărbătorea ziua Independenţei. Din 1918). În subsol erau și celulele sufocării. Iar puțim mai departe de zidul de împușcare era spânzurătoarea. Din Auschwitz au evadat vreo 800 de personae. Dar 500 au fost prinși, aduși înpoi și atîrnați în cârlige! Cine rezista era dat jos și adus a doua zi. Ori a treia. Până murea…

cuptorul de ars oameni la Auschwitz!
Am văzut și casa lui Rudolf Hess. Comandantul. Killerul închisorii. A rămas exact ca în 1944. Din fața ei se făcea un drum de sârmă ghimpață. Pe aici erau aduși copiii cu mamele lor. Direct la camera de gazare. În fața acesteia erau dezbrăcați. Apoi introduși înăuntru. Undeva la 300 de inși. Se închidea ușa mare de fier. Beznă. Începea să curgă apă. Apoi se deschidea un hublou, și un SS-ist cu mască de gaze arunca zirconiu peste deținuți. În contact cu apă ieșea un gaz otrăvitor. Începea să ți se argă gâtlejul. Nările. Ochii. În disperare unii se urcau peste ceilalți/ Cât mai sus. Dar în 3 minute toți erau un morman de morți! Când am ajuns la ușa camerei de gazare m-a bufnit plânsul. Am strigat în inima mea: „Doamne, dacă aș fi ajuns aici, cum aș fi reacționat?” Nici nu vreau să mă gândesc. Unii în astfel de cazuri nu au mai rămas fideli lui Hristos! Doamne, ai milă!

Din camera de gazare am intrat în cea de icinerare. Un cuptor uriaș ardea trupurile moarte. La Auschwitz intrai pe ușă și ieșeai fum pe coș! Nemții până și cenușa o folosea ca îngrășământ pe camp! Naziștii au avut nebunie nevindecabilă.

cu Erika, o evreică
ce a părăsit România după marele pogrom
După ce am ieșit de la camera de gazare m-a întâmpint o evreică bătrână. „Ești român? Nu am mai auzit românește de 60 de ani!” O chema Erika. Plecase în 1950 din România, în Israel. Cu toată familia ei. Cu toți care mai rămăsese. „Am locuit în Ploiești”. „Și eu sunt tot ploieștean” Bătrâna m-a îmbrățișat. Cu lacrimi. Și eu la fel. Plângeam a treia oară. „Mamă, strigă Erika în românește, hai să-ți prezint un băiat frumos de la mine din oraș. Din România…” Și a venit o doamnă de vreo 40 de ani. Ca și mine. Eram uimit că știe românește!

Am ieșit de la Auschwitz demoralizat. Nu puteam să cred ce mașinărie drăceasco-nemțească fusese acolo. Cum Satana pusese la cale exterminarea evreilor. De ce? Ca să nu mai fie Israel. De ce? Ca să nu se mai întoarcă Mesia! Slavă Domnului că în 1945 la Auschwitz au intervenit rușii. Era prima dată în viața mea când am ținut cu ei! Da, Dumnezeu s-a folosit de ei! Chiar dacă majoritatea erau atei!

Vă avertizez: o vizită la Auschwitz e șocantă! E ca o vizită în Hades! Hristos să ne păzească de un nou Auschwitz. Și totuși, oameni buni, mai rău decât Auschwitz e... Iadul. Fugiți de el! Cât încă sunteți departe...


NkG


sâmbătă, 9 noiembrie 2019

Vlad Schlezak - Gânduri în jurul votului


Biserica nu poate folosi metode care mergeau pe vremea lui Dej și Ana Pauker când azi avem copii de 3 ani care stau jumate de zi pe Facebook și la 5 ani spun că se pot căsători homosexual pentru că așa învață la școală, cred că biserica 100% cristocentrică și competentă poate crește viitorii medici creștini, viitorii consilieri psihologi creștini și viitorii conducători și lideri, iar pe cei actuali îi poate sensibiliza pentru a fi 100 % biblici și competenți. Asta doar Dumnezeu poate face, dar și omul trebuie să vrea să se pocăiască. Cum să-ți schimbi mintea dacă pentru tine lucrul cu oamenii e oportunitate de câștig material și banul și competiția e dumnezeul tău?

Filtrați mereu viata dvs prin sita Bibliei. Când merg să votez, eu unul filtrez candidații prin prisma valorilor crestine autentice pe care le citesc în Biblie. Refuz manipularea și minciuna. Nimic fără Dumnezeu! Încredeți-vă în Dumnezeu, El nu e om ca sa vă dezamăgească.


tot articolul său este A I C I

Mâine votăm! Pe cine? - de Nicolae.Geantă

Am fost asaltat zilele acestea din țară - și mai ales din diaspora cu întrebarea retorică: „Noi pe cine votăm?” Retorică zic, pentru că fiecare întrebător are (bănuiesc) deja o opțiune...

Votăm în primul rând cu cine acceptă Scriptura! Cine e împotriva Bibliei, a Bisericii, nu ne poate reprezenta! Nu vrem să ne trezim că prin votul nostru am investit pe cineva care luptă pentru planurile diavolești!

Votăm cu cine are timp să stea cu noi la rugăciune! Cine evită (politicos) întâlnirile cu liderii religioși, întâlnirile de rugăciune, nu e cu noi, e împotriva noastră!

miercuri, 6 noiembrie 2019

Pantofii roșii - de Nicolae Geantă

Le-am spus liceenilor o poveste: Pantofii Roșii. O fetiță săracă și-a făcut inițial niște pantofi din cârpe. Îi iubea foarte mult. Apoi a întâlnit-o o bătrână bogată cu caleașcă. A luat la palat și i-a cumpărat pantofi roșii adevărați. Fata mergea cu ei la biserică și atrăgea toate privirile. Dar pantofii aveau un blestem: dansau cu fetiță cu tot! Bătrâna nu îi dădea voie să-i poarte, așa că i-a aruncat pe-un dulap. Când bătrâna era în agonia morții fețița a încălțat pantofii. Și a început să danseze fără să se mai oprească. A dansat zile, ani întregi. Nu mai putea să-i scoată din picioare! Istovită a ajuns în pădure unde locuia călăul. L-a rugat să-i scoată pantofii. Nu a putut. Atunci L-a rugat să-i taie picioarele. Ca să se poată odihni! Și a rămas invalidă. Dar liberă! „Nu dansul a mutilat-o ci lipsa instinctului de a recunoaște capcanele!”, zicea Clarissa Pinkola Estes.

Păcatul e ca purtatul pantofilor roșii! Îl încalți de plăcere și apoi nu mai poți să-i descalți. Te poartă până te istovește. Până te lasă fără picioare. Invalid. Căci, ca să scapi de el trebui să-i tai rădăcina...

Le-am mai spus liceenilor că Hristos a zis că dacă „mâna te bagă în păcat taie-o, dacă ochiul te bagă în păcat, scoate-l!” „Ați văzut păcătoși?” „Da”. „Și ați văzut vreunul cu ochiul scos?” „Nu”. „Hai să vă spun ceva: degeaba îți scoți ochiul dacă nu scoți păcatul din minte!”  Oamenii pot fi dependenți și fără ochi!

Nu „încălțați” ce place ochilor! Ci ceea ce face bine sufletului!

Dar dacă totuși v-ați încălțat greșit alergați la Isus. Să cereți iertare!

Nicolae.Geantă

luni, 4 noiembrie 2019

Toiagul și cârja - de Nicolae.Geantă

„Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie” (Psalm 23:4c)

Ani de-a rândul am auzit predicându-se în biserici despre toiag ca despre o bâtă. Un ciomag gros, o armă cu care puteai să te aperi de animale sau de vrăjmași. Mai ales când erai păstor evreu. Sau pelerin prin pustiu. Toiagul, am crezut de asemeni că este nu doar un băț de sprijin, un baston, ci și un fel de... sceptru! Cu care puteai chiar cârmui o țară! Până și pe Dumnezeu îl vedeam cu un toiag!

sursa foto AICI
M-am întrebat uneori cum „să te mângâie Domnul cu toiagul”? Până am aflat că toiagul era de fapt o... cârjă! Un lemn încovoiat la un capăt care era folosit de păstor să prindă, să tragă oile din prăpăstii, din locuri primejdioase, zice bătrânul teolog hunedorean Dragomir Stancu. Deci, toiagul din Psalmul 23 este un fel de cârlig! Pe sub cârligul acesta seara la staul treceau toate oile. Și cu ajutorul său păstorul verifica oile rănite. Bolnave. Mă gândesc că oile rănite nu ar fi putut sta la tratament, de aceea păstorul le prindea cu toiagul! Tot cu toiagul păstorul despărțea turma.

Toiagul lui Dumnezeu e cârja cu care ne trage din prăpastia păcatului! E cârligul cu care ne agață pentru consultul amănunțit! Toiagul Domnului este dragostea. Iar dragostea mângâie...

Toiagul religiei lovește. Cârja creștină agață. Încercați să prinde-ți oamenii cu cârligul dragostei! Și niciunul din ei nu se va mai simți amenințat! 

Nicolae.Geantă

duminică, 3 noiembrie 2019

Vladimir Pustan | Cum să trăiesc înainte de răpire?

video by CiresariiTV
Sfânta Treime Beiuș, 3 noiembrie 2019

Nicolae Geantă - Cât de rapid ascultă Dumnezeu rugăciunile?

Traian Dorz - Iubirea nu-ncetează...

Iubirea nu-ncetează, o inimă când moare
vin alte şi-alte inimi s-o crească mai înalt,
tot astfel când un suflet şi-ncheie-a sa lucrare
Hristos, aceeaşi slujbă o trece celuilalt.

Lumina nu sfârşeşte când soarele apune,
ci trece mai departe de ape şi de munţi,
tot astfel nu sfârşeşte divina-nţelepciune
Hristos, când cade-o frunte, o trece altei frunţi.

Nici calea nu sfârşeşte când urmele-ncetează,
vin alte urme-n urmă s-o calce mai frumos,
tot astfel când o viaţă sfârşeşte dintr-o dată
Hristos ridică alta, cu rod mai luminos.

Cântarea nu-ncetează când cântăreţul cade,
ea trece-n altă harfă, mai strălucită chiar,
când un erou sfârşeşte luptând pe baricade
Hristos ridică-n locu-i alt tânăr voluntar.

…Trudeşte deci ’nainte şi luptă-te şi cântă,
tu, slujitor şi preot şi-ostaş al lui Hristos,
eroică şi ’naltă va fi izbânda sfântă
a luptei pentru care tu mori victorios.

Traian Dorz

joi, 31 octombrie 2019

De Halloween cu mască. Dar cine e partenerul? – de Nicolae.Geantă


Dovleci care zâmbesc drăcește. Cu dinți ascuțiți gata să se-nfigă în tine! Cu ură. Căci dracu' cu ură zâmbește! Măști cu guri prelungite. Cu fețe de mort. Demonice. Sânge fals întins pe fețe lucioase. Și coarne obligatorii de diavol! Cearșafuri albe de stafii. Chipuri de bufnițe, de huhurezi, de vârcolaci, de vampiri. Ori păienjeni. Sunt doar o parte din costumația și măștile de Halloween. A carnavalului Satanei. Măști în spatele cărora se ascund oameni. Mulți. Dar și Scaraoțki cel mare! Apoi dansează împreună… Un ritual al căderii. Sau al morții…
Până și Fanta are simboluri de Halloween! 

Mă gândeam ieri că la Carnavalul de la Veneția (care culmea ironei - se desfășoară înainte de Paști!) participanții se ascund sub măști. Nimeni nu se cunoaște cu nimeni. Partenerul tău nu știe cine ești, și nici tu cu cine defilezi la braț. Ori dansezi. Ca și la carnaval Satana nu vine cu coarne și cu copite puturoase. Ci cu costume Armani. Cu Serousi. Sau cu rochii Feraga. Ori Kaimilan. Apropos, tu știi pe cine ai partener? Sau adversar?

Le spuneam azi liceenilor că Halloweenul - acest „sabatul vrăjitoaarelor” cum îl numește Texe Max - este chiar înainte de Crăciun. Înainte de Crăciun și fix în ziua tuturor sfinților, cum sărbătoresc pe 31 octombrie catolicii. Pentru că viața asta înseamnă: un război între demoni și sfinți. Paradoxal îl loc să ne cunoaștem sfinții am început să sărbătorim demonii! În public, la școală, online. Și unii chiar în biserică! Se zice că ceea ce mănânci aceea devii! Deci nu poți devein sfânt sărbătorind cu tartorii, cu dracii!

Sora Camelia din Danemarca îmi spunea acum câteva zile că la școala unde lucra a fost mare sărbătoare de Halloween. (A se citi mare harababură). De la cel mai prichindel elev până la directorul cel mare au participat la decorarea școlii ca în iad! Dar de Crăciun… Nu au avut voie să afișeze nimic creștin! Nici să vorbească despre Hristos. Directorul a controlat personal toate planurile de lecții. „Lezăm pe cei care nu sunt creștini”, a fost afirmația sa. Herr director, dar creștinii nu sunt lezați de Halloween?

Am constatat că tinerii, și nu doar ei, sărbătoresc ceea ce nu cunosc! Dar cine cunoaște mai are scuze?

Nu purtați niciodată măști! Avea dreptate Sefora când spunea că masca omului e fierăstrăul care îi taie craca de sub picioare. Însă ceea ce n-a mai spus fata mea este că după ce ți se taie craca o să cazi direct în… iad!

Să nu aveți încredere niciodată în cei cu măști! Ascunsul sub mască e de la Satana! Italienii au un proverb: „să nu îți alegi partenerul la lumina lumânării!”.

Nu intrați în noaptea dovleciștilor! Nici nu știți când dinții care rânjesc vă înhață!

Nicolae.Geantă

Eu spun NU Halloween!

Fanta cu demoni!
(fotografia de mai sus
am făcut-o în... Danemarca)
câteva dintre articolele mele împotriva sărbătorii drăcești!
(citiți-le integral dând click pe titluri)

"...sărbătoarea dovleacului cu cap de mort a umplut România. De la profesori şi actori, până pe uliţele satelor din creierii munţilor, elevii au învăţat să colinde cu dovleacul aprins. Adică în numele Satanei. Colindă ca de Crăciun, dar nu cu traiste de covrigi, şi nici cu vestea bună că s-a născut Mesia, ci îmbrăcaţi în haine de drac! Mascaţi, cu sânge fals pe obrajii lucioşi, cu coarne ca ăia răii - dar şi cu cruciuliţe la gât, cu cearşafuri albe peste trup - ca stafiile, bufniţe, vârcolaci, huhurezi sau vampiri, tinerii se dau malefici. Şi devin. Se cred Merlin, sau nu ştiu ce e mama Omida. "Noi suntem vrăjitoare bune, dle profesor", a strigat o "diavoliţă" de liceu unui coleg. Nu ştiam că se poate şi vrăjitori buni. Adică şi draci cumsecade..."



”Am văzut de atâtea ori cum tinerii noștrii sunt atrași spre malefic. Spre teribilism macabru. Ei merg pe șuștache nu numai la halloween, dar și la balul bobocilor. Pipăie fete pe holuri, trag câte-un Kent prin veceuri, sau pumni ori capete-n gură. Cam des și... înjurături. În excursii, în tabere, îl uită pe Dumnezeu... acasă. Trântesc ușa în nas părinților dacă nu-s lăsați la banchete. Acolo, unii chiar... dansează! unde or fi învățat? De Valentine's day fac declarații de iubite temporară, de Crăciun se îmbracă în Moș... Și ei poartă blugii tăiați de noi, brățări pocăite, tatuaje cu pixul ori țoale de hipsteri. Mulți nu în biserici sunt reali, ci pe facebook... Și ei au gagic/ă fără scopul căsătoriei. Nu știu de ce dar am început să ne facem că nu-i vedem. închidem ochii. Dar Ochiul din Ceruri?”

”M-am gândit că în copilăria mea macabrul era macabru. Groaza era groază. Greaţă. Scârbă. Astăzi horror-ul a devenit distracţie... Şi unii o beau ca pe sirop! Nu e de mirare de ce creşte numărul de teribilişti ce scot satârul să dea în Dumnezeu!
Învăţaţi oamenii să nu se lase serviţi de diavoli. Nici măcar la McDonald's. Sau cred unii că eu aş fi de modă veche?”

”Am ieșit din bazarul drăcesc. La intrare erau înghesuite suvenirurile cu dracu’. Icoanele cu Isus erau dosite bine, undeva pe-un raft, în spate. Așa a fost totdeauna Dumnezeu la români: pe locul doi. Și vorba lui Edgar Allen Poe: “Să fii pe locul doi înseamnă sa fii primul care pierde”. Iar Dumnezeu tot suferă înfrângeri. Până când?
M-am gândit și la ce-a zis un pici sărac pe care l-a vizitat soția mea ieri. “Ce ți-ai dori măi Tudorică?”. “Un costum de Halloween. Sau măcar un tricou d’ ăla negru, cu schelet și cap de mort... Da’ n-are mama bani ca să-mi cumpere!”, a zis rotofeiul care era cât pe-aci să fie plesnit de măsa peste gură, în timp ce nevastă-mea și înc-o soră trecuse la rugăciuni de exorcizare.”


”Când Satana îți păzește casa apar certuri, divorțuri. Scaune rupte. Farfurii care zboară. Adulter, avorturi, pornografie. Răfuieli între frați. Între copii și părinți. Între soț și soție. Ochi vineți. Sticle sparte. Seringi strâmbe. Scrumiere. Fum. Uși bătute în cuie. Coșciuge... Iad. Dar unde e Dumnezeu...
Nu lăsa casa pe mâna diavolului! E cel mai bun demolator!”

miercuri, 30 octombrie 2019

De ce domnul Johannis nu e Victor Orban... - de Nicolae.Geantă

Exact de când domnul Johannis e investit ca președinte al României am participat în fiecare an în Parlament la Dineul cu Rugăciune. Însă Președintele țării nu s-a sinchisit să ajungă acolo! Măcar protocolar cum au făcut alți politicieni... Nu m-aș fi așteptat ca mai marele României să îngenuncheze pe pardoseala de la Casa Poporului și să-L implore pe Dumnezeu cu lacrimi să protejeze țara pe care-o conduce. Dar măcar să zică un „Amin” la „Tatăl nostru” odată pe an era imperios necesar. Măcar pentru fotoreporteri...

fotografia postată de domnul
Viktor Orban pe contul său de Instagram
Zilele trecute, o fotografie de la rugăciune a făcut înconjurul planetei. Nu cu președintele de la București ci cu premierul de la Budapesta. Viktor Orban, premierul Ungariei, nu doar că a lăsat totul baltă și a stat un timp suficient de vorbă cu Nick Vujicic - evanghelistul australian fără mâini și fără picioare - dar a stat cu predicatorul în genunchi și s-a rugat pentru binecuvântarea Ungariei!

Domnul Johannis nu e Viktor Orban! Nu că nu e maghiar sau c-ar avea sânge de saș. Nu că ar fi lutheran și nu catolic. (Lutheran numai în scripte, evident). Ci pentru că domnul Johannis nu se roagă! Pentru domnia Sa cine face asta e fanatic! Dar pentru domnul Orban de la Budapesta rugăciunea e cheia care deschide Cerul!

Domnul Johannis nu e Viktor Orban. Sibianul nu crede în familia tradițională! Pentru liderul de la Cotroceni cine vrea o familie alcătuită numai dintr-un soț și o soție e medieval! E piatră de moară care trage România în jos! E prostie... Drept urmare nu are copiii. Domnul Orban are cinci!

Domnul Johannis nu e Viktor Orban! Klauss Johannis luptă contra creștinilor. Viktor Orban luptă alături de ei!

Domnul Johannis nu este Viktor Orban. Pentru neamțul-român cine crede în Dumnezeu e cam retrograd. Pentru maghiar numai cine crede începe să se înțelepțească!

Domnul Johannis vrea o Românie normală! Normală dar fără creștini, fără Dumnezeu. Domnul Orban vreau doar o Ungarie binecuvântată. Și totul apoi va fi normal...

Fiindcă sunt român iubesc România! Dar nu o pot iubi fără Hristos! Același lucru îl doresc și domnului Johannis...

Nicolae.Geantă

PS: Sunt încă uimit de aranjamentul sloganului neînțelept ales de domnul Johannis pentru campania electorală din noiembrie 2019! Dar unde nu e călăuzire de sus...

fotografia postată neinspirat de domnul Johannis
pe pagina oficială!
PS2: Cele de mai sus nu sunt o ofensă la adresa președintelui României! Ci doar o simplă constatare a unuia dintre cele 3,5 milioane de fanatici religioși și retrograzi din bătătura domniei sale... Fanatici cărora li se poate lua dreptul de a se exprima, dar nu și acela de a gândi!

Nicolae Geantă - Cum păstrezi o biserică verticală

video by Ben Hur
Biserica Emanuel Ans, Danemarca
12 octombrie 2019

Nicolae Geantă - Pericole care amenință Biserica mileniului III


video by Ben Hur
Emanuel ANS, Danemarca
12 oct. 2019

marți, 29 octombrie 2019

Când eram copil... - de Nicolae.Geantă

 “Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc” (1 Corinteni 13:11)

Când eram copil. Acum sunt mare. Deci, am lepădat lucrurile copilărești! Viața nu e o joacă! Din nefericire puțini dintre noi lepădăm lucrurile începătoare, trecutul. Uităm că trăim azi...

Corintenii ar fi trebuit să fie maturi spiritual! Dar încă erau prunci. Prin urmare între ei s-au iscat certuri, partide, conflicte etc, pentru lucrări temporare. Pavel se aștepta la ei, ca și la noi, ca accentul să fie pus pe caracterul creștin nu pe darurile trecătoare.

Când eram copil, zice Apostolul, “vorbeam ca un copil”. Adică gânguream, vorbeam cuvinte neînțelese. Fără substanță. Noi nu condamnăm un copil care vorbește greșit, dar condamnăm un adult care vorbește ușuratic! Trebuie să ne maturizăm în vorbire! Dar și în rugăciune, în predicare, în proorocie, în evanghelizare! Sau în lauda la adresa Domnului!

Când eram copil “simțeam ca un copil”. Copilul este foarte sensibil, se supăra din orice! Își ia jucăriile și pleacă. Ori abandonează joaca! Viața creștină matură îmi arată că trebuie să continuu orice impediment aș îmtâlni! Waren Wersbie spune că textul din Corinteni 13 face referire la faptul că minunile au fost frecvente în biserica primară, tocmai pentru a o ajuta să crească! Azi “biserica are nevoie mai mult de sănătate decât de creștere”, vorba lui Rick Waren.

Când eram copil “gândeam ca un copil”. Adică limitat! Ori ilogic. Nu puteam lua decizii singur! Nu aprofundam nicio stare, nicio situație. Azi, când sunt mare trebuie să gândesc matur! Să iau decizii corecte, drepte și pline de iubire!

Le spuneam unor frați că dovada maturității unui organism viu este capacitatea sa de reproducere! Deci “când eram copil” sună și ca “nu mă puteam înmulți!” Așa am înțeles eu de ce bisericile nu se înmulțesc! Sunt imature. Jumătate de buletin!

Întotdeauna e loc de creștere în biserică. Unde creștere nu e... este copilărie! Ori mai grav este... fosilizare!

Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă - În orașul cu iubire

video by Ben Hur
via Adonai Reșița

luni, 28 octombrie 2019

Nicolae Geantă - Unitatea creștină

video by Ben Hur
via Kirke Emanuel Ans
13 octombrie 2019

Nicolae Geantă - Biserica ce rămâne pe val


video by Ben Hur
via BisericaAdonai Reșița
27 Octombrie 2019

Ofițerul gata să intervină - de Nicolae.Geantă

“Doamne, eu Îţi cer ajutorul și dimineaţa rugăciunea mea se înalţă la Tine” (Psalmul 88:13)
Oamenii de pe paginile Bibliei ne învață ca în fiecare dimineață să ne înalțăm glasurile și inimile spre Domnul ca să cerem ajutorul Lui. Poverile zilei sunt grele. Nu le putem duce singuri. Ajutorul acesta care vine de la Dumnezeu, nu este ca ajutorul unui servitor, al unui sclav. Nici ca ajutorul unuia care are forță egală cu noi. Am citit că în limba ebraică atunci când Biblia menționează pe Dumnezeu ca “ajutor” cel mai ades este în sens militar! Adică un ajutor poate fi cineva superior (un ofițer de rang mai înalt) care vine să sprijine un altul dintr-o situație din care nu poate ieși singur! 
Cereți ajutorul lui Dumnezeu! Nu numai ca aveți nevoie la fiecare pas de El, dar este pregătit să intervină! În fiecare dimineață Dumnezeu abia așteaptă ca eu să cer ajutorul Lui. El e Ofițerul care n-a dormit toată noaptea și e pregătit să intervină!

Nicolae.Geantă
Orăștie

sâmbătă, 26 octombrie 2019

Nicolae Geantă și Alin Jivan - Ce fel de tineri vrea Dumnezeu să fim

Video by Adonai Reșița
26 Octombrie 2018


Dragostea acoperă. Și schimbă. Dreptatea nu reușește... - de Nicolae.Geantă

Un profesor în vârstă se întâlnește cu un fost elev. Acesta îi mărturisește că este și el tot profesor. „Cine te-a determinat să alegi această cale?”, a întrebat cel în vârstă. „Dumneavoastră!”, răspunde tânărul. „Impactul pe care l-ați adus  asupra mea”. Bătrânul profesor e nedumerit. „Vă mai aduceți aminte când eramm în clasa a III-a? Furasem un ceas unui coleg. El v-a anunțat pe dumneavoastră. Ne-ați strâns pe toți elevii și ne-ați rugat să-l înapoiem. Mi-a fost extrem de rușine. Văzând că nu spunem nimic, ne-ați pus să închidem toți ochii și ne-ați controlat la buzunare. Ați ajuns la mine, ați găsit ceasul, l-ați luat și ați căutat mai departe pe toți. Apoi ați înapoiat ceasul elevului păgubit și nu mi-ați divulgat numele! Mi-ați redat demnitatea! Nu ați pomenit niciodată numele meu... Atunci m-am hotărât să devin profesor. Vă mai amintiți domnule profesor?”. „Nu”. „Cum așa, totuși nu a fost  un eveniment banal, care să nu fie reținut”. „Nu îmi amintesc deoarece când am căutat prin buzunarele voastre și eu am avut ochii închiși!” Da, asta face dragostea când caută binele tuturor! Închide ochii! Și rezultatul? E de neimaginat...

Dragostea închide ochii... Sfântul Pavel zice că dragostea închide ochii ca să acopere geșelile. Toate greșelile! (1 Cor. 13:7a). Nu e oarbă dar se face că nu vede! Pentru că dragostea vrea să facă binele în așa fel încât nimeni să nu sufere! Dreptatea nu face așa. Ea nu acoperă pe cel ce a greșit! Dar nici nu îl schimbă!

Mi-am amintit zilele astea că Victor Hugo povestește în romanul “Mizerabilii” despre Jean Valjean, un ocnaș evadat, care este găzduit de episcopul Bienvenu, fiindcă i se făcuse milă de pușcăriașul urmărit de poliție. Noaptea însă Valjean fuge cu argintăria casei. Când poliția îl prinde în piață pe hoț, apoi îl aduce acasă la episcop, bătrânul slujitor al lui Dumnezeu declară că el i-a dat bijuteriile, acoperind greșeala infractorului! Și știți ce face Valjean mai târziu? Devine alt om! Se schimbă! Mai târziu chiar salvează viața vrăjmașului său...

Vrei să schimbi un copil care a greșit grosolan? Un prieten? Un vecin? Un coleg de muncă sau de școală? Sau de ce nu un... împotrivitor? Fii bun cu el. Nicolae Iorga zicea odată că “dacă vrei să îndrepți pe cineva care a greșit fă-o în așa fel încât să nu îi arăți unde a greșit!” Dumnezeu ne-a chemat să ridicăm oamenii pe piscuri, nu să îi împinge, în hăuri! Dragostea înalță! Prin urmare, nu vom fi niciodată întrebați de Hristos câți am doborât la pământ, ci câți am ridicat pentru Cer!

Acoperă cu dragoste greșelile celorlalți! Pentru că și greșelile tale au fost acoperite! Pe Golgota. La Cruce...

Nicolae.Geantă
Reșița

Nicolae Geantă - Vrei să fii un Simon din Cirene?

Nicolae Geantă la Sărbătoarea Roadelor la BB Harul Orăștie

duminică 27 ocotmbrie
de la ora 18
predică Nicolae Geantă

vineri, 25 octombrie 2019

Seară de tineret cu Nicolae Geantă la Adonai Reșița

sâmbătă de la ora 18 

duminică de la 10,00 


Odihna de veci - de Vladimir Pustan

O ştire măruntă pe un colţ de ziar. Mitropolia Moldovei construieşte un hotel în vârful Ceahlăului în mijlocul parcului naţional. „Pentru odihna pelerinilor” se spune în comunicat.
 ​Nu este, mitropolia, mai vinovată sau mai nevinovată decât alte biserici ce construiesc o tabără, un campus, un hotel pentru recreere, căsuţe pentru vacanţă, locaşuri de reculegere, mănăstiri pentru meditaţie. La mare sau la munte, în curtea bisericească, locaşuri pentru nunţi, săli de protocol.
 Biserica se odihneşte… Sforăitul se aude ca în miez de noapte în interiorul unui dormitor cu răcani. ​Un somn obosit şi nevrednic, ce prevesteşte seceta finală.
 Somnul lui Şuşteru după ce a mâncat lăptuci. Somn întrerupt de-o retrocedare de biserică, de un popa păcătos, de o pagină de ziar cu matrapazlâcuri sereliste.

joi, 24 octombrie 2019

Vladimir Pustan la Adonai Reșița


Credința blurată - de Nicolae.Geantă

Îmi spunea ieri un prieten că a fost recent la o înmormântare unde în jurul sicriului s-au întâlnit mai mulți “slujitori” care de altfel nu se agreează. Și-au dat mâna, s-au îmbrățișat, au vorbit manierat unii cu alții. Până la groapă. Apoi și-a văzut fiecare de calea lui. De biserica lui. Căci în bisericile celor îmbrățișați mai devreme ei nu intră niciodată! “Frate Nicu, cum poate fi trăită aceasta credință perversă?”, m-a întrebat dezgustat. I-am spus că întreabă cam dur. Nu o putem numi perversă. Ci o credință blurată. Fotoșopată. O credință de poză de album. Dar Dumnezeu lipsește în astfel de fotografii!

Credința blurată este când îți lauzi aproapele (nu doar la biserică), și-l bați pe spate în semn de prietenie, dar când te-ai depărtat doi metri de el îl vorbești de rău. Sau îl vinzi pe câțiva arginți. E credința lui Iuda.
Credința blurată e atunci când un frate îți urează “La mulți ani!”, dar protocolar. Adică numai din buze. Ori din taste. Dar în realitate nici măcar nu e interesat de binele tău. E credința tip Imeneu și Filet.
Credința blurată e atunci când cineva îți urează succes dar în inimă vrea să ai eșec. Ca Iane și Iambre.
Credința blurată este să predici de 10 de la amvon și să trăiești de 4 când cobori!
Credința blurată este vopsea peste rugină. Trăiește filosofia „să fie frumos ce se vede”. Ca pe vremea lui Ceaușescu. E credința care prezintă biserica duduind. Realitatea e că abia mai fumegă!
Credința blurată este să cânți duminica cu mâinile ridicate pe sus în biserică și de luni să accesezi pornografie, să semnezi acte false, să lovești pe cel slab. Cu același mîini!
Credința blurată e ca o diplomă falsă: fotoșopată! Blurează păcatul. Îl ascunde intenționat. E credința de tip Anania și Safira. Dar o astfel de credință nu poate trece de Duhul Sfânt! De fapt e credința care nu îl are...

Iubiți, nu judecați! Trăiți, nu mimați! Slujiți, nu căutați scuze! (Credința nu ți-o pierzi numai căzând în șanț. Ci și în pat. Dormind). Trăiți frumos! Și în afara Bisericii! Fiți plini de Duh, nu doar de slovă... Asta numai dacă vreți să fiți mântuiți!

Nicolae.Geantă

marți, 22 octombrie 2019

Nicolae Geantă la Biserica Adonai Reșița - 1 an de la inaugurare


4 motive pentru care oamenii nu vin la biserica

În condițiile secularizării insistente a societății, tot mai mulți oameni nu mai doresc să frecventeze biserica. Aceasta se întâmplă inclusiv în SUA, considerată până nu demult ca fiind profund religioasă. Și în România fenomenul este vizibil, în condițiile în care datele statistice indică o scădere a încrederii față de Biserică. Cercetătorii interesați de trend-ul descendent al creștinismului au identificat posibile cauze...

1. „Mă simt judecat". Gabe Lyons și David Kinnaman confirmă în urma unei cercetări faptul că „oamenii bisericii au tendința de a judeca. Conform studiilor lor, 87% dintre americani îi percep pe creștini ca având înclinația de a emite judecăți la adresa altora. Fie că este vorba de comportamentulip enoriașilor, de aspectul exterior, hainele purtate, alegerea prietenilor sau stilul de viață, biserica și-a creat reputația negativă de a fi critică, dezaprobatoare, condamnând și acționând în calitate de judecător al diferențelor existente dintre indivizi.

2. „Nu vreau să particip la prelegeri ". Mai mult decât oricând, oamenii de astăzi doresc să participe la discuții și nu la monologuri. De aceea ei resimt ca inconfortabilă ideea de a petrece un anumit timp într-o sală și de a asculta un predicator care monopolizează timpul. Astăzi oamenii doresc să pună întrebări, să dialogheze și să-și împărtășească gândurile.

3. „Oamenii bisericii sunt nişte ipocriți". Aceasta nu este o remarcă ce aparține unei minorități, spune Schultz. Un procent uriaș de 85% au făcut această afirmație. Această percepție atât de negativă nu este determinată doar de comportamentul nepotrivit al celor care au un rol activ în viața bisericii. Ce deranjează cel mai mult este faptul că liderii bisericii acționează ca și cum ar avea toate răspunsurile. Ideea biblică de „a învăța pe alții" creează impresia că liderul bisericii este interesat cu prioritate în a indica altora ce să facă.

4. „Dumnezeul bisericii este irelevant pentru viața mea. Dar aș vrea să știu că există un Dumnezeu și că Îi pasă de mine ." O cercetare Barna Group sugerează că 44% dintre oamenii care merg la biserică în fiecare săptămână pretind că au experimentat în mod regulat prezența lui Dumnezeu. Însă, ei nu insistă în identificarea unor elemente de teologie profundă, ci tânjesc după ceva mult mai simplu. Ei doresc să se asigure că Dumnezeu este real , că este mai mult decât o figură istorică și este activ în viețile oamenilor din jurul lor.

Pentru mai multe click AICI

luni, 21 octombrie 2019

Credința - Nicolae.Geantă

Credința e un dar, nu o diplomă. Credința nu ar trebui să fie o povară sau o ghicitoare. Cu cât este mai copilărească, cu atât funcţionează mai bine.
Credinţa nu ţi-o poţi pierde doar căzut în şanţ, ci şi în pat. Dormind!
Nu ştiu de ce credinţa  noastră e ca tăciunele care abia fumegă când ar trebui să fie un foc care se răspândeşte cu rapiditate...

Nicolae.Geantă
🍒

sâmbătă, 19 octombrie 2019

Beneficiul zero... - de Nicolae.Geantă

Pe paginile Scripturii Sfinte găsim pe Hristos afirmând că vom cunoaște oamenii după roade. La fel ca pomii, ei vor aduce roade bune sau rele...
Azi de dimineață spuneam bisericii noastre că nu e suficient doar să nu faci roade rele! Ci trebuie obligatoriu să rodești. Evident bine. Căci, un pom care nu rodește deloc nu e cu nimic mai bun decât unul care face roade rele! Cred că ar trebui să roșim de rușine știind că un creștin care frecventează Biserica și nu aduce niciun rod e similar cu un om rău care face rele! Pentru că amândoi aduc zero beneficii lui Dumnezeu...
Să fiți creștini care aduceți roade! Bune. Ioan Botezătorul zicea că pomul fără rod într-o zi va fi tăiat! Și aruncat în foc!

Nicolae.Geantă