Fundaţia CIREŞARII

sâmbătă, 22 iunie 2019

Nicolae Geantă la Brașov și Codlea


Unitatea ca un magnet – de Nicolae Geantă

sursa img 
„Teologia nu este ca pizza, fiecare felie cu ingredientele sale. Ea este ca pâinea. Nu poți da ingredientele afară”, spunea la un curs costaricana Ruth Padilla DeBorst, doctor în Teologie la Boston University. Deci dacă din pizza poți îndepărta măslinele, mozzarella, baconul sau ketchupul, din pâine nu poți separa făina de apă și de sare! Prin urmare, teologia doamnei Padilla ne învață că unitatea în Biserici este cel mai important „ingredient” interuman. Unde unitate nu e, nimic nu e…

Trăim într-o societate unde dezbinarea e prezentă în fiecare ungher. În politică, în familii, între generații, între etnii, între minorități.... Ba chiar în Biserică. În anii slujirii mele, de-o parte și alta a țării sau în diaspora, am constatat că bisericile dispun de clădiri impozante, păstori pregătiți, sonorizare bună ori logistică performantă, dar… unitatea lipsește. Sau este ciobită. Nu știu de ce, dar mi se pare că uneori biserica a uitat că, în seara de dinaintea răstignirii Hristos s-a rugat: „Mă rog Tată ca ei să fie una, cum Tu Tată ești cu Mine și Eu în Tine, ca și ei să fie una în noi, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 19:21). Adevărul ce-l desprindem de aici este că unitatea Bisericii face ca oamenii să creadă în Isus! Divizarea Bisericii însă face ca puterea ei de influență să fie minoră. Ori fără impact. Iar o biserică fără impact în societate este un club de repetenți.

Nicolae Geantă - Biserica ce așteaptă Duhul Sfânt


video Ben Hur via Profides Paris

vineri, 21 iunie 2019

Rusaliile şi Diavolul de după - de Vladimir Pustan

Flăcările coborâseră pe capetele lor, rugăciunile erau fierbinţi, bucuria imensă, mii de oameni se converteau, preoţii se pocăiau, ologii umblau, biserica se înmulţea şi Satana era prezent.

Înainte de a începe prigoana şi problemele din exterior, mărul a început să aibă vierme. Adevăratele probleme ale unei biserici nu sunt din exterior, ci din interior. Înainte de a fi Fapte 7 cu uciderea lui Ştefan cu pietre, a fost Fapte 5 cu Anania şi Safira, oameni ce imediat după botezul cu Duhul Sfânt au minţit şi-au murit în timpul slujbei. Au tot auzit că trebuie să aducă pe cineva la biserică, să nu vină singuri şi au ales să-l aducă pe Diavol care e tatăl minciunii. O mare frică i-a cuprins pe toţi, dar frica nu-i suficientă să ducă lucrarea lui Dumnezeu mai departe.

Apoi în Fapte 6 s-au certat ca şi chiorii pe farfurii, polonice şi supă. Mai târziu aveau să se certe pe doctrine, dar acum era vorba de stomac. Satana era iar de faţă, avea şorţ de bucătar şi semăna cu cel ce face reclamă la „Vegeta”.

Rugăciunea cu mintea liniștită - de Nicolae.Geantă

foto RBGS stock
Când ne-a învățat cum să ne rugăm, Domnul Isus a spus să ne ascundem într-o odăiță. Și să rotim cheia în ușă după noi. Adică să ne rugăm în liniște. Profundă... Călugării au exagerat cu privință la sugestia Domnului și au alergat să se roage în pustie. În isihia. Adică în liniștea în care te auzi pe tine! Da, dacă nu te auzi pe tine nu Îl auzi nici pe Dumnezeu. Căci la rugăciune noi nu ne ducem să-i spunem Domnului „ce” și „cum” să lucreze! Să intervină. La rugăciune noi ne ducem să auzim glasul Lui!

Mă gândeam însă că de multe ori, fiind singuri, sau chiar în biserici la rugăciune ori la stăruință, strigăm și nu Îl auzim pe Dumnezeu. Oare de ce? Și azi am găsit răspunsul: nu ne trebuie numai liniște în jur ci și o minte liniștită! Meister Eckhart scria undeva: „Cu cât e mintea mai liniștită, cu atât e rugăciunea mai plină de putere, mai de preț, mai adâncă, mai grăitoare, mai desăvârșită”. 

Nicolae Geantă - Nevoile unei biserici

joi, 20 iunie 2019

Vorbește-mi, Tată, din Cuvânt - Mihaela Mănescu


Vorbește-mi, Tată, din Cuvânt.
M-aplec în ascultare.
Mai dă-mi putere și avânt
Să nu mai cad pe drum înfrânt
De orice întristare.

Vorbește-mi, Tată, orișicând
De-i soare sau furtună.
Mai dă-mi din Gândul Tău un gând
Să am răbdare, să fiu blând
Când norii se adună.

Vorbește-mi, Tată, mă supun;
Renunț de tot la mine.
Că nu mai vreau să mai adun
În suflet lacrimi ce-mi răpun
Cântările divine.

Vorbește-mi, Tată, din Cuvânt
Că robul tău ascultă.
Mai spălă-mi mintea de pământ
Și umple-mă cu Duhul Sfânt;
Dă-mi Dragoste mai multă...

Mihaela Mănescu
Biserica Adoramus București

marți, 18 iunie 2019

Cea mai grea parte a succesului


Nicolae Geantă - Golgota și Waterloo

Azi se împlinesc 204 ani de la înfrângerea celui mai mare strateg militar: Napoleon Bonaparte.  Războiul de la Waterloo a fost pierdut copilărește. Chiar dacă pe 16 iunie câștigase douălupte, pe 18 iunie Napoleon a fost înfrânt! Numai câteva ore mai devreme dacă ar fi atacat, ducele englez de Welington ar fi fost învins. Am citit că Napoleon ar fi vrut să atace dimineața, dar a fost împiedicat de generalul Drudout care l-a sfătuit să amâne până la 11 deoarece plouase și pământul era ud, dar și fiindcă soldații săi, care mărșăluiseră toată noaptea, erau obosiți. Bătălia nu a durat decât 10 ore. Napoleon a fost silit să se retragă. A avut două alternative: să continue lupta sau să se întoarcă la Paris să nu își piardă tronul. A preferat strategia politică. Și a pierdut ambele variante.

Bătălia de la Waterloo a dus la căderea definitivă a lui Napoleon Bonaparte, care 4 zile mai târziu a abdicat. După încă o lună s-a pus sub protecția trupelor britanice sperând să fie lăsat să plece în USA. Dar englezii l-au exilat pe insula Sf. Elena (din sudul Atlanticului), unde a murit doi ani mai târziu (5 mai 1821). Eu cred că dacă nu pierdea la Waterloo Napoleon mai trăi ani buni. 

Din istoria celui ce a pus bazele strategiei de război învățăm că poți obține victorii uriașe dar dacă o singură dată lupți greșit - chiar invicibil dacă ai fi fost - vei avea o înfrângere usturătoare! 
Învățăm că un singur pas dacă fac greșit și elefanții cad! 
Învățăm că frica de a pierde funcția este mai mare decât frica de a muri.
Învățăm că nu putem avea încredere să negociem cu vrăjmașii. Ei nu sunt mulțumiți să ne ia prizonieri. Vor cu orice preț să ne ucidă!

În lupta vieții Waterloo-uri avem toți oamenii. Lupte care ne pot distruge definitiv! Dar există o  speranță de neclintit: Golgota. Ea anihilează orice înfrângere!

Chiar așa, mai știți pe cineva în afară de Hristos Isus care să nu fi pierdut nicio luptă?

Waterloo - 07 iunie 2019

luni, 17 iunie 2019

Din Sacre-Coeur mai mult indignat... - de Nicolae.Geantă

Biserica Sacre-Coeur ar trebui să fie inima Franței. Și inima Domnului Isus. De fapt, orice Biserică ar trebui să fie inima Mântuitorului. Plină de rugăciuni, de predici, de descoperiri ale Duhului. Plină de iubire, de vindecări, de eliberări (de patimi, de demoni, de poveri), plină de oameni noi. Dar, opera arhitectului Paul Abadie care privește semeață Parisul de pe dealul de 129 m a devenit... un centru cultural! O atracție turistică! Și totodată o suferință...

Construită în aproape cinci decenii (1872-1914/18) pe dealul Montmartre, basilica de 83 metrii înălțime, 85 m lungime și 35 m lățime, se pare că a fost inițialtă de cardinalul parizian Guibert. Unii zic că e proiectul lui Alexandre Legentil, care după dezastrului războiul franco-prusac a decis să o dedice cultului “Inimii lui Isus”, în semn de pocăintă pentru păcatele comise. Aici, pe Dealul Montmartre, sau Dealul Martirilor pe românește, e loc de suferințe. A fost martirizat Sf. Dionisie, primul episcop al Parisului. Și tot aici, în timpul Revoluției Franceze din 1789, toate călugărițele au fost ghilotinate iar mânăstirea rasă de pe suprafața pământului! De către proaspăt revoluționarii atei!

Vladimir Pustan - Oamenii care au răscolit lumea / Botez Beiuș, 16 Iunie 2019

Video by CiresariiTV, Beiuș, 16.06.19

sâmbătă, 15 iunie 2019

Oamenii de după Rusalii - de Vladimir Pustan

Oamenii de început ai bisericii stăruiau în învățătura apostolilor. Nu în învățătura unui guru, autor, cult. N-au schimbat Evanghelia după oameni. Cuvântul nu se schimbă dar ne schimbă. Nu e vorba aici de informare ci de transformare.

Au hotărât să rămână împreună. N-aveau biserici care să-i lege de ele, pentru că pe mulți azi ne ține împreună doar clădirea. Ei s-au iubit, ei au vorbit unul cu altul, ei s-au ajutat unii pe alții. Comuniștii ziceau că tot ce e al tău e al meu creștinii au zis invers. Tot ce e al meu e al tău. Aveau unitate în gând, scop, laudă, iubire, milă, putere, credință, Duh. Simon Zelotul stătea lângă Matei și asta spune totul.

joi, 13 iunie 2019

Pe cine incomodează Duhul Sfânt? – de Nicolae.Geantă


În timpul unei conferințe regionale de tineret, după predică am fost invitat să-mi spun mărturia despre Duhul Sfânt. Imediat după ce am terminat un învățător biblic s-a ridicat copăcel să mă contrazică! În plină sală! I-am spus fratelui doar atât: „Teologia ce-o împărtășeșc despre Duhul Sfânt nu e învățată din cărți, nici pe băncile facultății. Nici de la oameni. Ci e metodă didactică primită direct pe pielea mea!”. Desigur că m-a contazis din nou. Dar nu putem cere nimănui ceva ce nu poate...
Mă întrebam atunci, dar și zilele trecute, de ce Duhul Sfânt e incomod în biserică? Pe cine deranjează?

Evident că Duhul Domnului deranjează păcătoșii. Conform Psalmului 1 ei nu pot ține capul sus în adunarea lui Dumnezeu. Oamenii sunt deranjați de Duhul Sfânt pentru că le dă arama de pe față. În prezența Sa totul e descoperit! În biserică cine se joacă cu păcatul ca Anania și Safira vor sfârși. Îngropați afară...

Al doilea grup deranjat de Duhul Sfânt sunt creștinii de duminică (ori de sâmbătă). Acești autostopiști ai bisericii care după ce ies de la închinare trăiesc cum vor. A căror religiozitate e o haină numai de duminica (sau de sabat). Numai de sărbători. Care cântă cu mâinile ridicate, uneori plâng la predică, se roagă pios dar în afara bisericii nu deschid Biblia, nu convertesc pe nimeni, nu se roagă, nu sunt activi. Nu sunt creștini în salopete. Nici în halate de spital. Vreau să le spun respectuos că Duhul Sfânt nu cunoaște decât creștini de toate zilele!

miercuri, 12 iunie 2019

Gay, icoana și ceapa – de Nicolae.Geantă


sursa foto facebook Cluj Pride
De câteva zile Cluj-Napoca a devenit podium pentru gay. Homosexuali de toate culorile, cu simpatizanții aferenți, au împânzit orașul ce datează de pe vremea dacilor. Că gay defilează în pielea goală pe străzi ziua la amiază, că vorbesc infatuat cu siguranță de dumnezei despre apucăturile lor, că ne socotesc retrograzi pe cei ce suntem normali, ori că și-au ales sloganul „Săptămâna mândriei minorităților homosexuale” (cum adică să fii mândru că ești pervers sexual?) nu m-a uluit. Dar că luni seara în cadrul unui spectacol de teatru, niște actori jumătate gay - jumătate costumați în călugări ortodocși, au tocat ceapă și au mâncat pe o icoană catolică a Mântuitorului este culmea batjocorei aduse în România la adresa lui Isus! Au depășit în nebunie pe Charlie Hebdo. Dar de fapt de la niște oameni care nu se rușinează să defileze goi pușcă în public cu copiii de mână la ce-ai putea să te aștepți? Din astfel de obraji se pot face perechi de bocanci, ar zice Păstorel Teodoreanu.

duminică, 9 iunie 2019

Dumnezeu care strică agendele - de Nicolae.Geantă

Maria și Iosif se hotărâseră să se căsătorească. Ea va purta rochie de mireasă albă, iar el un trandafir roșu la piept! Apoi, după ce vor petrece o lună de miere singuri în munți își vor construi o căsuță pe malul Mării Galileii. Cu mușcate la fereastră și cu măslini lângă poartă. Dar Dumnezeu le-a înlocuit toate planurile din agendă. Ea a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt, el a trebuit să o ia acasă înainte de nunta de la saloon. Apoi, în loc de plajă în Galileea amândoi au trebuit să fugă cu pruncul Isus în Egipt! Iar după ani, în loc de mușcate la ferestre Isus venea în fiecare zi în odaie cu bocanci plini de rumeguș! Totuși, nunțile și vacanțele nu aduc fericire mai mare decât a sta în preajma Unsului lui Dumnezeu.

Samariteanul cobora grăbit pe drumul spre Ierihon. Avea întâlniri de bussines. Dar lângă drum, într-un șant, căzut între tâlhari, a întâlnit un străin ciuruit. A oprit să îi șteargă rănile, l-a urcat pe măgăruș și l-a dus la un han să fie îngrijit. Apoi a lăsat un avans pentru îngrijirea bolnavului din cartea sa de credit. Dumnezeu a schimbat agenda samariteanului cu agenda străinului. Afacerile ce aduc profit cu mila ce aduce jertfă. Oricum viața contează mai mult decât gologanii.

sâmbătă, 8 iunie 2019

Firul vieții - de Licuță Pântia

Nu știm în lume când și cum venim,
Nici vând plecăm, căci totul e o taină,
Luptăm, muncim, uităm să mai trăim.
Și când plecăm, luăm numai o haină!

Ca ieri eram copil și împărțeam
Același vis numit copilărie.
Azi, clopotele barcă bat și plâng,
Unii-s deja pe drum spre vesnicie...

Prea scurt e firul vieții uneori,
De ce, și cum, ni-i greu a înțelege.
Cum să-i explici unui puiuț de om
Că tatăl lui e-n cer? Va înțelege?

El va mai sta la colț de gard
Tot așteptând să se deschidă poarta.
Și va-ntreba pe mama lcărimând:
“Dar e târziu, de ce nu vine tata?”

Trăim puțin, prea repede murim,
Tot ce-a fost ieri e azi o amintire.
Hai să trăim frumos, căci într-o zi
Și noi vom fi chemați spre nemurire!

Licuță Pântia

Zilele dinaintea Rusaliilor - de Vladimir Pustan

Au fost zile hotărâtoare pentru Biserică. Isus o născuse prin sânge, dar ea era plăpândă şi de aceea trebuia echipată. Veneau zile grele de propovăduiri, persecuţii, atacurile şerpeşti ale filosofiei, decepţiile ruperilor şi agonia aşezării în matcă.

Fiecare trebuie să-şi dorească Rusaliile personale, pentru că un credincios fără Rusalii, o biserică fără Rusalii sunt o contradicţie de termeni, un non-sens monstruos.

Au fost zile de încercare. Ucenicii fugiseră şi acum erau ruşinaţi. Petru se lepădase iar unul dintre ei vânduse visul împărăţiei pe 30 de arginţi. Întotdeauna încercarea vine înaintea unui mare plan al lui Dumnezeu cu tine, de aceea atunci când totul se năruie în jurul tău stai liniştit. Urmează o binecuvântare…


joi, 6 iunie 2019

Nicolae Geantă în Belgia


Înălțarea Domnului înseamnă aripi – de Nicolae.Geantă

sursa foto AICI

Nicolae Velimovici scria undeva că Înălțarea Domnului este ca o „rândunică mântuitoare”. Când sosește vremea rea pe la noi rândunelele se duc în țările calde. Cu puii lor cu tot… Tot așa suntem rânduiți toți pământeni: într-o zi vom „zbura” de aici. Dar cum?

Dacă păcatul este cel care a tăiat omului aripile dumnezeiești, Înălțarea Domnului este aripile noastre! După ce a fost înviat de Tatăl din morți – ca să ne confirme că jertfa de ispășire a fost acceptată - Hristos Domnul s-a înălțat la Cer. Nu doar ca să ne pregătească un loc în sânul lui Dumnezeu, ci și ca să ne arate drumul spre acolo. Biserica este singura care știe direcția de zbor. Și singura care a căpătat aripi!

De 2000 de ani potrivnici lui Hristos se chinuie să-I șteargă urmele dintre noi. Să demonstreze lumii că ucenicii sunt falși, impostori. Iar creștinismul lor e utopie. Creștinii au fost aspru persecutați, bătuți crunt, omorâți, tăiați cu fierăstraiele, arși pe rug, țintuiți pe cruci, arși pe stâlpi ori de vii în crematorii, aruncați în arenele cu lei, împușcați la zid ori pe stradă, aruncați în aer de bombe în propiile biserici… Dar au continuat mai departe privind la Înălțare. Înălțarea lui Hristos e plină de speranță. Speranța asta însă nu e neapărat extaz. Ci o speranță ce presupune și oarecare teamă pentru a trăi acest exil pământesc. Înălțarea lui Hristos ne învață că trebuie să trecem prin exil înainte de a te întoarce acasă!

Zicea Barclay că „dacă arătările Hristosului înviat ar fi fost tot mai rare, apoi ar fi încetat, credința creștină ar fi fost grav afectată, dar Înălțarea l-a transformat într-un Hristos ceresc”.

Dumitru Stăniloaie spunea că Înălțarea Domnului la cer este și o înălțare din patimile noastre. Nu credeți că ar trebui nu doar să ne ridicăm ochii spre nemărginirea Cerului ci și să ne deschidem „aripile înălțării” și să ne desprindem din patimile care ne țin cimentați?

Nicolae.Geantă

miercuri, 5 iunie 2019

Rugăciune premeditată - de Cristian Dume


Scutește-mă de gloata ce mă-nalță
Și-mi pleacă-n umbră ramuri de finic;
De toți acei ce-ngenunchează-n față
Dar pentru care eu sunt un nimic!

Scutește-mă de lacrimi și săruturi
Ce-mi ard pe tâmple ca un foc încins,
Dar care-s numai niște uscături
Ce vor să-mi vadă sufletul învins!

Scutește-mă de bogății și slavă
Menite să mă prindă-n vraja lor;
De lucruri ce mă vor doar o epavă
Vândută fără prețuri în obor.

Scutește-mă de inimi împărțite:
Ce nu au sens, nici cale, nici povață;
De chipuri îndrăznețe, dar mânjite
Sortite pentru moarte, nu viață!

Scutește-mă de o iubire falsă
Cu zâmbet larg, lipsită de esență.
Scutește-mă, te rog, de orice șansă
În care Tu să nu-mi fii dependență!


Cristi Dume
facebook ciresarii

sâmbătă, 1 iunie 2019

Rugăciune pentru pruncii noștri - de Nicolae.Geantă

Chiar dacă nu ajung toate serile acasă devreme, iar când vin voi dormiți și nu vă pot decât înveli cu păturica, să știți: eu mă rog pentru voi!
Chiar dacă nu vă pot auzi primele cuvinte și nu vă îndruma când faceți primii pași, să știți: eu mă rog pentru voi!
Chiar dacă sunt zile în șir în care nu vă pot mângâia genunchii juliți sau cucuiul ce se arată pe sub piele în urma accidentelor copilăriei, să știți: eu mă rog pentru voi!

Chiar dacă nu vă pot duce zilnic la școală de mână, chiar dacă nu vă pot scrie bastonașe și litere frumos caligrafice, să știți: eu mă rog pentru voi!
Chiar dacă nu sunt alături de voi când tineri egoiști, colegi șmecheri sau profesori ori oameni răutăcioși vă fac să vărsați râuri de lacrimi, să știți: eu mă rog pentru voi!
Chiar dacă vă ascundeți de mine când vă îndrăgostiți lulea, chiar dacă vă faceți planuri profesionale fără să mă consultați, să știți: eu mă rog pentru voi!

Portretul unui copil ratat - de Dan Andrei Căpățână

Nicolae.Geantă - Psalm pentru părinți


pentru a citi tot articolul dați click pe foto sau mai jos

Ce faci când copilul tău pleacă de acasă? - de Nicolae Geantă

„Pentru părinții ai căror copii au luat calea lumii. Și pentru ceilalți...”
video by Sfânta Treime Londra, 2016

vineri, 31 mai 2019

Tu mai stai în genunchi la rugăciune? - de Nicolae.Geantă

Era exact în ziua când am împlinit 40 de ani. Ionică, un frate în căruciorul cu rotile, puțin mai în vârstă decât mine, a spus spre sfârșitul mărturiei sale: „Știți care e cea mai mare dorință a mea?”. Apropos, care ar fi dorința cea mai mare a unui om care nu se poate deplasa pe picioare, nu poate să se ridice din pat și nici să se încheie la cămașă? M-am gândit că zis cu lacrimi în ochi: „Să pot să mai cobor odată din cărucior și să mă rog în genunchi!”. Am intrat în pământ de rușine. Eu aveam ambele picioare de fotbalist și alergam toți Subcarpații. Dar nu îi mulțumisem niciodată lui Dumnezeu că le puteam îndoi la rugăciune. De fapt, le îndoiam  dar rar. De rugat mă rugam. În picioare... Nu voi uita niciodată dorința lui Ionică. Am plâns toată ziua aceea. Și pentru el, și pentru mine, și pentru Hristos.

 sursa foto Mesagerul lui Hristos
Acum am 50 de ani. Și am descoperit o fotografie cu un frate cu dizabilități, care a venit primul la biserică. Da, cei care nu au picioare vin la timp. Ceilalți... Fratele și-a lăsat „picioarele” în bocanci, a coborât pe dușumea și a îngenunchiat. În cioturile de la picioarele amputate! Mai are rost să fac comentarii? Am plâns din nou. La exercițiul ăsta suntem cel mai falimentari...

Mă gândeam astăzi, gonind cu mașina, ce diferență este între omul cu cioate de picioare îngenunchiat și o biserică (nu spun care, din țara noastră) în care am interdicție pentru că într-o duminică seara, după o predică, înainte de un Crăciun, am „îndrăznit” să îi cobor pe toți în genunchi la rugăciune!!! Nu fac mai multe comentarii!

Un proverb arab zicea: „Nu mă voi mai plânge niciodată că nu am pantofi din ziua în care am văzut un om fără picioare!” Câtă dreptate. Uneori Dumnezeu ne arată cât de binecuvântați suntem! Nu cred că există vreo pereche de pantofi mai scumpi decât o pereche de picioare!

Când mă uit la un om cu dizabilități care se roagă pe genunchi nu am cum să nu mă umplu de rușine! Și mă întreb, și te întreb: „oare eu aș putea să fac asta dacă aș fii în locul lui?”.

Chiar așa, tu ai sta în genunchi să te rogi dacă n-ai avea picioarele întregi?
Sau dacă le ai întregi, ca și mine, de când nu le-ai mai îndoit în fața lui Dumnezeu?

Nicolae.Geantă

Ziua de după Ierihon - de Vladimir Pustan


Când a trebuit cucerit Ierihonul, generalul Iosua a cerut un plan de bătaie de la comandantul suprem, Căpetenia oștirii Domnului, adică Isus. A primit un plan ciudat, un fel de învârtit în cerc, ce numai în pustie îl mai experimentaseră. Ierihonul a căzut pe tăcute și toate lucrurile deveniseră clare. Dumnezeu era cu ei…

Iosua devenise cunoscut și temut în toată țara…

Poate de aceea când a trebuit cucerită cetatea Ai (o îngrăditură de lemne, corturi și oameni speriați) nu s-a mai consultat cu Îngerul, ci a folosit ce învățase în școala militară. Acan furase și teoretic blestemul era acolo, dar era mai bine să fi știu înainte decât după. După, nu a mai rămas nimic de făcut decât treizeci și șase de înmormântări.

Iosua s-a rugat după dezastru și întotdeauna rugăciunea de-a doua zi e mai plină de lacrimi și regrete.
Când te bazezi pe mușchi, putere, diplome, tinerețe, bani, spiritualitate, vei face cunoștință des cu câte un Ai…

Viața e plină de neprevăzut, iar marile noastre probleme nu ne vin din Ierihon ci din Ai, adică din locul în care te încrezi în puterile tale… Dacă unii se bizuiesc pe caii lor, pe carele lor, noi trebuie să ne bizuim pe numele mare al Domnului nostru.

Indiferent cât de ciudate ni se vor părea căile Lui.


Vladimir_Pustan

Oprește-te din când în când - Traian Dorz


Oprește-te din când în când și uită-te la lună,
Și-ascultă trecerile ei ce multe au să-ți spună.

Oprește-te din când în când și uită-te la soare,
Căci nu ști ziua aceea când nu-ți va mai răsare.

Oprește-te din când în când lângă-un mormânt și-o cruce,
Și-aduți aminte că-ntr-o zi aici te vor aduce.

Oprește-te din când în când în drum numai cu tine,
Și vezi cu ce te duci de-aici în viața care vine.

Oprește-te... și până poți spre Dumnezeu te-ndreaptă,
Căci nu ști după care pas sfârșitul te așeapta.

Căci în zadar te vei opri când moartea te culege
Atunci, pe veci de veci va fi târziu a mai alege.


Traian Dorz

vineri, 24 mai 2019

Cojocul neprihănirii - de Nicolae.Geantă

Oricine ar fi, și orice ar face, omul are nevoie acută de neprihănire. Jonathan Edwards o numea justificare. Românii o numesc “fără pată”. Unii îi spun sfințenie. Adică ceva ce ne aseamnănă cu divinitatea. Alții îi zic curăție. Ori desăvârșire. Chinezii însă pentru cuvântul neprihănire folosesc o ideogramă - o combinație dintre un om și un miel. Mielul este deasupra acoperind omul.

Pentru a capăta neprihănirea oamenii aleargă la biserici, la temple, la morminte cu sfinți. Pun lumânări, sărută icoane, aduc jerfe, fac binefaceri, caritate, suportă penitențe, canoane. Șirul strădaniei umane pentru neprihănire e un opis nelimitat. Dar neprihănirea se capătă simplu. Punând pe Isus, Mielul Golgotei, deasupra noastră. Îmbrăcând-ne cu El. Oridecâteori se uită Dumnezeu la om vede întâi Mielul. Pe Isus care ne acoperă!

Haina neprihănirii nu e o cămașă de in subțire, albă ca zăpada Alaskăi. Ci un cojocel de miel însângerat. Nu știu de ce, dar parcă se potrivește atât de bine românilor! Îmbrăcați-vă cu Dumnezeu! Și pe afară și pe dinlăuntru!

Nicolae.Geantă
Luton, UK

Șerpii care mănâncă licurici

Povestea spune că, odată un șarpe urmarea un licurici. După multe zile de urmărire, licuriciul obosit, se oprește și-i zise șarpelui:
-Pot să-ți pun trei întrebări?
-Nu sunt obișnuit să răspund nimănui - zise șarpele -, dar cum urmează sa te mănânc, poți să întrebi!
-Fac parte din hrana ta zilnică?
-Nu!, răspunse șarpele.
-Ți-am făcut vreun rău?
-Nu, sigur că nu!
-Și-atunci, de ce vrei să mă mănânci?, întrebă exasperat licuriciul.
-Pentru că nu suport să te văd strălucind!, răspunse încordat șarpele..

Morala: când luminezi pe drumul tău, faci lumină și celorlați, și asta deranjează persoanele care pândesc în penumbra.

P. S. Şerpii care mănâncă licuricii, nu înțeleg că vor rămâne în întuneric pentru totdeauna.


joi, 23 mai 2019

Peter Costea Europarlamentar

Nicolae Geantă la Râul Sfânt Londra

urmărește predica A I C I
26 mai 2019

Dan Diaconu - Într-o vreme...


"Într-o vreme femeile roșeau la cea mai vagă aluzie cu iz sexual pe care-o dezavuau sincer. Asta pentru că sexul era o chestiune exclusiv intimă, având nu doar dimensiunea animalică pe care-o are în lumea de azi.
Într-o vreme bărbații erau eleganți, își cântăreau vorbele, iar când se aflau în tovărășia unei femei știau să vorbească, nu se blocau precum prostovanii de azi. Atunci femeile nu erau egale bărbaților pentru că nici bărbații nu erau egali femeilor. Pur și simplu erau două jumătăți care se completau reciproc.
Faceți un exercițiu simplu gândindu-vă ce s-a câștigat de când ideologia falsă căreia-i suntem obligați să ne închinăm azi se află la putere. Ce-ați câștigat de când femeile au fost trecute la egalitate cu bărbații? Dar ele, ce-au câștigat?

- pentru continuarea articolului faceți click pe STIRI PENTRU VIAȚĂ

miercuri, 22 mai 2019

De ce femeile nu pot petrece cinci zile pe săptămână cu prietenele lor - de Nicolae.Geantă

Zilele trecute am găsit întâmplător pe Internet o afirmație exagerată a unei duduițe consilier: „O femeie trebuie să iasă de 5 ori pe săptămână cu prietenele”! Neavând de lucru am spus în gura mare unor colege de cancelarie. (Evident că nu pot fi de acord cu afirmația fără logică). Atât mi-a trebuit! Cineva a luat foc! M-a acuzat de dictatură familială. (Și cumva de bădărănie...) Adică vezi Doamne, nici nu știu pe ce lume trăiesc! Cum adică să spun că o femeie nu are voie să iasă de 5 ori pe săptămână cu colegele la restaurant, la prăjitură, la saună, pe lac ori cine știe pe unde?

Apropos, ce o fi făcând câteva femei timp de 5 zile pe săptămână în jurul unei mese, a unei cafele, a unor andrele sau croșete, sau alături la coafor? Ce discuții? Ce analize?

I-am spus doamnei ce m-a catalogat „mic despot” că în cele 5 zile cu prietenele o femeie își va neglija casa. Nu va mai avea timp suficient pentru gătit, pentru curățenie, pentru plantat flori, pentru dereticat prin șifonier, pentru ajutat la teme copiii... Și alte un miliard de chestii pe care le fac femeile prin gospodărie. (Bineînțeles că tot eu am ieșit pe locul din urmă). Cât despre timp petrecut cu copiii, cu soțul...

Nu sunt misogin. Și nici încuiat la cap ca medievalii, să spun că femeile nu au valoare, că sunt ceva gen second hand, că trebuie strunite, dirijate, îngrădite. Dar chestiunea cu libertatea femeii - care e la modă în ultima vreme - mă uluiește. Feminismul a impus nu numai sexismul exacerbat, dorința de a fi liberă și a face ce dorești, ci și pretenția că doamnele pot fi egale și chiar superioare bărbaților! Știți cum sună asta? Sunt mai înțelepte ca Dumnezeu! Și asta nu sună decât ca... aroganță!

Am vorbit astăzi cu niște liceene. Tinere îndrăgostite. Pentru nimic în lume nu ar prefera 5 seri cu prietenele lor și fără „el”! Și am înțeles de ce psiholoagele își îndeamnă clientele să iasă cu suratele zilnic la un profiterol: și-au stins iubirea...

Am întrebat liceenele dacă ar dori să se mărite cu un băiat pămpălău. Unul pe care doresc să-l poată călca pe coadă. Un Neica Stoica Pătrunjel/ ce zice ea zice și el, vorba bunicii. Răspunsul? Așa ceva nu vrea să digere niciuna!

Nu am nici timpul necesar - și nici nu mi-am făcut un scop din asta, să argumentez de ce femeia trebuie să își petreacă cinci seri pe săptămână cu soțul ei. Cine știe Biblia înțelege. Cine nu știe... Dar am totuși o întrebare pentru doamna psiholog care postează propriile-i convingeri ca legi incontestabile, sau duduiței care m-a bombănit ceva vreme după ce am plecat acasă: „Ce-ați zice dacă soții dumneavoastră ar ieși de 5 ori pe săptămână cu prietenii?” Acum nu pot spune dacă la mici, la bere sau la stadion. Căci la biserică nu cred că le place...

Doamnelor, stați mai mult timp lângă domnii dvs! Nu doar că e biblic. Dar ca să nu dați prilej să stea altele....

PS: Apreciez femeile! Dumnezeu a colorat lumea cu ele. Ne-a dat nouă bărbaților aripi în plus. Sunt îngrijorat când noi bărbații nu știm să le prețuim valoarea. Dar când femeile întrec măsura cerută de Dumnezeu nu pot moțăi în strana bisericii. Ci trebuie să ies pe punte să scot apa din barcă! Altfel ne înecăm cu toții...

Nicolae.Geantă

Pacea fizică, morală și spirituală

Sănătatea este pace fizică, dar sănătatea nu este stagnare; sănătatea este perfecțiunea activității fizice. 

Virtutea este pace morală, dar virtutea nu este inocență; virtutea este perfecțiunea activității morale. 

Sfințenia este pace spirituală, dar sfințenia nu este liniște; sfințenia este cea mai intensă activitate spirituală.


Realizarea profundă a lui Dumnezeu te face prea pașnic să fii capabil de orice interes propriu.

* nu știu autorul

Cine se ascunde în spatele unui copil?


"În spatele unui copil vesel e o mamă ințeleaptă.
În spatele unei fetițe senine e un tată implicat.
În spatele unui băiat liber e o mamă inteligentă.
În spatele unui copil agresiv e nevoia de afecțiune.
În spatele unui copil curajos e un părinte și mai curajos.
În spatele unui copil trist e un părinte neatent.
În spatele unui copil fricos e un părinte și mai fricos.
În spatele unui copil vesel e o casă veselă.
În spatele unui copil sclifosit e nevoia de atenție.
În spatele unui copil credincios e o bunică.
În spatele unui copil liber sunt doi părinți liberi.
În spatele unui copil - lumină e un părinte -soare.
În spatele unui copil fericit sunt doi părinți fericiți.


nu știu autorul

luni, 20 mai 2019

Puterea stă în tine - de Licuță Pântia


Dacă vrei în viață de a izbuti,
Luptă-te cu teama, nu o mai hrăni!
Nu-ți lăsa destinul sub al ei control,
Vrea să te distrugă, ăsta-i al ei rol!

Nu îi da putere făcând voia ei,
Tu doar eşti stăpânul, tu decizi ce vrei!
Iar de paşi în spate uneori mai faci,
Fă-i pentru putere, nu să te retragi!

Caută curajul, mergi la brațul lui,
Şi învinsă teama va pleca hai-hui,
Iar privind oglinda vei zări om nou,
Laşul de-altădată, va zâmbi erou!

Luptă-te cu tine şi-ai să reuşeşti,
Nu uita: în viață, creşte ce hrăneşti!

Licuța Pântia

vineri, 17 mai 2019

Vremea tăcerii - de Vladimir Pustan


L-a întrebat odată un tânăr pe Aristotel: „Sper că nu v-am plictisit cu vorbăria mea?” „Nu tinere. Deloc. Pentru că nu te-am ascultat”, i-a răspuns filosoful.

Am ajuns să cred că oamenii ce lasă după ei urme în viaţă sunt niţel surzi. De fapt, o boală controlată. Suntem înconjuraţi de zgomote ce vor să ne fure timpul şi posibilitatea introspecţiei. Nu te poţi cunoaşte pe tine însuţi dacă nu te auzi prima dată. Frica de autocunoaştere face ca mulţi oameni să asculte toată ziua muzică sau să se odihnească cu televizorul pornit.

Nicolae Geantă la Biserica Profides București


despre depresie

Nicolae.Geantă - Rege și Regină

video by Ben Hur

marți, 14 mai 2019

Alin si Florina Jivan - Sunt fericit (Videoclip oficial)

video by Alin Jivan

Marian Mocanu -You are holy

#Fără Apărare - Mic film pentru profesori. Cu comentariul meu aferent...

Da, recunosc, 
am trecut (și eu) de mai multe ori pe aici! 
Chiar dacă sunt bărbat... 
Chiar dacă sunt puternic!
Chiar dacă am avut de fiecare dată replici!
Chiar dacă de fiecare dată am găsit soluții!
Chiar dacă sunt pastor (și mă tem de Dumnezeu!) 
Am gustat umilința vieții de profesor!

Aroganța unor părinți cu bani, cu ifose, cu beizadele;
„intelighenția” unor cete de „consilieri și psihologi școlari” care trăiesc după cărți dar nu după Carte;
legislația unor politicieni „cu cap strâmt și inimă prea seacă” - vorba lui M. Eminescu;
ifosele unor comitete de părinți și elevi;
rebeliunea tinerilor;
inechitatea presei;
și alte un milion de motive...
Au secătuit școala de dascăli competenți!
De profesori care au făcut treabă bună!

sâmbătă, 11 mai 2019

Vorba lungă sărăcește – de Nicolae.Geantă


Noi românii avem un  proverb interesant: „Vorba lungă e sărăcia omului”. Era un moto plăcut tatălui meu. Dar ebraica, limba în care a fost scrisă prima dată Scriptura, ne aduce un principiu și mai intersant. În evreiește pentru cuvântul „cuvânt” se folosește termenul de „giuvaer”. Adică vorbele trebuie să îmbogățească! Giuvaerele te fac mai bogat. Chiar dacă sunt... mici.

Prin urmare, pentru a îmbogății oamenii nu ne trebuie convorbiri interminabile. Priviți-L pe Dumnezeu. De câte cuvinte a avut nevoie Dumnezeu să facă Cerurile și Pământul? Ori, câte cuvinte a spus Isus pe Cruce? De câte cuvinte a avut nevoie ca să-l învieze pe Lazăr? Dar ca să potolescă marea? Ori să vindece femeia bolnavă de dropică, leproșii sau sluga sutașului roman? „Spune un singur cuvânt”, a spus ofițerul roman, „și robul meu va fi tămăduit” (Matei 8:8).

Mă gândeam ieri când goneam pe autostradă că pentru a elucida dileme teologii scriu tomuri de peste 1000 de pagini, filosofii scriu o carte pentru un singur cuvânt. Iar Dumnezeu la Sinai a scris Legea (cele 10 porunci) în numai 10 rânduri! El oferă giuvaere. Noi niște ciorbe... lungi! Poate că tocmai de aceea fug oamenii de biserică. Vorbele sunt multe. Dar sărace...

Opinez cu prietenul meu Valentino, care spune că vorba lungă sărăcește și să/se răcește! „Când vorbești prea mult iarna afară te dor dinții”, îmi zicea șugubățul italian. Vorbele pot fi ca și cartofii fierbinți scoși din cuptor. Dar tot învârtiți din mână în mână ajung reci pe masă la musafiri!
Îmbogățiți oamenii când vorbiți! Simplu: lăsați-L pe Dumnezeu să vorbească. Sau măcar folosiți oracolele (în greacă)/cuvintele (în românește) Lui, vorba lui Petru (1 Petru 3:11).

PS: Italienii mai au un proverb de care trebuie să ținem seama: „Când începi să vorbești asigură-te că ai creierul conectat la gură!”

Nicolae.Geantă
Arad

joi, 9 mai 2019

Să nu ne pierdeţi... - de Nicolae.Geantă

Ravi Zacharias, povesteşte că în 1995, la ora de rugăciune de la primăria Washington, dintre vorbitori s-a ridicat Ashey Oubre, o fetiţă de vreo 10 ani. Cu un glas plin de dulceaţă cum numai un copil poate avea, fetiţa a citit un text adresat celor mari. "Nu ne mai vorbiţi despre dragoste dacă voi n-o trăiţi! Nu ne mai vorbiţi despre iertare, dacă voi nu vă puteţi ierta unul pe altul! Nu ne mai obligaţi să mergem la Biserică dacă voi n-o faceţi! Nu ne mai puneţi să citim Biblia dacă voi n-o deschideţi deloc! Nu ne mai vorbiţi de Dumnezeu, dacă voi vă purtaţi ca şi cum n-ar exista! Voi, oamenii mari ne minţiţi. Ne minţiţi şi nu credeţi!". Cuvintele fetiţei au frânt inimile celor prezenţi. Părerea mea personală este că atârnă mai mult decât 1000 de predici!

În România o droaie de părinți, profesori, păstori, patroni, politicieni etc vorbesc despre valori. Fac educație. Și rezultatul? Cât bobul de muștar! Cât praful de pe tobă! Pentru că prea puțini am înțeles că despre valori nu putem vorbi tinerilor fără să le trăim! Consecința e catastrofală: îi pierdem întâi pe ei apoi pe noi!

Să fim sinceri în tot ce facem1 Sinceritatea nu rănește pe nimeni!

PS: Pentru că astăzi e ziua UE aș dori să le spun doar atât: nu ne mai mințiți cu vorbe, nu ne mai cereți nimic până voi nu trăiți cu frica de Dumnezeu!

Nicolae.Geantă

marți, 7 mai 2019

Nu poți să știi că Dumnezeu nu există - de Nicolae Geantă

Unii oameni care se declară atei
îmi strigă cât îi ține plămânii:
„Dumnezeu nu există!”

Eu îi întreb cu responsabilitate:
„Cum poți să știi că Dumnezeu nu există?”
Nu poți.
Poți doar să crezi că Dumnezeu nu există...

Dar asta sună altcumva.
E voința interioară a omului de a nu crede!
Ne naștem cu ea.
O purtăm după noi.
Și uneori ne robește.

Totuși,
necredința mea (ori a ta)
nu poate infirma existența cuiva!
Mai ales...
existența Lui Dumnezeu!

Dacă Dumnezeu nu există,
noi,
cei care am crezut,
nu avem nimic de pierdut.

Dar dacă există,
ghiciți:
cine e pierdut?

Nicolae.Geantă

Vladimir Pustan | Apocalipsa | 7.Murind în somn

video by CiresariiTv

duminică, 5 mai 2019

Vladimir Pustan - Drumul Mântuirii

Beiuș, 5 mai 2019
Video by Ciresarii TV

"Rămâi cu mine, Doamne!

"Rămâi cu mine, Doamne! În ceasurile-n care nu pot vorbi, nu pot dormi, nu pot uita, nu pot chema, nu pot nici asculta…
Rămâi cu mine, Doamne! Când n-am pe nimeni să mă audă. Când am curaj să spun o vorbă bună. Și când mă doare. Și când aștept….Când plâng. Când cred că am dreptate…
Rămâi cu mine, Doamne! Nu mă întări decât în îndurare. Dă-mi lacrimile Tale să plâng din cauza lumii. Să plâng că am greșit. Să plâng că mi-au greșit. Să plâng că m-au iertat. Să plâng că i-am mințit. Să plâng că nu mai pot. Să plâng că timpul trece. Să plâng când e frumos, să plâng când alții plâng…
Rămâi cu mine, Doamne! Să cred și când mă mint. Să fiu când ei nu sunt. Să iert când ei nu iartă. Să ador când mă ignoră. Să-i văd când nu exist. Să dau când nu primesc. Să nu rănesc când doare. Să nu strivesc că-s mare. Să nu mă schimb de teamă. Să nu mă pierd de Tine…Să nu mă pierd pe mine!"

notă: nu cunosc autorul

sâmbătă, 4 mai 2019

MAI aproape de Dumnezeu - de Alexandra Svet

"Mai încerc o dată. Chiar dacă nu mi-a ieşit. De o mie de ori.
Mai nădăjduiesc. Chiar dacă am pierdut. De o mie de ori.
Mai cred. Chiar dacă m-am îndoit. De o mie de ori.
Mai rămân puţin. Chiar dacă îmi vine să fug.
Mai zâmbesc, totuşi. Chiar dacă îmi vine să plâng.
Mai mângâi. Chiar dacă îmi vine să lovesc.
Mai cânt. Chiar dacă îmi vine să urlu.
Mai insist. Chiar dacă îmi vine să renunţ.
Mai visez. Chiar dacă mi se spune că e în zadar.
Mai cred în frumos. Chiar şi când mă înconjoară urâtul.
Mai vreau să zbor. Chiar dacă mi s-au topit prea multe perechi de aripi.
Mai lupt să mă înalţ. Chiar dacă lanţuri grele mă ţin pe pământ. 
Mai merg puţin. Chiar dacă am obosit.
Mai lupt să devin un om bun. Chiar dacă m-am săturat şi eu de câte cusururi am.
Mai cred în mine un pic. Chiar şi când îmi pare imposibil să o fac.
Mai iubesc. Chiar şi când nu primesc răspuns.
Mă mai las iubit(-ă). Chiar dacă mi se pare că nu merit.
Mai iert. Chiar dacă cred că nu mai pot.
Mai cred, nădăjduiesc şi stărui. Chiar dacă spui că n-am în ce.

Mă ridic. Mă mai ridic. Chiar dacă cred că nu mai pot. Cum să renunţ? Acum, în mai?

E mai şi în inima mea.
Din ce în ce mai mai..."

Alexandra Svet, 
"Floarea din asfalt"

vineri, 3 mai 2019

Presă liberă sau instrumentalizată? – de Nicolae.Geantă

Presa fără libertate este ca un avion fără aripi. Nu se poate ridica nici peste un mușuroi de furnici. Ba e mai rău, e ca aerul fără una dintre componente. Un singur component dacă e dat afară toate avioanele se prăbușesc!

Trăim o eră nouă. Digitalizată. Informaționalizată. A informațiilor instant. De fapt trăim un Babilon informational. Ăsta e dumnezeul celor mai mulți contemporani. Priviți numai puțin tinerii. Dar și adulții. Avizi de știri, de fake-news, de bed-news, de telenovele scrise… În mii de seri când merg prin România în misiune văd geamurile caselor numai în flash-uri. Televizorul e cel mai iubit dintre pământeni. Televizorul de către adulți, Facebook-ul de către tineri. Vorba unui bătrân, după ce fiul său și-a cumpărat televizor: „Frate, seara la aista sudează diavolu’ în casă!”

Visând iarăși marea - de Vladimir Pustan


De două nopți visez marea... Un albastru verzui ca ochii Batșebei în amurg. Am avut neșansa să mă nasc între munții ce au un sfârșit. I-am urcat o dată și gata! Nu mai au nimic să-mi spună. Iar între munți plouă zilnic și oasele-mi pline de reumatism îmi sunt un purgatoriu nesfârșit.

Oare cum au putut oștenii lui Xerxes să lovească marea cu verigile doar pentru simplu fapt că le-a dus corăbiile să sărute coralii? Grecii au considerat asta culmea barbariei. Marea nu se bate, marea se privește până când ochii îmbibați cu sare văd caravelele lui Vasco da Gama, iar urechile aud strigând marinarii amiralului Nelson.

Mi-am dorit în adolescență să fiu arheolog scafandru și să caut epave și orașe scufundate. M-am pregătit temeinic făcându-mi un echipament improvizat, descompletând o ambulanță. Scufundările le-am făcut în Crișul Negru căutând pentru început cerceii fetelor din sat. Și anii au trecut iar plămânii îmi sunt tot mai des atacați de pneumonii perfide. Iar Crișul Negru e plin de PET-uri de la fabrica de sucuri mortale ce și-a găsit adăpost în spatele casei mele.

duminică, 28 aprilie 2019

Ce am învățat până la 50 de ani! – de Nicolae.Geantă

Am învățat că scopul primordial vieții mele nu este să conduc firme, să dețin doctorate, să am vacanțe în insule exotice... Ci să fiu un creion ce scrie povești pentru Dumnezeu.
Am învățat că pot să nu ajung erou. Dar acolo unde sunt trebuie să îmi fac datoria!
Am învățat că trebuie să învăț din greșelile altora. N-am timp să le fac eu pe toate!
Am învățat care este cel mai mare păcat: să nu îți dai seama că trăiești în păcat. Să faci răul crezând că faci bine.
Am învățat că viața este ca marea: nu îi pasă că nu știi să înoți!

Am învățat că nu doar sufletul e prețios. Ci și trupul. E pahar de unică folosință. Dacă nu ai grijă de el la tinerețe vei regreta amarnic mai târziu.
Am învățat că atunci când orgoliul strălucește prea tare orice înțelepciune se întunecă. Și unde înțelepciunea e lipsă domină prostia.
Am învățat că inima nu e vie dacă pulsează numai sânge. Ci dacă pulsează și dragoste!
Am învățat că lumea nu se cucerește cu sabia, cu forța. Ci cu dragostea.
Am învățat că arătatul cu degetul poate ucide. Nu doar pe cel arătat...

Vladimir Pustan | Botez 25 candidați | Biserica şi învierea |

 video by CiresariiTV
Beiuș, 28 aprilie 2019

Vladimir Pustan - Credință care nu pleacă

Video by CiresariiTv
28 Aprilie 2019

Hristos a Înviat!



vineri, 26 aprilie 2019

Crucile din Vinerea Neagră - de Nicolae.Geantă


Golgota a fost locul cel mai sângeros al omenirii. Acolo, pe dealul Căpățânii, omul a crucificat pe Dumnezeu! Într-o Vineri Neagră! Dar tot Golgota e și locul cel mai iubit din istorie. Acolo, Dumnezeu nu și-a arătat numai iubirea. Ci acolo a deschis poarta veșniciei! Poarta Raiului e sub formă de Cruce.

În Vinerea Neagră, soldații l-au bătut pe Hristos cu nuiele. I-au arat spinarea cu harpoane, cu cârlige de oțel. I-au îndesat o cunună de spini pe cap. L-au scuipat drept în față, l-au îmbrâncit, au jucat cu Dumnezeu “baba-oarba”. Apoi l-au îmbrăcat c-o mantie de rege și i-au pus în mână o trestie. Dar Dumnezeu și c-o trestie în mâini tot Dumnezeu rămâne! Crucificarea Mântuitorului a fost divertisment pentru romani. Parcă erau dintr-ai noștrii, care sărbătoresc Paștele ca entertainment! Miel, bere, ouă roșii, denie, manele, kilowați, motociclete, camping, capete sparte...

După batjocoră l-au urcat pe Hristos pe o cruce. Și lângă El au atârnat pe lemn doi tâlhari. Dumnezeu pus între răii societății. Ca în Uniunea Europeană din zilele noastre. Dar a fost nevoie de trei cruci. Știm, numai una mântuiește, dar pe celelalte două suntem noi!

O cruce ne vorbește despre respingere. Pe ea e agățat un tâlhar împietrit. „Dacă ești Tu Hristosul salvează-te întâi pe Tine. Apoi, și pe mine...” Dar Isus a tăcut. Știa ca tâlharul îl disprețuia. Și chiar dacă ar fi dorit salvare, nu pentru a fii mai bun o cerea, ci pentru a-și continua viața de hoț! Cine respinge pe Isus disprețuieste! Aruncă vina pe Dumnezeu pentru ce i s-a întâmplat (lui). Îi ia Numele în deșert. Blesteamă. Trăiește filosofia „mă descurc singur”. Respingerea e anticamera morții. Are șansa salvării dar nu o fructifică.

O cruce ne vorbește despre pocăință. Oamenii toți sunt răi, batjocoritori. Niciunul nu s-a găsit vrednic printre telurici, nici unul măcar, zice Biblia. Dar în fata realităților vieții unii se căiesc de răul făcut. Când a văzut tâlharul că Hristos suferă pe nedrept, că se poartă dumnezeiește cu persecutorii, a cerut Acestuia să-i scoată cuiele nu din palme, ci din... inimă. Căci pocăința asta înseamnă: să scoți din inimă tot veninul! „Tâlharul bun” a privit în urma sa și a regretat adânc. Toată viața era eșec. Apoi, a ridicat ochii spre viitor: „Doamne, să-ți aduci aminte și de Mine!”. “Astăzi vei fi cu Mine în Rai!” Mă întrebam retoric azi dimineață: „Oare să fii putut uita Isus că lângă El au fost crucificați tâlharii?”

O cruce ne vorbește de salvare! Crucea condamnă dar și salvează. „După dreptate, niciunul dintre noi n-ar trebui să vadă mântuirea”, striga William Shakespeare. Dar după dreptate Dumnezeu a plătit! Păcatul nu este uitat, cum spun unii. Dumnezeu nu l-a aruncat în oceanul uitării. Păcatul a fost achitat la Crucea Golgotei. Cu preț de sânge. Dumnezeiesc! Crucea lui Isus e singura moneda convertibilă pentru Cer. Ba mai mult, e singura scară ce urca omul la Dumnezeu! Restul sunt doar... trepte care nu duc nicăieri.

Când Isus a strigat „S-a sfârșit!”, s-a făcut întuneric la amiază! Dacă Dumnezeu ar fi mort am trăi o continuă eclipsă!

Crucea lui Isus ne spune că e Vineri. Batjocori. Respingeri. Păcat. Pământ întunecat. Condamnare. Dumnezeu lipsă! E vineri și totul pare fără nicio șansă. E Vineri, dar vine Dumincă! Vinerea Neagră a trecut! Duminica Învierii însă încă strălucește! În alb imaculat.

E Vineri. Oricine ai fii, ești om, și ești pe o cruce. De respingere sau de pocăință... Tatăl meu spunea odată ironic: „Am să mă pocăiesc ca tâlharul de pe cruce. În ultimele minute!” Ce vis nesăbuit! Și i-am răspuns: „Dar de unde știi că nu poți fi tâlharul care respinge?”

Tu ce cruce alegi?

Nicolae.Geantă
Aprilie, 2019