youtube

chestionar pentru studiu

vineri, 31 iulie 2020

De ce oamenii iubesc mai mult întunericul? – de Nicolae Geantă


Întuneric și lumină. Nu sunt deloc două surori. Nici completări. Ci contraste.
Întuneric și lumină nu e numai în natură. În Univers. Ci și în inima omului. Și asta e un lucrul cel mai deplorabil...

Einstein ar zice că nu există întuneric. Întunericul e absența luminii... Dar Apostolul Ioan ne spunea încă de acum 2000 de ani că „oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina”. Și, continuă Ioan, „au iubit întunericul pentru că faptele lor erau rele”. 

Mă gândeam ieri că ne ascundem atâta vreme cât răul este (încă) în noi. Se ascund nu doar cei ce fac fapte rele ci și cei ce ascund răul. Care odată scos la lumină trebuie să fie imediat lepădat! (De aceea oamenii lipsesc de la Masa Domnului, nu dau mâna cu celălalt, îi întorc spatele, nu se roagă pentru iertare, nu se pocăiesc, nu slujesc cu băgare de seamă... Au lucruri ascunse. Rele. Și nu vor să se vadă!)

Oamenii iubesc întunericul pentru că lumina nu le permite să ascundă răul. 
Oamenii iubesc întunericul pentru că sunt răi.
Oamenii iubesc întunericul... Apoi rămân orbi!

Întunericul e absența Luminii.
În întuneric Dumnezeu lipsește...

Nicolae.Geantă

Vlad Schlezak - Ignorarea lucrurilor pozitive


Există oameni care văd viața și circumstanțele prin care trec prin filtre mentale negative și evident că aceștia văd doar lucruri negative. Alții, în schimb, fac altceva: observă aspectele pozitive ale vieții dar aleg să le minimizeze și chiar să le ignore, ei concentrându-se pe aspectele negative.
Am observat că în anxietate și în mod special în depresie, omul se concentrează doar pe negativ și ignoră orice lucru pozitiv din viața lor. Creștinul depresiv va interpreta greșit versetele din Biblie referitoare la iertare și mântuire ca efect al gândurilor greșite că el/ea „nu merită” sau „că Dumnezeu nu mai poate face nimic”.

În Biblie putem observa câteva exemple. Poporul evreu, în pustie, după ce Dumnezeu i-a scos din Egipt sunt un exemplu elocvent din Vechiul testament. Ei vedeau greutățile ca pe dovezi că Moise i-a dus în pustiu să moară și chiar se plângeau că nu mai sunt în Egipt unde erau oprimați și sclavi. Dumnezeu le-a dat mană, prepelițe, umbră, le-a făcut ca hainele să nu se uzeze așa de repede și a despărțit Marea Roșie în două ca să scape de egipteni. Totuși ei nu se concentrau prea mult pe minunile ce le-au văzut cu ochii lor că le-a făcut Dumnezeu și în schimb erau anxioși, nemulțumiți și vroiau înapoi la sclavia lumii (Neemia 9:16-17).

CredoTv - Selectiv, ep. 21 - Cuvintele contează - Petru Huțuțui, Nicolae Geantă

video by CredoTv

joi, 30 iulie 2020

Slujitor pe cont propiu – de Nicolae.Geantă


Când Apostolul Pavel îl anunță pe tânărul Timotei din închisoare cum trebuie să fie un soldat al lui Hristos (ca să placă lui Dumnezeu), nu îi spune să fie neapărat în linia întâi, sub reflectoare, să-și facă hara-kiri în slujire, să ajungă pe eșafod, martir ori erou. Și nici măcar general. Ci-l sfătuiește simplu: să nu se încurce cu treburile vieții!

Timotei știa că un soldat roman (selectat dintre mai mulți), avea un jurământ depus. Nu avea voie să facă biznisuri (să ducă bunuri din Roma în provincie sau invers, să cumpere sau să vândă), să se angajeze pentru viața civilă (să se căsătorescă, să crească copii), să se amestece în Forum (politică). De ce? Nu că ar fi fost păcat de moarte, ci pentru că ar fi putut fi eficient celui ce l-a înrolat la oaste: împăratului. Soldatul eficient nu mai putea avea nicio legătură cu viața civilă. Nici măcar în gând...

Mâ gândeam zilele trecute că ineficiența unor soldați ai lui Hristos tocmai de aici vine: încurcarea cu treburile vieții! Atunci pierdem nu doar timp, ci și antrenament. Apoi devenim superficiali în slujire. Superficialitatea e ineficiență. E lipsă de disciplină. E blestem. O zice Scriptura: blestemat este cel ce face fără băgare de seamă lucrarea Domnului!

Nu știu care sunt „treburile civile” care vă încurcă. Dar dvs le știți. Încercați să le identificați. Și să le dați la tomberon... Căci în armata lui Hristos nimeni nu este angajat party time. Nu doar generalii sunt full time! Ci și soldații de rând...

Soldații ce se încurcă cu treburile vieții sunt soldați ce luptă pe cont propriu. Și asta poate fi cel mai mare risc! Mai ales că suntem în plin răzbel...

Nicolae.Geantă

Când iubești - de Virgil Carianopol


Când iubeşti, eşti tânăr totdeauna,
Treci cu fruntea sus, încrezător,
Iei în braţe şi opreşti furtuna,
Duci pe umeri visul tuturor.

Când iubeşti, eşti bun, eşti-nalt, eşti tare.
Aperi cu putere orice legi:
Nu faci răni, te-apleci la fiecare.
Rupi din tine suflet şi le legi.

Când iubeşti, ţii căile măsurii.
Peste toate treci fără dureri.
Nu ascunzi, nu jefuieşti ca furii,
Dai orice, fără nimic să ceri.

Când iubeşti, oricărui i te dărui,
Dai în lături toate şi le poţi…
Doar cu vorba şi cu gândul nărui
Şi te-arunci în luptă pentru toţi.

Virgil Carianopol

sâmbătă, 25 iulie 2020

Nicolae Geantă - Mici sfaturi pentru oameni mari

video by Ben Hur

Dragostea de dinainte - de Vladimir Pustan


Marcu 14:3 ”A venit o femeie care avea un vas de alabastru cu mir de nard curad, foarte scump și a turnat mirul pe capul lui Isus…”

Doar ea a anticipat clipa. În noaptea aceea Iuda pornea tăvălugul evenimentelor care-L vor duce pe Isus la moarte. Femeia a intuit că-i ultima ei șansă de a face ceva pentru un Isus viu.
Nu păstra vasul de alabastru închis până îți mor prietenii.

Cuvintele de încurajare trebuie spuse acum, cât urechile lor mai aud. Zâmbetul dăruit, câtă vreme mai sunt ochi să-l privească. Florile întinse cât mai sunt mâini pe care să le facă fericite. Cheltuim averi pentru a săpa în crucile de granit ale mormintelor cuvintele iubirii ce-ar fi trebuit împărțite mai devreme.

Și Iosif din Arimateea L-a uns pe Isus, și încă folosind 50 de litri de mir, dar Biblia nu pomenește niciun cuvânt despre bunătatea lui. De ce? Pentru că și-a exprimat dragostea după…
Un act de bunătate azi valorează mai mult decât o mie de gesturi făcute după ce au dispărut beneficiarii.

Dacă ar mai fi trăit, azi, tatăl meu ar fi împlinit 98 de ani, dar de 14 ani a plecat în stele. Regret că am stat atât de puțin cu el atunci când a fost bolnav și neputincios. M-am dus în timpul acela să slujesc împreună cu pastori care azi nici nu mă mai salută.

Investiți dragoste și timp în cine merită. Și investiți-le acum. Mâine poate e târziu. Prea târziu…

Vladimir_Pustan

miercuri, 22 iulie 2020

Traian Dorz- Să-mi fac din fiecare zi. Cu un comentariu de Nicolae.Geantă

Reflexie teologică

Să-mi fac din fiecare zi
 o zi de sufletesc folos,
 ducând oricui ar suferi
 un strop din Harul lui Cristos.
 – Atunci mi-aş face orice zi
 o zi de sufletesc folos.
 Să-mi fac din fiecare pas
 un umblet binecuvântat,
 spre cel căzut şi cel rămas,
 spre-a-l ridica dintr-un păcat.
 – Atunci mi-aş face orice pas
 un umblet binecuvântat.

 Să-mi fac din fiecare gând
  cuiva un dar mântuitor
 punând pe-o rană sângerând
 un sfânt balsam alinător.
 – Atunci mi-aş face orice gând
 cuiva un dar mântuitor.

 Să-mi fac din fiecare stări
 un har să-I cânt lui Dumnezeu,
 să-I laud marile-ndurări
 ce-mbelşugat îmi dă mereu.
 – Atunci din fiecare stări
 L-aş preamări pe Dumnezeu.

Poemele lui Traian Dorz te duc direct în inima lui Dumnezeu. Limbajul poetului este aproape de neegalat, plăsmuiește cuvinte și sensuri noi care, folosind cele mai variate mijloace, hiperbole, comparații, metafore etc, care produc o răcoare în sufletul cititorului. Asemeni marilor gânditori, geniilor am putea spune, poetul din Munții Bihorului își creează modalității proprii de expresie, îmbogățind vocabularul cu expresii neașteptate, dar memorabile. Cugetări care străbat timpul ca niște săgeți umplute cu viață!

Așa cum Shakespeare exprima în piesa Hamlet un citat năucitor „to be or not to be”(a fi sau a nu fi), (care a devenit întrebare celebră peste veacuri), Traian Dorz – cel mai mare poet creștin care s-a născut vreodată pe meleagurile românilor aduce în discuție scopul final al vieții în poezia „Să-mi fac din fiecare zi”. În timp ce scriitorul englez se întreabă dacă „a muri, a dormi , a visa, a călătorii și alte o mie de motive înseamnă totul”, poetul nostru - ostaș al Domnului – ne spune că scopul vieții este să te asemeni zilnic cu Hristos. Asemeni Mântuitorului său, Traian Dorz – „om al durerii și al suferinței” –  a reușit prin viața trăită și vorbe, să demonstreze că omul credincios are o singură țintă: să te contopești în Isus. Prin vorbe și fapte.

Poemul cu titlul de mai sus ne arată o creștere zilnică a credinciosului, pornind de la un punct zero spre înălțimea spirituală. Noi toți trebuie să parcurgem această etapă. „Pe măsura în care ne dăm fiecare toate silințele, Harul ceresc ne îmbracă și ne ajută cu tot mai multă putere, realizând astfel lucruri din ce în ce mai vrednice de El”.

Poezia „Să-mi fac în fiecare zi” este de fapt o mică predică pentru suflet, în patru puncte esențiale: fiecare zi, fiecare pas, fiecare gând, fiecare stare. Nefăcute, sau chiar neglijate parțial, cele patru stări expuse de poet nu vor duce la desăvârșirea creștinului, ci mai degrabă la zădărnicirea planului divin, sau cum se exprima plastic Dorz în altă poezie: „În zadar e Cerul sus pentru ochii care nu-s, / în zadar e largul tot pentru paşii ce nu pot”.

sâmbătă, 18 iulie 2020

Swiss Policy Research - Analiză foarte profundă despre pandemia Covidului


Swiss Policy Research (SPR), fondat în 2016, este un grup de cercetare independent, nonpartizan și nonprofit care investighează acte de geopolitică în mass-media elvețiană și internațională. 
SPR are articolele traduse în 20 de limbi. 
SPR a făcut o analiză extrem de interesantă despre pandemia covidului 2020. 
Citiți mai jos detaliile direct în românește.

vineri, 17 iulie 2020

Vladimir Pustan - Despre starea națiunii


În urma cu ceva timp IRES (adică Institutul Român pentru Evaluare și Strategie) a făcut un studiu ce scoate la lumină câteva lucruri interesante și de pus pe gânduri. 90% din români cred în Dumnezeu dar numai 22% merg săptămânal la biserică. Doar 66% cred în viața după moarte dar numai 50% cred în învierea morților. În rai crede trei sferturi din populație, în iad ceva mai mult de jumătate. Unul din cinci români au un talisman norocos. Jumătate din cei chestionați au recunoscut că obișnuiesc să consulte horoscopul. Credința se manifestă mai pregnant la persoanele între 35 și 50 de ani, mai ales la femei. Aproape trei sferturi dintre români cred că există adevăr în fiecare religie. Acestea ar fi cifrele. Hai să le traducem în megleno-română.

Zodia Cancerului - de Vladimir Pustan


Un glob pământesc din plastic şi cu lumină în interior s-a dus într-o zi la medic. Medicul a pus stetoscopul pe continente, țări, munți, dealuri, mări şi oceane. Apoi l-a palpat peste continente, țări, munți, dealuri şi oceane. "Unde te doare?", a întrebat medicul. "Pretutindeni mă doare, peste tot mă doare", a răspuns globul din plastic. Şi lumina din interior s-a stins...
Aseară, metastaza a ajuns la Nisa. Un nebun a omorât cu un camion 84 de oameni şi a rănit grav încă 16 oameni, adunați de ziua Franței în centrul oraşului. A omorât copii cu vată de zahăr pe băț în mâini, adolescenți ce căutau pokemoni cu telefonul şi adulți ce țineau în mână o bere, o iubită, un baston.

Nicolae Geantă la Oastea Domnului Marginea, Suceava

duminică 19 iulie 2020
dela ora 15 ne vedem la Marginea, Bucovina

Nicolae Geantă - Simularea Event 201 și realitatea de azi

de luat aminte...
nimic întâmplător nu este din întâmplare!

joi, 16 iulie 2020

Îndoiala, domnu' Tătaru și neexperții - de Nicolae.Geantă

Într-una din zilele trecute, domnul Nelu Tătaru, acest uns ministru al sănătății românești, a șuieraț printre dinți: „Despre actuala criză să nu se pot pronunța decât... experții!” Carevasăzică toți ceilalți („neexperții”) care au păreri contra sunt habarniști! A se traduce conspiraționiști! Ei nu înțeleg nicio iotă cu ce se mănâncă... sănătatea! Deși o simt pe pielea lor.

Ceea ce n-a înțeles (ori nu a vrut să înțeleagă) distinsul domn' Tătaru este că polemicile, contra-argumentele, ieșirile la marș în stradă și alte chestiunii care nu-i convin sunt tocmai semnul îndoilelii celorlalți!

Îndoiala nu este neapărat păcat. Nu reprezintă totdeauna un lucru de zvârlit la tomberon. Doar pentru că e nesiguranță. Despre care apologetul Ravi Zaharias zicea că poate proveni „din chestiuni intelectuale, emoționale, spirituale sau țin de voință”.

Isografii în miez de vară - Nicolae.Geantă



Lev Tolstoi scria că degetele mâinii nu se iubesc unul pe altul, ci trăiesc o viaţă continuă. "Ele n-ar înţelege ce-i iubirea". Aş vrea să-i spun lui Tolstoi că-i drept că degetele au sentimente aparte, dar şi că dacă dă gerul şi nu mai sunt împreună nu doar că îngheaţă, ba pot şi degera!
Numai iubirea este văzătoare. Dacă cineva vrea să ştie ce înseamnă să fii văzător cu Duhul, trebuie să ştie că asta înseamnă să iubeşti. Chiar dacă cei ce iubesc închid ochii. Nu doar când se sărută!

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria ascunsă a inimii lui. Prin urmare, când e criticat el nu mușcă, ci își mușcă limba. Când e supratensionat el nu declanșează furtuna, ci o calmează. Când aude o bârfă nu o răspândește, ci o îngroapă. Când e jignit nu plănuiește un plan de răzbunare, ci iartă! Paul Arden zicea că nu contează cât de bun ești, ci cât de bun vrei să fii!

Libertatea e la fel de scumpă ca şi sclavia, zice Paolo Coelho. "Diferenţa este că o plăteşti cu plăcere şi cu un zâmbet". Eu pot să spun cu mâna pe inimă că robii lui Hristos zâmbesc cu mai mare plăcere când aleg să părăsească libertatea pentru a fi "sclavii" lui Dumnezeu!

Curioasă ideea lui Origen că fiecare suflet are trupul pe care îl merită. Cunosc destule cazuri în care trupuri frumoase de zâne și feți-frumoși au suflete ca murăturile!

E fenomenală ideea lui Paler: "În fața amintirilor suntem egali cu zeii. Nici ei nu ni le mai pot schimba!" Asta se traduce: "ce-ai omorât, omorât rămâne", vorba lui Zaharia Stancu... Vă previn: nu vă hrăniți cu trecutul! Mai ales dacă e faliment!

Un pastor spunea odată: „Când un bărbat se roagă pentru recolta de porumb, Dumnezeu se așteaptă să rostească AMIN cu sapa în mână!” 

Atâta vreme cât există un scop realizările cuiva nu cunosc margini. Când Petru și-a dorit să meargă pe mare a călcat ca pe asfalt. Dar pentru asta trebuie să faci ce n-ai mai făcut, dacă vrei să vezi ce n-ai mai văzut!

Nu privi limitele tale! Privește Cerul! Acolo e răspunsul tuturor neliniștilor noastre! Dar și a visurilor...

Nicolae.Geantă
Ciresarii.ro

miercuri, 15 iulie 2020

Nicolae Geantă la „Limanuri Bune” Botoșani

19 iulie 2020
Parcul Cornișa

Ce mai este azi căsătoria? - de Nicolae.Geantă

sursa foto bibleinfo


reflexie teologică
Ce mai este azi căsătoria?

Trăim într-o societate intens secularizată. Dacă în trecut motto-ul „cetății” ei era „Nihil sine Deo” („Nimic fără Dumnezeu”), astăzi regula a devenit inversă: „Totul fără Dumnezeu”. Viața laică e un fel de cocktail. Cu de toate, dar cu nimic consistent. Prin urmare, deși sunt definiții, încercări, adevăratele modele lipsesc. (Mai ales cele morale). Azi, cel mai greu model de definit e familia. Căsătoria. Don Brownig spunea că societatea a ajuns în incapacitatea de a răspunde la întrebarea „Ce este căsătoria în zilele noastre?” Pentru că, zice Browning, „căsătoria nu se mai diferențiază de prietenie”. Bisericile sunt înclinate să răspundă pur religios. Dar ignoră o serie de amănunte, angajamente natural, sociale, contractuale. Psihologii spun că mariajul implică și sănătate, avantaje materiale ori beneficii sexuale! Terapeuții o justifică arătându-i dependența de o bună comunicare, iar Legislația americanilor a stabilit căsătoria drept un „contract privat afectuos între adulți consimțitori independenți!” Concluzia e că la început de Mileniu III căsătoria stă pe un butoi de pulbere. Și asta în state care se consideră creștine, cu biserici naționale ori universal și cu batalioane de preoți ori pastori.

Nu pot fi deloc de acord cu declarația lui Wright Norman H: „Căsătoria este o cetate asediată. Cei dinăuntru vor să iasă, cei din afară vor să intre”, pentru că această declarație este o fugă de răspundere. Astfel de „zicători” nu fac decât să se adâncească prăpastia între parteneri, stimulează adulterul, divorțurile, uniunile consensuale, căsătoriile de probă, aranjamentele non-conjugale, crește nesiguranța și afectează iremediabil copiii. Instabilitatea parentală se răsfrânge mai apoi în rândul pruncilor care devin nepăsători de părinți.

marți, 14 iulie 2020

O lume mascată - de Mihaela Mănescu

foto by mihaela


Măști colorate, priviri fără chip,
Oameni strângând bogății de nisip,
Zile-nsorite și zile cu nori;
Cine mai simte-ai credinței fiori...?

Fără cuvinte și fără ecou
Roata-ncercării se-nvârte din nou.
Glia-i aceeași, doar oamenii-s noi;
O, de s-ar smulge din vechiul noroi...

Lumea-i doar pleavă, suflarea-i doar fum.
Viața și moartea-și dau mâna pe drum.
Nimeni n-aude al Duhului Glas
Care șoptește că-i ultimul ceas?

vineri, 10 iulie 2020

Despre „Educație și mărturie publică” - de Nicolae. Geantă


reflexie teologică
 „Educație și mărturie publică”

Societatea contemporană se schimbă cu repeziciune. Din nefericire nu toate schimbările sunt benefice. Unele ne transformă în sclavi, altele în ființe nepăsătoare. Neempatice. Nereconciliante. Nesociabile. Un fel de robinsoni-crusoe singuratici într-o lume plină de „ceilalți”. Devenim egocentrici, oameni ai excluderii. Și toate astea în cazul în care de la pupitrele guvernamentale se vehiculează filosofia unei „societăți deschise”. Dar deschisă spre ce? Spre „societatea deschisă” a filosofiei lui Karl Popper care altoiește cu bâta metafizică pe cei care nu i se aliniază la principiul „fără nimic din trecut”? Spre mișcări colectiviste unde totul se revendică în numele democraței dar violent? Spre o societate închisă - closed mind – cu viziuni înguste, tribale, conservatoare, cum au făcut adesea religiile lumii? Sunt întrebări care macină nu doar la moara societății, ci și a Bisericii. Pentru că, trebuie să recunoaștem: în ultima vreme lupta Bisericii pe acest front s-a dat între... a se schimba odată cu majoritatea, sau a rămâne conservatoare. Greșit în ambele modele.

Obișnuită să stea cât mai departe de „vulcanul social”, Biserica lui Hristos nu și-a adus aportul suficient la „problema vieții publice”. Și asta de secole întregi! A preferat să stea retrasă, tăcută, departe de focar. Prin urmare, curentele laice, cele non-religioase, sau diferitele filosofii și ideologii au agresat societatea, i-au creat șabloane de existență, au produs degringoladă socială, nu numai spirituală.  Și, în acest context, vorba lui Daniel Barbu [1] s-a accentuat „invizibilitatea politică a omului evanghelic”.

De de pe vremea lui Ieremia Vodă - de Vladimir Pustan



Istoricul scrie că așa cum îi era obiceiul, Ieremia Vodă se duce într-o duminică la biserică. Pe la mijlocul liturghiei, un ofițer vine și îi spune că dușmanul e aproape de Suceava. Dar acesta nu iese din biserică, până nu sfârșește slujba. Oare ce știa acesta și ce-am uitat noi? Că bătăliile sunt ale Domnului. Și victoriile…

Noi să ne facem partea noastră, deci să ne rugăm și să ne încredem în El. Să nu ne bizuim pe carele noastre, nici pe călăreții noștri. Să ne punem nădejdea în El.

E ciudat ca atunci când se aude zvon de luptă unii să fugă în biserică și alții pe metereze. Pentru cei ce pun genunchiul jos, nu-i oare lașitate? Nu-i dezertare? Nu există cumva o vreme a rugăciunii și o vreme a luptei? Aceasta depinde de cine credem că suntem. Dacă o să credem că suntem copiii Lui atunci o să ne rugăm. Tata e tare. Dacă știm că suntem un produs al istoriei atunci o să ne luptăm căci istoria contabilizează și victoriile și înfrângerile.

David a fost pedepsit de Dumnezeu că și-a numărat ostașii, suprem act de trădare a Cerului. A uitat că Dumnezeu îi dăduse de atâtea ori victorii cu o mână de oameni.

Poate că suntem prea paralizați de frică pentru a ne ruga. Dar cum reușim să fugim în starea asta la arme? Problema rămâne deschisă. Cum a rămas și Ieremia Vodă în biserică. Dacă veți fi curioși să știți cum s-a terminat lupta citiți în istorie iar istoria ne poate învăța multe. Mai ales atunci când e istoria lui Dumnezeu. Ceea ce nu-i întotdeauna cazul la români…

Vladimir_Pustan

miercuri, 8 iulie 2020

Despre „Teologia publică” - de Nicolae.Geantă

                                                    reflexie teologică
Amos Yong – „Penticostalismul global -  Traiectorii teologice și impact social”

A. Yong are marele merit de a ne provoca la schimbarea gândirii vis-a-vis de implicarea creștinilor evanghelici în societatea contemporană. Pentru aceasta el ne face trei mari provocări: 

Prima provocare yongiană face referire la „creștinism și politică” fenomen față de care mulți creștini sunt încă foarte reticenți. Încă se mai vehiculează învățătura: „creștinul e apolitic”. (Întreb numai: atunci de ce votează?). Autorul prezintă câțiva creștini renumiți care prin implicarea lor au dezvoltat școli, licee, ziare, televiziuni, sau au schimbat legislația unor state. Deoarece numărul creștinilor crește semnificativ, mai ales în statele non-EU, implicarea acestora în politică este imperios necesară, în contextul în care lumea musulmană sau de alte orientări anticreștine exercită presiuni și interdicții asupra membrilor Bisericii. 

Personal cred că, în UE și România, creștinii trebuie să devină o voce și în politică deoarece laicizarea societății a generat promovarea homosexualității, identitatea de gen, violența împotriva creștinilor, îngrădirea drepturilor acestora, interzicerea Bibliei (și a lui Dumnezeu) în școli sau alte spații publice. Pe de altă parte a proliferat corupția, inechitatea socială, teribilismul, actele teroriste. Ar trebui să ne dea de gândit că toate acestea conduc la distrugerea culturală, morală, socială și chiar pierderea identității unei națiuni, sau a unui întreg continent, cum spun gurile rele despre viitorul Europei. Fac precizarea că în politică trebuie să se implice numai creștinii care nu dețin funcții ecleziastice (deci fără pastori, preoți, diaconi etc). Principiul este: „Cine a fost chemat să predice Evanghelia, s-o predice…”

Jurnal de TIR-ist - de Valentin Pop

Valentin Pop este TIR-ist în Italia. Îl cunosc de câțiva ani și este unul din prietenii mei apropiați. E cel mai filosof șofer de camion pe care îl cunosc. I-am spus că mai bine se făcea pastor! Uneori scrie. La volan nu poți scrie decât asculta predici. Dar oridecâteori scrie are substrat. E pilduitor. intelegibil. Pentru mine Valentino este un fel de Godină al tiriștilor. Al truck-iștilor. 
Avanti frateli! Puoi essere ancora meglio! Dio te benedicta!

Vă redau mai jos textul ce mi l-a trimis astăzi...

Pe cine întâlnim azi la Roma după Petru și Pavel...


„Eram aseară la intrare în Roma, într-o parcare de camioane și din cauza căldurii țineam geamurile deschise. Semiîntuneric, moment de relax... Bate cineva la ușă, sar în picioare.
Noi știm după modul în care se prezintă bătaia în ușa dacă e un coleg cunoscut, dacă nu ne cunoaștem, dacă e Poliția, sau de la administrația parcării, fiecare are un cod pe înțelesul nostru. Era un ciocănit foarte sfios, aparent timid,cu tenta de tainic...
Un om tânăr îmbrăcat destul de îngrijit, mult peste standardul șoferilor.
- Buna seara, deranjez ?
- Deocamdată da, dar depinde totuși ceea vrei.
- As vrea sa vă propun... Și duce pumnul la gură făcând un gest care nu seamănă deloc cu „mi-e foame”.

Nicolae Geantă - Apocalipsa | Răpire fără Necaz

marți, 7 iulie 2020

Despre „Ospitalitate și relația cu celălalt” - de Nicolae Geantă

Reflexie Teologică
Corneliu Constantineanu
„Hospitality and Welcome as Christian Imperatives in Relation to ‘the Other’ ”

Lumea globalizată, migrațiile internaționale, refugiații și chiar diferențele rasiale ridică o serie de probleme contemporane greu de gestionat nu doar în mediile sociale ale națiunilor ci chiar și în rândul creștinilor în ce privește ospitalitatea, acceptarea celuilalt în apropierea ta, empatia cu nevoile sale. În ultima vreme răceala inter-relațiilor umane, ocolirea sau neacceptarea opiniei celuilalt a condus chiar la o mișcare progresistă, unde se propagă ideologii egocentriste, celălalt nemaicontând dacă este diferit sau de altă opinie. Prin urmare, Biserica zilelor noastre trebuie să aibă o reflexie mult mai profundă asupra fenomenului de ospitalitate, apoi să acorde o atenție mai ridicată la problemele care au generat marginalizarea, stigmatizarea, înstrăinarea etc, a unor oameni care au poposit printre noi. Consecințele dramatice cu care se confruntă emigranții, săracii, văduvele, orfanii, persoanele cu dizabilități sau cei de altă culoare a pielii, sunt tocmai o lipsă a ospitalității majoritarilor. Cei de mai sus sunt persoane despre care Însuși Dumnezeu ne sfătuiește că trebuie să le arătăm empatie, apreciere și un tratament nediferențial. Oameni ca aceștia beneficiază de Împărăția lui Dumnezeu la fel ca și noi, prin urmare Biblia ne sugerează nu doar acceptarea lor ci și sprijinul când sunt în nevoi. Cel mai puternic argument despre dragostea față de celălalt (aproapele cum e numit de Domnul Isus) este iubirea lui chiar dacă îți este vrăjmaș! Acest lucru nu este optional.

Primirea, acceptarea celuilalt, este unul dintre elementele centrale ale Evangheliei, Apostolul Ioan exemplificând încă de la începutul Evangheliei sale faptul că Hristos Însuși nu a fost primit deși venise la ai Săi. De fapt exemplul trăit de Hristos tocmai la acest lucru ne îndeamnă: acceptarea celuilalt chiar dacă este diferit. La rândul său Sfântul Apostol Pavel ne spune că odată deveniți creștini, „în Hristos nu mai există nici iudeu nici grec”, deci Biserica este o entitate alcătuită din oameni diferiți dar uniți, omogeni – unitate în diversitate. Asta deoarece privind ospitalitatea lui Dumnezeu, constatăm că ea atinge punctul culminant în Domnul Isus, fiindcă prin El toată lumea este primită la Tatăl. Exemplul de ospitalitate desăvârșită este tatăl fiului risipitor, care în momentul întoarcerii prodigal-ului pregătește o masă festivă, organizând o petrecere costisitoare, în ciuda faptului că fiul reîntors nu merita. Cei doi protagoniști ai pildei semnifică ospitalitatea cu care Dumnezeu primește cu brațele deschise orice persoană, indiferent dacă este pierdută sau rămasă în preajma Sa. (La festinul din pildă este invitat și fratele rămas acasă).

Nicolae Geantă - De ce nu mă tem de Apocalipsa | 3. Necazul cel Mare nu...

luni, 6 iulie 2020

Despre „Excludere și Îmbrățișare” - de Nicolae.Geantă

Reflexie Teologică
Miroslav Volf – „Excludere și îmbrățișare”

Cunoscut ca un artizan al reconcilierii, teologul Miroslav Volf a trăit drama unui război interetnic chiar în patria sa, moment zguduitor pentru orice promotor al păcii, mai ales atunci când este creștin. Prin urmare, studiile sale - care au o aplecare profundă spre a găsi răspunsuri prin care să ne interconectăm cu semenii, ne provoacă la o reflexie asupra implicării noastre în astfel de demersuri, mai ales că autorul argumentează totdeauna reconcilierea cu texte din Scripturi. Este evident reconcilierea nu se poate face în afara voinței, ci vine dintr-o inimă scăldată în dragostea față de celălalt. Așa cum spunea și titlul cărții, în conviețuirea cu aproapele nostru nu există decât două variante: să îl excludem sau să-l îmbrățișăm. A treia variantă nu există, pentru că nepăsarea este tot o excludere.

Agitația zilnică, freamătul citadin, influențele progresiste și seculare din ce în ce mai pregnante în societate sunt ca niște bariere ce se ridică între semeni, blocând inter-relațiile și cooperarea benefică ambelor părți, dar și a individului cu divinitatea. Prin urmare se instalează drama: conflictele interumane, nedreptatea, stigmatizarea, înmulțirea victimelor, depărtarea de celălalt și lipsa voinței de a-i oferi un „hug” (îmbățișare).

Vladimir Pustan | Prin baptistier spre iad

video By Fundația Cireșarii | Beiuș | 5-iulie-2020

vineri, 3 iulie 2020

Mică teologie a plapumei – de Nicolae.Geantă

Cineva vorbea despre comoditatea de a nu merge nici măcar la biserică, darămite pe teren în misiune. Și argumenta public cu moartea lui Lazăr. Zicea distinsul că dacă Lazăr ar fi fost ucenicul ce-ar fi ales să meargă după Isus Hristos nu ar fi murit! A murit însă pentru că... a ales să stea acasă!

Nu sunt de acord cu poziția de mai sus. Dar în cazul lui Lazăr dacă mergea cu Domnul Isus și nu ar fi murit NU ar mai fi cunoscut învierea! Iar dacă Lazăr stătea acasă și NU învia noi ceilalți NU am fi crezut că și oamenii (morți și intrați în putrefacție) pot fi înviați de Hristos!
Apoi învierea lui Lazăr a adus moartea lui Isus!  

Pe de altă parte, dacă Lazăr nu ar fi murit și înviat, nu ar fi fost un ucenic atât de devotat, nu ar fi mărturisit cu mare îndrăzneală mai târziu pe Isus-ul mort și înviat!

Lazăr ne învață că înainte de a învia în Hristos mai întâi trebuie să murim față de noi!
Este nevoie să murim față de noi, întâi. Altfel nu vom ieși în public cu misiunea, ci vom sta acasă. Și, vorba amicului meu Valentino Pop din Veneto: „unora le place teologia plapumei și nu cea a Raiului! Teologia plapumei ține doar de confort dar nu ferește de moarte!

Fiți trezi! Adică înviați. Adică ieșiți de sub plapumă!

Nicolae.Geantă
www.ciresarii.ro

(vezi și varianta engleză pe Romania.ai)

Întoarcerea la Cuvânt - de Vladimir Pustan


Luther zicea că-i omul unei singure cărți și se gândea desigur la Biblie, dar pe mine mă înspăimântă lucrul acesta, chiar dacă sună frumos. Oamenii unei singure cărți au adus multe nenorociri pământului acesta. Eu cred că Biblia e cea importantă carte pentru că e singura ce poate schimba omul. Din celelalte cărți luăm ce e bun și lucrul acesta ne poate deschide orizontul. Biblia însă ne deschide cerul.

Generația de azi nu mai citește Biblia pentru că ei nu mai citesc aproape nimic. Probabil că a ajuns prea facilă, prea la îndemână. Și astfel o Biblie plină de praf e drumul spre o viață mizerabilă. Poate nu înțelegeți tot din ea. Dar străduiți-vă să împliniți cât ați înțeles. Biblia nu se contrazice pe sine, ci ne contrazice pe noi și asta enervează. Ne mințim frumos crezând că-L putem iubi pe Hristos fără să iubim Cuvântul. Dar El e Cuvântul și tot atât suntem interesați de El cât suntem interesați de Cuvântul Lui.

Citiți Scriptura deoarece pentru a ajunge în cer nu există scurtături. Îndrăgostiți-vă de Autorul ei și atunci scrisoarea Lui de dragoste vi se va părea frumoasă…

Vladimir_Pustan

joi, 2 iulie 2020

De ce să faci un copil?

sursa foto
Ce să zic? Pentru iubire. Nu e de ajuns?
Atunci pentru frumos.
Pentru vise.
Și visuri.
Și pentru a zecea minune a lumii.
Și pentru clipe.
Care o să dea în ani.
Care o să dea în ani și mai mulți, mulți, mulți.

Care o să înlocuiască dorurile.
Și durerile.
Și amarul.
Și greul.

Care o să schimbe tot.
Asculta-mă bine. Tot.