Nicolae Geantă - Câteva lecții de la Richard Wurmbrand, martirul viu al temnițelor comuniste

11 martie 2025, 

Palatul Parlamentului, Sala „Nicolae Steinhardt” a Comisiei pentru Cultură (etaj 3, camera 3150)

Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt! Amin!

Iubiți oameni ai lui Dumnezeu, stimate domnule Mihail Neamțu, vă felicit pentru că ați ales o zi în care să ne omagiem eroii credinței chiar în Parlamentul României. Ei nu sunt numai eroi. Ci și sfinți. Și, în piramida valorii, eroii sunt undeva la mijloc. Peste oamenii răi, și peste cei normali, dar sub genii. Și așa cum zicea Petru Țuțea, sfinții sunt în vârf! Iar vârfurile sunt totdeauna mai aproape de Cer! De aceea vă condamn să urcați zilnic un pas mai sus decât ieri...

Un prieten al meu, om de televiziune și europarlamentar, îmi rostea cândva o sintagmă: „în vremuri de restriște cultura tace!” Nu, nu sunt de acord cu el. Cultura nu tace, mai ales în vremuri tulburi. Abia atunci, când e stoarsă în teasc, scoate din ea ce e mai bun. Și dacă sub apăsare cultura creează valori, credința o întrece. Credința transcede veacurile. Priviți în istorie, nu ironic o spun: filosofia lui Platon și Aristotel istoria lui Herodot, cetățiele antice și fashionul medieval au apus! S-au stins sau sunt fitile care fumegă! Dar credința lui Hristos, e singura care a crescut în luminozitate de 2000 de ani! Și știți de ce? Pentru că după înviere Hristos a aruncat 11 scântei în miriște. Și ea s-a aprins și a rămas până la noi! Suntem lumânări aprinse de eroii credinței. Și noi trebuie să aprindem pe alții...

La o întâlnire Nichita Stănescu a fost invitat să vorbească despre Mihai Eminescu. „Ca să vorbesc despre el trebuie să-mi fâlfâie îngerii”, a spus poetul necuvintelor! Ei bine, tot așa spun și eu astăzi: „Ca să vorbesc desre Richard Wurmbrand trebuie să-mi fâlfâie îngerii!” Pentru că e greu să măsori cu liniarul un sfânt. Și nu unul oarecare, ci pe singurul român cuprins între cei mai influenți creștini din toate timpurile! Geoffrey Hanks, un englez dintre cei mai apreciați istorici ai creștinismului l-a inclus pe pastorul Wurmbrand în volumul „70 mari creștini”. Cărțile sale despre viața creștină îmbibată în chinurile suferite în temnițele comuniste din România, au fost publicate în peste 80 de limbi. Iar predicile pline de har, de dulceață și puterea a Duhului au atins inimile a milioane de oameni. Apoi prin misiunea sa, acest „român gigantic” cum l-a numit cotidianul britanic „The Guardian” pe Wurmbrand, a reușit să schimbe pentru totdeauna percepția Occidentului asupra comunismului. Mai mult, eu cred că a avut o contribuție uriașă la căderea comunismului global!

Peste 2 săptămâni se împlinesc 116 ani dela nașterea sa, undeva într-o familie de evrei, în mahalalele Bucureștiului. Wurmbrand este obișnuit cu suferința de mic, mai ales că a copilărit câțiva ani în Istanbul, unde a rămas la 9 ani fără tată. A trebuit să se descurce greu, și în ciuda faptului că era din familie de evrei, durerea nu l-a aruncat spre rugăciune, spre Dumnezeu, ci s-a zvîrlit în brațele ateismului. Devenit ateu, școlit doi ani chiar la Moscova, persecutat și închis pentru convingerile comuniste, spre sfârșitul interbelicului, Richard Wurmbrand ajunge la haos existențial. Abia atunci Richard strigă Numele lui Dumnezeu: „Doamne, știu cu siguranță că tu nu exiști.Dar dacă exiști undeva, nu este de datoria mea să cred în tine, este de datoria Ta să mi te descoperi!” Și Dumnezeu, care se lasă găsit de oricine îl caută, l-a intersectat cu un tâmplar bătrân care toată viața și-a dorit să convertească un evreu! Era 1937. Bătrânul i-a dat o Biblie, și Wurmbrand s-a întors cu inima spre Hristos. „Biblia pe care mi-a dat-o a fost scrisă nu att cu cuvinte, cât în flăcări de drgoste aprinse de rugăciunile sale. Prin urmare devine creștin, apoi pastor luteran, așa cum a rămas până la trecerea sa în veșnicie!

 Astăzi, am dori ca privind la mărturia pastorului Wurmbrand să învățăm câteva predici rostite nu cu vorbe, ci cu trăire. Pentru că faptele noastre strigă mai tare decât vorbele noastre.

1.     *Un felinar poate aprinde mii de felinare!

După ce l-a întâlnit pe pastorul evreu Isaac Fenstein, focul din Wurmbrand devine o torță uriașă cu care începe să aprindă torțe pentru Împărăția lui Hristos. Întâi își înțelege vocația – trebuie să predice pe Hristos evreilor din România. Și Richard merge cu „Hristos pe ulița evreiască”, așa cum are scris un volum. Și culmea, dacă e persecutat de creștini pentru că e evreu, e persecutat de evrei pentru că e creștin. Aici Wurmbrand învață un studiu biblic pe pielea sa: antisemitismul. Însă focul din el a răspuns totdeauna cu iubire! „Noi ne iubim poporul din toată inima, scria RW, dar considerăm gloria lui Hristos ca o valoare mai mare decât propiul popor. Și fiind confruntați cu alternativa alegerii între Isus și poporul evreu, dacă ei ne cer să renunțăm la El, noi îl alegem pe Isus”.

După sfârșitul WW2 în România au invadat rușii. Bucureștiul era plin de cazărmi cu bolșevici. Și, sub pretextul că vrea să cumpere ceasuri, sau obiecte diverse (pe care rușii le confiscau românilor), Wurmbrand începe evanghelizarea printre ruși! Este uimit nu doar de lipsa de cunoștință a sovieticilor, ci și de foamea lor pentru Hristos. A introdus în spatele Cortinei de Fier literatură religioasă, alimente şi îmbrăcăminte, a tipărit şi înmânat Biblii soldaţilor atei ai Armatei Roşii care invadaseră în România postbelică și pe unii i-a convertit. Astfel începe să convertească soldați și ofițeri, care mai apoi devin parte a Bisericii Subterane, mulți sfârșind în temnițele gulagului rus. Nu știu dacă știați, dar Wurmbrand a fost considerat de Kremlin „cel mai mare dușman al comunismului”. RW a fost maratonist. Iar noi pietoni.

2.     *Curajul e ca zmeul: cu cât bate vântul mai tare cu atât se ridică mai sus!

Pastorul RW a creat naţiunea în dimensiunea curajului. După ce s-au instalat comuniștii Biserica a devenit ilegală. Biserica subterană, cum o numește el. Atunci Wurmbrand a început să predice prin case și pe străzi, să răspândească literatură creștină chiar la manifestările comuniste (broșuri cu început și final marxist, și cu cea mai mare parte a conținutului învățături creștine!). A început să combată ateii, opunându-se propagandei lor. Probabil actele lui de curaj nu încap într-o bibliotecă. Focul eroismului de legendă s-a aprins în 1945, când la un congres al cultelor (la care catolicii şi neoprotestanţii nu au participat), la îndemnul Sabinei, soția sa, Wurmbrand a urcat la tribuna Parlamentului şi a condamnat lumea religioasă de atunci, care declarase patron al întâlnirii pe Stalin – preşedintele mondial al ateilor!!! S-a ridicat la microfon și a protestat împotriva îngenucherii cultelor în fața regimului totalitar, spălând „rușinea de pe obrazul lui Hristos”. Cu riscul propriei vieți. Dar, din clipa aceea scânteia s-a transformat într-o torţă sau mii de torţe, care au ars neîncetat până la prăbuşirea comunismului.

Puțin mai târziu, în dimineața de 29 februarie 1948, duminica, în timp ce mergea spre Biserică pentru slujba de dimineață, RW este „răpit de gherilele comuniste”. Și timp de 8 ani înfundă temnițele comuniste! (trei ani fiind singur în celulă – regim de izolare totală, pierzând și noțiunea timpului!). Interesant este că în arest se întâlnește cu Lucrețiu Pătrășcanu, fost lider comunist, fost profesor al lui Wurmbrand. După ce trece prin Rahova, Jilava, Tg.Ocna, unde îi cunoaște pe N. Steinhardt, V. Gafencu, Ioan Ioanide, Aristide Lefter, pastorul Firenz Visky, Wurmbarnd este eliberat pentru un timp, apoi revine din nou în „gulagul românesc” (1958-1964). Însă înainte de a doua arestare RW s-a rugat: „Doamne, dacă cineva din închisoare are nevoie de mine, trimite-mă înapoi!”

3.     *Crezul Unității: Creștinii nu pot fii dezbinați!

Scrierile sale din închisoare sunt pline de povestiri în care domină iubirea și unitatea. Indiferent de denominațiune, în temniță creștinii erau „kardia kai psiche mia”, ca Biserica Primară din FA: „toți o inimă și un suflet!” Erau „îmbătați de dragoste”, vorba unui dintre volumele lui RW.  „Martirul viu” (pentru că e singura peroană ce a reușit să iasă din temuta celulă 4, a morții) şi-a oferit bucăţica de pâine săptămânală colegilor suferinzi din celulă, a renunţat la medicamentele sale pentru tinerii bolnavi din puşcărie (după modelul în care „sfântul închisorilor” - Valeriu Gafencu, a procedat cu el), a declarat întotdeauna la anchete (sub tortură!) numai nume scrise pe crucile cimitirelor.

„În închisoare am trait cele mai frumoase povești de dragoste”. Cum în mijlocul torturii?

„Noi nu putem înțelege căile lui Dumnezeu, dar știm din cuvântul său că El este insuflat de dragoste. Dragostea Sa ne eliberează de păcat. Ea întotdeauna ne face liberi. Cuvântul germai frei (liber) înseamnă a iubi.în macedo-română nu există cuvântul a iubi. În loul lui se folosește „a vrea” Dumnezeu nu umai că te iubește. El te vrea cu dorință puternică. El vrea să te aibă! Toată împotrivirea ta este în zadar”.

4.     *Lanțurile îți pot fi prieteni 

„Poate exista iubire în suferință?”, aceasta este întrebarea esențială pe care Richard Wurmbrand, prin trăirea sa din închisorile comuniste, reușește să o clarifice printr-un răspuns care ia forma unor fapte ce denotă un curaj neobișnuit și o credință de neclintit. Conform cărții sale „Cu Dumnezeu în subterană”, acesta afirmă faptul că „Putem urî păcatul, iubindu-l în același timp pe păcătos.”.

Din dragoste și pentru dragoste, Richard Wurmbrand, s-a arătat de la început și până la sfârșit un om tare în Hristos, care și-ar proteja apropiații cu prețul vieții sale. Acesta a fost supus la diferite torturi: a fost lovit peste coapse sau în dreptul rinichilor, biciuit, amenințat cu cuțitul, silit să înghită apa care îi era turnată printr-o pâlnie, lovit și călcat în picioare, a fost lăsat în celulă cu doi câini-lup antrenați să sară și să mârâie la cea mai mică mișcare, obligat să mănânce din bolul în care urina,  a fost stigmatizat cu fierul roșu, pus să semneze mărturisiri mincinoase despre propria persoană și multe alte torturi care au avut ca efect atât dureri fizice, cât și psihice. Conform scrierilor sale, cea mai grea tortură era așteptarea înainte de suprimare – „să zaci acolo, ascultând strigătele și plânsetele (altora), știind că peste o oră s-ar putea să-ți vină rândul.”. Deși i se spunea că nu este decât carne și că, în cele din urmă, nu va mai rezista, pastorul Richard Wurmbrand știa că „moartea nu e sfârșitul vieții, ci împlinirea ei; nu pieire, ci intrarea în viața veșnică.”. În închisoare, Richard Wurmbrand, a reușit să convertească foarte multe persoane la creștinism, totul datorită bucuriei depline pe care o avea în Hristos.

5.     *Cicatricele pot deveni trofee

După ce s-au terminat ultimii ani de închisoare, în 1964, Richard se reîntâlnește cu familia lui, care îl socotea mort. La rândul său, pastorul credea că soția sa, Sabina, și fiul său, Mihai, fuseseră arestați. Revederea a fost plină de bucurie! Richard a observat din tren că o mulțime de oameni așteptau pe peron cu flori în mână, iar mai apoi și-a dat seama că acea mulțime era biserica din care făcea parte, alături de familia sa.

Un an mai târziu, în 1965, pastorul Rihard Wurmbrand a fost răscumpărat de o organizație creștină norvegiană cu 10.000$. Astfel, în anul 1966, acesta emigrează împreună cu familia în Statele Unite ale Americii, unde începe o lucrare de ajutorare a creștinilor persecutați în întreaga lume.

În 1968 (6 mai) ajunge în atenţia Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american, unde face cunoscute atrocităţile la care sunt supuşi creştinii din ţările comuniste. Privit cu îndoială de senatori, Wurmbrand se vede obligat să apeleze la argumentul cel mai puternic şi anume: cicatricele de pe trupul său. În consecinţă, pastorul Wurmbrand îşi îndepărtează cămaşa lăsând să se vadă optsprezece răni produse de tortură. Imagina cicatricelor sale a schimbat imaginea Occidentului despre communism!

6.     *Comunismul poate fi doborât de Hristos („Torturat pentru Hristos”)

Simbol al credinţei creştine, omul care a suferit pentru dreptate şi Dumnezeu, nu a stat în faţa tancurilor din ’89, dar acţiunile sale prin misiunea „Vocea Martirilor” a contribuit la căderea comunismului cam în aceeaşi măsură cu cele depuse de Papa Ioan Paul al II-lea pentru îndepărtarea acestei cangrene din Polonia. Libertatea de azi din România îl are artizan şi pe Wurmbrand. Cel care a rostit „binecuvântată fi închisoare”, după Revoluţie, la sala Polivalentă, când mulţimea s-a ridicat în picioare să-l aplaude, a arătat cu degetul spre cer. Asta-i genialitatea apostulului Pavel al Cortinei de Fier. El a asigurat pe toţi că România, o ţară atât de-mpovărată, nu are numai pământul pe care stă, are şi cerul de deasupra ei.

7.     *Dumnezeu răsplătește generos!

Probabil actele de curaj ale apostolului închisorilor nu încap într-o bibliotecă. Spunea că atunci când vom ajunge în ceruri vom fi uimiți să vedem că Dumnezeu ne va prezenta niște trupuri frumoase. “Cine sunt Doamne?” “Așa arătați voi dacă umblați fiecare clipă cu Mine pe pământ!” Adică gata de jertfă în orice loc, în orice clipă...

Erudit desăvârșit, evreul care a îmbrățișat creștinismul a scris, a predicat, a cutreierat pământul. A învățat milioane de oameni despre Împărăția Cerurilor. A fost asemeni Mântuitorului Lui. „Ani de zile am avut o singură sarcină, pentru că am știu că omul care se dedică unui singur scop poate realiza lucruri mari. Amatorii nu devin mari atleți. Nici acei clerici sau păstori care, în afara de a fi slujitori ai lui Dumnezeu, sunt și filateliști, politicieni, sau alte lucruri. Dacă ai multe daruri, toate trebuie să fie supuse aceluiași scop!”

Pastorul RW a plecat la Ceruri din orașul Glendale, California, la 17 februarie 2001, lăsând moştenire tuturor creştinilor sarcina de a predica evanghelia iubirii şi a iertării.

Cum putem să ne păstrăm pururea sfinții, martirii printre noi? Trăind ca ei, făcând ca ei, umblând ca ei. Nu îl uitați pe Wumbrand! Dacă-l veți uita va muri a doua oară!

Doamne, binecuvântează memoria lui Richard Wurmbrand! Și mai scoate dintre noi martori ca el!

mesaj susținut la Conferința „Cultură națională și eroii credinței”, de Nicolae Geantă (profesor, pastor, publicist; Liceul „Constantin Istrati” Câmpina) – Richard Wurmbrand, martirul viu al temnițelor comuniste.