Fundaţia CIREŞARII

joi, 30 ianuarie 2020

Cu Dumnezeu de mână - de Nicolae.Geantă


Într-o seară, regele George al VI-lea al Angliei a ieșit afară din palat. Fiind întuneric a spus unui bărbat ce stătea în fața curții sale: „dă-mi o făclie să pot păși în întuneric în siguranță”. Acesta, fără să stea pe gânduri, i-a dat un răspuns care lasă fără replică orice celebritate: „Avântă-te în întuneric și puneți mâna în mâna Dumnezeu. Va fi pentru tine mai bun decât o făclie și mai sigur ca o cale cunoscută..."

Dacă vrei să nu te temi de nimic, mergi cu Hristos de mână.
Dacă vrei să nu te rătăcești, mergi cu Hristos de mână.
Dacă vrei să ai masă întinsă în fața potrivnicilor tăi, stai cu Dumnezeu de mână!
Dacă vrei să nu greșești, stai cu Dumnezeu de mână...
Dacă mergi cu Dumnezeu de mână nu îți mai dorești nimic altceva.

Nicolae.Geantă



O mamă este - de Nicolae.Geantă


O mamă este
Profesor fără catedră,
Regină fără coroană,
Înger fără aripi,
Primul Rai!

Buzele mamei
Vindecă rănile,
Șterge lacrimile,
Ridică ceața tristeții,
Crește iubirea în inimă... 

Cuvintele ei
Alungă duhurile,
Ating coarda sufletului,
Protejează.

Rugile ei
Ridică pe... Dumnezeu 
de pe tron!

(Nicolae.Geantă)

luni, 27 ianuarie 2020

Nicolae Geantă: De la a visa să fii pirat la a încerca să devii sfânt (Un interviu de acum 5 ani)


De la a visa să fii pirat la a încerca să devii sfânt!
Interviu cu prof. dr. Nicolae Geantă

Ceea ce veţi citi în rândurile de mai jos este un fel de călătorie prin sufletul unui om. Un om care te fascinează încă de la primele cuvinte rostite. Un om în faţa căruia îţi abandonezi toate gândurile şi doar asculţi. Nici nu-ţi dai seama când se scurg secundele, însă simţi cum te încarci pozitiv. Acest om deosebit este Nicolae Geantă. Profesor-doctor, pastor, cu un CV remarcabil la activ, cu scrieri pe diverse teme, dar mai întâi de toate un om de mare valoare, care nu risipeşte nici măcar o oră din viaţă fără să caute, să descopere şi să arate tot ceea ce este mai bun şi mai frumos.

- Ştim că aţi scris cinci cărţi şi o sumedenie de articole ce au ca temă principală petrolul. De unde această pasiune pentru „aurul negru”? Este adevărat că în adolescenţă aţi dorit să ajungeţi inginer petrolist?
- Nu, nu mi-am dorit să ajung inginer petrolist, ba dimpotrivă, am fugit de petrol! Când eram elev la Liceul Petrol, doamna profesoară Panait m-a terorizat cu insistenţele să merg la ingineria de petrol. Mă asculta oră de oră într-a doişpea şi îmi punea numai note mici. Dar la bac’, am luat cea mai mare notă dintre petrolişti la fizică! Am refuzat însă să merg la UPG, doarece visul meu era altă aventură. Poate pare o nebunie, dar încă de copil, de la 11-12 ani, aveam un duh de aventurier care mă îndemna să cutreier lumea în lung şi-n lat. Am avut aşa, un dor de ducă, cum zicea tata. Lucrul ăsta îl poate confirma azi familia mea ori cei ce mă cunosc. Nu ştiu dacă am avut scama pirateriei în sânge, dar sigur am fost influenţat de cărţile citite. La vârsta aceea visam să devin pirat, dar nu să jefuiesc corăbii, ci ardeam de dorul călătoriilor spre necunoscut. N-am ajuns nici pirat, nici explorator măcar, dar utopia s-a materializat prin faptul că sunt profesor de geografie. Nu regret în momentul de faţă decât  financiar că nu-s inginer petrolist... Înainte să merg la facultate, căci tare grea era admiterea atunci, am lucrat câţiva ani la Petrom şi Ciprom. Adică tot în petrol! Fierbeam că trebuia să fiu duminica sau de sărbători printre sonde! Dar acolo am învăţat o vară pe rupte şi am intrat la facultate! Colegilor mei nu le venea să creadă când le-am spus că voi pleca la Universitatea Bucureşti. După ce am terminat facultatea şi masterul, am mers să mă înscriu la Doctorat şi am propus ca temă “Geografia Religiei în România”. Domnul Ioan Ianoş, îndrumătorul meu, unul dintre cei mai mari geografi urbanişti din România şi Europa, nu a acceptat, şi m-a “forţat” să fac o teză despre “Impactul industriei petroliere”! Aşa că m-am întors la lumea de care fugeam! Dar, după ce am stat 6 ani jumătate prin arhive şi cărţi despre petrol, pot să spun că sunt virusat! Îmi place aşa de tare lumea petrolului, că atunci când merg cu maşina prin localităţi cu sonde, deschid gemurile să simt mirosul de ţiţei. E medicament pentru mine! Şi uite, că dacă la 12 ani visam să fiu pirat, 30 de ani mai târziu visam să fiu explorator de sonde! Mi-ar fi plăcut enorm să am sondele mele, să trăiesc erupţia lor pe viu. Petrolul e esenţa mişcării, e sângele economiei, cum zicea Sedilot. Fără el, nimic nu se învârte. Istoria petrolului câmpinean e fantastică. E un tărâm de basm... Dar despre asta poate vă povestesc altădată...

- Ce înseamnă pentru dvs. a fi profesor şi ce implică această profesie?

vineri, 24 ianuarie 2020

Când puțin poate fi prea mult! - de Nicolae.Geantă


O bătrână pe scările farmaciei. Cu ciorapi de lână, cu mâinile crăpate ascunse între niște haine vechi, bătrâna are vreo și vreo două broboade. Tot vechi. Toate-s vechi, dar curate.  E frig. Tremură. Până și inima-i e chircită ghem de frig. Dar mai tare e-nghețată de... sărăcie.

„Puteți să-mi dați 50 de bani?”. Oamenii trec. Unii atât de grăbiți căci nici nu o văd. Deși bătrâna nu era de sticlă! Și nici dată pe... mute! „Îmi dați 50 de bani?” Chiar așa, o fi mult 50 de bani? Mă gândesc că ar fi bine să primească 5 lei. Sau poate 10. Dar nu cumva și mai bine ar fi 50? Bătrâna se uită uimită foc… Apoi strigă: „Domnu, ați greșit, este prea mult! Deloc. Dumnezeu vă iubește, mamaie!. Bătrânei îi dau lacrimile. Dătătorului la fel. Amândoi se încarcă cu fericire... Plecând el a învățat o impresionantă lecție: uneori o hârtie de 50 de lei valorează cât un teanc de 1 milion de dolari!

Pentru unii puțin este mult! Pentru ei puțin poate fi destul! Puținul îi satură. Ca pe Lazăr ce stătea la ușa bogatului… Mă gândeam zilele trecute că bogatul a ajuns în locul de chin nu doar pentru că nu a apreciat pe Lazăr. Ci pentru că l-a dezonorat pe Dumnezeu! Pe Dumnezeul care investise în el!

Aș vrea să te previn: când trece colecta pe lângă tine, când trece săracul pe lângă tine, când ai oportunitatea de a face bine, ține minte: „Cât dai atât valorează Dumnezeul tău!”

Nicolae.Geantă

Cerere de mamă - de Adela Onete


Când te-am născut, m-am abonat la viitor. Necondiţionată.


Când te-am atins, am renăscut.

Când m-ai privit, Dumnezeu mi-a fost mai aproape ca oricând.

Când mi-ai zâmbit, întregul univers mi s-a cuibărit în inimă.

Când m-ai strigat, toată muzica lumii a încăput în două silabe.

Când ai păşit, ţi-am potrivit zâmbete pe cărare să-ţi drumul drept.

Uneori, noaptea, îţi torn lacrimi la rădăcini, să-ţi potolesc setea.

Când stau în genunchi, cer doar atât:
„Să-ţi fie bine, copilul meu, oriunde vei fi! Mereu...”

Adela Onete

joi, 23 ianuarie 2020

Ultima minciună a diavolului - de Nicolae.Geantă

Ieri, am spus liceenilor mei o poveste. Despre un tată care a venit la cimitir sale cu băiețelul. În timp ce făcea curățenie la mormântul soției, copilul, care abia a învățat să citească a început să urmărească ce scrie pe cruci! „Aici odihnește robul lui Dumnezeu X”, „Aici odihnește robul lui Dumnezeu Y”, „Aici odihnește roaba lui Dumnezeu Z”, etc. După un timp pruncul a venit la tata și i-a pus o întrebare surprinzătoare: „Tati, toți oamenii din cimitirul acesta au fost robii lui Dumnezeu?”. „Da tată!”, a venit prompt răspunsul. „Atunci, tati, hoții unde sunt îngropați? Dar oamenii care au făcut numai rele? Și criminalii în ce cimitir sunt îngropați tati?”. Tatăl a rămas puțin pe gânduri. Copilul avea perfectă dreptate! În cimitir nu toți morții au fost robii lui Dumnezeu!

„Aici odihnește robul lui Dumnezeu” este ultima minciună a diavolului. După ce a păcălit oamenii toată viața cu argumentul: „Dumnezeu nu există!”, după moarte vrea să-i păcălească urmașii cu „Aici odihnește robul lui Dumnezeu!”. Dar cu toții știm că nu-i așa! Le spuneam ieri tinerilor că cineva care toată viața a făcut voia celui rău NU va fi întâmpinat după moarte de Dumnezeu și dus la „un loc cu verdeață!”.

Nu epitaful de pe o cruce e important! El poate să „vorbească” tuturor ca ai fost rob, că ai fost cel mai devotat rob, dar dacă Dumnezeu nu te recunoaște ca „slugă bună, rob credincios” epitaful e scris degeaba! Pe Dumnezeu nu-l poate păcăli nimeni!

Mi-am adus aminte ieri că la o înmormântare din Bihor preotul a spus despre un defunct: „Ar fi trebuit să-l îngroape CAP-ul. Duminica nu a călcat niciodată pe la biserică!”. Da, nu te poți duce într-un loc pentru care nu te-ai pregătit!

Să fiți robii lui Dumnezeu! Robia asta e benevolă! E cea mai frumoasă „meserie”.
Să fiți robi devotați! Și să fiți robi pe care vă cunoaște și Domnul...
Altfel e doar groaznică minciună!

Nicolae.Geantă



Ce bine e să ai nădejde - de Lucica Boltașu

Ce bine e să ai nădejde, când totul pare că-i pierdut,
Să vezi cuvintele pe buze, chiar dacă glasul este mut,
Să înţelegi doar din privirea, ce lăcrimează picuri, zeci,
Că este-o rezolvare-n toate şi peste piedici poţi să treci,

Ce bine e că nu eşti singur, când eşti bătut de ploi şi vânt,
Că nu te laşi străpuns de ură şi că te-ncrezi în Sfânt Cuvânt,
Că poţi simţi în rând cu fraţii şi să mângâi pe cei ce plâng
Şi să întinzi o mână-acelor, ce sub poveri încet se frâng,

Ce bine e să vezi o rază, când ceru-ntreg e plumbuit,
Să simţi căldura cum coboară, în sufletul tău obosit,
Să ai prieteni ce se roagă şi se gândesc mereu la tine
Şi să primeşti în duh putere, balsam din sferele divine,

Ce bine e să legi o rană, atunci când este sângerândă,
Să ştergi sudoarea de pe fruntea, aceluia ce e-n osândă,
Să dai din darurile tale, să-mparţi ce ai, că-i de folos,
Aşa vei semăna prieten, cu Domnul tău, Isus Cristos,

Ce bine e, ce bine-i Doamne, să-Ţi simt prezenţa chiar acum,
Tu eşti cu mine-n orice vreme şi mă veghezi pe-al vieţii drum,
Binecuvântă Doamne astăzi, pe toţi acei ce-s încercaţi,
Învaţă-ne să fim ca Tine, să ştim ca să trăim, ca fraţi!

Lucica Boltașu
10/11/12, Barcelona 

marți, 21 ianuarie 2020

Doamne, ce-ai văzut la mine? - de Maria Luca


Mă aplec la poala crucii...Doamne, ce-ai văzut la mine?
Când privesc în urmă pașii mi-este greu și mi-e rușine
Căci de-atâtea ori Părinte fața Ta am întristat
Când, în viața trepidantă am căzut și n-am vegheați!

Ce-ai văzut la mine Doamne? Încă-mi spui că mă iubești
Încă simt în taina nopții pacea slăvilor cerești
Și, în sfântă părtășie mă atingi prin Duhul Sfânt
Și ștergi setea ce mă arde cu-apa vie din Cuvânt!

Anii trec și tot mai mult îmi doresc să fiu cu Tine
Dar adesea stau pe gânduri: Doamne, ce-ai văzut la mine?
N-am făcut nimic în viață glorios...să dăinuiască
Doar atât...mi-am învățat inima cum să iubească!

Dar Tu, Doamne m-ai iubit și mă mai iubești și-acum
Simt prezența Ta divină însoțindu-mă pe drum
Și, când soarele apune, printre lacrimi și suspine
Mă întreb privind spre stele: Doamne, ce-ai văzut la mine?


Pe Carmen n-o chema Tabita. Dar trăia ca ea... - de Nicolae.Geantă


Aș fi vrut să NU spun cuvintele acestea despre Carmen aici. Și sub nicio formă astăzi. Uneori însă, la scurtă vreme după ce răsar, chiar și stelele se sting. Cu lumina încă în ele, neconsumată. După aceea, pentru astre, limba ceasului rămâne bătută în cuie. În piroane uriașe. Ca ale Domnului Hristos pe Golgota.

Rapid, foarte rapid, și mult, muuuuult prea devreme, Carmen a agățat în rastel instrumentele cu care făcea atât de mult bine. Apoi, doamna doctor s-a grăbit să plece pe drumul cu-un singur sens: pe drumul spre Vesnicie. Un drum de care fugim toți, dar de care nu scăpăm niciunul!

Am vorbit de nenumărate ori cu Carmen la telefon. La biserică. La ea acasă. Avea un snop de întrebări. De existențialitate. Viața înseamnă întrebări. Și răspunsuri. Și responsabilități! O sumedenie... Uneori e drept, ne cam dăm singuri cu tifla. Apoi suferim. Dar slavă lui Dumnezeu că există vindecare! Și Carmen, da, Carmen s-a vindecat. La timp! Apoi, a început să vindece pe alții. Doamne, și sunt atât de mulți!

Am văzut-o pe doamna doctor tot timpul muncind. Făcãnd bine nu doar în cabinet. Nu doar acasă. Ci pe ulițe, printre semeni. Pentru că dragostea e îmbrăcată nu doar în haine albe, ci mai mereu aleargă în șalopete. Am auzit-o cum se interesa să mai aducă undeva un zâmbet, să mai șteargă o lacrimă, să mai ofere o îmbrățișare. O haină. Și un bol cu mâncare. Da, Carmen era o biserică în stradă!

Îmi pare rău Carmen că nu-ți mai pot răspunde la întrebări. Și mai ales că multe întrebări nu erau în legătură cu tine. Nu erau pentru tine! Dar te asigur: o să le răspund mai departe tuturor celor dragi ai tăi!

Uneori, sunt întrebat de oameni de ce suferim? Ori pentru cine… Să ști, că Dumnezeu mi-a spus că pentru nimeni. Așa toarnă El lumină în candelele noastre… Uneori dă peste ele! Ca oamenii să nu ne uite prea ușor. Și m-a mai învățat ceva Domnul meu: când ai flori în grădină nu le rupi întâi pe cele mai frumoase?

Alteori sunt întrebat: unde se duc oamenii când se duc? Acolo unde și-au pregătit. Cine nu s-a pregătit pentru Rai, nu poate ajunge acolo! Nu are viză... Carmen s-a pregătit pentru Cer! Noi am fi vrut să se pregătească mai bine! Dar Dumnezeu a hotărât altceva. A hotărât s-o cheme Acasă! Da, pentru creștini Cer înseamnă Acasă!

M-am bucurat să fim prieteni Carmen. Surori ca tine sunt rare! Nu te chema Tabita, dar trăiai ca ea! Poate tocmai de aceea ai țâșnit surprinzător spre cer! Noi am fi vrut să mai stai printre telurici, dar îngerii au vrut să fi devreme cu ei! Ne-au luat-o înainte... Ei se bucură acum de tine, noi rămânem cu... lacrimi. Dar învelișul lacrimilor e cuprinsul lui Dumnezeu! Așa se vede El mai clar…

E ultima predică pe care ți-o țin, Carmen. E scurtă: “Abia când murim începe viața!” Astăzi, vei pleca pe ultimul drum. Ema, Maria, Tibi... Să știți: Carmen se duce să pună șaua pe îngeri! Apoi, într-o zi, să vină împreună cu Hristos după voi!

Să n-o uitați niciunul dintre cei de-aici pe Carmen! Când uiți pe cineva de fapt moare a doua oară!

Să fi puternică Ema! Să fii puternică Maria! Să fii puternic Tibi! Tăria unui om nu constă in faptul că nu a primit niciodată vreo lovitură, că niciodată nu a fost îngenuncheat! Ci că de fiecare dată s-a ridicat, s-a scuturat de praf, și-a uns rănile și a mers mai departe!

Nicolae.Geantă

* notă - Carmen Peștean a fost un medic din Orăștie. Soră și prietenă de familie. Azi, la ora 13,00 va pleca pe ultimul drum!

Dumnezeu este verb - de Nicolae.Geantă

M-a trezit în dimineața asta (cam devreme) o voce: “Spune-le că Dumnezeu este verb!” Atât.

Dacă întreb oamenii pe stradă ce este Dumnezeu ei ne spun că un Nume! Dacă întreb teologii ne spun că un Nume cu caracter denotativ. Care caracterizează o persoană. Dacă întreb scriitorii s-ar putea să-mi spună că un titlu, un rang. Pentru ei ”nume” e substantiv. (Și asta nu o spun doar lingviștii). Prin urmare Nicu Geantă e un bărbat, regina Maria a fost femeie, Mariott este un hotel, Wolskvagen o mașină, câine un patruped...

Mi-am amintit că Moise când a întrebat în pustiul Sinaiului pe Dumnezeu care îi este Numele, Domnul a răspuns: “Eu sunt Cel ce sunt”. (Exod 3:14). Iahve. Iehova. “Eu sunt” se traduce “Eu exist”. “Sunt real”!

“Eu sunt” este verb! Dumnezeu este verb. E acțiune.
Dragoste. 
Milă.
Iertare.
Răbdare.
Fericire.
Vindecare.
Protecție.
Putere.
Mântuire.
Și alte un milion de verbe înseamnă Dumnezeu!

Nu există nicio persoană sa scape din raza lui Dumnezeu de acțiune! Nimeni nu poate să treacă mai departe decât Dumnezeu poate fi! Avertisment: nici un om nu poate ieși de sub dragostea lui Dumnezeu! Dar nici de Judecată Sa nu va scăpa nimeni!

Dumnezeu nu e doar simplu verb. Dumnezeu există... Trăiește în veci!

Sfântul Ieronim ne sfătuia prin scrierile sale un lucru fundamental: “Fiți ca Dumnezeu”. Trăiți ca El. Dacă nu...

Nicolae.Geantă

duminică, 19 ianuarie 2020

O elevă din liceul meu a adus României prima medalie olimpică de aur la monobob! Bravo!

sursa foto Libertatea
foto Libertatea
Astăzi, Georgeta Popescu a câștigat medalia de aur la proba de monobob la Jocurile Olimpice de Tineret de la Laussane (Elveția). A coborât pista în 2:26:84 minute. Georgeta este o elevă de-a mea, din clasa XII-a, care nu a împlinit încă 18 ani. Când a plecat în cantonament am amenințat-o: „Să nu te mai văd dacă nu vii cu medalia de aur!”. Și a reușit... (Acum eu nu știu unde o să mă ascund când va veni la școală!) Visul ei este să cucerească prima medalie de aur a României la minibob și la Olimpiada mare din 2022 de la Beijing. Succes! Dumnezeu să o ajute!

foto Nickbags.ro
Georgeta este o fată foarte ambițioasă. Și curajoasă. Ceea ce lipsește multor tineri de azi. „Va face performanță uriașă domn profesor”, mi-a spus antrenorul ei (tot Popescu, Cezar) înainte de a pleca în Elveția. Pe mine mă încântă că știe Geografie! Cel mai bine din clasă! Chiar dacă stă mai mult prin cantonamente. Dar am mai remarcat ceva: și ea e încântată atunci când le vorbesc despre Dumnezeu!
medaliile Georgetei pe catedra mea!
(excepție cea câștigată azi!)

Paradoxal cu performanțele sale - este de două ori campionă națională la minibob single, și odată vicecampioană la dublu; are două medalii de aur la mondialele de juniori de la Lillehammer (2019/2020) și Koningssee (2019/2020); o medalie de argint la Koningssee și alta de bronz la Lillehammer (vezi foto) la europene, Georgeta Popescu a fost arhinecunoscută de orașul în care s-a născut. De Câmpina vorbesc. Presa nu i-a acordat niciun interviu măcar! Mai mult decât atât, sportiva legitimată la CSO Sinaia nu a primit nici cea mai mică finanțare de la autoritățile câmpinene! Care acum se mândresc cu performanța ei! Cazul Georgetei nu este singur! De-a lungul vremii am întâlnit mai mulți elevi de-ai mei care au făcut performanțe notabile pe banii... părinților!

Felicitări Georgeta! Felicitări antrenorilor tăi! Celor care au crezut și au investit în tine! Chiar dacă oamenii uneori dezamăgesc tu să nu uiți: Dumnezeu e alături de tine!

Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă - Mai lasă-l și anul acesta! (la Profides Bucuresti)

vineri, 17 ianuarie 2020

Declarația oficială a pastorului Lazăr Gog despre starea sa de sănătate

Luigi Mițoi - Cum rezolv conflictele de familie

video by Ben Hur

De fapt vezi doar ce ești tu! – de Nicolae.Geantă


În timp ce stăteam rezervați pe ultima bancă la o conferință de femei (deoarece soția prietenului meu Dani avea emoții cât Everestul, fiindcă vorbea prima dată în public, iar noi am venit să o încurajăm), am văzut că în transmisia live curg comentariile ca Siretul după potop. Cu zgomot, și fac prăpăd! O „pleiadă” de atotștiutori în creștinism au început să condamne: negativ, jignitor, acuzator! Ba chiar vulgar! Nu pot reda aici inepțiile unora care fac din încredințări personale dogme de intrat în Cer! Dar vreau să le spun că dacă continuă așa nu vor intra în Rai!

După ce s-a terminat Conferința (repet Conferință de Femei la care au participat numai femei), am urcat cu soția mea în mașină și i-am spus că sunt uimit de răutatea unora ce se numesc ucenicii lui Hristos! Și mi-am adus aminte, că prietenul meu Paul, a predicat de curând despre albine și muște. El spunea că în grădina sa de flori au venit niște muște. Nu le-a plăcut și s-au dus la grajdul de animale, unde toată ziua au roit pe un maldăr de gunoi. Dar în grădină au intrat și albine. Care ore-n șir au sărutat florile pe rând. Au cules nectar, au ventilat, au jucat din floare-n floare! Și seara au plecat fericite. Și muștele au plecat. Tot fericite. Dar pe drum s-au întâlnit cu niște fluturi. „Unde ați fost”. „La Paul”, zic muștele. „Și cum e la Paul?”. „Mizerie. Are o grămadă uriașă de de gunoi! Miroase urât!” Apoi au venit albinele. „Unde ați fost”. „La Paul”, zic ele. „Și cum e la Paul?”. „Extraordinar de frumos! Încântător. Curat. Parfumat. Are o grădină splendidă de flori!”. A mințit vreun grup? Nu! Amândouă au spus adevărul. Numai că fiecare grup a văzut de era el de fapt!

E drept, printre sutele de comentarii la adresa Conferinței de Femei, majoritatea au fost pozitive. Ele au venit de la oameni pozitivi! Albinele nu se urcă niciodată pe grămada de gunoi!

Concluzie: comentariile arată totdeauna cine suntem! Albine sau muște...

Nicolae.Geantă

joi, 16 ianuarie 2020

Pe-nsinguratele cărări - Mihaela Mănescu

Pe-nsinguratele cărări
Alerg spre nu știu unde...
Cu pumnii plini de întrebări,
Cu ochii goi de căutări,
Tristețea mi Te-ascunde...
Te strig, Te caut, Te doresc
Mai mult pe zi ce trece.
Și parcă nu Te mai găsesc
Cu frământare, când privesc
La ceruri, să se-aplece...
Lumina Ta din Răsărit
Nu-Și mai arată Zorii...
Iar duhul meu prea rătăcit,
De așteptare chinuit,
Adună-n el toți norii...
Hristoase... Dar n-o să mă las
Învins de disperare
Când știu că Tu, în orice ceas,
Îmi ești alături pas cu pas,
Cărare cu cărare...

mihaela,
Biserica Adoramus București 

Diotrefii - de Nicolae.Geantă

Ani de zile am auzit prin biserici să ne ferim de duhul lui Diotref. Adică de boala șefiei. De spiritul ceaușist, dictatorial. Dictatorii nu sunt niciodată în salopete. Gata de slujire. Pentru ei toți oamenii sunt niște supuși. Diotrefii au duh de faraon... Apostolul Ioan ne spune că lui Diotref “îi place să aibă întâietatea..., nu vrea să știe de noi”. (3 Ioan 9).

Provind mai atent diotrefia, am înțeles că diotrefii, din cauza frustrării lor mai fac ceva: “împiedică pe cei ce misionează și alungă frații din Biserică! “Ne clevetește cu vorbe rele. Nu se mulţumește cu atât, dar nici el nu primește pe fraţi și împiedică și pe cei ce voiesc să-i primească și-i dă afară din Biserică” (3 Ioan 10).

M-am intersectat în ultima vreme cu o ceată prea mare de diotrefii. Nu doar în școli, nu doar în familii, ci chiar în... biserici! Religioși care aruncă vorbele grele asupra celor cu abilități oratorice, a predicatorilor invitați să predice. Ori a celor ce vin să cânte. Diotrefii caută mereu o fisură în armura acestor sfinți! Dar “mânjind imaginea acestora diotrefii nu-și vor îmbunătății propria imagine!”, zicea Deborah Smith Pegues.

Sper că dvs nu ați întâlnit diotrefi care să interzică unor slujitori să le calce bisericile, casele de cultură, stadioanele orașelor! Nici diotrefi care să clevetească, să “ungă” cu vorbe rele pe “frați”! Și nici dintre cei care-și împiedică supușii să participe la evanghelizări! Ori care amenință cu excluderea din biserică! Dacă îi întãlniți să le spuneți că fac actul defăimării. Iar defăimarea are rădăcina în cuvântul grecesc “diabolos”. Nu cred că e nevoie de traducere!

Nu deveniți diotrefi! Nu aveți niciun motiv să suflați în lumânarea altuia! “Cine face răul nu a văzut pe Dumnezeu!”, zice Ioan . Cine face răul își creează propriile furtuni. Apoi, într-o bună zi se va supăra ca plouă! 

Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă - Culorile păcatului (partea-II-a)

video by Ben Hur

duminică, 12 ianuarie 2020

Să nu fii crab! - de Nicolae.Geantă

John Maxwell povestea odată că un pescar i-a relatat o experiență. Dacă prinzi un crab și îl bagi într-un coș, vei avea neapărat nevoie de un capac. Pentru că, va încerca să iasă afară crustaceul. Dar dacă prinzi mai mulți și îi zvârli în coș nu mai ai nevoie de capac. Când sunt mai mulți crabii se trag în jos unii pe alții! Și nimeni nu poate ieși!

Mă gândesc că cel mai adesea ineficiența bisericilor se datorează „crabilor” care ne trag în jos! Și pentru a trăi asta nu trebuie să fii tânăr! Nu știu de ce, dar atunci când un creștin vrea să urce o treaptă mai sus îl împiedicăm să progreseze! Poate că ar trebui să învățăm de la Ioan Botezătorul sintagma: „El trebuie să crească și eu să mă micșorez!”. Dar asta presupune smerenie...

Interesant este că dacă într-un țarc bagi niște oi, și una singură a găsit o gaură, sau a sărit peste gard toate oile o vor zbughi afară! Una deschide calea tuturor!

Când cineva urcă pe scara vieții o face și pentru noi! Cu cât aproapele meu e mai sus, mai pregătit, mai sfânt, mai înzestrat, cu atât e mai bine și pentru mine! Dar crabii nu gândesc așa!

Să nu fii crab! Sau dacă ești între ei nu trage în jos pe nimeni! Chinuie-te să ieși afară din coș! Și fugi!

Nicolae.Geantă

sâmbătă, 11 ianuarie 2020

Campinatv.ro - Vernisaj ediția a IV-a. Salonul Internațional de Artă Fotografică CIEP

video by CâmpinaTV


Salonul Internațional de Artă Fotografică CIEP, ediția IV

Sâmbăta trecută, 11 ianuarie 2020, în sala mică a Casei de Cultură din urbea noastră, a avut loc festivitatea de premiere a Salonului Internațional de Artă Fotografică CIEP (Câmpina International Exhibition of Photography), ediția a IV-a. Evenimentul, coordonat de câmpineanul Răzvan Băleanu, directorul Salonului, s-a desfășurat sub înaltul patronaj al PSA (Societatea Americană de Fotografie) a aliniat la start 7458 de lucrări ale 552 de autori din 65 de țări. „Cele mai multe fotografii au aparținut fotografilor din India – peste 600, China și USA – peste 500 fiecare țară”, a spus în discursul inaugural Răzvan Băleanu, care a precizat că „selecția pentru premiere a fost foarte grea, dar transparentă”, participanții fiind în continuă comunicare pe media online. „Anul acest am ales să decernăm 160 de premii, a mai spus Băleanu Jr”, care din 2017 oferă distincții. În discursul său, protagonistul evenimentului – care are distinții înalte obținute în carieră de la PSA, FIAP, ICS, FSAP, WPAI, EUSPA, AAFR etc – a amintit că „municipiul Câmpina își consolidează poziția pe harta mondială a fotografiei”, arta fotografică fiind un limbaj comun pentru artiști din domeniu din lumea întreagă. El a mai precizat și faptul că medaliile sunt lucrate hand-maker de un artist plastic.

După un scurt discurs susținut de prof. dr. Nicolae Geantă, CIEP a derulat un film de aproximativ 16 minute cu fotografiile participanților, care au cuprins 5 secțiuni: „color open” și „monochrome open” (fotografiile pot fi prelucrate), precum și „travel”, „jurnalism” și „nature”  (regulile de aici fiind stricte, fotografiile neputând fii prelucrate). Dintre medaliații cu aur menționăm pe rusul Serghey Aleschenko (PSA Gold Medal), chinezul Yanru Shen (CIEP Gold Medal) și cipriotul Ricos Andreas Gregoriu (CIEP Gold Medal).

În încheiere am dori să facem două mențiuni: întreaga activitate a Salonului CIEP, toate premiile și cheltuielile evenimentului au fost făcute eclusiv de tânărul Răzvan Băleanu, fiul lui Șerban Băleanu, unul dintre cei mai importanți colecționari în ceea ce privește istoria Câmpinei. Deși evenimentul (Câmpina se află printe cele 500 de saloane internaționale anuale de fotografie), de anvergură internațională, s-a desfășurat în municipiul nostru, nimeni din personalul administrației locale nu a fost prezent! Păcat. Încă o oportunitate pierdută...

Nicolae.Geantă

vineri, 10 ianuarie 2020

Luigi Mitoi - Nu poate dărâma nimeni Biserica!

Viața cu mic defect! - de Nicolae.Geantă

"Îngăduiți-vă unii pe alții, și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi" (Coloseni 3:13)

Când am lucrat în Turcia, unele produse erau declarate „defo”. Adică cu mic defect. Totuși erau împachetate și vândute la un preț puțin mai mic. Majoritatea magazinelor au departament cu astfel de produse. Cu produse noi pe a căror etichetă scrie: „mic defect”, „puțin asimetric” ori „refurbished”, vorba americanilor. Astfel de lucruri pot fi reambalate, reșapate, cu o mică pată, cu un mic defect de la mașina de cusut, cu un mâner lipsă ori cu o crăpătură, picior șubred etc. Nu ți se spune unde este defectul, trebuie să-l depistezi. Dar, dacă l-ai cumpărat, produsul nu mai poate fi returnat!

Ca și obiectele, oamenii pot avea mici defecte. De fapt, nu este nimeni perfect. dacă ar fi fost nu ar mai fi murit Hristos la Golgota. Interesant este că viața noastră se desfășoară într-un astfel de departament! Nu toți din jurul nostru sunt simetrici. Nu toți cei pe care îi iubim sunt perfecți. Găsim un mic defect aici, o decepție dincolo, un temperament vulcanic sau o fire melancolică. Biserici fierbinți sau fabrici de plictiseală! Nimeni nu e linear în afară de Isus...

joi, 9 ianuarie 2020

Primul martor, predicator, martir… - de Nicolae Geantă

sursa foto AICI
400 de ani în Israel nu s-a mai auzit voce de prooroc. Nu a mai predicat nimeni. Nici măcar stelele. Dumnezeu se dăduse pe mute... Apoi a venit deodatun nonconformist. Cu geacă de cămilă, aspră și curea din funie, fără capse. Pletos. Bărbos. Cu un toiag uriaș. Și a în rupt să strige. Fără amvon. Nu era numai glas de prooroc. Ci glas de Dumnezeu! Și oamenii au dat navală în ciuda faptului că le vorbea aspru! Îi făcea „pui de năpârci”! Dar când îți vorbește Dumnezeu nici năpârcă nu meriți să ți se spună.

Nu cred că astăzi și l-ar dori bisericile de păstor! Ai noștrii confrați vor să fie periați, gâdilați la cerbicie, scărpinați între coarne. Am vrea să auzim doar Evanghelia prosperității! Numai laude! Numai de bine... Dar Evanghelia e cu Cruce! Cu Adevăr! Cu jertfă de sânge! Dacă am transmite-o în alt mod v-am plictisi. Și-ar trebui în loc de săbii să vă cumpărăm pijamale, vorba unui mare pastor, prieten al meu!

Aripile - de Virgil Carianopol


„Nu-mi pune aripi!” – am strigat
spre îngerul ce mă ținea,
când îmi vâra aripi cu sila
și-n umeri mi le îndesa. 
Nu vreau!
Dar el, cu o răbdare
pe care numai îngerii o au,
nu mă lăsa, 
deși din ele,
spuneam că nu știu cum să dau… 

„N-auzi? – strigam.
Tocmai cu mine?
Nu fi așa ne-ndurător!
Nu le strica, le pui zadarnic.
Eu niciodată n-am să zbor!”

„Eşti surd?”, 
l-am zguduit lovindu-l.
Dar el tot mai aprins lucra.
Ştia că voi avea nevoie,
știa c-odată voi zbura!…

Virgil Carianopol

miercuri, 8 ianuarie 2020

Un strop despre Fericire... - de Nicolae.Geantă

Zicea o fată că fericirea e ca un fluture: ți se așează pe umeri când nu te aștepți și pleacă atunci când ți-e lumea mai dragă. Nu îi dau 100% dreptate. Dar nici nu o condamn! Vreau numai să îi spun câteva lucruri...

AP Cehov zicea că „oamenii nu observă dacă e iarnă sau vară dacă sunt fericiți!” Trăiesc ca în Rai. Fără anotimpuri...

Fericirea e un parfum pe care nu îl poți arunca pe alții fără să cadă și pe tine! Dați cu parfum. Chiar dacă în zilele noastre e mai ușor de împrăștiat vitriol!

Una din cele mai frumoase senzații din lume este să ști că cineva e fericit datorită ție! Fă bine zilnic cuiva! Și fluturele nu mai zboară de pe umeri! Nicio fericire nu e mai mare decât să privești ochii mulțumitori ai unui sărac!

Spuneam elevilor mei că fericirea este o recompensă oferită celui ce nu a căutat-o! Fă pe cineva fericit! E bumerang. Fericirea se întoarce la tine!

Ferice de cine se încrede în Dumnezeu! Restul fericirilor sunt simple amăgiri! Pentru că... trec!

Sunt fericit mereu pentru că am pe Dumnezeu alături. El e fericirea care rămâne! Știi ce-mi șoptește:: „Fii fericit azi, nu mâine! Și mâine ia-o de la capăt!”

Nicolae.Geantă

duminică, 5 ianuarie 2020

Vladimir Pustan | Măreția lui Ioan Botezătorul

Beiuș | video by Cireșarii TV | 5-ianuarie-2019

Nicolae Geantă, Marian Mocanu și prietenii la Câmpina

                                                  
Boboteaza!
Botezul Domnului Isus!
Prima mare sărbătoare creștină a anului!
6 ianuarie 2020, ora 18,00
Vă așteptăm!

Puțin despre încredere... - de Nicolae.Geantă

Să nu ai încredere în inimă. Pentru că îți vrea sângele!
Să nu ai încredere în tot ce vezi. Și sarea arată ca zahărul!
Să nu ai încredere în tot ce spun oamenii. Încrederea oarbă te lasă pe drumuri!

Încrederea se cucerește greu și se pierde așa de ușor! Nicolae Iorga zicea că încrederea se pierde o singură dată... 

De iubit să iubiți toți oamenii! Dar de încrezut să vă încredeți doar în Dumnezeu! 

Nicolae.Geantă, 

Invitație în Cambodgia

Pastorul Eduard Claudiu Moisa, misionar român în Cambodgia, face o invitație inedită tuturor celor ce vor să slujească în SE Asiei în prima perioadă a anului 2020 (ianuarie-martie): o călătorie misionară! Claudiu Moisa, un tânăr foarte deschis la colaborare cu orice slujitor interesat să petreacă o săptămână sau două în Cambodgia, poate fi contactat la telefonul de pe afișul de mai jos. În anii trecuți, în misiunea din diferite state din SE Asiei, Eduard Claudiu Moisa și invitații săi au botezat mii de oameni convertiți la creștinism!

PS: Invitația de față am primit-o de la Claudiu în ultima zi a anului trecut. Misionarul din Cambodgia ne roagă să o promovăm pe rețelele de socializare... Și evident, să oferim susținere în rugăciune!

(Nicolae.Geantă)

sâmbătă, 4 ianuarie 2020

CredoTV - Selectiv 001 - Vechile valori și noua tehnologie - Nicolae Geantă, Toni Berbece, Luigi Mițoi

video by CredoTv
02.01.2020

Ce este un tată...


Un tată este acel bărbat care rămâne calm și zâmbitor când i-ai întors spatele, deși obrajii îi sunt uscați, inima frântă și lacrimile i-au secat. Și când te întorci acasă, nu îți reproșează nimic!

Un tată este bărbatul care vrea să te prindă înainte de a cădea! Dar în schimb te ridică, te scutură de praf și te încurajează să încerci din nou!


+ vezi tot articolul pe Instagram https://www.instagram.com/p/B63vAVzJtXq/

vineri, 3 ianuarie 2020

Biserica este și în stradă... – de Nicolae.Geantă

foto AICI

Un negru pe străzile Londrei. În Barking. Predică Evanghelia. Vorbește despre Isus și despre păcat. E suficient. Omul, dacă știe ce face păcatul și ce face Isus, are tot! Vine un tânăr. Probabil looser. Om al străzii. Începe să înjure! Să vorbească urât. Să respingă. Și pe creștin și pe Cristos. Dar negrul nu se pierde. Are în el ceva superior! Are puterea lui Dumnezeu! Continuă să-i vorbească. Cu dragoste și cu putere! „Și eu am fost ca tine... Și tu poți fi schimbat”. Și după minute bune risipitorul cedează. Lasă capul în jos. Se înmoaie. Plânge. Negrul îl ia în brațe. Tânărul își predă viața lui Cristos! Apoi e primit în echipa. În grupul bisericii...

Am văzut cu ochii mei de multe ori negrii predicând pe stradă în Londra! Dar albi, nu... Am văzut în vacarmul din Hollywood mexicani predicând pe stradă! Ignorați. Stigmatizați. Dar ei nu lăsau garda jos. Nici bannerele. Am văzut de atâtea ori bătrânei și bătrânele mărturisind pe Hristos cu Biblia în mână pe trenurile românești. La datorie oriunde...

Mi-am amintit că în urmă cu mulți ani am făcut luni de-a rândul în fiecare vineri seara evanghelizare în Centrul Civic al Câmpinei. Aveam 25 de ani. Un englez își etala un șevalet. Și începea să picteze un deal. Trei cruci. O peșteră. În acest timp vorbeam despre Isus. Și eu. Și el. Și alții din echipă. Iar oamenii se strângeau buluc. Roadele au fost pe măsură. S-au întors la Domnul mulți tineri! Nu pot descrie bucuria ce am trăit-o atunci în stradă... Odată a venit un rocker! Revoltător ca un satanist. M-a îmbrâncit. Scuipat. Mi-a dat sudalme... Dar cuvintele Scripturii l-au înmuiat! Nu s-a pocăit, dar a plecat cu coada între picioare...

M-am întrebat azi dimineață dacă mai facem evanghelizare de stradă? Nu în biserici. Acolo suntem experți. Ci afară, la drumul mare. Mai ieșim printre semeni să le vorbim despre Isus? Căci 
Mântuitorul asta a făcut zi de zi. A stat printre oameni... Astăzi parcă nici pentru colinde nu mai avem râvnă! Și paradox, de colind poți intra în casa oricărui român fără teama că te va zvârli în stradă că faci prozelitism! De colind poți cânta oriunde fără autorizație! Dar râvna s-a diluat...

Cred că e vremea să ieșim din nou pe stradă. Cu Biblii. Cu broșuri. Cu sandvișuri pentru săraci. Cu dragoste pentru oameni. Cu zâmbete și îmbrățișări. Biserica nu e numai între ziduri. Biserica este și în stradă! Oamenii (de obicei) nu vin în biserică. De aceea biserica se duce la ei. Chiar așa, ați văzut vreun pescar așteptând să-i sară peștele în tigaie?

Biserica ta face evanghelizare pe stradă?

Nicolae.Geantă

joi, 2 ianuarie 2020

Câte vase poți umple anul acesta? – de Nicolae.Geantă



Mereu, finele de an, îl trăim între două puncte: între regret și frică. Regretul că anul trecut am fi putut face mai multe, și frica de anul viitor că nu știm ce ne-așteaptă!

Cu regretul și frica asta trăia și o femeie pe vremea proorocului Elisei. Biblia ne spune că era o soție (de prooroc) ce rămăsese văduvă, cu copii de  crescut și cu datorii uriașe de achitat. În timpurile acelea, nicio femeie care nu avea bărbat, nu putea să muncească! Pentru că legile nu îi permiteau! Dar la Dumnezeu putea apela oricine. Singura ei avere era un mic vas cu ulei. În spatele lui moartea își ascuțea coasa.

Disperată, femeia a strigat după ajutor la omul lui Dumnezeu. Și Elisei a sfătuit-o să împrumute vase. Multe. Apoi să toarne untdelemn în ele. Deci femeia a turnat dintr-un vas și a umplut toate vasele goale ale ei și ale vecinilor! Iar uleiul ar mai fi curs continuu dacă ar mai fi avut recipienți!

Întâmplarea din Sfânta Scriptură ne învață că Dumnezeu deține uleiul. Suficient de mult. Dar vasele sunt la noi. Golite... Goale aduc foamete. Faliment. Frică. Moarte. Pentru a fi umplute e o singură cerință: trebuie aduse la El. Toate!

Nu știu câte vase ai umplut în 2019. Sau până în 2019… Nu știu cât timp ai pierdut fără foloase veșnice, nu știu câte oportunități de-a face bine au trecut pe lângă tine! Nu știu cât ți-ai umplut vasul cu Scriptură, cu imnuri creștine. Cu iubire. Sau cu iertare. Cu zâmbete. Sau cu rugăciuni pentru cei pierduți. Ori pentru cei dragi… Dar știu că le poți umple în 2020!

Fă-ți planuri mărețe pentru anul ce abia a început! Nici nu știi cât untdelemn are Dumnezeu de turnat!

Câte vase poți umple anul acesta? Unul, zece, puține, multe? Vrei să știi câte? Atâtea câte aduci!

Fii îndrăzneț cu Dumnezeu! E onorat când îi ceri să facă imposibilul!

Nicolae.Geantă

miercuri, 1 ianuarie 2020

O cutie neobișnuită - de Sefora Geantă


gift boxes

E noapte friguroasă de iarnă. Totul rece. (Devine și mai friguroasă iarna însă când inimile unor semeni sunt tot... reci). Afară șuieră vântul biciuind necruțător fețele curajoșilor care încearcă să-l înfrunte, iar deasupra tuturor o ploaie de stele amintește că nimic nu e veșnic. În cameră e semi-întuneric, lemnul trosnește în foc, iar flăcările proiectează pe pereți un joc de umbre care-mi amintește de copilărie. Vrăjit de dansul lor și copleșit de căldură, cad într-un somn adânc și când mă trezesc sunt... în Rai.

Un înger strălucitor cu aripi ca vata de zahăr mă îndrumă către o încăpere uriașă. E atât de mare că nu pot să o măsor nici măcar cu privirea. De-o parte și de alta a pereților, de la podeaua de cristal până la tavanul care e atât de departe încât nu-l văd, sunt așezate rafturi pline de cutii. Camera e scăldată într-o lumină caldă și blândă ca razele zorilor de zi... Și totul e atât de imaculat! Podeaua. Pereții. Îngerul...

Nicolae Geantă - 2020

video by Ben Hur